19,458 matches
-
în dauna mortului. Porni lupta în justiție, prin urmașii celui trecut în lumea de dincolo. Nici ăia nu se lăsau. și erau mulți. și veneau și dânșii cu argumentele lor. La un moment dat au abandonat lupta dintre viu și mort. și au amplificat-o pe cea dintre cei aflați la cârmă, în sat, în comună, în județ. Fiecare se străduia să aibă cât mai mulți susținători în favoarea sa. Sosi vremea alegerilor. Alegeri măsluite, cum nu s-a mai pomenit. La
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
putea fi adevărat. Dar...urma alege! Din prima încercare, mama și tata nu au avut fericirea, ori nefericirea, de a o vedea și de a sta de vorbă cu deținuta. Zvonistica lucra intens. Ar fi fost sigur că bătrâna găsită moartă, în casă, sub o perină mare, ar fi fost foarte bogată: și în dolari și în bijuterii. Ar fi cunoscut amănunte două persoane: îngrijitoarea și o bună prietenă a acesteia. Însă, astea două persoane, nu ar fi fost în stare
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
spus despre ce e vorba și i-a chemat pe cei de la celălalt capăt al firului. Ăia au venit în puține minute. S-au mirat de ce au putut să vadă. S-au convins că, în adevăr, cei trei tâlhari erau morți. Le-au tras cagulele de pe cap. Surpriza a fost totală. Deci, așa, Coane Leonardo, a rostit unul dintre cei de la 112. Așa, noi îi căutăm pretutindeni,iar mata ni-i pui în palmă... Precum vedem, a răspuns el. Acum, ce
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
că Sadegh Hedayat a tradus Metamorfoza după ce a scris Bufnița oarbă!). Prin eseu sau prin opera beletristică, Hedayat repune în circuitul receptării cultura veche iraniană, prin resurecția formelor ei potențiale, prin aducerea acestora în actualitate, demonstrând că nu sunt expresia moartă a unui trecut mut, închis în el însuși. Toți contemporanii acestui esprit maudit au mărturisit că era o nemaipomenită încântare să-l asculți vorbind natural, fără efort de memorie sau gândire, despre literatură, artă, psihologie, filozofie, medicină, psihanaliză, magie, sociologie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
abisul trecutului, nefericitul asistă la geneza îndepărtată a evenimentelor pe care tocmai le trăiește. Acolo îl înconjoară aceleași personaje, dar grotești și tragice, și constată că acest mediu sordid e chiar al lui. În zori, se regăsește acoperit de sânge mort, închegat, viermi anunțători ai unei descompuneri viitoare mișună pe corpul său. Detracatul care face această stranie mărturisire evoluează într-o lume care modelează halucinațiile sale, fără raporturi cu acesta, lume pe care o disprețuiește, lumea indivizilor normali - canalia. Acest univers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
treisprezecea zi, după Nouruz. Dacă aș fi găsit locul, dacă aș fi putut să mă așez sub chiparosul acela, cu siguranță că în viața mea s-ar fi înstăpânit liniștea. Pe naiba! doar smârcuri și nisip fierbinte, oase de cai morți și câini adulmecând gunoaiele! Oare într-adevăr O întâlnisem? Niciodată! Am văzut-O numai pe ascuns, printr-un orificiu, printr-o lucarnă nenorocită de la alcovul meu. Eram asemenea unui câine înfometat adulmecând gunoaiele, căruia i se face frică și fuge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o mână ce nu mă mai asculta - și I-am mângâiat cârlionții, mereu lipiți de tâmple. Apoi mi-am înfundat degetele în părul Ei. Părul Îi era rece și umed, rece, foarte rece, ca și când Ea murise acum câteva zile. Era moartă, fără nici o îndoială! I-am pus mâna pe sân, în dreptul inimii - nu se simțea nici cea mai mică bătaie. Am adus o oglindă și I-am ținut-o în dreptul gurii. Nici cea mai mică urmă de viață. Am vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
credeam vie, reînviată, dragostea mea insuflând viață în trupul Său. Dar, fiind lângă Ea, am simțit miros de cadavru, de cadavru în putrefacție. Viermi minusculi se încolăceau pe Ea și, în lumina lumânărilor, doi cărăbuși zburau în jurul corpului. Ea era moartă de-a binelea. Dar atunci cum I s-au deschis ochii? Nu știu. Visam sau totul era aievea? Nu mă întrebați asta, mai ales. Esențialul era fața Ei - nu, ochii Ei. Acum îi aveam; sufletul lor, pe hârtie, îmi aparținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
