2,054 matches
-
ca și când alte o sută de felinare s-ar fi aprins În același timp. Apoi o fulgerare Învălui Întreg corpul navei, făcându-l să lucească În toată lungimea sa. Dante auzise povestirile marinarilor din Pisa. Vorbeau despre corăbii cu năluci care lucesc În largul mării. Și le luase Întotdeauna drept ceea ce erau, niște povești de bețivani, istorisite ca să Își omoare vremea În nopțile când se cam ducea lipsă de vin. Dar, În clipa aceea, avea sub ochi una din acele apariții: galera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
urmau să fie subțiate la rindea), precum și câteva focuri stinse. De-a lungul zidului, la stânga intrării, se înșiruiau mesele de lucru. În fața lor se înălțau grămezile de doage care trebuiau date la rindea. Lângă peretele din dreapta, nu departe de vestiar, luceau două mari ferăstraie mecanice, bine unse, puternice și tăcute. Hangarul devenise de multă vreme prea mare pentru cei câțiva oameni care lucrau aici. În timpul arșiței asta le prindea bine, dar iarna înghețau de frig. Astăzi însă, spațiul prea mare, lucrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ascultă mersul încetinit al motorului. Apoi se îndreptă în direcția povârnișului și intră în conul de lumină al farurilor. Se opri în vârful povârnișului, cu spatele uriaș proiectat pe întunericul nopții. După o clipă, întoarse capul. Fața neagră a șoferului lucea deasupra tabloului de bord, surâzătoare. Omul făcu un semn. Șoferul întrerupse contactul. O liniște adâncă și răcoroasă se lăsă peste drum și pădure. Se auzi atunci zgomotul apelor. Omul privea fluviul, în vale. Nu se vedea decât o largă mișcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Vino. De căpitan o să ascult. Și o să mă ajuți să-mi țin făgăduiala. D Arrast se simți ușor enervat. Ce-i păsa lui de acea făgăduială absurdă? Dar, când privi chipul deschis și frumos care-i surâdea încrezător, pielea neagră lucind de sănătate și de viață, se pomeni spunând: - Voi veni. Dar acum aș vrea să te mai duc câțiva pași. Fără să știe de ce, o vedea în același timp în închipuire pe tânăra negresă, înfățișându-i ofranda de bun venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
să pogoare în tine harul sfântului. D'Arrast își lăsă brațele în jos. Așa cum stătea, cu brațele atârnând pe lângă trup, cu spatele lipit de perete, părea el însuși, cu picioarele și mâinile sale mari și greoaie, cu fața-i uriașă lucind de sudoare, un zeu bestial și pașnic. Negrul cel înalt îl privi, apoi, mulțumit, se întoarse la locul lui. Începu totodată să cânte, cu o voce de trâmbiță, primele note dintr-o melodie, pe care toți ceilalți le reluară în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lumină târzie se-ntind respirând prin artere și cine tristețea îmi știe? Liane și multă durere... Blândețea plecării mai rupe lungi trestii din iazuri secate iar caii sălbatici, pe crupe, au pete din frunze roșcate. Mari păsări întinse sub pleoape lucesc în culori papilare și-n clare întinderi de ape visează la zboruri bizare. Urucu Țin minte când am văzut-o pe faleza cu mozaicuri de Orozco. Avea gesturi efilate, sigmatice. Aparținea unui ritual ermetic sub un soare convulsiv și egetic
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
urmezi? 7 — Există Mercedesul și restul de mașini. Brazilia și celelalte echipe de fotbal. Tangoul și alte dansuri, spune Roja sorbind o înghițitură de Napoleon de cinci stele de contrabandă, privind la ringul de dans proaspăt frecat cu ceară care lucește sub lumina becurilor verzi ce atîrnă din tavan legate cu niște bucăți de sîrmă ruginită. — Și toată tevatura asta ați pus-o la cale doar de dragul nostru? nu-i vine să creadă Curistului, privind în spatele barului la rafturile ticsite cu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
nici măcar o vorbuliță din gurile alea puturoase, spune Bătrînul. Pantaloni cu vipușcă, săbii de paradă, cai țesălați, pompă de zile mari, îi trec prin minte. Automobile care merg cu peste șaizeci de kilometri pe oră, țevi de puști și baionete lucind de curățenie, un întreg spectacol numai de ochii lumii. Doar la asta fuseseră buni, cînd era nevoie de-a celebra vreo victorie sau realizare a clasei politice, erau cu toții scoși cu forța din mizeria zilnică, spălați, pieptănați, parfumați și îmbrăcați
