2,450 matches
-
argumente în favoarea lui Weissmann, zicând că cu atât mai mare e meritul lui, cu cât are de luptat cu sărăcia, în sfârșit, începu să profeseze pe față o toleranță masivă față de evrei. Aglae o ironiză întîi, pe urmă o întreba mirată: - Vrei să te măriți cu un ovrei? Nu ești sănătoasă la cap! Mai întîi că el nici nu se uită la tine, și e un băiețaș. Dar să zic că s-ar uita. N-am nimic cu el, fiecare însă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cum să nu, e o fată foarte inteligentă, pe care foarte mulți vor s-o ia de nevastă. - Exact! zise Stănică, uitând cu cine se află și gîndindu-secă Georgeta ar fi bună pentru el. - Ce vrei să spui, îl întrebă mirată Olimpia, nu cumva vreis-o iei tu, ca să-ți facă copii? Stănică îi făcu semn să tacă, spre a nu întrerupe pe Pascalopol. - Foarte mulți vor s-o ia de nevastă, continuă moșierul,fiindcă nu cere nimănui nimic și e mândră
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
privește pe mine. Otilia făcu o mică strâmbătură și nu mai spuse nimic și, cu toate rugămințile lui Felix, nu mai consimți să se oprească. Se întoarseră, deci, acasă. Deși se întunecase, nu se vedea nici o lampă aprinsă. Otilia, cam mirată, intră înăuntru. Deodată se auzi un țipăt, și fata ieși palidă și îmbrățișă tremurând pe Felix: - Ce s-a întîmplat? - Papa! plânse Otilia. Felix se repezi înăuntru și i se păru că vede ceva negru întins lângă masă. Căută chibriturile
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fatăți-ar spune: am gust să cutreier lumea cu tine, să fac cele mai fantastice meserii, să ajungem dansatori în Mexic, ți-ai lăsa, iubind-o, rosturile tale, ai renunța la cariera ta, la studiile tale? G. Călinescu Tânărul o privi mirat: - E cineva, zise el, care să-mi ceară, cu tot dinadinsul,așa ceva? - Nu, Felix. Am pus și eu o întrebare nebună. Otilia risipise într-atît lucrurile ei, încît odaia rămăsese aproape goală și nu se putea închipui că va mai putea
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încălecat canapeaua. Behăie cu toții, seamănă între ei, iar ultima lor găselniță e c-ar vrea să-și reprezinte cultura și țărișoara în Necuprins... Păi, cum să le reprezinte - și aici Fiorosul Marcel se opri, pe asfalt, buimăcit și înfățișîndu-se adânc mirat - dacă fiecare dintre ei are mai puțin talent decât fundul meu care intră la duș?! - Vah! Vah! Vah! sughiță ironic un simpatic sac de plastic răsfățat, știut de frică, dichisit, poreclit de prieteni și de dușmani Dulcele Doru, inscripționat pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și pe asta, cu picioarele de 2 kilometri, a ta..." Celestin se șterse de creasta unui val ce-l bubui peste-o ureche și tuși încurcat. Se scutură de ciorchinii de sare ai valurilor precedente. Apoi își ridică capul aproape mirat: - Auzi, tu, fată, ce-ți spun eu aicea? Fată dragă, tu mă auzi? 146 DANIEL BĂNULESCU Și rămaseră suspendați chiar deasupra măduvei spinării aparținând unui tânăr fără prea multă măduvă a spinării, dar înfrînat, nesărat, cuviincios. Din acel punct, Spectrul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
seară, întorcîndu-se târziu de la lucru, pe traseul infim, 50 de metri, dintre atelier și magazia cu paturi, întîlnește o pisică. O întoarce cu gheata de trei ori peste cap, dar nu se întîmplă nimic. O mai întoarce o dată. Se îndepărtează mirat. Noaptea plânge. Colecționează fotografii de actrițe, cutii de chibrituri, litografii, absolut tot ce-i cade sub mână. Noaptea, când și când, umflă, din nou, peretele de cîlț al pernei cu lacrimile lui. Dacă nu se întîmplă minuni este fiindcă anul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
în patul de licean nedumirit al Sinistratului poposeau. 352 DANIEL BĂNULESCU - Tocmai asta și venisem să vă spun. Că asta e arta!.. Și că eu, de artă dintr-asta, n-am nevoie la casa mea! N-am fost nici prea mirat. (Și habar n-am de ce.) Că-n momentul în care m-am aplecat să-i înșfac geanta, să i-o depun în brațe și să-l zvârl, de-a dura, cu ea pe scări, am zărit, strălucind ca de sărbătoare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dirigintă, care-și băgă capul pe ușă, curioasă de reacția elevului : - Laur, ai musafiri! Pe doamna dirigintă și acest pisoiaș minunat care insistă pe lângă mine să-l primești! Tocmai erau în criză de mâțe, ultima dispăruse. Stani se ridică mirat și după ce își salută profesoara îl ceru: - Dă-mi-l, te rog! El alegea mâțele, era expertul casei! Primi mâțul în brațe și începu examinarea sexului. Animalul nu se sinchisi și începu să toarcă. El se uita uimit la mâțul
