2,843 matches
-
face moartea atât de îngrozitoare. Lâncezim după veșnicia în Dumnezeu, din teama de a nu fi vii când sîntem exterior stârvuri. Dac-am așteptat pentru a ne naște o eternitate, trebuie s-așteptăm alta pentru a muri. Cum sub ochiul melancolic și pietrele par a visa, zadarnic am căuta fără el noblețe în fire. Melancolia exprimă toate posibilitățile de cer ale pământului. Nu-i ea apropierea cea mai îndepărtată de Absolut și nu-i ea o realizare a divinului prin fuga
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
putea opune Paradisului, când de lume nu ne mai leagă decât faptul de a trăi în ea și golul pozitiv al inimii. Avantajul neantului față de eternitate este că nu poate fi pătat de timp. De aceea se asemuiește el zâmbetului melancolic. Specificul soartei umane se epuizează în prestigiul metafizic al chinului. Omul trebuie să sufere până la scârba de suferință și de el însuși. Să nu fie Dumnezeu starea de eu a neantului? În nopțile de veghe și-n orice noapte, nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înțeles: - că senzațiile trebuie să fie mai pure decât aerul rarefiat al înălțimilor, - că-n ele nu trebuie să intre nici omul, nici pământul și nici un obiect al lumii, - adieri extatice să fie clipele, vârtej de altitudine privirea; - ca murmurul melancolic al vântului ce atinge azurul și zăpada, gândurile să mângâie poleiala lucrurilor ce nu sânt În cugetul tău să se răsfrângă toate crestele de munți pe care n-ai fost om și toate țărmurile de mări pe care ai fost
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât capul; un cap fără substrat și fără fundament, lipsit de corp și izolat ca într-o halucinație. Nu este nimic din acea sfârșeală voluptuoasă și vagă pe care o încerci în contemplații pe marginea mării sau în unele reverii melancolice, ci o sfârșeală care te consumă și distruge. Atunci nu-ți mai convine nici un efort, nici o speranță și nici o iluzie. A rămâne tâmpit de catastrofa ta proprie, incapabil să acționezi sau să gândești, cuprins într-un întuneric rece și apăsător
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
individualizate și diferențiate, pentru a o îmbrăca într-o haină de o transparență imaterială și universală. Detașarea progresivă de ceea ce este individual și concret te ridică la o viziune totală care, câștigând în întindere, pierde în concret. Nu există stare melancolică fără înălțarea de care vorbim, fără o expansiune spre culmi, fără o ridicare deasupra lumii. Dar nu acea înălțare răsărită din orgoliu sau din dispreț, din disperare sau dintr-o pornire spre negativitate infinită, ci dintr-o reflexie prelungită și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
reverie difuză, născute în oboseală. În melancolie îi cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur. Ce sens are singurătatea în melancolie? Nu este ea legată de sentimentul infinitului intern și extern? Privirea melancolică este inexpresivă, concepută fără o perspectivă a nemărginitului. Nemărginirea interioară și vagul lăuntric, ce nu trebuie asimilate acelei infinități fecunde din iubire, cer cu necesitate o întindere ale cărei margini sânt insesizabile. Melancolia prezintă o stare vagă care nu intenționează
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
face singurătatea și părăsirea mult mai puțin apăsătoare, împrumutîndu-le uneori un caracter voluptuos. Disproporția dintre infinitatea lumii și finitatea omului este un motiv serios de disperare; atunci însă când o privești într-o perspectivă de vis, așa cum e în stările melancolice, aceasta încetează de a mai fi torturantă, lumea apărând într-o frumusețe stranie și maladivă. Sensul adânc al singurătății vizează o suspendare dureroasă a omului în viață și o frământare în izolare cu gândul morții. A trăi singur înseamnă a
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu se pot aduce mesaje pentru viață. Nu condamnă viața toate religiile plecate din pustiuri? Și nu este în iluminările și transfigurările marilor singuratici o viziune apocaliptică de sfârșit și prăbușire, iar nu o aureolă de sclipiri și triumfuri? Singurătatea melancolicilor are o semnificație mult mai puțin adâncă; ea are uneori chiar un caracter estetic. Nu se vorbește de o melancolie dulce, de o melancolie voluptuoasă? Dar însăși atitudinea melancolică, prin pasivitatea și considerarea în perspectivă, nu este ea colorată estetic
