4,012 matches
-
cercul bagauzilor se strânsese și mai mult. Cei doi care îl escortau pe Gomer veniseră până aproape de ei; cel mai tânăr, care poate încă nu împlinise douăzeci de ani, ținea arcul pregătit, cu săgeata îndreptată spre Balamber; celălalt, masiv, cu mustăți blonde și stufoase, avea un ochi stâlcit, traversat în diagonală de o cicatrice adâncă ce pornea de la frunte și mergea, tăind pometul în întregime, până aproape de gât. El fu cel care se făcu ecoul căpeteniei sale: — Măi, să fie! observă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
număr, prietenia și protecția Romei sunt încă și mai importante pentru noi. Asta, cel puțin, e părerea mea. Un războinic în vârstă, dar atletic, complet chel, așezat în fața lui, îl ascultase întunecat pe bătrânul conducător al satului, răsucindu-și nervos mustățile blonde și dese; imediat ce acesta termină de vorbit, izbucni nerăbdător și plin de mânie: — Tu ai fost un mare războinic, Ademar, și eu te respect, dar, de nu ar fi părul tău alb, te-aș face să-ți înghiți vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dezinvolt în burgundă cu comandantul lor, care arătase încă de la început că avea greutăți serioase cu limba lui Virgiliu și a lui Cicero. Un om încă în floarea vârstei, leneș, cu o burtă impunătoare, de peste cincizeci de ani, judecând după mustățile răsucite, la fel de lungi pe cât de scurtă trebuia să-i fi fost judecata; toate acestea îl arătau a fi omul potrivit cu puținătatea obligațiilor sale. Chiar el fu cel ce apăru în prag, însoțit de un tânăr, un scutier robust, înarmat până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și tâlhărit de bagauzi. Abia de mi-am scăpat viața, dar am pierdut tot ce aveam cu mine. — Și pumnalul ăsta? E o armă de fabricație cu totul deosebită, cu măciulie de argint. — O armă burgundă, confirmă Wolfhram, răsucindu-și mustățile. Marcomanul îl fixă un moment înspăimântat, apoi își reveni și i se adresă romanului: — L-am luat de la unul din răufăcătorii aceia, Eminentissime. Ne-am luptat cu furie: el voia să mă ucidă și atunci eu... Ridicând mâna, Sebastianus îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe asasinul lui Waldomar. Poziția sa era prea înaltă și nu-și putea permite să dea greș. Furios, se întoarse, hotărât să ia din nou cuvântul, dar, între timp, un războinic atletic, cu craniul ras și ochi vicleni și cu mustăți lungi și răsucite, i-o luă înainte. Bărbatul, care purta o comodă, dar eficace armură de piele, întărită cu zeci de nituri metalice, urcase deja până la jumătatea scării și dădea din mâini, încercând să atragă atenția auditoriului. Apropiindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de putere ori în aurul lui Atila - oricum, nu doar în ele. — în fine, Atila nu șovăie să se folosească de trădare, îi atrase el atenția, pe un ton provocator, interlocutorului său. Și din nou Balamber își strânse buzele sub mustățile lungi și ridică din umeri. — Miza era prea mare ca să-și facă... scrupule, așa ziceți voi, nu? Dar spune-mi, urmă el, punând-i o mână pe umăr, am aflat că fiul lui Waldomar e mort. Romanul zâmbi acid. — Văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căror lumină pâlpâitoare proiecta reflexe curioase pe chipurile tuturor participanților la adunare și pe pereții coșcoviți, unde ici și colo încă se mai vedeau resturile unor fresce. Cuvintele lui Divicone lăsaseră o adâncă impresie, însă un om înalt, scheletic, cu mustăți lungi și negre, se ridică brusc în picioare și, arătând cu degetul spre el, strigă: Tu îl acuzi pe Eudoxiu că e dușmanul neamului său, dar el nu-i aici să se apere. A fost întotdeauna căpetenia noastră, o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Din mulțimea burgunzilor se ridică un cor de proteste. Un războinic, care de puțină vreme venise alături de Taciturn pe un magnific armăsar alb, părea să discute cu el cu o deosebită încăpățânare. înalt, impunător ca înfățișare, cu fața împodobită cu mustăți lungi și blonde, era cu bustul gol și gesticula înflăcărat, făcând semne cu mâna, în care ținea o secure, în direcția redutei. — Ai idee cine ar putea fi exaltatul acela? întrebă Hippolita. — Să-l întrebăm pe el, zise Mabertus; apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Din rândurile lor, Sebastianus văzu înaintând, pe