2,581 matches
-
ori dus de puterea iluziei. Spinoza ar răspunde că numai dacă noua ființă care ne repune în mișcare forțele sufletești e contrarie celei precedente și mai puternică decât ea, și desigur și noile puteri ale sufletului reînvie din alte surse neatinse încă ale ființei noastre. Desigur, fiindcă s-a dovedit că forța unui om da a îndura suferința e imensă și n-ar fi dacă noi resurse de speranță, care nasc în sufletul uman ca un val îndată ce valurile precedente s-
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
arătând spre cadranele din fața lor. Priviți contoarele: e ca un stand de tir. ― Și acidul? întrebă Ripley. Știu că armele astea sunt blindate, dar ați văzut cât de coroziv este fluidul lor vital. ― Dacă roboții mai trag, înseamnă că sunt neatinși, îi răspunse Hicks. Proiectilele RS-urilor au o forță de impact grozavă, iar dacă împing mereu îndărăt, acidul n-o să-i atingă. Se împrăștie pe pereți și pe jos, dar nu pe arme. Așa trebuia să fie; roboții-santinelă își continuau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
biblioteci, dosare fictive ale inteligenței izolate și prostiei universale, pe care le parcurgeam atent și devotat. Găinării ieftine sau ticăloșii de anvergură; realizări mărunte și anonime sau fapte mărețe de glorie, răsplătite cu onoare și bani grei - nimic nu trecea neatins de curiozitatea mea dereglată. Asta mă aștepta pe mine; pe ei, inevitabilul dezastru. Sâmbăta, fugeam la cinematografe, înnebuniți de filmele cu ilegaliști și gangsteri interbelici. La „Melodia“, unde trebuia să-ți ții genunchii sus și iubita în brațe, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dezbrăcat, pus la colț ca un școlar prins cu temele copiate. Drept răspuns, învățasem să-mi compun în doar câteva fracțiuni de secundă un zâmbet, o spaimă sau o cută de îngrijorare, în spatele cărora să-mi pot păstra proaspete și neatinse imaginile culese de dincolo de geam. Era ca și cum înlocuiam o viață cu alta, realitatea cu un set de proiecții optice. Îmi iubeam senzațiile și percepțiile așa cum alții își iubesc copiii sau amantele. Trebuie să fii un mare estet sau un mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jocul chinuitor al despărțirilor noastre imaginare sau reale, desfășurate pe nesfârșitele câmpuri electrice ale creierului sau în perimetrul exact al așternutului, se năștea o nouă dorință, o altă căutare, o voluptate proaspătă. Numai că, oriunde încercam să descopăr ceva curat, neatins și, găsindu-l, să mă separ definitiv de minciunile care îmi compuneau viața, ele se înlănțuiau cu și mai multă forță, atât de convingătoare încât își creau mica lor desăvârșire, vicioasă, orbitoare și irezistibilă. În Facultate, îmi făceam de cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
30 de ani mai bătrâni, în rest neschimbați: aceleași cravate colosale, aceleași cursuri scrise de mână pe foi gălbejite, aceleași povești de seminar despre teiul lui Eminescu sau plugul lui Goga. Prin grija decanatului, primisem un calculator în catedră; trona neatins, pus deoparte, cineva avusese chiar grijă să-i confecționeze o husă de plastic, să nu se prăfuiască. Nu, nu eram mai deștept ca ei și, probabil, nici mai muncitor. Literatura, adică succesiunea mare și frumoasă de autori și perioade, strânsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ușa școlii în urlete de bucurie și sărind în brațele stupide și nerăbdătoare ale părinților. Dexter stătea deoparte: singur, trist, deștept foc. Cum rămânea însă cu iubirea? Nici în liceu lucrurile nu-mi păreau mai clare. Corpul meu evolua viu, neatins, îmi aparținea doar mie, ca o batistă curată. Bineînțeles că aveam o prietenă (așa spunea obiceiul pe vremea aia și, dacă nu-l respectai, treceai drept fraier și nu te primea nimeni la petreceri), o chema Dana și arăta chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Floreasca„ la „Unirii„ și de la „Universitate„ la „Eroilor„. Îl căuta pe Mihnea, să-i arate niște desene făcute sul și, nu știu de ce, credea că Mihnea îl evită, mișcându-se odată cu el, ca Luna în jurul Pământului, mereu aproape, dar de neatins. Dacă nu l-ai fi cunoscut, ai fi zis că e unul dintre cei care întâi te buzunăresc și apoi te întreabă de sănătate. Cătălin trăgea la filme: singur, cu-o șurubelniță „Bruckenthal“ proaspăt primită din Germania. În timp ce Bănică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
