2,874 matches
-
că Mirela tot mai trage speranță că într-o bună zi și-or reveni, barem cât să aibă nas pentru treizeci de canale prin cablu, păi, să nici n-audă să vândă televizorul, deși cu banii de pe el ar mai lungi-o și ar mai îndulci-o cel puțin o lună, oho, cât se mai mirau și se minunau cu toatele de atâția proști care se-nghesuiau la vot, dar nu s-ar fi lipsit nici ele de distracția asta, măcar că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
că d-aia îți merge anapoda cu nevasta, din cauza slujbei și a copiilor ăstora care, tocmai dimpotrivă, ei doar au salvat lumea. 6. Nu s-a dus decât opt luni la căminele de la Grozăvești. După capul ei, ar mai fi lungit-o câțiva ani. Nu s-ar fi îndurat să dea așa ușor cu piciorul unui salariu și n-ar fi luat de una singură hotărârea asta. Păi, Velicu, deh, ce-o fi zis el, că-i face un bine văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
aia frigidă și parvenită și materialistă de nu se poate, care doarme pe ea și habar n-are să-i ofere ce-i trebuie unui bărbat. Păi, cum dracului, ea, una, nu se compară, așa că nu mai are rost s-o lungească și s-o lălăiască. Să se hotărască odată pentru totdeauna ce are de făcut de-acum încolo... Ea pretinde și cere pentru că are dreptul, Mirelo, e în drept, măcar că Velicu face pe prostu’ și pe nevinovatu’ și se face că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
strâns cureaua și a plătit. A fost mereu cu datoriile la zi. Asta i-a întărit mândria și credința și l-a golit de vlagă, umplându-l de un năduf care trebuie vărsat pe cine se nimerește... Rafael stătea nemișcat, lungit cu mâinile sub cap, cu ochii larg deschiși spre albastrul incandescent - transparența adâncă, impenetrabilă, care pleacă din tine și se întoarce și o simți ca un abur, o mireasmă, un duh, o prezență nevăzută care te urmează pas cu pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
zbate ca peștele pe uscat, prietene, o duc destul de greu, iar Mărgărit îi promite că o să-l ajute în vreun fel, să se gândească, iar promisiunea asta parcă-i dă imboldul lui Rafael să se smulgă din poziția de mort lungit în sicriu, cu gesturi lente, descleindu-se parcă, stricând simetria trupului în formă de cruce. — De-acum încolo o să ia pământul foc, spune ridicat într-un cot. — Mai intri în apă? Rafael strâmbă din nas. — Nu cred. Nu mi-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ar azvârli cineva afară din ghetoul ăla răpănos. Asta-i un fleac, un pretext care să umple golul dintre noi în definitiv. Adică io te-am văzut dornic să m-ajuți și d-aia. Ce mai, ce s-o mai lungească - astea erau prietenele ei, de care se și dezisese de altfel. Practic, n-ar mai fi avut cu cine să se ajute, s-o pună la cale cu plecatul afară la muncă. Ce-ar putea face de una singură? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
fi știut ce-ar putea face cu ea... Păi, în caz de nevoie, s-o spargă în țeasta lui Ghiocel. E înghesuiala dracului aici și Milică strigând la câine să nu mai latre, să lase gălăgia, și Ghiocel conformându-se, lungit pe prag, scâncind și rânjind colții, mârâind înfundat. Parcă s-ar fi dezvinovățit. Adevărul e că n-are nici o vină... — Lasă-l, mami, nu-l mai întărâta. O să te muște. Atâta-i trebuie! replică Sabina, întărâtată și ea. — Fir-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
că se liniștește. Ce-mi place! jubila Rafael, scuturând capul peste revistă. Ghiocel se ridicase pe labele din față pe pervazul ferestrei bucătăriei și lătra la cratița aburindă cu fiertură de orez cu oase. Se întindea să ajungă la ea, lungind gâtul și patinând pe ciment cu labele din spate. Ai fi zis că vrea să sară pe geam și se zguduiau pereții de lătrăturile lui... Îmi place la nebunie, e bestial, e trăsnet, combate la sânge... Cică feseneul și Iliescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
