2,300 matches
-
pe atât de repede -, în vreme ce eu, sigur pe îndelung exersata mea incapacitate de a mă lega de cineva, fumam destins țigări care se numeau Parisienne și care îmi erau oferite dintr-un pachet galben. În orice caz, adunarea familială din jurul măsuței de cafea era complet absorbită de un schimb de replici parțial în germana literară, parțial în germana elvețiană, când un băiețel, să tot fi avut vreo trei ani, fiul surorii clarvăzătoarei mele prietene amatoare de cinema, cu o tobă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dă vase și mâncări; am suspicionat că un Fitecine să băgase În debaraua dă cărbuni; da, oricât dă școliți ar fi, un druz nu-i așa vioi ca creolu. Și m-am repetat În salon. M-am pleznit de-o măsuță cu trei labe, cum are druzii, care ei tot mai cred În spiritism, ca feudalii. Mi-a părut că ierau cu ochii pe mandezu toți gagiii din poznele alea În ulei. Nu vă râdeți, sorella Îmi zice mereu că am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
dejun. Și, să vezi și să nu crezi, s-au și auzitără pași dă mascul. M-am perdut cum am putut mai bine dân vedere pântre hainile dân cuier. Masculu cu pașii iera baronu. S-a rezemat pă furiș dă măsuță. Mandea aproape m-am dat dă gol din pricina la râs, fincă ghicisem că baronu dădea să hăpăie potolu dân tavă. Da canci. A scos clondirașu cu hârca și oasele și, sub farurile mele, care făcea portretu groazii, a pudrat cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
trotal. S-a depărtat pedalând; orașu indiferent i-a halit, fără să să strâmbe. Io sunt ca mingea dă cauciuc care dai cu picioru În ea și ricoșază. După ce mi-am permis o oprire În drum (așa, ca să acostez la măsuța mea dân Popolare și să halesc un kil dă lături), am ajuns cu un timp meritor la șandramaua lu Julio Cárdenas, de altfel ipotecată. Chiar Înteresatu mi-a dășchis ușa. Știi tu, tovărășele, i-am zis, pușcându-l cu arătătoru În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
bibliotecară. Zi sau noapte, pur și simplu nu e nici o diferență. O să vă obișnuiți cu asta. Încuviințară vag. „Toți sunt obosiți“, observă Norman. Stresul și tensiunea explorării Își cereau tributul. Pe Beth aproape că o furase somnul, cu picioarele pe măsuța de cafea, cu brațele-i musculoase Încrucișate peste piept. Dincolo de fereastră, trei submarine se adunară În jurul lor; muncitorii se Îndreptau către habitatul scafandrilor, DH-7. — Se pare că s-a Întâmplat ceva, zise Harry. — E În legătură cu convorbirea lui Barnes. S-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
fapt nu-i păsa. Era prea obosit. Era mult mai curios să afle gustul prăjiturii, așa că privi În jos. Prăjitura nu mai era acolo: rămăseseră doar câteva firimituri. „Ce obosit pot să fiu“, Își zise el. Își Întinse picioarele pe măsuța de cafea și-și sprijini capul de căptușeala răcoroasă a peretelui. Probabil că-l furase somnul o vreme, căci se trezi complet dezorientat, pe Întuneric. Se ridică și imediat luminile se aprinseră. Își dădu seama că rămăsese În sala de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
un soi de animal. Tăcut și foarte mare. — Cât de mare? Tina clătină din cap: — După amprenta electronică, doctore Adams, aș putea spune că era aproape cât acest habitat. TABERE DE LUPTĂ Beth depuse un ou rotund și alb pe măsuța port-obiect a microscopului cu baleiaj. — Ei bine, spuse ea cu privirea ațintită În ocular, este evident o nevertebrată marină. Interesant este acest Înveliș lipicios. Împunse oul cu forcepsul. — Ce este? — Un soi de materie proteică. E lipicioasă. — Nu asta. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
ajungă în sufragerie, trebuiau să treacă prin baie. Dormitoare separate printr-un covor colorat atârnat de tavan, care trebuia să dea senzația de intimitate. Șifoniere pe hol. Comode cu sertare în bucătărie. Cratițe și găleți în baie. Frigiderul pe scară. Măsuța de cafea din sufragerie construită din patru cutii albastre de lapte și o bucată de placaj. Înțelegeți! Chestii de genul ăsta. O bucătărie ca atinsă de fulger sau în care procesul evoluționist era pe cale să înceapă din nou, perdele date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