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cetățean de vază al orașului, chiar dacă mașina ta e aceeași Skoda 124 S. S-a hotărât iarna trecută... În Piața Revoluției, fotografiile color ale morților, atâția câți s-au nimerit cu treburi și În bătaia gloanțelor la București ori Timișoara, luceau stins ca niște prapori În brazii tineri din fața primăriei. Doi soldați și trei civili. Cinci eroi la un oraș cu o populație de peste o sută de mii de locuitori. Cam cât curaj revine pe cap de locuitor? Aleea Recunoștinței, lungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fericită În jurul unui porc uriaș pârlit sumar, dar tăiat În bucăți mari, frumos așezate pe un cearceaf alb: capul, șuncile și trunchiul Împărțit și el În două părți egale. Într-un lighean uriaș se vedea clipocind Încă sângele, În altul luceau stins măruntaiele. Ăsta-i! Ăsta-i! Începu să strige domnul Gusti Careja Îngenuncheat lângă porc. Ai vreo dovadă? Întrebă conform obligațiilor de serviciu unul dintre polițiști. Inelul din bot. E din argint și cu inițiale: G.C. Puteți verifica. Verificarea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Pitagora, apoi conjugarea verbului „a munci”, se verifică dacă mai știe modelul pentru „Operația de curățare a unui birou de la stânga la dreapta”’ și sfârși cu normele de protecția muncii. În lumina puțină din odaia de comandă, carcasa lui tânără lucea stins, aruncând reflexe molatice peste lucruri. Getta 2 îl sorbea din priviri. — Spune-mi ce-ai visat... - rosti ea tărăgănat, privindu-l pe sub gene, într-un anumit fel. — Ce să visez? N-am visat nimic! spuse mirat Stejeran 1. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
zisese Ruti, iar ele au ascultat în tăcere și s-au rușinat. - Știi cum s-o ajuți? Rahela a dat din mână, arătând că e o bagatelă, mai ales că Ruti era în prima lună. Ochii Bilhei au început să lucească: - Nu suntem mai bune ca el, dacă o lăsăm să sufere singură, dacă n-o ajutăm cumva. Zilpa s-a întors spre Rahela și a întrebat-o: - Când o s-o faci? - Trebuie să așteptăm următoarea lună nouă, când toate femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
devenise între timp un vajnic proprietar de turme, cu mulți fii și cu o faimă deja împământenită de mare generozitate. În zilele petrecute în cortul roșu, nevestele lui Iacob vorbeau între ele despre planurile și visele bărbatului lor. Ochii Rahelei luceau la gândul mutării înspre sud. Ea era cea mai umblată dintre ele, pentru că asistase la nașteri peste tot, la Carchemish și chiar în orașul Haran. - O să vedeți munții cei mari și un oraș adevărat, spunea ea. Piețele pline cu mărfuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Lea s-a trezit și s-a repezit afară și a ajuns exact în același timp cu Rahela. Într-o clipă, Bilha și Zilpa au apărut și ele și toate cinci ne holbam la mesagera din Mamre, a cărei rochie lucea argintie în lumina albăstrie a zorilor. Vorbea prețios, așa cum fac toți mesagerii: - Rebeca, preoteasa din Mamre, mama lui Iacob și a lui Esau, bunica a sute de miriazi, vă cheamă sub umbra terebinților la sărbătoarea orzului. Să fie anunțat Iacob
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să mă adore, mai mult decât pe oricare dintre frații mei. Pe la jumătatea dimineții, în a treia zi de călătorie, ni s-a arătat cortul Rebecăi. Chiar și de la distanță, era o minunăție, deși la început n-am înțeles ce lucea acolo, la marginea îndepărtată a văii, în față. Era enorm - mult mai mare decât orice cort pe care-l văzusem vreodată și nu semăna în nici un fel cu adăposturile urâte din piele de capră. Era ca un curcubeu coborât pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
își ținea propriile ouă ca să fie în siguranță, iar picioarele îi erau desfăcute în formă de pumnal triunghiular, pregătită să mai facă încă o mie de ouă. Rahela a frecat acea formă obsidiană cu ulei până când creatura a început să lucească și să picure în lumina lămpilor. Mă holbam la fața prostuță a broaștei și chicoteam, dar nimeni nu râdea cu mine. O clipă mai târziu, eram deja afară cu mama și mătușile mele. Eram pe parcela de grâu din mijlocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
