5,217 matches
-
gât / decât cu greutățile și anii. // Mă doare satul care m-a născut / din uterul țărânii sângerânde / un sat de munte îngropat în lut / cu stelele iluziei flămânde.” Mereu la persoana întâi, oficiind parcă, poetul încearcă potriviri muzicale și, uneori, mitice: „Eu l-am văzut pe Oedip, tulburătoru-i chip”; „Să-nceapă ploaia / E inutilă arca / Eu voi rămâne singurul aici”; „Rămân pe veci păstorul umbrei mele / îmbogățit de frunzele din jur / căzând atât cât drumul către stele / îmbracă forma cântecului pur
PRICOP-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289018_a_290347]
-
ale creației romanești majore a lui P. includ nu atât povestirile din culegerea Fuga și romanul Vara oltenilor (1964; Premiul Uniunii Scriitorilor), îndatorate schematismului din epocă, cât unele nuvele. O caracteristică a acestora e dilatarea percepției realului până la fabulos și mitic. Cadrul multor întâmplări fiind satul din regiunea sud-vestică a țării în anii războiului și ai secetei, ele oferă suport unor stări alienante, provocatoare de exasperări paroxistice, de proiecții demențiale, de halucinații. Sunt particularități care, în cele mai izbutite nuvele, ies
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
ale scriiturii, participă la construirea a ceea ce prozatorul numește, în postfață, „romanul total”. Un „cineroman” și un roman-eseu, un roman-problemă în același timp. În cel de-al doilea volum al ciclului, Podul de gheață, sceneria e proiectată pe un fundal mitic, dându-i-se semnificații ontologice, omologându-se parțial actele personajelor cu acelea ale unor eroi arhetipali. Oamenii sunt vag individualizați, unii nu au nici măcar nume (colecționarul de fluturi, „femeia utopică”, orbul), alții, cei mai mulți, poartă sau sunt desemnați fie prin numele
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
familie, fie prin prenume (Lucuță, Gotlieb, Marcovici, Paramon, Logofet, Apăchioară, Diamantopol, Boboc, Dina, Ortansa), chiar numai prin numele mic (Zoli) sau printr-o simplă inițială (V). Actorii secvențelor de spectacol istoric contemporan repetă, cu modificările de rigoare, acte ale protagoniștilor mitici. Participant la asasinarea lui Pătrășcanu, Lucuță intră în categoria ucigătorului de frate, a cărui spiță urcă până la Cain. În aceeași tipologie se încolonează, prin complicitatea la crime sau la asasinat moral, Marcovici, Paramon, Gotlieb, Zoli și Tibor Antal, procurorul care
POPESCU-8. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288929_a_290258]
-
sunt certe și au fost confirmate de critică. În Bocet pentru Ion Zăpadă sau Farfuria zburătoare, din volumul Zidul în care s-a tras cu pușca (1979), realul contemporan, de o banalitate adesea sordidă, este proiectat în transistoric, dobândind valențe mitice. Această carte, poate cea mai interesantă ca varietate, are și o valoare de document, aici R. aplicând cu mare curaj tehnicile sale compoziționale pentru a camufla și scoate în afara timpului prezent mărturiile cu privire la greva minerilor din Valea Jiului din 1977 (Nenumăratele
RADULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289098_a_290427]
-
la care încearcă să dea un răspuns eposul eroic. În jurul acestei interogații sunt construite părțile unui eseu, sintetizate în două sintagme preluate din Homer: „bărbații Ares” și „fabricanții de ecouri”. „Bărbații Ares”, metaforă pentru tipologia eroica, subsumează personaje ale vârstei mitice (Ghilgameș, Ahile, Ulise) și istorice (Alexandru Macedon, Cezar). Țintă vieții lor este exemplaritatea și dobândirea nemuririi. Nemurirea înseamnă înfrângerea limitelor temporale, precum în scenariul inițiatic din Epopeea lui Ghilgameș sau din basmul Tinerețe fără bătrânețe si viata fara de moarte
RAILEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289119_a_290448]
-