un frumos cal european, un războinic cu o platoșă magnifică din solzi. Ținându-și animalul la pas, hunul înaintă spre care, urmat la mică distanță de ai săi. Chipul său sever, împodobit de mustăți lungi și subțiri, privirea atentă, ațintită asupra baricadei și chiar și ținuta sa nu erau noi pentru Sebastianus. Când însă îi observă brâul verde ornat cu aur, ce îi încingea talia, nu mai avu nici o îndoială: Shudian-gun! Așadar, destinul îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ani, erau de statură modestă, pe care însă o compensau printr-o înfățișare și o ținută autoritare. în privirile amândurora se citeau viclenie și o cumplită cruzime. Ardarich era uscățiv, cu un profil ascuțit, de vulpe, cu păr blondiu, mustăți lungi și ochi azurii, cu o expresie incredibil de pătrunzătoare. Onegesius era îndesat, gros la trup și cu capul mare, lent în mișcări, dar acea impresie de moliciune pe care o lăsa oricui îl privea era imediat contrazisă de privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privirea pierdută în depărtări, spre lagună, unde marea transforma totul fără să aleagă, materie moartă sau vie în nisipul uriașei clepsidre. Când se lăsa amurgul, Carol se spăla cu grijă la aceeași chiuvetă, își lega pe după urechi plasa de ținut mustața pe timpul nopții, se așeza pe pat în aceeași poziție, în care rămânea până dimineața. Apoi relua ciclul său cotidian, atât de sărac în evenimente. "Aș fi pariat până acum câteva vreme și uite că aș fi pierdut pariul nota Filip
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
câteva vreme și uite că aș fi pierdut pariul nota Filip în carnet că un sinucigaș nu se mai îngrijește de el. Carol o face și încă atât de pedant. Ce-i pasă unui sinucigaș de felul cum îi stă mustața? Și bărbieritul, lavanda...? Or fi pur și simplu ticuri involuntare? Obișnuințe de zi cu zi? Dar tocmai ele revoltă până la disperare astfel de oameni, făcându-i să le curme cu un gest definitiv. Oare chiar nu mă vede sau mă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
această încăpere. Și sunt câteva luni de atunci! oare câte or fi? Nu mi-am notat în carnet și le-am pierdut șirul. Nopțile și zilele se scurg identic și doar alternarea imaginilor chipului lui Carol, cu plasă de ținut mustața și fără, mă asigură că timpul trece neștiut, în continuare, ca un mecanism stricat" Briza aducea pe înserat miasme de moluște și alge putrede și roiuri de țânțari înfometați, care produceau lungi și chinuitoare insomnii. Insectele năvăleau în benzi organizate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
birje, una cu lăutari țigani tocmiți cu ziua și cealaltă cu Dimitrios, distins și absent, îmbrăcat în smoching negru, joben pe cap, vestă înflorată, lavalieră de mătase prinsă cu un ac cu diamant și pantofi scârțâitori de lac negru. Avea mustața cănită și tunsă îngrijit deasupra buzei, iar mâinile albe și catifelate, mirosind a mosc, se odihneau pe măciulia de argint a bastonului. O droaie de copii lipăiau desculți în urma birjei, cerșind câțiva bănuți pentru roșcove. Cu gesturi mecanice de somnambul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vecie. Ajunși în cameră, s-au prăbușit amândoi într-un somn fără memorie, vecin cu leșinul, fără să-și mai scoată de pe ei hainele mototolite, ude și pline de nisip, și fără să-și mai pună Carol plasa de ținut mustața. Capitolul VIII PRIMĂVARA VENI, PRIMENIND SÂNGELE ființelor și seva plantelor. Iar am avut un vis, spuse Carol într-o dimineață. Văd că ai prins gust. Am visat Moartea... Moartea cui? îl întrebă Filip. A nimănui. Am visat-o pe Ea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sub un smochin uscat, stăteau prăfuite câteva mese și scaune din fier forjat, vopsite în alb. Pe cine cauți? Auzi Bătrânul și vocea răstită sparse aerul în mii de cioburi. O jumătate de frunte, un ochi și o jumătate de mustață îl spionau prin crăpătura ușii. Bătrânul rămase uimit că un negustor primește astfel un eventual mușteriu. Pe cine cauți? Domnul Vanghele? Ce vrei?! M-ați chemat.... în legătură cu anunțul din ziar. Tu ești? și-l măsură neîncrezător. Credeam că nu mai
