36,388 matches
-
focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
substructurile canonice precum stilul (ieșirea din tiparele stilistice), genul (implozia și hibridizarea tipologiilor de gen), formele (metisajul tipologiilor de forma), sistemele de organizare sonoră (invalidarea modelelor tradiționale de sisteme de organizare tonala și sintactica) și suspendarea accepțiunii tradiționale a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-un mod atât de grav, deoarece în postmodernitate nu mai este aplicat tabularasismul eliminatoriu caracteristic mai degrabă atitudinii de tip modernist-avangardist. Cuvintele-cheie ale atitudinii postmoderne sunt
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano Berio
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
implicit propriul canon și atunci apare o legitimă întrebare: despre fragmentarea și inoperanta cărui canon poate fi vorba în postmodernitate, atâta timp cât canonul reprezintă, în esență, modelul procedurii evaluative fără de care nu poate fi imaginata existența și articularea normală a practicii muzicale însăși? În acest caz, ar trebui să admitem că filonul tradiției tonale, precum și cel al tradiției atonale supraviețuiesc în formulările lor originale și își continuă existența într-un mod neperturbat de nici o fragmentare, contestației fiind supusă doar exclusivitatea, supremația și
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ar trebui să admitem că filonul tradiției tonale, precum și cel al tradiției atonale supraviețuiesc în formulările lor originale și își continuă existența într-un mod neperturbat de nici o fragmentare, contestației fiind supusă doar exclusivitatea, supremația și universalitatea lor în calitate de metanarațiuni muzicale și nu specificul organizării tehnicilor sau limbajului muzical. Tot astfel, spre exemplu, nu poate fi vorba despre un abandon a tipologiilor stilistice, ci doar de o reformulare recuperativă în substanță ei - revenirea de la stilurile gândirii organice (tradiția tonala și atonala
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
precum și cel al tradiției atonale supraviețuiesc în formulările lor originale și își continuă existența într-un mod neperturbat de nici o fragmentare, contestației fiind supusă doar exclusivitatea, supremația și universalitatea lor în calitate de metanarațiuni muzicale și nu specificul organizării tehnicilor sau limbajului muzical. Tot astfel, spre exemplu, nu poate fi vorba despre un abandon a tipologiilor stilistice, ci doar de o reformulare recuperativă în substanță ei - revenirea de la stilurile gândirii organice (tradiția tonala și atonala) înspre stilurile gândirii retorice, însă la un cu
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
abandon a tipologiilor stilistice, ci doar de o reformulare recuperativă în substanță ei - revenirea de la stilurile gândirii organice (tradiția tonala și atonala) înspre stilurile gândirii retorice, însă la un cu totul alt nivel substanțial decât cel existent în perioada Barocului muzical. Ceea ce dintr-o optică modernist-criticistă se prezenta drept descompunere prin fragmentare a conceptului de canon universal în ansambluri micro-canonice, ca dovadă a incapacitării unui referent monolitic, într-o imagine postmodernă apare drept dovadă a puterii generative pe care în continuare
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
prezenta drept descompunere prin fragmentare a conceptului de canon universal în ansambluri micro-canonice, ca dovadă a incapacitării unui referent monolitic, într-o imagine postmodernă apare drept dovadă a puterii generative pe care în continuare o deține ideea și conceptul canonului muzical. Iar consecințele sunt vizibile prin proliferarea unei multitudini de tipologii canonice în jurul acelor deja consacrate prin tradiția unor practici istorice. Pentru a finaliza șirul considerentelor expuse mai sus, ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și conceptul canonului muzical. Iar consecințele sunt vizibile prin proliferarea unei multitudini de tipologii canonice în jurul acelor deja consacrate prin tradiția unor practici istorice. Pentru a finaliza șirul considerentelor expuse mai sus, ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata în aproximativ trei etape într-o imagine evident ipotetica și aproximativa. Însă formularea unei periodizări vizează la modul direct invocarea fenomenului canonic, deoarece conținutul unui termen periodizant precum postmodernismul (muzical) reclamă explicitarea unei liste repertoriale. Etapă 1 (1968-1979