asociate. Mirela chiar era hotărâtă de-acum să facă tot ce i s-ar fi spus pentru a fi pe placul avocatei. 24. Măcar că Mărgărit stătea pe picior de plecare, să ajungă acasă să-i facă toaleta maică-sii, se lungiseră iarăși la sporovăială, umblând pe străzi și mutându-se din local în local. Rafael știa, se familiarizase cu problemele lui Mărgărit. Maică-sa, deh, oricum se mozolește toată până spre prânz, când ajunge el, de obicei, acasă. Trecuse de mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de tot felul. Tot ce-și mai amintea era c-ar fi trebuit să țină minte acele întâmplări, și uite că le pierduse și le risipise odată cu zilele vieții lui. Când îl mai văzuse foindu-și pumnii în buzunare și lungind gâtul ca o găină speriată? Nu reușea să distingă prin zarva de la mese ce dracu-i spuneau tipii ăia trei. Se vedea totuși că-l amenință. Era unu’ blond, mic și rotofei, cu un lanț gros din zale de aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
se mire că a văzut și el, în sfârșit, pe cineva care să pună curu’ pentru jigodia asta de Mărgărit, iar Mărgărit n-avea nimic de spus de chestia asta. Doar că se uita a milă la halbele goale și lungea gâtul spre sobolul bătrân. Să-i dea bani pentru încă un rând, da, și acesta îi dădu fără să comenteze nimic, și pe urmă făcură prezentările. Rafael, da, iar blondului cu lanț de aur la gât îi zice Adrian. Ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
bătrânul pare cumva înstrăinat, reținut, căindu-se poate că a fost cândva prea aspru cu fiică-sa, și totodată parcă l-ar intimida prezența lui Rafael, îmbiindu-l și poftindu-l, taicule, bine-ai venit, fă-te comod, și el lungește gâtul după nepotul ăsta nou, de care ia cunoștință cu întârziere. Pare să-l ceară Mirelei și ea ezită o vreme, făcându-și de lucru și foindu-se de la bucătărie în cameră cu copilul în brațe, legănându-l să adoarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
un sfert de oră de când s-a întors la masă habar n-are, încă n-a observat... Așteaptă pe cineva, da, niște tovarăși pentru care a luat sticla și paharele de la bar și a rezervat celelalte trei scaune de la masă. Lungește gâtul după ei și uite-l că tot nu se hotărăște să-i sune pe mobil... Rafael îl observă îndeaproape, păi, cum dracu’? Păi, ce fel de bărbat și soț, de nădejde, mire și amant al nemuririi, și tovarăș de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
a micului animal. Stinge țigara în scrumieră și se îndreptă cu pași leneși către mica încăpere a băii să facă un duș. Revine în cameră cu prosopul înfășurat în jurul taliei și câteva momente stă nemișcat lângă pat, acolo unde Smaranda, lungită pe burtă, mângâie ușor cu palma stângă perna ce păstrează încă forma umerilor lui. Se întinde peste trupul gol și depune cu voluptoasă bucurie un sărut pe umărul rotund și perfect ca un măr din Eden al fetei. Neastâmpărate, mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
vorbește, bătrânul aruncă peste lemnele cotigii o pătură decolorată. Mulțumescu-ți Ție Doamne de așa veste, răsuflă ușurat Marius. Ce baftă pe capul nostru, zâmbește Felix cu toată gura. Se ridică și cu pași împleticiți se apropie de căruță, unde se lungește cu un oftat pe spate. Ce ne-am mai putea dori acum când avem tot confortul? După ce îl ridică pe von Streinitz, cu ajutorul lui Marius, bătrânul se asigură că cei doi stau cât de cât bine, apoi plescăie scurt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
strigăte, o agitație frenetică cuprinde mulțimea gălăgioasă. Amatorii de pariuri mizează cu glasuri gâtuite de adrenalină pe cota de supraviețuire a celor care participă la acest joc nebunesc, fluturând în aer bancnote murdare și mototolite. Ce rost are s-o mai lungim atâta? Hai să facem jocul și mai interesant, pentru noi, dar și pentru cei din jur care cred că sau plictisit deja, spune Marius. Introduce un cartuș. La fel de calm, mai adaugă încă unul. Un freamăt cuprinde asistența, rămasă parcă fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
cărnii. Își spală cu zăpadă chipul însângerat apoi se afundă în pădurea mai tăcută ca niciodată. Către creastă, peisajul se deschide. Vântul bate mai tare, pale bezmetice modelând și purtând aiurea pulberea albă a zăpezii. Un ultim prag este escaladat. Lungit pe burtă, Marius cercetează atent platoul golaș, de vreo douăzeci metri lățime și încă pe atât lungime. Punctul cel mai sensibil al traseului lor. Ca un făcut, luna, timidă până atunci, răsare lăptoasă dintre nori. Îngrijorat, privește cerul. "La naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