femei stăteau de vorbă peste capul meu când durerile se micșorau, iar când creșteau iar, începeau să murmure încurajări. Îmi puneau suc de fructe în gură și mă ștergeau cu prosoape parfumate delicat. Meryt îmi masa picioarele. Ochii lui Re-nefer luceau de lacrimi. Am plâns și am urlat. Mi-am pierdut orice speranță și m-am rugat. Am vomitat și mi s-au înmuiat genunchii. Dar deși sprâncenele li se încruntau ca răspuns la durerile mele, nici una nu părea îngrijorată sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
găsit Meryt, am făcut asta pentru tine. A luat o cutiuță de lux dintr-o firidă. Era fără ornamente, dar perfectă. Făcută din abanos - un lemn care se folosea aproape exclusiv pentru mormintele regilor - și fusese lustruit până ajunsese să lucească ca o lună neagră. - Pentru trusa ta de moașă, a zis și mi-a dat-o. Am rămas cu ochii la ea o clipă, copleșită de generozitatea și delicatețea lui. - Eu n-am nimic să-ți dau ca zălog, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu fața în jos în pat în frumosul lui apartament. Fiul meu nu se mișca, nu vorbea și n-a dat nici un semn că m-a auzit intrând. Am vorbit cu ochii la spatele lui. Ferestrele dădeau spre fluviu, care lucea în lumina lunii. - Tatăl tău a iubit mult fluviul, am zis, luptându-mă cu lacrimile. Și tu o să iubești marea. N-o să ne mai vedem, Re-mose și nu va mai fi o altă ocazie să-ți spun vorbele astea. Ascult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
cu reproș. „Ești un egoist și acum, Daniel Petric. Nu poți să îmbrățișezi o cauză care să depășească umbra ta”. Ne temem unii de alții. Mă simt, deci, ca între oameni. Cu deosebirea că eu mă mărturisesc în timp ce dinții guzganilor lucesc în ungherele mai întunecoase ale podului fără să știu de ce. Noroc că nu mi-am pierdut cu totul curajul de a nu mă ascunde după cuvinte sau de a mă ascunde atât de mult încât e, oricum, inutil. Îmi aduc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care se scurgea de pe ele la fiecare val. Prin ferăstruica gheretei sale, portarul m-a măsurat scurt din cap la picioare, m-a evaluat și probabil rezultatul nu mi-a fost foarte favorabil deoarece m-a poftit să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Stâncile erau veritabile dune de marmură între care creșteau scaieți cu flori violete. Valurile azvârleau pe ele stropi de apă care scânteiau, umezeau petele de licheni, ce semănau unor caracatițe verzi ieșite la soare, și spălau piatra făcând-o să lucească, să ardă ca o flacără curată, pe sute de metri. Dacă Dumnezeu s-a compromis în multe locuri plămădindu-și creația, trebuie să recunosc că acolo și-a dat măsura adevărată. Văzând dunele de marmură inima mi-a bătut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dificultăți de respirație. Sper să fie o simplă spaimă trecătoare. 30 decembrie M-am înșelat când am crezut că iarna va fi blândă. Mă uit pe fereastră la oamenii care trec zgribuliți, la frunzele mușcate de frig, la pietrele care lucesc ciudat, rece, la zăpada viscolită azi noapte. Trebuia să mă nasc urs. Să mă culc iarna și să nu mă scol decât desmorțit de căldura primăverii. Dar nu se mai poate face nimic. Brr! Va fi destul de greu. Și noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
arșița îi izbi trupul negru, gol de la brâu în sus. Aici nu-și purta cămașa cu semnul Piscului Sfânt țesut pe piept. Se uită cu băgare de seamă împrejur. La câteva sute de pași zări într-adevăr ceva în nisip, lucind sticlos. Nisipul, pe o întindere de câteva sute de pași, era răscolit într-un chip cu totul straniu: nu erau valurile unduite frumos pe care le face vântul, ci parcă niște pâlnii rotunde și tot felul de mușuroaie. Merse într-
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de care-i spusese Tela erau vreo sută de pași, poate mai puțin. Auta mai merse câteva vreme, apoi căzu. Se tîrî pe brânci spre acele lucruri lunguiețe ce semănau cu ulcioarele (numără șase, așa i se păru) și care luceau ca sticla. Dar nu arătau chiar ca sticla, căci aveau în ele niște ape ciudate argintii, deși mai palide decât argintul. Poate-i mai rămăseseră cincizeci de pași... Auta ar fi vrut să-și înfrîngă istovirea și să ajungă la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]