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și prăbușire, iar nu o aureolă de sclipiri și triumfuri? Singurătatea melancolicilor are o semnificație mult mai puțin adâncă; ea are uneori chiar un caracter estetic. Nu se vorbește de o melancolie dulce, de o melancolie voluptuoasă? Dar însăși atitudinea melancolică, prin pasivitatea și considerarea în perspectivă, nu este ea colorată estetic? Atitudinea estetică în fața vieții se caracterizează printr-o pasivitate contemplativă care savurează din real tot ceea ce îi convine subiectivității, fără nici o normă și fără nici un criteriu. Lumea este considerată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ar amuți în fața unui spectacol de o frumusețe uluitoare, în seducțiile căruia orice problemă ar deveni inutilă. Dincolo de orice agitație, tulburare sau efervescență, o trăire liniștită soarbe cu o voluptate reținută toată splendoarea cadrului. Este o notă esențială a stărilor melancolice calmul, absența unei intensități deosebite. Regretul, care intră în structura melancoliei, explică și el absența unei intensități particulare a acesteia. Dacă regretul poate fi persistent, el niciodată nu e atât de intens încît să provoace o suferință profundă. Actualizarea unor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
unor realități și a unor experiențe trecute. Dar aceasta este suficient pentru a ne arăta cât a murit din noi. Regretul revelează semnificația demonică a timpului care, prilejuind o creștere în noi, cauzează implicit o anihilare. Regretele fac pe om melancolic fără să-l paralizeze sau să-i rateze aspirațiile, deoarece în regret există o conștiință a ireparabilului numai pentru trecut, viitorul fiind oarecum deschis. Melancolia nu este o stare de o gravitate concentrată, închisă, dezvoltată pe o afecțiune organică, deoareace
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
vag de senzații, reverie, sublimare etc.; numai din punctul de vedere al tonalității afective a viziunii diferențierea apare evidentă. S-ar putea ca multipolaritatea melancoliei să țină mai mult de structura subiectivității decât de natura ei. În acest caz, starea melancolică, în caracterul ei difuz reveric și vag, ar lua forme specifice în fiecare persoană. Nefiind o stare de o mare intensitate dramatică, ea oscilează și fluctuează mult mai mult decât celelalte. Având mai mult virtuți poetice decât active, ea are
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mult virtuți poetice decât active, ea are ceva dintr-o grație reținută (de aceea o întîlnim mai mult la femei), grație pe care n-o întîlnim niciodată în tristețea profundă și intensă. Nu lipsește această grație nici peisajelor de coloratură melancolică. Perspectiva întinsă din peisajul olandez sau din peisajul Renașterii, cu eternități de lumină și umbre, cu văi a căror șerpuire simbolizează infinitul și cu raze ce împrumută un caracter de imaterialitate lumii, cu aspirațiile și regretele oamenilor ce schițează un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de lumină și umbre, cu văi a căror șerpuire simbolizează infinitul și cu raze ce împrumută un caracter de imaterialitate lumii, cu aspirațiile și regretele oamenilor ce schițează un zâmbet de înțelegere și bunăvoință - întreagă această perspectivă revelează o grație melancolică și ușoară. Într-un astfel de cadru, omul pare a zice cu regret și cu resemnare: Ce vreți, dacă nu e mai mult?" La capătul oricărei melancolii există posibilitatea unei mângâieri sau a unei resemnări. Elementele estetice din ea includ
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
crește. Caracterul de concentrare al tristeții rezultă din faptul că ea se naște aproape totdeauna dintr-un motiv determinat, pe când în melancolie nimeni nu are precizat în conștiință un determinant exterior. Știu de ce sânt trist, dar nu știu de ce sânt melancolic. Stările melancolice durează mult, fără să atingă o intensitate particulară. Or, durata lor fiind mare, șterge din conștiință orice motiv inițial, prezent în tristețe, care nu durează mult, dar atinge o tensiune intimă și închisă, ce niciodată nu va exploda
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de concentrare al tristeții rezultă din faptul că ea se naște aproape totdeauna dintr-un motiv determinat, pe când în melancolie nimeni nu are precizat în conștiință un determinant exterior. Știu de ce sânt trist, dar nu știu de ce sânt melancolic. Stările melancolice durează mult, fără să atingă o intensitate particulară. Or, durata lor fiind mare, șterge din conștiință orice motiv inițial, prezent în tristețe, care nu durează mult, dar atinge o tensiune intimă și închisă, ce niciodată nu va exploda, ci se
