3,927 matches
-
zile? Întrebă Kitty ușor bănuitoare. — Ei bine, pe vremuri săream În pat de la prima Întâlnire. Am vrut să iau lucrurile mai ușor de data asta. Ne iubim, dar ne iubim platonic. — Platonic? — Da. E chiar drăguț. Kitty se uită cu neîncredere la Desert Rose. Nu se mai Întâlnise cu genul ăsta de dragoste ascunsă, Înăbușită, neîmpărtășită, din perioada traumatizantă de când era „ultima virgină a facultății“. Dacă i-ar fi stat În putere, ar fi interzis orice platonisme după vârsta de optsprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nu se vor supăra că abuzasem de încrederea lor. Mă prostisem, da, ăsta era cuvântul, ca să mai treacă timpul. Domnul Andrei își încrețise pielea de șopârlă a obrazului într-o grimasă pe care nu știam cum s-o interpretez: stupoare? neîncredere? Dodo își frământa degetele lungi, osoase, îmbătrânite. Dominic stătea solemn și ridicol. Anton părea să nu fi auzit nimic. Mopsul își freca întruna cu palma părul aspru, scurt, și mă cerceta bănuitor. Călugărul trăgea de fularul care-i atârna, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
iar o grilă lasă libere anumite spații și acoperă altele. Ca și mesajul cifrat din Provins, unde contau numai inițialele. Eu nu aveam o grilă, dar era suficient s-o presupun, iar pentru a o presupune, trebuia să citesc cu neîncredere. Că manifestele vorbeau despre Planul din Provins, asta era neîndoielnic. În mormântul lui C.R. (alegoria cu Grange-aux-DÎmes, noaptea de 23 iunie 1344!) fusese pus, un tezaur ca să-l descopere posteritatea, un tezaur „ascuns... pentru o sută douăzeci de ani“. Că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Îl conduc, ca pe un orb, cu mii de farafastâcuri mistice, la micuța trapă infamă care-l așteaptă. Luciano Îi despică pieptul cu o rană În formă de cruce, iar el se scufundă În somnul veșnic. Trebuie să Înfrâng strămoșeasca neîncredere a celui din urmă, Înțeleptul din Sion, care se pretinde Ahasverus, Evreul Rătăcitor, cum sunt eu nemuritor. N-are Încredere, În timp ce surâde unsuros cu barba Încă Încleiată de sângele tinerelor făpturi creștine pe care-i obișnuit să le măcelărească În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
voiam să asculte ce vorbeam. Dacă ne-ar fi Întrebat cineva de ce, am fi spus de rușine, sau din delicatețe, dat fiind că parodiam tot timpul niște metafizici În care el, Într-un fel, credea. De fapt, o făceam din neîncredere, ne lăsam cuprinși Încet-Încet de atitudinea firească de discreție a celui care știe că posedă un secret și, pe nesimțite, Începeam să-l respingem pe Agliè În turma profanilor, noi, care, cu Încetul și surâzând din ce În ce mai puțin, ajungeam să cunoaștem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pentru ce anume. Proiectase să-l facă pe Agliè să intre În Plan, fără ca el să știe. Pe de altă parte, era tipic pentru Belbo să Încerce revanșe al căror unic martor să fie el. Nu din pudoare, ci din neîncredere În mărturia altcuiva. Ademenit să alunece În Plan, Agliè ar fi fost anulat, s-ar fi topit În fum ca mucul unei lumânări. Ireal ca și Templierii din Provins, ca Rozacruceenii și ca Belbo Însuși. Trebuie că nu-i greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ăsta cu ani În urmă, la Milano - e alta... Eu n-aș fi fost În stare să-l citesc așa cum l-a citit prizonierul, de aceea căutam atunci ajutor. Și trebuie să spun că n-am Întâlnit Încurajări, ci numai neîncredere, sfidare și amenințări...“ Poate mai voia să spună ceva, dar, uitându-se țintă la Agliè, fixa și Pendulul, care acționa asupra lui ca o vrajă. Hipnotizat, căzu În genunchi și spuse doar atât: „Iertare, fiindcă nu știu.“ „Ești iertat, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
voi face cartograful spațiilor ascunse ale Americii, supraveghetorul propriilor noștri genii loci. O să-i arăt Marianei adevărata Americă, nu cea pe care ea o știe din filme și cîntece. S-a Întors la școală, unde a fost reprimit cu oarecare neîncredere, dar teza sa „Clădiri Americane: Ascunse În plină lumină“ a fost Întîmpinată cu răceală. Rămăsese din preriplul său european cu o slăbiciune pentru contrastele puternice Între lumină și umbră, ca pe malurile mării și cu obiceiul siestei de după-amiază, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și cînd rusul se duse la culcare, Wakefield rămas treaz, dînd trup ficțiunii sale. A Înțeles că ultrarealitatea faptului că ea avea grijă de trupurile de prisos ale orașului ar putea să apese pe relația lor, că ea nutrea o neîncredere profundă În munca lui, pe care ea o considera și murdară, și lașă. Pentru un doctor, „spațiile ascunse“ erau o adevărată anatemă, căci profesia ei cerea să scotă la lumină ce era ascuns În trupuri, să localizeze boala sau rana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