teleologic cu automatismul psihologic suprarealist (indicat ca o soluție viabilă) - a „«viciului» stilului”: despărțirea de Maiorescu, teoretizată de P. cu determinarea spiritului unei culturi conștiente de propria sa maturitate, este, în evoluția literaturii române, celălalt versant ideologic al unei lupte „mitice” în cadrul căreia, având de partea sa prestigiul incontestabil al șefului de școală, Lovinescu părea unicul erou civilizator. Poate fi atribuită, prin urmare, impresia de „discordanță” compozițională provocată de scrisul lui P. aspectului heteromorf al confluenței dintre „urmele” aluvionare, înșelătoare și
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
cuprinzând ceașca de ceai, / sarea uscată sub pleoape / de fiecare dată când plecai, / surâsul revederii - un joc de limpezi ape. / Și calmul amintirii ne va învălui / ca o ploaie molcomă caldă.” Lirica de dragoste capătă în Spectacol de pantomimă dimensiuni mitice, îndrăgostiții regăsindu-se într-un timp fabulos al începuturilor, în care fiecare gest devine deschizător de lumi: „Eu eram Adam și tu erai Eva. / Și nimeni nu ne-a alungat cu sabie de foc. / Arhanghelul ne-a adus un ulcior
MORARIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288241_a_289570]
-
redactor-șef (1992-1993). A colaborat la „Transilvania”, „Vatra”, „Viața românească”, „Contemporanul - Ideea europeană”, „Contrapunct”, „România literară” ș.a. În contrast cu moda textualistă din anii ’80, M. scrie o proză parabolică, cu un epic redus, cu elemente fantastice și poematice, grefată pe tipare mitice și turnată într-o scriitură artizanală, uneori prolixă. Astfel, romanul În preajma legendei (1989) conjugă tema creației cu erosul și cunoașterea, descriind alienarea individuală și posibilitatea transcenderii. Susținut de o metafizică spiritualistă, provenită din simbioza dintre reverberațiile arhetipale și speculațiile paraștiințifice
MUNTEANU-16. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288300_a_289629]
-
de blesteme. Renunțând să se mai erijeze în răzbunătorul lumii, să se considere purtătorul de cuvânt al unei generații, M. începe aventura căutării de sine, continuată, în alt plan, prin versurile din Până la Iov (1970). Acum el ambiționează sondarea universului mitic, ancestral, abandonând discursivitatea tumultuoasă și exaltată în favoarea unei concizii aproape ermetice. Autenticitatea liricii sale nu constă în muzicalitate, ci în neliniștile și incertitudinile ce îi cenzurează fiecare avânt. Respins de cuvânt („Cuvântul niciodată nu m-a iubit supus”), poetul are
MUNŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288303_a_289632]
-
din tensiunea ontic-antropologic (absolutul ființei - finitudinea conștiinței umane) și rațiune - afect, tensiune rezolvată de „dorul nemărginit” ce leagă, în chip reprezentativ românesc, umanitatea de univers. Opera este percepută în structuri, „sensibilul”, „inteligibilul” și „imaginarul” fuzionând în logos. Este valorizată gândirea mitică a poetului, prin apelul la logica dinamică a contradictoriului (Ștefan Lupașcu). Imaginarul subordonează sensibilul și inteligibilul, integrând și polii antinomici ontic (principiul) - antropologic („formele”). Sub semnul lui Aristarc anticipează Istoria... printr-o serie de studii cum ar fi cel despre
MUNTEANU-10. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288294_a_289623]
-
nu scapă, nici o „lichea fanatizată” nu este iertată. Din fericire, P. își mai schimbă din timp în timp impresiile asupra contemporanilor săi. În cărțile anterioare îl desființa, de pildă, pe cumnatul său, Lucrețiu Pătrășcanu; în Soarele melancoliei acesta capătă dimensiuni mitice: „Lucrețiu Pătrășcanu a fost un personaj absolut modern, un fiu al frământatului secol XX, cu o gândire și cu o sensibilitate acut contemporană. A sfârșit într-o tragedie de tip antic sofoclean. Un sfârșit tragic, cu torturi fizice și morale
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
