15,064 matches
-
sortit să fac lucruri mărețe, dar Întotdeauna ceva m-a tras Înapoi, o piesă care lipsește din puzzle. Piesa aia care lipsea, acum Îmi pot da seama, e iubirea și Înțelegerea unei femei minunate. Asta ești tu Bunty, o femeie minunată. Și ai suferit atît de mult... vreau să Îndrept lucrurile... — Of Bruce... Nu sufla un cuvințel draga mea și o să vin În curînd la tine. Îți promit. — Ok Bruce. — Ne vedem În curînd. — Bruce... te iubesc... Hai sictir grăsano. Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
pe canapea mîngîindu-și pisica. Ea s-a uitat la tine preț de vreo două cilpe, apoi a privit În gol. Cu o voce tărăgănată și ciudată care părea să nu-i aparțină, ea a zis, Nu fiule, era un om minunat. Cu toate că a plecat, ăia cumsecade mereu fac așa. Doar lepădăturile rămîn. Dar pe cei cumsecade care pleacă Întotdeauna Îi urăști mai mult decît pe cei răi care rămîn. Actualul rău care stătea era Joe Caughey, care lucra ca paznic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
ei și altă gașcă. Cine? Nu nu ne face deloc bine să ne gîndim la asta. 0000000000000000000000000de ce nu 00000000000000000000000 000000000000000000000000000de ce nu000000000000000000000 pentru că s-a dus și a rămas În trecutul de rahat 00000000000atunci gîndește-te la mîncare 000000000000000000000 00000000000000000000000potol minunat, minunat 0000000000000 nici măcar nu pot să mănînc nimic 00000000000000000Îmi dai prea mult de furcă Bruce. Prea mult „eu“ și insuficient „noi“. Acum mănînci pentru două persoane! Dacă nu te poți gîndi la Rhona, o să-ți aduc eu aminte. Rhona. Rhona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
față, Brian Meldrum și grupul lui. Ei sînt acolo Împreună cu niște tipi mai mari. Nu te deranjează că Îți spun Cel Care Fute Invalide. Te poți descurca cu asta. Știi că e doar gelozie pentru că prietena ta e atît de minunată. Pe departe cea mai arătoasă fată din școală, În pofida protezei ei. Poți să te descurci cu ce-ți spun ei ție, dar nu vrei să-i zică și ei ceva. Ea n-o merită, iar tu o iubești. — Poatiar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
-
șterge fața asudată cu dosul mâinii și scoate dintr-un buzunar al fustei crețe de stambă, o bomboană Învelită În hârtie lucioasă. -Ti-o dau. Ia-o! Am cumpărat-o ca să fumez mai puțin, dar sunt prea grasă. O, ce gust minunat de cicoare! O țin sub limbă ca pe un medicament, până se va topi și-mi va părea rău după ea. Plec. Mă Împiedic de o cutie goală de conserve. Soarele Îmi curge ca un lichid fierbinte, pe cămașă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
discutăm despre asta. Și luăm cina în oraș. I-am ridicat puțin capul lui Georgie, i-am adus tot părul în față și i l-am răsfirat pe piept. Rodin ar fi privit-o cu plăcere. — Cum merg ședințele Antoniei? — Minunat. Îi plac la nebunie. Singurul ei scop este să se amuze, îți dai seama. Are o receptivitate colosală. — Palmer Anderson, spuse Georgie numindu-l pe psihanalistul Antoniei, care era totodată și un bun prieten al meu și al Antoniei. Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
vedeau doar puțin prin ciorapii albaștri. Le-am sărutat și mi-am întors privirea către ea. Coada groasă îi cobora acum printre sâni iar cele câteva șuvițe rebele care scăpaseră erau ascunse sever în spatele urechilor. Capul ei avea o formă minunată: da, categoric, Alexander nu trebuie să ajungă să o cunoască. — Sunt al naibii de norocos, am spus. — Adică ești al naibii de sigur, spuse Georgie. Păi, da, ești sigur, fir-ai să fii. — Liason dangereuse 1, am spus. Și totuși mințim, oarecum dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
felul ei, rolul de femeie, Georgie nu juca nici un rol, iar ăsta era un lucru nou pentru mine. Ea nu era decât ea însăși, fapt care, întâmplător, îl presupunea și pe acela de a fi femeie, lucru hotărât în chip minunat de natura însăși. Nu o preocupa ideea de rol sau de statut iar uneori o percepeam, cu o adevărată încântare, ca pe o ființă în afara societății. Senzația de a fi tot timpul „pe fugă” în relația mea cu Georgie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
