KorAP: Find »[drukola/base=moralitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...224 >

5,593 matches

Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359

profesorul Ionescu neglija filosofia teoretică a lui Kant socotind-o nerelevantă, el nu ezita, în schimb, să critice orientarea filosofiei practice a gânditorului din Königsberg. Pentru Ionescu, această filosofie era expresia cea mai netă a spiritului protestantismului, care subordonează religia moralității. Și aceasta într-o opoziție fățișă cu înțelegerea creștină tradițională a moralității. Tocmai tema kantiană a autonomiei morale, a întemeierii ei prin rațiunea practică va fi una din țintele de atac ale lui Ionescu și, totodată, fundalul contrastant pe care

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
nu ezita, în schimb, să critice orientarea filosofiei practice a gânditorului din Königsberg. Pentru Ionescu, această filosofie era expresia cea mai netă a spiritului protestantismului, care subordonează religia moralității. Și aceasta într-o opoziție fățișă cu înțelegerea creștină tradițională a moralității. Tocmai tema kantiană a autonomiei morale, a întemeierii ei prin rațiunea practică va fi una din țintele de atac ale lui Ionescu și, totodată, fundalul contrastant pe care își va afirma propriul său punct de vedere: Nu există nici o religie

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Vezi Op. cit., p. 72. 51. Ibidem, p. 104. 52. Vezi Op. cit., îndeosebi pp. 126-128 și 140-146. Concluzia va fi că libertatea, nemurirea și existența lui Dumnezeu sunt susținute de Kant „ca postulate morale, ca propoziții metafizice cerute necesar de faptul moralității. Ceea ce speculația (teoria) primea numai ca posibilitate de gândire, practica îi garantează existența. O existență garantată de morală este un obiect de «credință raționalăă”. (p. 135.) 53. Ibidem, p. 199. 54. Am în vedere studiul intitulat „Elemente viabile în filosofia

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
autorul celor trei Critici a fost unul din filosofii luminării. Prin idei și orientări fundamentale ale gândirii sale, Kant se delimitează clar de iluștrii contemporani care au făcut faima filosofiei luminilor. El nu este deist, așa cum este Voltaire, nu întemeiază moralitatea pe sensibilitate așa cum face Hume, nu crede că omul este bun de la natură, așa cum socotește Rousseau. Într-o eră intelectuală marcată de deism, Critica rațiunii pure va argumenta, cu o rigoare și cu o minuțiozitate împinse până la limita pedanteriei, că

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
sine înțeles, și anume că rațiunea teoretică este îndreptățită să ofere un răspuns la ultimele două întrebări în aceeași măsură în care ea este îndreptățită să răspundă la prima dintre ele. În opoziție deopotrivă cu întemeieri încărcate de prestigiu ale moralității și religiei prin rațiunea speculativă sau prin sentiment, Kant și-a construit sistemul etic și filosofia religiei prin raportare la ceea ce a socotit a fi o facultate distinctivă a ființei omenești, facultatea pentru care a consacrat denumirea de rațiune practică

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
la ceea ce a socotit a fi o facultate distinctivă a ființei omenești, facultatea pentru care a consacrat denumirea de rațiune practică. În sfârșit, Kant a fost printre filosofii luminării un optimist sui generis. El a crezut în progresul libertății și moralității, deși a afirmat că „răul radical” (das radikale Böse) este încrustat o dată pentru totodeauna în natura omului, ca ființă în același timp liberă și finită. Era, așadar, de așteptat ca autorul filosofiei critice să formuleze propriul său răspuns la întrebarea

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
în examenul critic al legislației. Premisa întregii argumentări, o premisă neformulată ca atare, este cea a supremației rațiunii, a calității ei de tribunal suprem îndreptățit să judece, să accepte sau să respingă orice fel de pretenții ce privesc cunoașterea sau moralitatea. Este potrivit să ne oprim puțin asupra acestei premise, asumate în mod tacit în demersul lui Kant. Recunoașterea și afirmarea autorității supreme a rațiunii este neîndoielnic unul din motivele dominante ale epocii de cultură și ale mișcării filosofice desemnate prin

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
însăși. Rațiunea pură este în acest sens autolegislatoare. A afirma că rațiunea pură este autolegislatoare este totuna cu a afirma că principiile ei sunt principiile supreme ale evaluării, ale judecății critice, atât în sfera cunoașterii, cât și în cea a moralității. Critica rațiunii teoretice pure și critica rațiunii practice pure - nucleul operei filosofice a lui Kant - vor putea fi caracterizate, așadar, drept întemeierea sau justificarea pretenției rațiunii de a constitui tribunalul suprem, o instanță ale cărei sentințe sunt definitive, în sensul

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
tradiție. Iar tăria de caracter, cutezanța de a te afirma ca persoană prin uzul acelei facultăți a cărei exercitare face din om o ființă liberă, nu depind în mod hotărâtor de nivelul de instrucție și cultură. Gândirea critică, dar și moralitatea, nu sunt pentru Kant mărimi ce variază monoton odată cu gradul de instrucție și de cultură și, cu atât mai puțin, cu locul pe care îl ocupă indivizii pe scara socială 5. Evidențierea orientării antielitare a gândirii lui Kant mi se