spus că fiica ei (voia să spună curva de nevăstă-mea) a venit la patul meu, mi-a luat capul pe genunchii săi, legănându-mă ca pe un copil - poate se trezise în ea instinctul matern. Să mor, nu alta! Era mort copilul pe care-l purta în ea? Îl adusese pe lume? Nu știu. În această cameră care se făcea din ce în ce mai strâmtă și mai întunecată ca mormântul îmi petreceam timpul așteptându-mi femeia, dar ea nu venea niciodată. Să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
au sens. Figuram, în mijlocul lumii canaliei, ca reprezentant al unei rase necunoscute. Sfârșiseră toți prin a uita că, într-o epocă foarte veche, aparținusem și eu lumii lor. Lucru înspăimântător, simțeam că nu eram nici viu de-a binelea, nici mort. Eram un cadavru ambulant. Nimic nu mă mai lega de lumea celor vii și totuși nu beneficiam nici de uitare, nici de liniștea pe care le găsești în moarte. Venind noaptea, am părăsit reșoul cu opiu și m-am uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
înfricoșeze, dar chiar doream să dispar, să devin neființă. Un singur lucru mă speria: ideea că atomii cărnii mele se vor amesteca cu aceia ai canaliei. Era de nesuportat să mă gândesc la asta și îmi doream să dispun, odată mort, de mâini lungi, înzestrate cu degete lungi, sensibile, cu care să-mi pot aduna toți atomii, să-i păstrez în palmele mele închise, ca să împiedic aceste fragmente ale ființei mele, bunul meu exclusiv, să intre în corpurile canaliei. Mi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
fundul ochilor tăi, altfel n-ar putea curge!“ Apoi reluam: „Ești un imbecil, de ce nu termini mai repede? Ce aștepți de fapt, ce mai speri? Nu e sticla de vin acolo, în alcov? Bea un gât! Mori, pentru că ești deja mort... Imbecilule... Ești un imbecil. Îmi bat gura de pomană!“ Prin cap îmi treceau doar frânturi de gânduri. Auzeam clar vocea răsunându-mi în gâtlej, dar nu înțelegeam ce spuneam. Sunetul cuvintelor mi se amesteca în cap cu zgomotele din exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
mai recunoșteam nici măcar sunetul vocii. Copilului i se făcu frică și fugi. Acum înțelegeam plăcerea cu care măcelarul își ștergea cuțitul cu mâner de os de ciozvârtele de oaie, plăcerea de a tranșa carnea macră în care se acumulase sânge mort, sânge închegat, gros ca noroiul și care se scurgea picătură cu picătură din gâtul animalelor și înroșea pământul. Câinele galben care dădea târcoale măcelăriei, craniul ăsta de bou căzut la pământ și toate aceste capete de oaie cu ochii învăluiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
cald îmi împroșcă fața. Ea scoase un țipăt și mă lăsă. Țineau în mână un obiect călduț, căruia nu voaim să-i dau drumul. Am aruncat arma. Liber în sfârșit în mișcări, i-am pipăit trupul: era rece. Ea era moartă... Atunci am început să tușesc, dar nu mai era aceeași tuse. Era ca un râs uscat și oribil, un râs care-ți zbârlea părul pe cap. Tremurând de frică, mi-am aruncat haina pe umeri și m-am dus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
-mi confirmă plauzibilitatea viziunii personale... Fiindcă tot am pomenit un titlu shakespearean : ce idee Îmi vine Într-o seară, vorbind cu un discipol Întru teatru? Revizorul adevărat, revizorul din finalul piesei lui Gogol, este un fel de Fortinbras : găsește lumea moartă, ori doar nebună, În frunte cu Primarul, familia lui și subalternii . Din Revizorul, se poate cădea lesne În Jurnalul unui nebun!... De Încercat, cînd va apare ocazia. Mai ales că și montarea mea cu Căsătoria, propunea, În final, moartea lui
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
-l descopăr pe acel Goethe al anului 2006. Fără să-l raportez, neapă rat, la antemergători. Arta merge Înainte. Ca și viața, nu?... După ce am citit cele două volume de amintiri ale celui care a fost actorul român Dumitru Furdui, mort la Paris, unde se stabilise de un deceniu, În 1996, iată că găsesc o declarație a lui Bogdan Stanoevici, care caută să justifice exitul histrionului : „CÎnd a decis să părăsească această lume , cred că a făcut-o pentru că nu suporta
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
Siegfrid, Dan Nasta, Rauțchi (unchi prin alianță!), Cozorici („un băutor domnesc”-p.245), Lica Gheorghiu (desființată, cu o comparație excelentă : ” În țara asta, unde regine, pe timp de război, au Îmbrăcat halatul de infirmieră și-au adunat soldați răniți sau morți de pe cîmpul de luptă, a trebuit să vină la putere clasa muncitoare, ca să văd pe fața uneia ca Lica, disprețul nedi simulat pentru omul simplu și ura nejustificată față de tot ce o Înconjoară” p.124), Marosin (nu Morosin, cum apare