Sabin. Drept fundal sunt introduse elemente reale, efigii ale vieții de la țară în prima jumătate a secolului al XX-lea, dar de fapt atemporale: calul, căruța, câinele. În toate aceste proze există un simț deosebit al fantasticului, congener cu lumea mitică și cu aura legendară a locurilor descrise. Unii comentatori consideră mai importantă activitatea de eseist și estetician a lui P. Oricum, aceasta este bine conturată, având o solidă armătură filosofică. Obiectul asupra căruia își orientează eseistul percepția filosofic-estetică este literatura
PETRISOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288797_a_290126]
-
nu cunoaște foamea de real, cum o cunosc, de regulă, reporterii, și că se simte mai bine printre mituri și parabole. Faptul se vede de altfel ușor în textele care caută în orice întâmplare simbolul ei uman și emblema ei mitică. P. nu a aspirat niciodată să fie un scriitor realist. Când călătorește, călătorește însoțit de Don Quijote și de Sisif (mituri preferate). Sentimentul dominant este că trăiește la o răspântie a timpurilor și civilizațiilor, nu acceptă ideea turnului de fildeș ca
PALER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288629_a_289958]
-
transilvane, de la Ioan Slavici și Liviu Rebreanu la Horia Bădescu și Tudor Dumitru Savu, văzuți sub semnul codurilor etice și estetice definitorii tipologic, tematic și compozițional, surprinde trei direcții dominante: „un puternic filon al realismului tradițional”, o direcție a realismului mitic și „o mișcare de dată ceva mai recentă, prin care literatura transilvană își afirmă vocația sa antiprovincială: discursul epic textualist”. Scrisul lui Liviu Petrescu este echilibrat, ponderat, evitând, de regulă, excesele și întotdeauna ostentația. Autorul acceptă să consemneze „adevăruri generale
PETRESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288788_a_290117]
-
Poezia firescului, RL, 1986, 26; Sultana Craia, Pierdut în vise, LCF, 1986, 35; Al. Piru, „Păsări apocrife”, SLAST, 1988, 32; Romul Munteanu, Viața e un drum..., FLC, 1988, 16 septembrie; Valentin F. Mihăescu, „Păsări apocrife”, LCF, 1988, 33; Adriana Iliescu, Mitic și cotidian, RL, 1988, 41; Mariana Ionescu, „Păsări apocrife”, CNT, 1988, 46; Ulici, Lit. rom., I, 294-295; Dicț. scriit. rom., III, 495-496; Popa, Ist. lit., II, 447-448. G.O.
OANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288500_a_289829]
-
l-au preocupat mai demult, O. abordează în perspectivă comparatistă diferite teme magico-rituale și motive mitologico-religioase românești situate în context european (furtul astrelor de către demon, legenda românească a potopului, dendromitologia - cazul paltinului, balaurul și solomonarul ca termeni ai unei ecuații mitice arhetipale -, magia erotică, fecioara legând fiara, mitologia labirintului, limba adamică, antropologia locuirii tradiționale), pentru a evidenția importanța confruntării permanente dintre haos și cosmos ca elemente de semn contrar, coexistente în imaginarul popular românesc. În Imaginea evreului în cultura română. Studiu
OISTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288514_a_289843]
-
1904), La Domination (1905); fiziologii morale - Leș Innocentes ou La Sagesse des femmes (1923); instantanee și reflecții de călătorie - Exactitudes (1930); proza memorialistica - Le Livre de mă vie (1932). Lirica din Le Coeur innombrable coboară, prin nostalgia modernilor, în clasicitatea mitică, dionisiaca, si celebrează, cu un senzualism de „cutezătoare”, „fierbinte violență”, frenezia vitală - chiar moartea e paroxism al jubilației, „că fructul în strivire” -, punând sub semnul lui Pan și al faunului un eu poetic neînfrânat, pulsând de hedonism tragic: „Trăiți; nu
NOAILLES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288468_a_289797]
-
al genezei. Mitul genezei este compus dintr-un eveniment oarecare plasat într-un moment de timp care constituie originea colectivității sau un obicei al acesteia. Acest eveniment poate să fie modelat după un fapt real sau poate fi o plăsmuire mitică pură. Între evenimentul originii și prezent există un timp inumerabil. Inexistența vreunei estimări asupra mărimii duratei scurse de la „facere”, „origine” și prezent este explicabilă prin lipsa completă de informație pe care ea ar putea-o aduce. După evenimentul genezei, timpul