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
caracterului iluzoriu al argumentelor deiste nu înseamnă însă renunțarea la proiectul unei religii întemeiate pe rațiune. Acest proiect va căpăta o elaborare nouă, originală în filosofia autorului Criticii rațiunii pure. Religia „în limitele rațiunii” înseamnă pentru Kant întemeierea religiei pe moralitate, așadar pe rațiunea practică. Omul ca ființă autonomă, ca ființă care acționează în mod liber, recunoaște rațiunea practică drept autoritate supremă. Iar recunoașterea autorității rațiunii înseamnă aceptarea supremației legii morale, ceea ce conduce inevitabil la religie. Religia, considerată în mod subiectiv

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
drept autoritate supremă. Iar recunoașterea autorității rațiunii înseamnă aceptarea supremației legii morale, ceea ce conduce inevitabil la religie. Religia, considerată în mod subiectiv, reprezintă pentru Kant „recunoașterea tuturor îndatoririlor noastre ca porunci divine”. Doar câteva cuvinte despre această „trecere” (Übergang) de la moralitate la religie, una dintre temele centrale ale scrierii mai târzii a lui Kant, intitulată în mod semnificativ Religia în limitele rațiunii pure. Țelul sau sensul ultim al acțiunii libere, al acțiunii conduse de rațiunea practică, este „binele suprem”. Iar premisele

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
a putea înfăptui în mod constant o împărțire proporțională a fericirii și sfântă pentru a o putea înfăptui fără greșeală. Suntem conduși astfel la ideea ființei supreme, ca ideal moral și drept garanție a ordinii morale, al triumfului final al moralității. „Așadar, morala duce inevitabil la religie, extinzându-se astfel spre ideea unui legiuitor moral, autoritar, situat în afara omului...”14 Religia, înțeleasă drept credință în existența unui legiuitor suprem, are pentru Kant o substanță exclusiv morală. Omul care va urma imperativul

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
care le exprimă diferitele formulări ale imperativului categoric. Este tocmai sensul în care religia adevărată, religia rațiunii, va fi caracterizată de Kant drept „recunoașterea tuturor îndatoririlor noastre drept porunci divine”. Înțeleasă în acest fel, religia nu va mai fi fundamentul moralității, ci doar o consecință de neevitat a acceptării dictatului necondiționat al legii morale. Dacă credința religioasă nu are voie să contrazică rațiunea și dacă progresul conștiinței religioase constă în ridicarea de la religia revelată, centrată pe cult, la religia rațiunii, al

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
de neevitat a acceptării dictatului necondiționat al legii morale. Dacă credința religioasă nu are voie să contrazică rațiunea și dacă progresul conștiinței religioase constă în ridicarea de la religia revelată, centrată pe cult, la religia rațiunii, al cărei nucleu îl constituie moralitatea, rezultă că străduințele autorului Criticilor vor fi îndreptarte spre o interpretare morală a religiei creștine, iar concluzia va fi că ea trebuie să fie curățată de tot ceea ce nu poate fi întemeiat prin rațiunea practică pură. În scrierea lui despre

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
unul universal. În lumina învățămintelor istoriei, cu deosebire a învățămintelor secolului care s-a încheiat, consecințele dezastruoase ale oricărei mișcări și inițiative publice care proclamă principii sustrase discuției și examenului critic al oamenilor luminați drept criterii supreme ale legalității și moralității devin pe deplin previzibile. Dimensiunile dezastrului vor fi direct proporționale cu numărul și fanatismul adepților unor asemenea mișcări și inițiative. Iar natura principiilor invocate, interesele supreme ale neamului, ale poporului muncitor sau ale credinței drepte nu creează o diferență. Cu

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
moderne, Kant a fost primul care a pus discuția relației dintre știință și credință pe noi baze prin încercarea sa, întreprinsă cu atâta răsunet, de a delimita domeniul rațiunii teoretice de cel al rațiunii practice, imperiul cunoașterii de cel al moralității și religiei. Fie și numai viabilitatea și înrâurirea pe care a avut-o și o are până astăzi tradiția de gândire inaugurată de Kant, ar recomanda mai multă prudență în abordarea unui asemenea subiect. Nu sunt, oare, datori cei care

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
cele morale într-o viziune prea răspândită asupra religiozității. „Sfințirea” localurilor instituțiilor publice este o practică tot mai frecventă. Este greu de înțeles ce au în vedere și așteaptă inițiatorii unor asemenea ceremonii în lipsa oricărui efort vizibil de îmbunătățire a moralității slujitorilor acestor instituții. A-ți face cruce atunci când treci prin fața unei biserici, cu gândurile adesea îndreptate în altă parte, pare important; să nu minți, să nu înșeli, să nu nesocotești drepturile și demnitatea altor ființe omenești - ceva mai puțin demn