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
șuncă. Un vecin , originar de lîngă Botoșani zicea jin - În loc de vin și jișine ( vișine). Un regizor tehnic de la Bacău nu putea pronunța prenadez (rostea brenadeț), nici aracet (zicea anancet) ; o bătrînă din Pufești nu ar fi zis o fi, nici moartă ( preferînd sintagma a hi!). Să mai amintesc de deja celebrele lebărbuș, angocalmin, grefe, oo?! Dar și ce plicticoasă ar fi o lume ticsită de filologi!... O altă știre caraghioasă din ziar : „În sezonul 2006/2007 se pot Împușca 300 de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
faci?" "Ia zi!" "Interviurile astea trebuie să le transformi în rubrică, da' cu schepsis. Fii atent! De vorbă cu cutare la el acasă. Te-ai prins? Le arăți la cititori și casa lu' aia sau a lu' ăla. Românii-s morți să se uite peste gard și să comenteze după, să facă bășcălie la greu ori să se înverzească de oftică, iar omu' sau femeia de succes se dau de ceasu' morții să-și arate vilocu', apartamentu' de lux, 'ște treburi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Fochistul își dă ochii peste cap a nevinovăție: "Uite, bre, cum vorbești cu mine! Io-s băiat finuț și-ți spun d-o chestie care ți-ar putea fi dă folos și tu te iei dă mama, care e și moartă pă deasupra. Păi, zi și tu, e frumos?". Ia mai du-te, bă, dracu', d-acia. Vezi-ți dă drumu' tău și nu mă mai freca la melodie, umflatule care ești!" "Treaba ta. Io spre binele tău ți-am zis. Cum
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
garsoniere și un apartament în Dorobanți. Toate își scoate banu' dân chirii, decât pământu' a rămas fără să producă. Da' tot nu acoperă paguba." " Vinde și tu un lot dă cinci sute dă metri și ai scăpat..." "Acu'? Piața-i moartă, fug dezvoltatorii pă capete. Cin' să bage lova, când toți șade cu capu' între urechi și-așteaptă la cutie, cu curu' pă bani. Cine are parnosu' nu să mișcă încă, cine nu-l are, nu să riscă să împrumute acuma
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
cafea. Mi-aduc aminte cum ardea Mona de nerăbdare să ascultăm o placă cu Gypsy Queen a lui Uriah Heep-șlagărul anilor 69’-’70 (?) la pick-upul radioului Pacific împrumutat de la Casa de Cultură-singurul mod de a te distra într-un oraș mort ca acela (de televizor nici nu mai vorbesc, urma să-mi achiziționez unul Lux, în rate, după vreo câțiva ani). Așadar stăteam cu Mona sorbind liniștiți cafeaua, într-o lumină cât mai difuză, obținută prin camuflarea becului veiozei cu un
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
opac fără sfârșit. Totuși, fiecare replică a lui parcă întărâta pe cineva din mine sau parcă îmi deschidea în suflet uși pe care nici măcar nu le identificasem niciodată. De ce? - reușesc să întreb renunțând forțat la visare. Cum de ce? Oameni vechi, morți demult, de sute de ani, constat că spun lucruri palpabile, care se pot întâmpla și în ziua de azi foarte bine. Da. Lucruri care se pot întâmpla și azi, nu? Aproape că nu mai contează când se petrece acțiunea, domnul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
personajespune Valy-culese din realitatea de azi, te-ar opri urgent cenzura, zicând că faci aluzii la persoane cu funcții înalte, dar așa, istoria ne dă, iată, din nou, o mână de ajutor (!), ca întotdeauna, să spunem cu gura celor demult morți, adevărurile pe care le simțim azi noi, cei vii. Chipurile, cei vii...Parcă știm cine-i viu și cine nu? În momentele acelea aș fi dorit ca excursia noastră spre metropola județului, să nu se mai termine. Doream mai mult
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
pasaj de basm, de poveste sau de film de groază. Oricum, ceva de un fantastic-straniu. Aveam senzația că acea atmosferă apăsătoare a fosei în care pătrunseserăm, era a unui osuar dintr-o peșteră necunoscută și că urmele sutelor de actori morți acum, și respirațiile acestora aveau să mă urmărească pas cu pas chiar și după ieșirea din acest loc secret... Pusă la punct, încăperea-zic eu aiurea, ca să sufoc cât de cât, tăcerea sau ca și cum aș fi traversat în copilărie, un vis
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]