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
importantă știre din ziua aceea. Primul care află din ziar a fost un unchi, Decebal, fratele tatălui său. Pe la prânz a venit la ei acasă și îi dă fără un cuvânt să citească articolul. A rămas stupefiat și mai mult mirat, de ce gogomănii au putut scrie ziariștii. Îi povestește cum s-a întâmplat în realitate, niciodată nu l-a auzit să înjure dar atunci unchi- său a scăpat o înjurătura urâta despre ziariști. Tatăl său era în spital, nici nu i-
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
celorlalți. - Ce sunt acelea seminarii? întrebă Laur curios mai departe. - Seminariile sunt orele de teorie aplicată! Veni imediat deslușirea. - Deci noi, viitorii ingineri, trebuie să mergem și la biserică?! Dar eu știam, că numai în Iași este seminar! Continuă el mirat culegerea de informații. Întreaga cameră se anima la fiecare nelămurire a lui, însă deodată revine în cameră Florin. Ascultă uimit dialogul care capta atenția camerei, avu un moment de ezitare, nu pricepea ce se întâmplă, de ce sunt colegii preocupați în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
zeamă neapărat, mi se făcuse foame. Sigur că vor avea și alte feluri de ciorbe nu-mi făceam probleme, așa că ne-am așezat la masă. - Ce fel ciorbe mai aveți, în afară de cea de burtă? Am întrebat omul s-a uitat mirat însă mai mult intrigat la mine și mi-a răspuns mândru: - Noi facem aici numai ciorbă de burtă, tuslama, creier pane, momițe, fripturi, grătare, bla, bla, bla. Eu nu mai eram în stare să ies afară, să caut un alt
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
impresia favorabilă fusese deja formată. I-a spus că sunt oameni cărora nu le mai place răsăritul de soare. Se gândea la el, însă curând a început să-i fie dor măcar de un crepuscul. Se uita cu ochii mari, mirată că pot exista asemenea oameni însă nu comenta în niciun fel iar el se gândea la tristețile lui. Simțea că fetei i-ar plăcea să fie sărutată, să-și împletească buzele într-un sărut divin cu oricine și mai ales
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
porți, s-au uitat la muiere și au strigat la proprietar. Acesta era, ca omul după somn, cu ochii mici. A deschis porțile, a poftit ploconul în curte. Gâștele, blânde, nu scoteau nici un strigăt. Aveau numai niște ochi mari, albaștri, mirați. Brutarul a încercat vinul din ploscă, a gustat alvița, a cântărit în brațe darul și-a rostit: - Bun, botezăm! - Să fie într-un ceas fericit! a urat Grigore. Lăutarii iar au cântat. Nașul a scos vin din pivnița lui, a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mănînc? - Îți dau, sigur că-ți dau, făcu Bică-Jumate gânditor, și dacă-ți dau, acuma trebuie să-ți fac și case? Iar voise să plece. Sluga, nimic. - Domnu Bică, cinci sute de lei nu-i cine știe ce... Jupânul a ridicat sprâncenele mirat. Parcă nu-i venea să creadă că aude bine. - I-auzi colo! Ce spui? De ce nu mai aștepți să strângi și restul care-ți trebuie? - Nu se poate. Mi-a spus unul de la primărie că dacă nu cumpăr acum, loturile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
crească coarnele, să creadă că a lui ești, numai a lui, să te facă cîrpă! Câți am înșelat eu! Dac-aș sta să număr, n-aș avea timp și mai mi-ar trebui și-un ajutor să socotească! Lina asculta mirată. Aglaia trăgea cu ochii în toate părțile. Coana Marița se amețise repede, prinsese limbă: - Ehe, ce știți dumneavoastră?! îl vedeți pe ăsta? și le arătă o fotografie care înfățișa un munte de bărbat. Păi p-ăsta-l puneam să joace în fața mea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
În momentul acela ungurul scăpase din mână, la pocnetul armei mele, sfeșnicul de lut c-o lungă lumânare de său. Deodată intrară și ceilalți colegi ai lui, aprinseră lumânarea și se apropiară, abia ținîndu-se pe picioare, cu ochii holbați și mirați, de cadavrul întins drept pe pământ, cu mînele-ncrucișate pe piept, a bietei copile moarte. Era pericol să mai stau la fereastra aceea, încongiurai casa, intrai pe-o altă fereastră în camera de - alăturea aceleia în care se-ntîmplase catastrofa și care