boala sau rana și să o vindece. Ca femeie, ar fi preferat să nu aibă drept soț un specialist În „spații ascunse“, căci atare noțiune era o metaforă transparentă a misterelor altor femei. Nu găsise nici o cale să alunge această neîncredere instinctivă, așa că acolo, În bezna nopții arctice, decisese să abandoneze această căsnicie. Nu știa prea sigur cum avea să o facă. Poate că ar trebui, ca și omonimul său din literatură, să dispară pur și simplu și să revină după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu avionul În fiecare weekend, să-l vadă. În al doilea weekend i-a mărturisit că, deși fusese căsătorită de două ori, Anton era primul bărbat care i-a oferit un orgasm. Wakefield Își permite o pufnitură pe nas a neîncredere. — Nu, pe bune, afirmă Anton, cu eterna lui vioiciune, i-am localizat punctul G. La asta Wakefield rîde În hohote. — Chiar mă Întrebam ce s-a ales de punctul G. Nu am mai auzit de el În ultimul timp. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nici măcar nu ridică privirea în timp ce scana codul de bare la casă. Chiar și așa, Fran se simți obligată să dea o explicație. — Îmi trebuie doar în scopuri de cercetare. Sunt ziaristă, înțelegeți. De data asta fata ridică ochii, în care neîncrederea se lupta cu dezinteresul, care învinse în cele din urmă. Fran strânse geanta la piept și se întoarse la mașină. În zece minute avea să fie acasă și în cincisprezece avea să afle adevărul. Când se auzi țârâitul mobilului aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
important e că relația a mers bine și am iubit-o foarte, foarte mult. Deci asta a fost la sfârșitul anului ’91, când ea a început clasa a doisprezecea, și-am fost împreună până în ’96, când am fost arestat. Uimire, neîncredere în ceea ce auzea, nu-i venea să creadă, dezamăgire, durere, disperare. Totul la un loc. A încercat să ierte... nu știu ce... să uite. Cert e că m-a vizitat timp de patru ani. În momentul în care eu am fost arestat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
un soi de entuziasm și pentru ca revolta împotriva moralei, literaturii, evidențelor și desfășurării cotidiene a lucrurilor să pară tinerilor singura atitudine acceptabilă”, notează Marcel Raymond în deschiderea capitolului despre „Dada“ din De la Baudelaire la suprarealism, explicînd dadaismul prin „spiritul de neîncredere universală” și „refuzul de a sluji, care a scuturat atîtea consemne tradiționale și credințe străvechi” (De la Baudelaire la suprarealism. În românește de Leonid Dimov. Studiu introductiv de Mircea Martin, București, Editura Univers, 1970, p. 216). Un articol semnat în nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din urmă o vor face mai tîrziu, într-un fel sau altul... În consonanță cu marxismul epocii, autorul vorbește despre obiectualizarea omului în cadrul orînduirii burgheze și de „alienarea prin limbaj”, văzînd în caracterul satiric al „paginilor bizare” o probă a neîncrederii în valorile tradiționale și o „criză a conceptului de literatură”. „Supraconvenția ironică” apare, astfel, ca un „antidot dialectic”, căci tragicul și apocalipticul nu mai sînt tratate în stil tradițional, ci parodiate cu conștiința lucidă a impasului inexorabil. Matei Călinescu pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
această „poetizare”... După ce, în răspăr cu mitul precursorului absolut, criticul observă că „scriitorul nu apăruse din neant”, întrucît se produsese la începutul veacului „o restructurare a mentalității artistice”, el eșuează în clișeele critice ale anilor ’60-’70: „tragedia” generată de „neîncrederea torturantă în posibilitatea realei comunicări” și determinisme de genul: „Asumîndu-și tragedia, Urmuz a ajuns la sinucidere, criza culturală declanșînd, în cazul său, una existențială”. Este evidențiată modernitatea centrării pe „text” și pe evitarea sugestiei în favoarea numirii directe: „Sfera conotativă... este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bănuiește nimic, nu? — Nu, fiți liniștit. A venit aici ca să pescuiască. — Sper că n-ai dat vreun telefon la Yamagata, de acolo. — Doamne ferește! La ce mi-ar folosi? În timp ce-și bea oranjada, Endō îl privea pe Kobayashi cu neîncredere. Bău numai jumătate de sticlă, aruncând cealaltă jumătate pe fereastra autobuzului, în mlaștină. Sticla dispăru în ceață, fără zgomot. — Hai! Condu-mă la locul cu pricina. Nu vă mai grăbiți atât de tare. Îmi beau și eu oranjada. Atitudinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