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de două urechi ascuțite de liliac și de pielea căzută a obrajilor. Nasul turtit făcea vizibile nările mari și negre, dinăuntrul cărora plecau două mănunchiuri de păr, îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cu afion. Se hrănea cu sânge și carne uscată de urs. Dar cu deosebire jinduia după rășină de brad. Cresta rășinosul la subsuoara crengilor și apoi revenea cu priviri vinovate să lingă tainicele secreții ale mucoasei copacului. De barba și mustățile năclăite și lipicioase se prindeau mereu frunze uscate, fulgi de păpădie, petale de flori și fluturi care continuau în van să dea din aripi și își depuneau în agonie ouăle în barba lui. Își repeta în gând: Singurul păduche care
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormânt. Matematicianul ăsta nu îmbătrînește. Dar nici nu are ce îmbătrîni în el. Subțire, uscat, abstract ca și cifrele lui, pulsația vieții este aproape inexistentă într-însul. Cu nasul ascuțit peste mustățile subțiri - două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive - cu părul lui sărac și lins pe tidvă, a rămas ca la douăzeci de ani. De altfel, și știința lui este eternă, ca și obiectul ei - și-l conservă. Plimbare până
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
foarte laborioase, mi se suia pe genunchi, stătea un timp liniștită, apoi, sigură de locul cucerit cu o așa dibace strategie, îmi scotea ceasornicul din buzunar, marea ei pasiune, îl remonta în toate felurile, îmi aranja cu o minuțioasă fantezie mustățile, cravata și părul. Alteori, tot pe genunchii mei își liniștea păpușa, care "plîngea" cu desperare. Eu îi "mîncam" unul după altul degetele, pe care le declaram "acadele"; lipeam fruntea de a ei, ca să-mi vadă în loc de doi ochi unul singur
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dacă: "Doctorul care ar' să vie e un cal mare?'' Era de patru ani. Pentru logica asta perfectă am ridicat-o în pod cât a voit, mi-am petrecut degetul prin toți cârlionții ei, i-am pus la dispoziție ceasornicul, mustățile și nasul și am petrecut amândoi o după amiază de fericiri. Eram, bineînțeles, și confidentul ei en titré3. Într-o după-amiază, 1 Dedicație (fr.). 2 Femeia este schimbătoare (it.). 3 De drept; preferat (fr.). când m-a văzut intrând (mă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
măr, de obicei crud, păstra un rest, sculptat de dinții ei mici ca o bijuterie din care ar fi fost scoase pietrele scumpe, și, cu mâna ei de păpușă mică, mi-l împingea în gură. Și apoi mă ținea de mustață, atentă la rezultat. Nu se poate închipui un fruct mai savuros și o idilă mai încîntătoare... Dar altruismul ei o făcea să-și pună chiar viața în primejdie pentru mine. Dacă cineva se prefăcea că vrea să mă bată, fetița
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Flăcăul stătea nemișcat, zâmbind. Femeia încordată îl sidera cu ochii ei scânteietori, împlîntați în ochii lui nesiguri. Dar flăcăul scund nu era o altă ediție a crâșmarului din Humulești. Fatalitatea cu care era mânată femeia spre el, zâmbetul lui și mustața leneșă de om pasionat se opuneau oricărei apropieri între cei doi bărbați de pe valea Ozanei. Trăsura noastră zgomotoasă a trecut inexistentă pentru femeia teribilă cu sânii mici, cu coapsele fine, cu gleznele goale. Lipsit de orice estetică, înconjurat de un
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
bătrâna Își făcea mereu cruce: „Pesemne iarăși am păcătuit... Necuratul nu mă lasă o clipă În pace. De unde Îmi vin gândurile astea, dacă nu de al el?“. Din ce În ce mai des, la poartă apărea acest Ippolit cu părul uns cu unt și mustățile În furculiță, aducând cu un chelner sau frizer, Îmbrăcat Într-un halat alb, cu nelipsitul lui ștergar dungat aruncat pe umăr și o pereche de găleți. Oprindu-se sub cumpăna ce semăna cu un cioc uriaș de cocostârc, după ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
apărea mereu fostul ei soț, percepea realitatea deformat, călăuzindu-se după vechile șabloane sedimentate În memorie. La drept vorbind, uneori toți bărbații i se păreau asemănători, indiferent dacă erau grași sau slabi, Înalți sau scunzi, indiferent dacă purtau barbă și mustăți sau erau rași În cap, toți aveau ceva din Onisei. - Poate că n-ar fi rău totuși, o Întrerupse el din meditație, să-ți duci canapeaua la refăcut. Nu apuci să te Întorci de pe o parte pe alta, că arcurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]