efort. Se părea că toate trei se instalaseră pentru o ședere de durată. Inima mi s-a strâns până mi-a picat în cizme (în cele noi) când le-am văzut trăgându-și câte-un scaun și strângându-se în jurul măsuței noastre minuscule, fiecare dintre ele stând practic pe genunchiul lui Adam. Nu cumpăraseră nici măcar o ceașcă de ceai la toate trei. Însă, sincer, chiar nu le judecam. Știam cum era să fii student sărac. Trebuiau să-și păstreze banii pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
buton și imediat să-mi golesc creierul de toate imaginile alea și de toate gândurile care mă îngrijorau. Să nu mai am în loc decât un ecran gol. Sau dac-aș fi putut să-mi deșurubez capul, să-l pun pe măsuța de lângă pat și să uit de el până în zori. După care, atunci când aș fi avut nevoie de el, să mi-l pun la loc. Într-un final, s-a făcut dimineață, iar eu tot nu rezolvasem problema de la departamentul somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
curînd la Cartea Românească. Era prea mult. Am dat pe gît paharul cu bere Azuga fără spumă, m-am Înecat și am tușit mult deoarece oricît aș fi fost de optimist „Optimist: sinonim cu imbecil” (Flaubert) , ce se petrecea la măsuța aceea acoperită cu o inimitabilă mușama verde se situa dincolo de culoarea respectivă și zborul săgeții din arbaletă. Martin a zîmbit chinuit. Nu găseam nici o manieră adecvată originală rapidă eficace pentru a-i mulțumi, m-am gîndit să-l sărut pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
din care-o să iasă Monica Bellucci În pagină. Poate fi și invers. SÎnt destul de ipocrit cînd Înșir lucrurile astea, fiindcă de regulă privesc lumea scrutîndu-mă-n oglindă, tu scrii numai despre tine, mi-a zîmbit odată Florin Iaru la o măsuță unde stăteam cu un premiu-n față, o statuetă lugubră, atît cunosc, atît mi se pare interesant, pun filtre, și-atît scriu, am vrut să-i răspund și-n loc de asta am spus da. „Scriitorul contemporan este, ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
să spargă vitrinele la Cocorul și să strice iarba din fața Teatrului Național. Imaginea se schimbă și pe ecran apare un tanc. Apoi Încă unul. Sonor: Cine iubește și laaasă. Tăiat la: Cadru interior: Morga. CÎteva cadavre Întinse În sepia pe măsuțe murdare de marmoră. Se văd plăgi Împușcate. Plan detaliu: chipul unui mort angelic. Tăiat la: Cadru exterior: Masă de oameni În extremă agitație. Dansează, cîntă, aruncă căciuli În aer, au fețele transfigurate de bucurie. (Decupaj dintr-o filmare făcută pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
la ușa scriitorului și-i spune c-a aranjat, să se apuce de lucru, el va pleca o vreme din oraș. Și-i lasă pe masă o cutie de carton. Fink nu o desface, o așază pe-o margine a măsuței de lucru și, deodată, de parcă i s-ar fi declanșat un mecanism, Începe să scrie, frenetic. Termină scenariul. Se duce la o petrecere a soldaților ce urmau să plece În Al Doilea Război Mondial. E descătușat, dansează, rîde, și le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Mundt, care are prostul obicei să sfîrtece femei și să le taie capul. De regulă capetele nu mai sînt găsite, așa că Fink este Întrebat dacă nu are idee ce s-a-ntîmplat cu capul secretarei. Fink răspunde că nu, iar camera baleiază măsuța de scris pe care stă cutia de carton. Scenariul lui Barton este respins, producătorul reamintindu-i furios că trebuia să scrie ceva pentru un film cu lupte, or el scrisese un text despre lupta cu sufletul, asta nu interesează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
pentru a-mi spori IQ-ul, pentru a mă stimula În carieră. De la ea am Învățat bunele maniere. Apoi le-am uitat. S-a stins la Caritas Într-o rezervă melancolică, cu noblețe, galbenă de la hemoragia cerebrală, gătea excepțional. Pe măsuță stătea un gîndac roșu. Bunicul din partea mamei avea mai multe case și trei restaurante mari În același tembel București, era foarte puternic. Putea să ridice un om de 100 de kilograme, apoi devenea patron, pe urmă veneau comuniștii și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