și mă holbez la un test de sarcină care Îmi arată două linii albastru-Închis, foarte vizibile. — Rahat, șoptesc eu Întruna. Ce-o să spună Dan? Un zîmbet Îmi Înflorește treptat pe toată fața, În timp ce mă Încearcă sentimente de frică, fericire și neîncredere. — Însărcinată? Ești Însărcinată? Dan se oprește locului și se holbează pur și simplu la mine, iar asta nu prea e reacția la care speram. El avusese o cină de afaceri, iar eu Îmi petrecusem restul serii pe site-uri despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și tu, cu voia Domnului, o nuntă a ta. — Vrei să spui că am avut tot timpul dreptate? Asta n-a fost nici o clipă nunta mea, ci a ta? Clatin din cap și rîd, căci nu-mi vine să cred. Neîncrederea nu e provocată de cuvintele ei, pentru că, sincer, nu mă miră cîtuși de puțin, ci de faptul că nu se jenează deloc să recunoască. — Sigur că ai avut dreptate, zîmbește ea. Eu n-am avut o nuntă pînă acum. CÎnd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
prietenește pe umăr mi-a spus cu un aer grav: - Ne străduim ca lucrurile să iasă bine, Stiliano. Sunt fiu de negustor, sângele meu a absorbit razele de soare ale Orientului, și, fiind străin, a trebuit să lupt mereu cu neîncrederea și, uneori, cu dușmănia popoarelor ce m-au găzduit. Așa se face că m-am deprins să fiu precaut, să cântăresc faptele celorlalți și să măsor cât bine și cât rău este în ele, cât pot să câștig sau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
în Santa Maria Matricolare, Sant’Anastasia și Sant’Eufemia, iar regele în biserica San Zeno. Doar funcționarii de la curte s-au instalat în palatul ducelui Ansprando. Toată această împrăștiere prin biserici și mănăstiri, mi-am dat seama curând, se datora neîncrederii pe care fiecare, duci și regi, o avea în privința celorlalți. Adaloald avea o mai mare încredere în călugării de la San Zeno decât în gărzile palatului ducal de pe colina San Pietro, înălțat de regele got Teodoric. În aceeași biserică cu noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la o frumoasă poartă din lemn de cedru. Servitorul care a deschis s-a uitat la noi, așa cum obișnuiam eu să mă uit la păstorii și muntenii care veneau cu treburi la cancelaria ducală din Cividale: cu un amestec de neîncredere și dispreț. Ne-a lăsat să așteptăm în drum; când a revenit, comportarea i se schimbase puțin și, trecând pe lângă el, l-am văzut strâmbând din nas scârbit de cum miroseam. Am trecut printr-un hol cu podeaua dintr-un mozaic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Întristă, căci era și mai Îndepărtată, mai de neatins. Își dădu seama prea târziu că, În anii aceștia, ceva Îl despărțise de ele. Încet-Încet, dar irevocabil. Ridicase Între el și femeile lui un zid de neînțelegere și de ranchiună, de neîncredere și indiferență. Și nu știa cum să repare. Își adună ultimele puteri, Îi mulțumi În grabă președintelui pentru veștile pe care avusese bunăvoința să i le comunice - se prefăcu că Îl crede Într-adevăr pe președinte când Îi spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
găsit-o, nu atinge nimic, Îi spune agentul principal. Au sosit polițiștii de la echipa mobilă, comisarul, inspectorii, agenții de la criminalistică, fotograful. De ani de zile, În apartamentul acesta nu a mai intrat atâta lume. Voci, pași, bufnete, exclamații, dezolare, agitație. Neîncredere. Nimeni nu-l cunoștea Într-adevăr pe Buonocore. Nimeni nu cunoaște pe nimeni. Ordine scurte. Nu călcați pe sânge. Nu schimbați locul obiectelor. Nu atingeți cadavrele. Unde e Mario cu aparatul? Filmează Înainte să devasteze totul. Filmul delictului din noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
apariție rece care nu se potrivea cu nimic din ce știa ea. Și atunci cum rămânea cu sufletul ei? Nu conta dacă inima ei s-ar fi spart în bucăți, transformându-se în cenușă chiar în fața lui? Ce simțea? Furie, neîncredere, surpriză, durere, ură? Nici măcar ea nu știa, părea că toată viața ei a trăit într-un vis cu îngeri și palate de cleștar pentru a fi smulsă cu brutalitate mai târziu și prădată realității înfricoșătoare. A încercat să spună ceva
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]