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la unghiurile ei și avea niște păr atât de blond ș-atît de moale și niște mâni atât de albe și tot cu gropițe și niște piciorușe mici... Ah! n-oi uita-o niciodată! Ea s-apropie de mine, se uită mirată: - A cui ești tu, măi băiete?... - A mamei, zisei, nici nu știu cum îl chema pe tata... - Dacă ești a mamei, vin la tata, zise ea, și mă luă de mână... Intrai în niște odăi frumoase cu covoare pe jos, cu divanuri
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
LeBoeuf, doctor În filosofie Odată, pe când fiica mea era mai mică, am mers Împreună să cumpărăm un telefon cu robot. Intrând În parcarea unui magazin de electronice renumit pe plan național, ea m-a rugat să mergem În altă parte. Mirat, am Întrebat-o de ce. „De fiecare dată când intru aici”, a spus ea, „ei mă fac să mă simt neimportantă”. Am rămas și mai surprins, pentru că era vorba despre o companie care avea o cifră mare de vânzări În rândul
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
amendă de parcare. Aceasta l-a Întrebat dacă făcuse vreo tranzacție cu banca. „Da”, a spus el, „am Încasat un cec”. „Îmi pare rău”, a răspuns ea, „Încasarea unui cec nu este considerată o tranzacție”. „Glumiți”, a spus omul, vizibil mirat. „Adică dacă depun bani e tranzacție, dar dacă Îi scot nu mai e?” „Cam așa ceva”, a remarcat casiera. „Păi, e absurd”, a răspuns clientul. „Îmi pare rău”, a rostit impasibilă funcționara, „asta...”. De fiecare dată când spun povestea la seminare
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
care venise împreună cu taică-său să ia parte la funeraliile solemne. Avea o rochie de ceremonii și părea puțin mai înaltă decât și-o amintea. La brațul Baronului, privea în toate direcțiile, dornică să recunoască pe cei prezenți sau numai mirată că se află în mijlocul acelei maree de oameni. Îl recunoscu pe Tommaso și îi surâse complice și cu bucurie, iar acesta simți în adâncul inimii un fior ce-l însenină, primenindu-l de acea ieșire furibundă de acum câteva clipe
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
tăcerii, se evita subiectul funeraliilor lui Telesio, nici măcar Ponzio nu scotea o vorbă. Ce se întâmpla? Ce se pregătea? Tăcerea se destrămă atunci când Abraham se prezentă la mânăstire și ceru să vorbească cu el. Călugării se aprinseră, șopteau pe la colțuri mirați, ridicau glasul împotriva acelui om, nebăgându-l în seamă pe Tommaso și pe oaspetele său: Vezi, fra' Giuliano? Omul acela cu barbă de rabin este persoana care cândva s-a convertit la catolicism, dar apoi s-a întors la vechea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
hlizindu-se. Ce, ești chior ? — Ce văd eu nu vezi tu... răspunse, calm, orbul. — E miezul zilei, interveni Coltuc, măsurând după înclinarea lanurilor de floarea-soarelui. — Numai bine, hotărî ologul. Hai că dau o bere. Fac cinste. — Ce-ți veni ? întrebă mirat - și pe bună dreptate - orbul. — Uite-așa. Azi e ziua mea. — Cum mai ții minte când te-ai născut ? — Să moară mă-sa dacă mai țin minte, acceptă Costică șchiopul. Dar mă simt ca un nou- născut. Azi-noapte mi-a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să clipească. — De unde copaci ? Și, ca să se scuze în fața cârciumarului, care ridicase din sprânceană în timp ce-i punea berea în față : Băiatul ăsta vede copaci. — Deasupra asfaltului, continuă Coltuc. Văd copacii care au fost tăiați... I-auzi, Chiorule ! se întoarse Costică mirat. — Nu contați pe mine la discuția asta, i-o întoarse Fane. Hai, noroc ! îngădui Ologu. Gâlgâi pe îndelete berea care, din pricina lipsei dinților, i se scurgea de minune pe gâtlej. Când văzu sticla neatinsă din dreptul lui Coltuc, o ciocni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mama... șopti, pierdut. — Și tac-tu ! hotărî Bunelu și, brusc, pupilele îi căzură înapoi între pleoape, precum prunele- perechi câștigătoare la jocurile de noroc la manetă. Bunelu țopăi hohotind, iar ceilalți se prăpădiră de râs. Priviră, apoi, chiar și ei mirați, la spectacolul următor. Era, poate, și din cauza trăscăului care le înviorase ochii și le îmbujorase obrajii. Omul-pasăre făcea volute, începând deja să amestece limbile, păsărește. Puteai să juri că ai în fața ta doi frați siamezi. Puțică își îmbrăcaseră haina largă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]