grijă de mobilă - proprietarul clădirii e cumnatul meu. Jack intră. O cameră de zi ordonată, cu podeaua zgîriată - probabil de la patinele cu rotile. Mobilă de calitate, dar uzată și prost Îngrijită. Pereți goi, nici un televizor, două fotografii Înrămate pe o măsuță - fotografii publicitare. Jack le cercetă. Bătrîna doamnă Downey se apropie. Rame cositorite, identice - două persoane arătoase. O femeie drăguță: păr bălai, tuns paj, ochi cu sclipiri ieftine. Un băiat drăguț, care arăta exact ca ea, doar că era ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Stompanato, Vachss, Teitlabaum - cu cagulele scoase. „Bumpa, bumpa, bump, bump, bump, bump, ce tren drăguț“... ?????? O nebunie, dar poate că drogul lui Patchett Încă nu-și epuizase efectele malefice. Mașina lui Karen nu era acolo. Jack intră și văzu pe măsuța de cafea niște bilete de avion și un bilețel. J., Hawaii și uită-te la dată. 15 mai, ziua În care devii oficial pensionar. Zece zile și zece nopți ca să ne obișnuim din nou unul cu celălalt. Diseară - cină În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
ușa după bunul ei obicei, încet și puțin, atât cât să-și strecoare trupul subțire, cu privirea mai mult în pământ, îngânând niște sunete care nu seamănă deloc cu marșurile radioului. Când dă cu ochii de Andrei Vlădescu, scriind la măsuța de lângă dulap, tresare. De fiecare dată i se întâmplă la fel. Stă în camera lui sau în bucătărie și, dacă scrie, nu-i iese în întâmpinare și nu-și face simțită prezența, iar ea e convinsă că e singură în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
lung și-n lat de la dormitorul ei la bucătărie și înapoi la baie, pe întuneric, fără să se lovească de lucrurile cărora le știa cu exactitate locul, speriată când ajungea în dreptul unui scrin sau fotoliu sau dulap sau a unei măsuțe, ca niște munți de spaimă neagră ghiciți în întunericul albăstrui, însă temându-se și mai mult să aprindă vreo lumină care alunga umbrele, dar sporea pustietatea casei, nelăsând-o să arate așa cum era, obișnuită, dacă nu chiar mică, ci dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se vadă, dacă n-ar fi dorit-o. Într-o zi a venit Andrei Vlădescu. I-a spus cine este, ce vrea, a răspuns tuturor întrebările ei, s-a uitat la cămăruța cât o cutie de chibrituri - un pat, o măsuță, un scaun, un cuier de haine prins în cuie în lemnul ușii, spațiu cât să te strecori printre lucruri spre fereastra îngustă și ea, s-o deschizi să bufnească aerul de afară, încât i s-a făcut ei rușine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
orașului, de telefoanele cu sfaturi ce îi aminteau ce ea voia să uite, teama ce-o cuprinsese de câteva zile și pe care nu vrea s-o recunoască. S-a ridicat, și-a târât picioarele până la televizorul vechi, urcat pe măsuța înghesuită lângă ușa-glasvand ce despărțea camerele, și a învârtit din butoane. S-a retras, a așteptat până când din puricii tremurați s-a alcătuit lent o imagine clară și a urmărit-o și pe aceasta un timp. Era ce voia. Întorcându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se mângâia pe ea, ci oglinda. Oglinda care e doar un obiect, nimic altceva. Oglinda în care chipul ei era rece. Și o să mai vadă și oglinda asta, și pe celelalte, și patul, și scrinul, și dulapurile, și canapeaua, și măsuțele, și ceasurile, și toate lucrurile care o înconjoară. Doar n-o să moară acum! Iese în pragul ușii-fereastră, respiră adânc. E uimită sau speriată, nu știe exact. Ce se va întâmpla de mâine încolo? Simte cum îi bate inima mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ședea turcește într-un fotoliu din salon, într-o rochie de casă subțire și încheiată doar la câțiva nasturi sau descheiată la alți câțiva, încât i se vedeau sânii mari, goi și săltând de fiecare dată când se apleca spre măsuță să-și ia altă forfecuță ori pila de unghii și împungeau cu sfârcurile late și negre în pânza rochiei, indiferentă și făcându-se că nu observă roșeața băiatului care nu se putea stăpâni să privească, dar nici nu-și putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
chiar dacă s-ar fi dus, n-ar fi avut ce face, nici bătrâna doamnă Marga Pop n-ar fi știut nimic. În încăperea largă și puternic luminată a reanimării, împărțită prin draperii de vinilin în mici separeuri, cât să încapă măsuțele cu rotile și paturile provizorii ale bolnavilor cu fiole de perfuzii și legați cu fire și tuburi de aparate zumzăitoare, i s-a părut o clipă că se trezește, dar nu știa din ce se trezește și, până să înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]