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fenomenele prin care viața pierde din ea însăși. Intensitatea ei este echivalentă pierderilor. Astfel, fenomenul morții provoacă cea mai mare tristețe. Și nu este revelator pentru diferența dintre melancolie și tristețe faptul că niciodată o înmormîntare nu poate fi numită melancolică? Tristețea nu are nici un caracter estetic, caracter ce nu lipsește decât rar melancoliei. Este interesant de urmărit cum domeniul esteticului se îngustează din ce te apropii de experiențe și de realități serioase, care au un caracter de răscruce sau de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o formă atât de apropiată de entuziasm, această necunoaștere, această neglijare organică și ignorare irațională a morții este mai puțin vădită. Căci ondulațiile grației sânt uneori o aluzie îndepărtată la caracterul de iluzie al vieții. Există în grație mult farmec melancolic; în entuziasm, nu există deloc. Admirația mea teribilă pentru oamenii entuziaști derivă din faptul că eu nu pot pricepe cum de există astfel de oameni într-o lume în care moartea, neantul, tristețea și disperarea alcătuiesc un cor atât de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
popor și mă-nfioară resemnarea, gemeteleși toate jelaniile consumate-n umbră. Nu aveți momente când auziți trecutul nostru, când tot ce a trăit acest neam se actualizează în voi și se subtilizează într-o muzică de monotonie lungimi orientale, în tărăgăneala melancolică a melodiiilor noastre populare? Nu vă arde uneori ca o otravă toată seria umilințelor îndurate și nu trosnesc în voi toate dorințele de răzbunare, acumulate în sute de ani? N-a înțeles nimic din problema României acela pentru care ea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Ofranda muzicală a lui Bach - n-a putut să nu aibă senzația că este îngropat în cer. Oboseala te face prizonier ultimelor intenții ale muzicii, iar tristețea te face muzică. Ascultați în clipe asemănătoare tânguirile maghiare, urmăriți numai adierile lor melancolice, fără corectivul frenetic al ceardașului, și veți simți că n-are rost altă moarte decât sub sălcii plângătoare. Cred că există în fiecare om o nevoie de tristețe, pe care nu și-o satisface numai din resursele sale. Și când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
El băga de samă că gândirile lui adesa se transformau în șiruri ritmice, în vorbe rimate, și atunci nu mai rezista de-a le scrie pe hârtie... mai ales garafa goală era în stare de a-l umplea de cugetări melancolice... Ah! garafa pântecoasă doar de sfeșnic mai e bună Și mucoasa lumânare sfârâind săul și-l arde Și-n această sărăcie te inspiră, cântă barde - Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-umplu norii de zăpadă Cu himere!... Dar de unde? Scârție de vânt fereastra, In pod miaună motanii - la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditând umblă-n ogradă. Uh! ce frig... îmi văd suflarea - și căciula cea de oaie Pe urechi am tras-o zdravăn - iar de coate nici că-mi pasă Ca țiganul, care bagă degetul prin rara casă De năvod - cu-a
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cochetele capete copilăroase și ochii lor plini de reci și zadarnice lacrimi. În casa de peste drum perdelele albe erau încă lăsate, prin aleile grădinei ei vișinii și cireșii înfloriți, salcâmii cu miros dulce tăinuiau cărările risipite într-o viorie și melancolică umbră. Fusese vis visul lui cel atât de aievea sau fusese realitate de soiul vizionar a toată realitatea omenească? - Perdeaua de vis-a-vis se dete puțin într-o parte și prin faldurii ei albi apăru un blond cap de copilă. Râdea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
da un aer de nespusă blîndeță. Ochii nu mai aveau acea sălbatică și noptoasă strălucire în adâncimea cărora fulgera întunecosul amor și întunecoasa dorință... ci, limpeziți, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile întregi în ei. Liniște și o melancolică pace era în adâncimea lor... Și în acea față atât de palidă, plină dar tristă, surâdea suferitor oarecum gura de purpură... o roză a Ierihonului a cărei frumuseță nu se trece. Ea s-- apropia încet prin aleele străbătute de seninul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-i chin! Dar biata copilă - să fim drepți... ce știe ea că mă chinuiește... " 2286 ș-adesea, în nopțile-namorate ale Italiei or în diminețele pline de aromă, 64r o vedeai pin bolțile nalte de frunziș ale aleelor large pe acea melancolică Venere {EminescuOpVII 146} îmbrăcată bărbătește, și de sub marginele pălăriei nalte de catifea neagră se vedeau, vii și nebuni *, ochii ei cei rotunzi și mari, de un întunecat, un demonic albastru, cu acel zâmbet stereotip pe buzele coapte de sete de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]