Spre o paradigmă a gîndirii sociologice by Cătălin Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
al propagandei prin poezie. Și ca antologator N. își pune în valoare detenta speculativă, izbutind să sesizeze exemplaritatea ideologico-semiotică a tipului de discurs cultural numit în mod curent poezie agitatorică. Identificând aspectul de religie politică al literaturii agitatorice și izvoarele mitice care o nutresc, criticul atrage atenția asupra jocului semiotic complex (replieri, eschive cu consecințe stilistice) în care existența acestui tip alienat de expresie angajează, vrând-nevrând, literatura care se luptă să rămână normală. După ce dăduse o poetică și o fenomenologie a
NEGRICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288409_a_289738]
-
să proclame universalitatea lui Eminescu. Traseul demonstrației critice din Poezia lui Eminescu pornește de la un vers revelator („De plânge Demiurgos, doar el aude plânsu-și”), al cărui son profund, cu rezonanțe existențial-vizionare, „închide” sensurile lirismului plutonic. „Fenomenul originar” al tuturor proiecțiilor mitice eminesciene constă, așadar, în „plânsul lăuntric al cosmosului”, dar un cosmos nestructurat integral, rămas încă într-o stare de somnolență haotică, marcat de „paloarea mortală” a neantului. Dintr-o asemenea „demonie cosmotică” se desprind niște figuri emblematice sau arhetipuri prin
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
nivel, Călugărul, Poetul și Monarhul - acestea trei putându-se confunda sub o identitate androgină, la rândul ei configurată ca Înger al Morții. Performanța hermeneutului se realizează excepțional prin descinderile în „stratul ultim al viziunilor”, în metaforicul esențial unde se contopesc miticul, magicul, muzica și poeticul, aici fiind spațiul misterului văzut ca „liman al morții” și clipă a nupțiilor genuine dintre spirit și trup, înger și materie. Poezia antumă, corespondentă neptunicului, cunoaște în schimb, prin conceptualizare, diminuarea, transformarea sau chiar dispariția unor
NEGOIŢESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288404_a_289733]
-
amintesc de proza rurală americană (Faulkner, Caldwell, Steinbeck), răscolită de freamăte ce răspund în felul lor tumultului din Pe Donul liniștit al lui Mihail Șolohov. Adecvat cadrului natural e climatul de spiritualitate. Perpetuat din arhaic, acesta conservă frânturi de gândire mitică și magică, exprimate în credințe bizare, eresuri de sursă precreștină, datini pitorești, practici extravagante. Totul învederează persistența irepresibilă a unei tradiții atemporale, conținătoare de o tot atât de nedatabilă poezie. Se poate vorbi aici și de un adevărat panlirism, chiar epicul îndeplinește
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
senin să cânte un cântec învățat în prima clasă primară - „Neaua peste tot s-a pus” -, de atunci îl repetă de câte ori vede „regina nopții”. Indiferent de conținut, povestirile, dezvăluind zăcăminte de spiritualitate arhaică, concurează la crearea unui imaginar de extracție mitică. Cititorul e atras într-un tărâm de poveste, în care flăcăii și fetele caută „inima-pământului”, păzită de „cățeii pământului”, babele aduc „caii grâului”, cei cu „trup de grâu, picioare de grâu, cap de grâu” și sub ai căror pași „spicul
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
de zgomote și Scoica de lemn. Prima, dezvăluind trista condiție a unei familii nevoite, spre a exista, să lucreze într-un studio cinematografic la producerea de zgomote, la imitarea, bunăoară, a tropotelor de cai, exprimă implicit nostalgia unei presupuse origini mitice. Strămoșul arhetipal, totemic, al capului familiei ar fi fost un bizon: forță a naturii, „care îngenunchea numai în vadul apelor, niciodată în praf”. Titlul celei de-a doua piese e o metaforă a iluziei. Casa de la mare în care eroii
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]