împins dărâmăturile cu piciorul, căutând restul. Lipseau niște chestii, cineva parcă deșurubase capacul și plecase cu hard-ul, sau poate tavanul zdrobise totul în cădere, îngropând piese și circuite sub kilograme de moloz. Doar imprimanta se-afla la locul ei, neatinsă, cu foile încă aliniate în capac. Rapotan găsise prognoza lui Mihnea gata tipărită, probabil că doar întinsese lăboanța aia a lui cimentată și se și servise. Îl bănuiam la secție, perplex, nervos, indispus de literele mărunte. Dar unde era Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mizerii, ieșeau flori rare. Cartierul scotea an de an zeci de-adolescente curate, cu pielea albă sau măslinie, ca-n poeziile lui Bolintineanu (a nu se confunda cu Bidileanu!). Printr-o suceală ciudată a soartei, frumuseți scumpe și irezistibile, încă neatinse de oboseala vieții, coborau din apartamentele descojite și se plimbau la braț pe-alei. Îți luau imediat ochii cu părul negru lăsat să fluture pe spate și fundurile micuțe tresăltând prin blugii prea strâmți. Și mai erau și tricourile albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dacă lucrurile se desfășurau în realitate sau doar în mintea mea, dacă îi implicau și pe-alții sau mă prindeau ca subiect doar pe mine, curios și suficient. Într-un fel, încercasem să mă păstrez cât de mult posibil, intact, neatins, ca un erou îmbrăcat într-o statuie. Corpul meu unic și prețios trebuia ținut la distanță de gesturile și afecțiunea celor din jur. Nimeni nu merita să-l primească, pentru că, odată cu dăruirea cărnii, aș fi cedat și partea din minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se prelingă pe spatele neformat încă; rochița călcată perfect, la dungă, sub care vara nu mai există chiloțeii (e prea cald, se înțelege); întinderea netedă a brațelor, fără julituri, vânătăi sau ciupituri de vărsat; mușchii nerăbdători ai picioarelor, simpli și neatinși. Și, mai presus de toate, o privire mare, neagră, nevinovată, cum numai la cei care vor juca lumea pe degete poți întâlni și de care să fii sigur că trebuie să te ferești. Dacă încă nu s-a înțeles, înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mă ajuta să merg înainte, exact, puternic, necompromis, a falimentat. Mica mea economie sexuală, exclusivistă ca un club privat, s-a prăbușit în câteva luni. Intrasem în capitalism și nimeni nu-mi mai observa rezistența. Dacă încă păstrasem un colț neatins din angrenajul ei, asta se datora încăpățânării și senzației inerte că merit mai mult, totul, de fapt. Sigur, nu mă consideram un fătălău: corpul fusese deja donat unor experiențe carnale, corelate vârstei și fără de care nu puteam pătrunde în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lucios-arămie a verii, care te stârnește numai când te gândești la ea și de unde pornesc toate nuanțele plăcerii: cafeniu-mat; ciocolatiu; sahara; mulatru-intens. Luminile și umbrele jucau acolo, dezvelite sau acoperite de hainele ușoare, în tonuri deschise. Ghiceam pe dedesubt porțiunile neatinse: sânii albi pe forma triunghiulară a costumului de baie (în contrast cu roșul sfârcurilor și maroul catifelat al mameloanelor); linia fundului; carnea dintre gât și lobul urechii; tălpile din saboți sau sandale (zăreai doar conturul, când călcâiul se ridica pentru a ajuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ani de-atunci și amfiteatrele Facultății de Litere încă mai păstrează amprentele Mariei: aici, crăpătura unei fuste gri, desfăcute sub bancă de-a lungul piciorului; dincolo, forma rotundă a sânilor strânsă în puloverul negru; mai încolo, mișcarea elegantă și de neatins a fundului în drumul lui spre tablă. De neatins mi se părea mie; trebuia doar să știi să te porți cu el și, mai ales, să nu-ți imaginezi că fusese doar al tău. Odată lămurită chestiunea asta (iubita mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai păstrează amprentele Mariei: aici, crăpătura unei fuste gri, desfăcute sub bancă de-a lungul piciorului; dincolo, forma rotundă a sânilor strânsă în puloverul negru; mai încolo, mișcarea elegantă și de neatins a fundului în drumul lui spre tablă. De neatins mi se părea mie; trebuia doar să știi să te porți cu el și, mai ales, să nu-ți imaginezi că fusese doar al tău. Odată lămurită chestiunea asta (iubita mea n-avea nici o jenă în a-mi povesti aventurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
străluceau, nu găseai o urmă de deget pe ele: doamna Ioana le lustruia cu ziare, cum se obișnuia pe vremuri. Doar cărțile mele rămâneau nemișcate, o teamă religioasă și instinctivă o oprea să le tragă afară din rafturi; le descopeream neatinse, lipite, cu praful dormind pe cotoare. În afară de noptiere, dulapul cu pulovere și-o icoană cu Sfântu Vasile, dormitorul nostru mai conținea o comodă, două noptiere, un aspirator și-un aparat de gimnastică. Noptierele cădeau drept, în unghiuri simple și ascuțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