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata în aproximativ trei etape într-o imagine evident ipotetica și aproximativa. Însă formularea unei periodizări vizează la modul direct invocarea fenomenului canonic, deoarece conținutul unui termen periodizant precum postmodernismul (muzical) reclamă explicitarea unei liste repertoriale. Etapă 1 (1968-1979). Războiul din Vietnam și proliferarea mișcărilor pacifiste (sfârșitul anilor '60), revoluția "de catifea" în Cehoslovacia (1968), revoluția rock (implicând o multitudine de orientări și curente constitutive, precum revoluția hippy sau revoluția sexuală
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
le reprezintă anul în care este scrisă Sinfonia (1968-1969) și Opera (1970), ambele de Luciano Berio - 1968 (-1969), Alfred Schnittke începe scrierea Simfoniei nr. 1 (1969-1972), iar Jean-François Lyotard finalizează Raportul său în 1979. Perioadă incipientă, de emergentă a postmodernismului muzical și de identificare "sinonimală" a acestuia cu disoluția treptată a trăsăturilor ultimei avangarde (anii '50-'60). Repartizarea câmpului stilistic, grosso modo, între (a) muzică stocastica (I. Xenakis), (b) orientarea polistilistică (A. Schnittke) și (c) minimalismul american (Ph. Glass & Co.), anii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
relației antinomice între principiile complexității (principiul stocastic la Xenakis sau muzică lui Morton Feldman) și simplicității (Cage, Kagel sau Stockhausen) în cadrul ultimei avangarde. Generalizarea procedeului de pastișa și a tehnicii de collage că proceduri legitime de operare cu un material muzical tradițional (Grand Pianola Music (1982) de John Adams). Activitatea lui Gavin Bryars, fondatorul formației Gavin Bryars Ensemble: Glorious Hills (1988, lucrare comandata de către membrii Hilliard Ensemble), Incipit Vită Nova (1989), Four Elements (1990, comandata de către Rambert Dance Company) și Sub
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
din istoria stilistica a muzicii occidentale (Leonard Meyer, John Adams, Michael Nyman, Kyle Gann, Rhys Chatham, Robert Fink), aceasta fiind văzută că succesiune de concepții stilistice organizate în imaginea unei progresii liniare. Iminentă unor posibilități alternative de definire a fenomenului muzical precum parametrismul sau/și stilematismul (termenii ne aparțin - O.G.) că oglindire a stării fragmentate a câmpului activităților muzicale savante. Criteriul accesibilității că "arbitru" în lupta pentru succesul comercial. Progresul tehnologic tot mai avansat în materie de hardware și software
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
fiind văzută că succesiune de concepții stilistice organizate în imaginea unei progresii liniare. Iminentă unor posibilități alternative de definire a fenomenului muzical precum parametrismul sau/și stilematismul (termenii ne aparțin - O.G.) că oglindire a stării fragmentate a câmpului activităților muzicale savante. Criteriul accesibilității că "arbitru" în lupta pentru succesul comercial. Progresul tehnologic tot mai avansat în materie de hardware și software (echipament electronic de mixaj și generare timbrala, compoziția "computerizată", expansiunea genurilor muzicii electronice - albume de muzică electronică experimentală - Aphex
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și generare timbrala, compoziția "computerizată", expansiunea genurilor muzicii electronice - albume de muzică electronică experimentală - Aphex Twin, Chemical Brothers, Amon Tobin, emulații minimaliste precum genul muzicii drum'n'base sau dubstep) permite operarea cu grefe stilistice și crearea imaginii de "palimpsest" muzical prin paletă tot mai diversificata în materie de sinteză. Generalizarea metisajului între muzică electronică, principiul minimalist-repetitiv și genurile muzicii comerciale de masă (hip-hop, techno, rap etc.), incluzând multiple posibilități alternative în generarea de genuri și ansambluri de gen. Evoluția susținută
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
analitic, deoarece însăși natură spațiului cultural - elementele acestuia, dar în special relațiile de interdeterminare directă sau cu diverse grade de mediere, presupun, propun și, în același timp, permit și îndeamnă înspre incursiuni tot mai îndrăznețe și incitante deopotrivă în teritorii muzicale comparabile, poate, cu Indiile lui Columb sau Teatrul Magic al lui Harry Haller (Lupul de stepa, Hermann Hesse). Iar acest ultim deceniu se confruntă cu o dublă provocare identitara - clasicizarea tot mai pronunțată a postmodernității că atitudine creativă și emergentă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cu o dublă provocare identitara - clasicizarea tot mai pronunțată a postmodernității că atitudine creativă și emergentă altor imagini, teorii și propuneri pentru alte identități estetice, noi și diferite, pentru deceniul deja consumat, dar și vizând, retroversiv, deceniile anterioare ale postmodernismului muzical. Ideea lui Klaus-Steffen Mahnkopf, deja citat în text cu cele două liste ale principiilor și tipologiilor muzicale postmoderne, despre modernitatea secundă vine să completeze, să salveze sensurile tipologice, încadrabile într-o succesiune temporală coerentă, si sa confere o identitate legitimă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