străbătea camera, vorbind într-un, rar și încet cu accentul lui ușor american. — Căsnicia este o aventură în curs de desfășurare, am spus. — Întocmai. Iar pentru Antonia a venit momentul să facă un mare pas înainte. — Exprimarea ta e absolut minunată, spuse Palmer zâmbind. — Așadar situația era inevitabilă. — Îți admir puterea de a lua lucrurile așa cum sunt, spuse el. Într-adevăr, poate că situația era inevitabilă. Nu-ți spun asta în încercarea de a scăpa de partea mea de răspundere sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
era gata. Antonia, care acordase o atenție mai mare decât de obicei înfățișării sale, era îmbrăcată într-o rochie verde închis, dintr-un tricot subțire italienesc, pe care i-o cumpărasem eu din Roma. Nu purta bijuterii și-și strânsese minunatul ei păr auriu într-un coc simplu. Stătea acolo, înaltă, plinuță, cu un șold împins înainte și cu o mână sprijinită în șold cu închietura răsucită spre spate, o femeie între două vârste, elegantă, obosită, neliniștită, aflată atunci în acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
odihnă. Înainte să plec, am ajuns împreună la un fel de pace, întinși pentru scurt timp în fața focului, frunte lângă frunte, picior lângă picior. Trăsăturile atât de bine cunoscute ale lui Georgie văzute de la foarte mică distanță formau un tablou minunat: ochii ei mari, blânzi acum, gura relaxată, odihnindu-se după sărutările mele. Fără cuvinte, ne priveam și murmuram dăruindu-ne unul altuia pacea, până ce am avut impresia că am discutat îndelung fiecare detaliu, într-atât este de spiritualizat un chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sărutăm picioarele sau dacă v-ar trebui o consultație la psihiatru. Rosti aceste cuvinte ca și cum ar fi spus: „v-ar trebui o bătaie bună”. Ați avut amabilitatea de a o prezenta pe iubita mea fratelui meu, am spus. Ce gest minunat! — Ea m-a rugat, spuse Honor Klein după o pauză. — Și de ce-ați răspuns rugăminții ei cu atâta solicitudine? Nu vă pot bănui că aveți un suflet sensibil. Ironia dispăruse de pe chipul ei și, în timp ce mă privea în lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Hyde Park? Era greu de spus, cu atât mai greu cu cât această iubire se dovedea a fi una de o natură cu totul specială. Când m-am gândit la acest aspect mi-am dat seama, ca de un lucru minunat, de certitudinea că eram cu adevărat îndrăgostit. Ajunsesem parcă direct de la antipatie la iubire fără să trec printr-o etapă intermediară. Nu făcusem o reevaluare a caracterului ei, nu emisesem judecăți de valoare mai puțin dure în privința ei: toate astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
pe canapea fără a-și vorbi, se ridicară. Peste umărul Antoniei am prins pentru o secundă expresia lui Alexander. Fața i se crispase ca și cum toate trăsăturile se concentrau spre un punct. Impresia se șterse imediat. Ia te uită, ce surpriză minunată! rosti Antonia cu vocea ceva mai pițigăiată decât de obicei. Dintre noi patru, ea părea a fi cel mai puțin capabilă să se stăpânească. Sperăm să ne dai binecuvântarea, rosti Alexander pe un ton scăzut și supus și se înclină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
făcut să suferi, că și-ar fi dorit ca totul să meargă bine. S-a arătat destul de tare. A mai adăugat că-ți respectă hotărârea și că relația nu ar fi rezistat în timp. Dar că a fost o încercare minunată și că nu regretă nimic din ce a fost. Trecuserăm prin acest episod de câteva ori. — Mă întreb ce mă face să cred că mă minți, spuse Antonia. Luam micul dejun, la o oră cam târzie, a doua zi dimineață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
făcut mai radicală. După acel episod n-am mai putut continua în același fel. Am fost cu adevărat îndrăgostită de Anderson, mi-am pierdut capul cu totul. Nu mi-am putut controla sentimentele. A fost o experiență în același timp minunată și zguduitoare. Niciodată n-am mai simțit că se despică pământul sub mine. Sigur că asta aproape că l-a dat gata pe Alexander. El a intuit cu mult timp înainte ce avea să urmeze, chiar mi-a fost teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
că în două-trei zile o să fie numai bune de mâncat, dacă stau la cald. M-am întors spre Rosemary. — Am să-ți dau o veste grozavă, surioară. Soția mea se mărită cu fratele meu, am spus. Nu găsești că-i minunat? — Iubitule! rosti Antonia. — Nu mai rămâne decât un singur lucru de făcut: ca eu să mă îndrăgostesc de Rosemary și-apoi să mergem să trăim toți fericiți la Rembers! Am început să râd. — Martin! spuse Rosemary și îmi întinse ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