încercam să-mi strecor un deget în esența lor de prun, salcâm sau tei. Apoi alegeam pepenii galbeni, plimbându-mi nările pe coaja aspră și parfumată. Abia la urmă, căutam porumbul de fiert, desfăcându-i vârfurile și apăsând boabele albe, neatinse. Între timp, Maria cântărea din ochi cuburile de telemea pe care un bărbat în halat de doctor le cresta priceput cu un cuțitaș, întinzându-ți bucățica, s-o guști. Tarabele străluceau de culori, legumele se-amestecau cu florile stropite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nori de-azot lichid de sub scenă, ca la „Multi-Stereo“, „Disco-Stop“ sau Casa de Cultură a Studenților „Grigore Preoteasa“. Acum puștimea tremura din tot corpul, scuturată de undele de zgomot. Boxele scuipau miliarde de wați din woofere. Nici o porțiune nu scăpa neatinsă, carnea era electrocutată. Parcă mulțimea primise un shot de heroină. Tocmai când băgam din nou nasul în sticla cu bere, mi-a sunat celălalt telefon. L-am tras din buzunar, apucându-l de antena cât un dop. Îmi țineam 5110
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
uneori chestii de-astea, mai ales în ultimul timp - ne ignoram unul pe altul până dispăream din cameră, iar lumea trecea prin noi cu zeci de stări și obiecte: dușul, clăbucii gălbui ai săpunului, tricoul de schimb, medicamentele, lanterna, așternutul neatins, răcoarea pufoasă a pilotei. Îți venea s-o strângi la piept, s-o rulezi, să pleci mișelește cu ea în geamantan. Am adormit îmbrățișați sau cel puțin așa i s-a părut Mariei. Pe la unsprezece, bântuiam singur pe străzi. Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe care nu-l văzusem niciodată sau pe care bunicu’ Vitalian îl pierduse la o partidă de cărți: robust, consolidat, în cercuri concentrice prin care invadatorii nu puteau trece, iar femeile frumoase se rătăceau și rămâneau prizoniere. Capitala Mittel-Europei rezista neatinsă. Armura ei de straturi și epoci o proteja cu eleganța și răceala unui tablou medieval, de care e mai bine să te ferești, dacă nu-l poți aprecia. Doar balegile caleștilor de pe Ring, aplatizate de coloanele interminabile de mașini, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
asta neîndemânatică și rece. Rău-prevestitoare: și-un puști și-ar fi dat seama de asta. Așteptam fiecare să vadă ce pregătește celălalt. Inginerul Grosescu s-a ridicat brusc de la masă și, ferindu-se de paharul cu apă și lingurița curată, neatinsă, a pornit spre cuier. Și-a smuls paltonul (un maro încă mai spălăcit decât cel al sacoului și pantalonilor), l-a îmbrăcat și mi-a aruncat, din ușă: „Aveți Pif-ul până diseară. Îl puneți într-un plic sigilat, scrieți 172
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am repezit la dulap și l-am deschis: nimic. Nici o haină, nici o valiză. Am trântit ușa de la baie, în căutarea săpunurilor noastre, șterpelite de pe tren. Nici unul. Podeaua fusese ștearsă și lustruită; nu lucea o picătură de apă. Perdeluțele trase. Dușul neatins. Prosoapele cu romburi, pe care le cărasem special din București, lipseau. Trusa de baie a Mariei, la fel. De fapt, lipsea totul; parcă și camera pierduse ceva: nici unghiurile, nici consistența pereților nu mai păreau aceleași. Brusc, m-au trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
majuscule în original). Statul trebuie să fie carapacea organizațională a neamului, în lipsa căreia acesta nu își poate îndeplini misiunea sa istorică și nici nu își poate da măsura valorii sale pe planul creației spirituale. Statul etnocratic, condus de oficiali neaoși neatinși de virusul corupător al venetismului, este singura salvare politică a societății naționale românești. Fără îndoială, educația prescrisă de programul statului etnocratic trebuie să crească noile generații "în duhul sacrificiului", injectându-le totodată un "elan creștin și național" constructivist. "Eroii patriei
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
pe loc" (p. 59). Astfel poate fi pledat cazul pentru țărănismul originar al poporului român, în baza căruia putea fi fundamentat proiectul unui "stat țărănesc" elaborat de doctrinari ai autohtonismului ca Nae Ionescu. Continuitatea statalității românești este de asemenea păstrată neatinsă ca dovadă a permanenței politice românești. Suntem, totuși, departe de excesele reperabile în Prescurtarea lui Heliade Rădulescu, de pildă, în care se menționează explicit existența unui guvern românesc după retragerea aureliană, iar mai apoi, a "Statelor României" în timpul împăratului Constantin
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]