imagini, teorii și propuneri pentru alte identități estetice, noi și diferite, pentru deceniul deja consumat, dar și vizând, retroversiv, deceniile anterioare ale postmodernismului muzical. Ideea lui Klaus-Steffen Mahnkopf, deja citat în text cu cele două liste ale principiilor și tipologiilor muzicale postmoderne, despre modernitatea secundă vine să completeze, să salveze sensurile tipologice, încadrabile într-o succesiune temporală coerentă, si sa confere o identitate legitimă stărilor de lucruri moștenite din consistentă câmpului "fragmentat" și "împrăștiat" al postmodernității "cleptomane" și "obosite"<footnote Amândouă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
câmpului "fragmentat" și "împrăștiat" al postmodernității "cleptomane" și "obosite"<footnote Amândouă expresiile apațin muzicoloagei franceze Brigitte François-Sappey și se prezintă într-o formă mai lungă: 1. prima expresie - "kleptomanie d'objets trouvés" este folosită cu referire la răspândirea în postmodernitatea muzicală a preocupării pentru citat sau colaj în virtutea atitudinii de recuperare și reciclare a trecutului istoric muzical; 2. a doua expresie - "Leș héros șont fatigués", cu referire la eroii ultimei avangarde și la eforturile lor (tot mai anacronice că substanță) de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
François-Sappey și se prezintă într-o formă mai lungă: 1. prima expresie - "kleptomanie d'objets trouvés" este folosită cu referire la răspândirea în postmodernitatea muzicală a preocupării pentru citat sau colaj în virtutea atitudinii de recuperare și reciclare a trecutului istoric muzical; 2. a doua expresie - "Leș héros șont fatigués", cu referire la eroii ultimei avangarde și la eforturile lor (tot mai anacronice că substanță) de a se menține în prim-planul atenției publicului, în: Brigitte Francçois-Sappey, Histoire de la musique en Europe
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și 121. footnote>. "Dacă în modernitatea clasică era negat mediul ("atonalitatea", în defavoarea "tonalității" - n.n.), iar avangardă a negat principiul operei<footnote Iată de ce, în opinia lui Mahnkopf, compozitorii ultimei avangarde excelează nu atât în formularea mai multor concepții ale lucrării muzicale, cât mai degrabă, devin specialiști în diverse tipologii ale materialului muzical: Cage pentru principiul șansei, Boulez pentru principiul structurii, Stockhausen pentru principil formulei, Grisey pentru principiul spectrului, Xenakis pentru principiul procesului stocastic, Scelsi pentru muzica unei singure note, Nono pentru
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
în defavoarea "tonalității" - n.n.), iar avangardă a negat principiul operei<footnote Iată de ce, în opinia lui Mahnkopf, compozitorii ultimei avangarde excelează nu atât în formularea mai multor concepții ale lucrării muzicale, cât mai degrabă, devin specialiști în diverse tipologii ale materialului muzical: Cage pentru principiul șansei, Boulez pentru principiul structurii, Stockhausen pentru principil formulei, Grisey pentru principiul spectrului, Xenakis pentru principiul procesului stocastic, Scelsi pentru muzica unei singure note, Nono pentru principiul sonorității și tăcerii/liniștii, Lachenmann pentru principiul bruiajului, Ferneyhough pentru
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
spectrului, Xenakis pentru principiul procesului stocastic, Scelsi pentru muzica unei singure note, Nono pentru principiul sonorității și tăcerii/liniștii, Lachenmann pentru principiul bruiajului, Ferneyhough pentru principiul gândirii parametrice, totul dispersându-se în urma acestei spargeri a barierelor: de la Fluxus, aleatorism, teatru muzical înspre instalații sau ontologii private à la Stockhausen; în: Mahnkopf, Idem., pag. 10. footnote>, în postmodernitate este negat principiul adevărului. Postmodernitatea operează cu negația, iar principiul non-adevărului poate fi detaliat prin termeni că: ironia, minciună, șmecheria, falsitatea, ipocrizia, bășcălia - în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unor concluzii în plan estetic. "În muzică, modernitatea secundă reprezintă o abordare care rupe cu convingerile estetice fundamentale ale postmodernității. În primul rând, cu credința că un material modern, nou, inovativ nu mai este posibil și toate tipologiile de material (muzical - n.n.), cu referire la contextul lor istoric, stilistic sau funcțional, este în egală măsură utilizabil, și din această cauză un stil auto-consistent definit prin referință la prezent nu este posibilă și, în egală măsură, nedorită."<footnote Mahnkopf, Idem., pag. 7
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]