reușească. În principiu, o partidă bună de sex nu era de neglijat niciodată, nici dacă respectiva stătea Într-un scaun cu rotile și nu avea picioare. Amicul meu trebuie să fi Învățat câteva trucuri de la tatăl său, cizmarul cu vocea minunată și cu perciunii zburliți, sau poate că, pur și simplu, degaja un miros specific, de Anton la care, pe termen lung, nu rezista nimeni. Chiar și colericul nostru profesor de atletică și desen, domnul Maier (frunte tot timpul transpirată, mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nimic de-a face cu discuția. Și-apoi, chiar conta activitatea căreia ne dedicam? — Dar tot jucați voi niște roluri. Da, presupun că da. Totuși, Într-o zi sau, mai degrabă, Într-o noapte n-am rostit replicile potrivite și minunata noastră piesă a fost curmată brusc. Timpul trecea - până Într-o zi când, fără nici un avertisment, Dora a apărut În foaier. Abia săptămâna trecută, ca să fiu mai precis. La Început nici n-am recunoscut-o. Își schimbase Înfățișarea din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nu m-am Întâlnit cu nimeni. De Îndată ce-am ieșit În stradă, mi-am dezlegat bicicleta și am pedalat... Stai. La naiba. Să fie așa, oare? Am verificat. — Dracu’ s-o ia, Anton. Cred că am uitat ceva acolo. — Minunat. — Îți mai amintești clipsurile pe care mi le-ai dat? — Alea de arătau ca niște brățări, gravate pe dinăuntru cu numele tău? Se Întinse după paharul meu cu bere. — Sigur. Pe atunci voiai să te faci regele bicicliștilor - ca Binda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ce putea fi stupefacție sau poate altceva. Dar nu reușisem s-o păcălesc. Dora mă privi, apoi dădu din umeri. Evident, era problema mea dacă nu aveam de gând să-i zic ce m-a deranjat. Oricum, În loc să continue Îndeletnicirile minunate și josnice la care ne dedăm de obicei, Își aprinse o țigară și arătă cu degetul Îmbrăcat În piele spre pantofii cu toc de lângă oglindă. Dacă doream, eram liber să-i Încalț și să defilez o vreme ca un manechin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mele. Și Într-o noapte, spre mijlocul aceleiași luni, stând goală În poala mea, Își odihnea capul pe pieptul meu și se agita de parcă ar fi fost cu douăzeci de ani mai tânără, În timp ce șoptea cu o voce delicată și minunată totodată: — Nu, te rog. Nu, te rog, nu, te rog, nu... Treptat, Dora Începu să dezvăluie din ce În ce mai mult din personalitatea sa și eu eram din ce În ce mai fermecat. — Îmi place să fiu cu tine, observă Într-o seară, dând la o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mână chiar vinerea trecută. În timp ce mă dezbrăcam, ea dispăru În dormitor. O auzeam trăgând sertarele, dar nu mă grăbeam deloc. Apartamentul era călduros - În sfârșit sosise primăvara - și cum stăteam gol În Întunericul misterios, simțeam cum mă cuprinde o fericire minunată, Încărcată de furtuni mute. Preșul Împletit din hol scârțâia plăcut sub picioare; cineva umbla cu pași greoi În apartamentul de deasupra. După ce am ajuns În dormitorul care dă spre curte și am zăbovit În lumina mătăsoasă, dar deloc defavorabilă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
in lieu de un vas potrivit, „va trebui să te mulțumești cu gura mea“. Își Închise buzele În jurul a trei degete. I-am simțit limba netedă pătrunzând Între două dintre ele, corpul meu transformându-se În căldură Înfiorătoare și umezeală minunată. Am Încercat să-mi amintesc repede dacă mă spălasem În dimineața aceea. Mult mai târziu, Dora stătea Întinsă cu buzele lipite de urechea mea. Dinspre camera de zi se strecurau ultimele acorduri ale „Dorinței bscure“ (un cântec al marelui Rigoberto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
molatec și zburau prin aer ca aripioarele peștelui de aur - mi-am strecurat mâna În ele, mi-am desfăcut degetele, mi-am strâns pumnii, apoi mi-am desfăcut din nou degetele. Mi se oferise o a doua piele, flexibilă și minunată. — Cu siguranță că atunci mi s-au dezvoltat pornirile despre care vorbeam. I-am spus Dorei că o văzusem pe maică-mea și pe Agnes ascunzându-și picioarele În aceste Învelișuri magice, cu glezna și degetele de la picioare Îndreptate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]