interioare de lemn care face o buclă ușoară și întoarce spre Anatol un zâmbet ironic prin care încearcă să disimuleze un ușor rictus de durere. Of, Doamne, reumatismul ăsta! Te rog, ajută-mă să cobor. Scara asta pare că se lungește de la o zi la alta. Își strecoară ușor mâna pe sub brațul oferit politicos, apoi cei doi coboară treptele, bărbatul potrivindu-și pașii după mersul celei pe care o sprijină cu delicatețe. La apariția lor la parter, o tânăra femeie brunetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
se coceau cireșele, bunul meu îmi dădea voie să-i aduc pe toți copiii și mâncam până când simțeam că plesnim... După prima vacanță petrecută la bunici înjuram ungurește și țigănește, maaamă! Știi, înjurăturile țigănești sunt spurcate, cele ungurești sunt foarte lungi și eu folosind judicios cunoștințele obținute, făcusem o combinație, doamne, mama a rămas siderată..., apoi aveam un accent neaoș ardelenesc și dacă mă luai cu ceva prea repede știam să răspund senină: No ș’apoi!... No d’apoi!... Am să
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o urmare, bună sau rea, pentru care noi trebuie să răspundem la un moment dat, nu?... Da, știu, încuviință el cu o anumită nonșalanță, care nu-i scăpă lui Arm. La maaaarea și înfricoșătoaaaarea judecată de apoi, știu, rosti el, lungind cuvintele cu o spaimă teatrală. Brrrrr!... Mi se face pielea de găină, când mă gândesc! Arm îl atinse mustrător cu palma în creștet și îi replică apăsat: Ei, vezi, aici avem o problemă, domnule Rațiune și sfinte Toma cel necredincios
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
pare. Nu. Soluția e alta: pisicile pot fi îngrijite ca animale de casă, și atunci să li se dea de mâncare, dar în singurătatea străzii și a sufletului geriatric filantropia îmbracă exclusiv o formă canină. Mă rog.) Ca să nu mai lungesc, pe străduța labirintică de lângă Unirii, doi motani se priveau și-și mișcau vârfurile cozilor, mârâind din când în când așa cum fac pisicile, ca niște copii sălbatici. Voiau să se bată. Erau într-o curte, alături de stație, și nimeni din cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
se priveau și-și mișcau vârfurile cozilor, mârâind din când în când așa cum fac pisicile, ca niște copii sălbatici. Voiau să se bată. Erau într-o curte, alături de stație, și nimeni din cei prezenți nu se uita la ei. Oamenii lungeau gâtul după tramvai. Motanii continuau să facă tărăboi, dar nu se mișcau. Așa e la motani. Învingătorul încearcă să-l facă pe celălalt cu nervii, să-l bage în pământ, și, șmecher cum e, îl pune într-o situație fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
a fost puțin umbrită, câteva ceasuri, din cauza stupidei mele insensibilități la avansurile ei delicate. Domnul M... întîmpinîndu-mă la sosire cu niște vești rele pentru el, n-am dat Adelei atenția cuvenită, am fost distrat și rece. Atunci ea și-a lungit buzele, și albastrul ochilor i s-a întunecat. Apoi m-a ignorat complet, dar n-a părăsit odaia, și mi-a trebuit o întreagă strategie, alcătuită din lingușiri, lașități și - mizerabil corupător de suflete! - mai ales ispite, ca s-o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
tata povestea ceva și râdeau amândoi. În fine, am ajuns. În pragul ușii, coana Paulina ne făcea primirea cu temeneli orientale până la pământ, așa, în glumă, iar cumătrul Aurel, de la masă: - Mă, dar voi nu știți că mi s-au lungit urechile de foame și mai ales de sete?! Uite, luai de aci un păhărel dă țuică, mă, lacrimă, nu alta și gustai tocmai niște măsline cu scrumbie! Haideți repede la masă, să nu mi se taie pofta, că ar fi
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
tu cum o știi? Atunci am luat din curte o bucățică de lemn și am scos briceagul din buzunărașul din față. La vederea acestuia, mă urmărea cu priviri invidioase cum îl deschid, eram mândru și savuram gestul pe care-l lungeam în timp, era un briceag frumos, cu plăsele din os, al lui tata, și am început tacticos să fac o țurcă, o bucățică dreptunghiulară de lemn ascuțită în ambele capete. Apoi i-am dat lui un soi de lopățică cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]