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
București, 1996, p. 55.) Mulți comentatori sunt de acord că în acest punct Kant a resimțit puternic influența răsunătoarei contestări de către Rousseau a unei credințe dominante încă din epoca Renașterii, anume, credința că instrucția și cultura sunt premisele fundamentale ale moralității. I. Kant, Logica generală, trad. Al. Surdu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 131. Filosoful nu va ezita să numească epoca luminării epoca lui Friedrich cel Mare. Referindu-se la ceea ce a făcut regele care s-a înconjurat de

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
et supra grammaticam („Eu sunt rege roman și mai presus de gramatică”) prelatul ar fi replicat: Caesar non est supra grammaticos. În a sa Philosophie der Aufklärung, Ernst Cassirer a formulat programul teologiei luministe protestante în următoarele cuvinte: „Căci între moralitate și religie nu poate și nu are voie să existe o diferență radicală. Acolo unde cele două intră în contradicție, acolo unde mărturia Sfintei Scripturi contrazice în mod nemijlocit mărturia conștiinței morale, acest conflict trebuie să fie soluționat în așa

[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398

ieșită din comun la tentații (banii și femeile i se oferă parcă de la sine, cu o lejeritate pe care o vom întâlni, ulterior, doar la James Bond) fac din Marlowe un personaj mai degrabă convențional. El întrupează o ipostază a moralității de tip victorian - și, chiar dacă eroul își explică, la rece, motivele comportamentului, respingerea compromisurilor nu ni-l apropie din cale-afară. Marlowe se salvează - o știm deja - prin limbaj. Plăcerea iezuită de a plasa discursuri etice în orice împrejurare intră în

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
căzi de baie roz și albastre. Alte paturi cu ciucuri. Alt Chanel 5. Alte limuzine Lincoln Continental și multe alte Cadillacuri. Alt păr răsfirat în vânt, alți ochelari de soare și alte gesturi și voci așa-zis rafinate, și alte moralități dubioase. Ei, stai o clipă! Foarte mulți oameni simpatici lucrează în cinematografie. Ai adoptat o atitudine greșită, Marlowe. Astă-seară nu ești rezonabil. Filipica devine caricatură spre sfârșitul secvenței: întregul Los Angeles „miroase a stătut și vechi, ca o cameră ținută

[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479

Asistenții familiali sunt asistenți sociali autorizați de agenție pentru asigurarea asistenței specifice relațiilor familiale. (2) Instruirea asistenților familiali și coordonarea activității lor se realizează de către agenție. (3) Agenția stabilește criterii de vârstă, pregătire profesională, sănătate fizică și mentală, precum și de moralitate pentru ocuparea funcției de asistent familial. Art. 13. - (1) În activitatea lor asistenții familiali au următoarele atribuții: a) identifică și țin evidența familiilor în care apar conflicte ce pot cauza violențe; b) urmăresc desfășurarea activității de prevenire a violenței în

Revista de asistență socială (2005) [Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261

energiile pentru atingerea scopurilor mișcării feministe. Alexandrina Cantacuzino releva, în fața opiniei publice, că nu era vorba de crearea unei formațiuni politice opuse bărbaților, care să dezbine familia și societatea, ci, dimpotrivă, de una care să aducă mai mult echilibru și moralitate în viața publică 2. Împreună cu un grup de adepte, Alexandrina Cantacuzino a elaborat în aprilie 1929 un program și un statut pe temeiul acestor considerente, constituind astfel, la București, Gruparea Națională a Femeilor Române (Gr.N.F.R.). Scopul noii organizații, înscris în

Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu (2006) [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
era înscrisă în nici un partid. D-na încheie, spunând că este pentru înscrierea femeilor în partidele politice, cu condiția ca ele să rămână legate prin același crez în același ideal, anume idealul de consolidare a familiei, idealul de pace și moralitate. D-na Paximade-Ghelmegeanu face apologia politicii afirmând că ea nu poate fi exclusă din gospodăria comunelor și județelor. O ideie antipatică D-na Maria-Pop (Craiova) spune că ideea formării unei grupări unice a femeilor este o ideie antipatică. D-sa

Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu (2006) [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]
și pentru care nu avem încă așezământ. În ședințele și conferințele cu Oastea Domnului, în participarea la slujbele bisericii și predicele religioase la marile sărbători ale creștinismului, s-a urmărit trezirea și adâncirea sentimentului religios și a principiilor de înaltă moralitate ale eticii creștine. Au trecut în anul 1935 prin adăpost 509 elemente, provenite din: spitale, poliție de moravuri, diferite asociații etc.; din acestea, 25 au fost elemente cu care nu s-a putut realiza nimic. Prin atmosfera ce domnește și

Din istoria feminismului românesc. Studiu și antologie de texte (1929-1948) by Ștefania Mihăilescu (2006) [Corola-publishinghouse/Science/1936_a_3261]