2,908 matches
-
și școală literară, romantismul este o componentă psihică și un mod de viață sufletească! În fapt, toți scriitorii romantici pot fi priviți ca o mare și genială familie, toți având aceleași trăsături definitorii, aceleași concepții și aspirații, dar și aceeași nefastă încărcătură genetică, înscrisă în destin. [...] Iar opera lor, întreaga literatură romantică, ar putea fi citită în totalitate ca și cum ar fi opera unui singur autor!" (Losonczy: URL). Poate că viziunea aceasta este cam exaltată (generalizatoare) și prea puțin riguroasă, dar semnalizează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cultural mai evident decît alte texte din istoria literară mondială și le vom folosi, prin urmare, ca exemple ale tezei deja enunțate. Prin construcțiile sale estetice, autorul Sonetelor sugerează că tragedia nu se grefează numai pe dualități de situație (destin nefast), de sentimente (natură scindată) sau de orgolii (hybris intempestiv), ci și pe tensiunea culturală, pe ciocnirea ferventă a mentalităților colective. Personajul tragic shakespearian este mereu (și) prizonierul unui interval mentalist, ale cărui contradicții insolvabile îl depășesc. El nu-și poate
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
că "analiștii Zeitgeist-ului" (în original, Lodge îi numește "students of Zeitgeist") ar găsi explicații plauzibile. În altă ordine de idei, Author, Author! depășește cadrul fix al temei blocajului artistic și sondează aspecte adiacente din biografia lui Henry James, în intervalul nefast al celor douăzeci de ani. Unul dintre ele e prietenia cu George Du Maurier, ilustrator faimos, în epocă, al revistei Punch. Du Maurier (bunic al prozatoarei Daphne Du Maurier) și numeroasa lui familie constituie pentru celibatarul convins James mai ales
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
moment doamna Gadshill și pierzîndu-și, din nou, serviciul. Astfel de indivizi, implică Cheever, nu sînt înzes trați organic pentru trăirea, fie și pentru o clipă, a fericirii. Existența lor e blocată, iremediabil, în depersonalizare. Nu au identitate și, printr-un nefast determinism, își pierd pînă și umanitatea elementară, dovedindu-se incapabili să înțeleagă/să eperimenteze senzațiile normalității. În game psihologice diferite, majoritatea personajelor create de scriitor sfîrșesc în tragedie, întrucît încearcă, aproape convulsiv, să evadeze din deruta identitară. Soții din "The
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Karl Bukowski (transformat în Henry "Hank" Charles Bukowski) emi grează, alături de familie, în Statele Unite, la Los Angeles (orașul derulării narațiunilor de mai tîrziu). Crește într-o familie disfuncțională (descrisă, cu lux de amănunte, în romane) și pe un fundal socio-economic nefast (Marele Crah). Duritatea excesivă a tatălui (dublată de o pasivitate nefirească a mamei) marchează copilăria scriitorului care se descoperă, treptat, un ins fără vocația alterității (are, de altfel, o perspectivă cinic-sarcastică asupra celorlalți, preferînd izolarea taciturnă și austeritatea comporta mentală
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ca maistru la căile ferate, supraveghind construcția unui tronson din statul Vermont. Tînărul era văzut ca o persoană energică, entuziastă, cu caracter puternic. Prietenii îl descriau ca pe un bărbat extrem de onest și cu apetență pentru muncă. Într-o dimineață nefastă, Phineas a particpat la dinamitarea unei formațiuni de rocă masivă care bloca accesul viitoarei linii de tren. Inventiv și rapid în mișcări, maistrul a introdus în interiorul unei crăpături din stîncă o bară metalică (de oțel), cu o lungime de 1
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Aomame, instructoare sportivă, oficial, ucigașă plătită, în particular. Mai precis, ea se află în slujba unei femei foarte bogate (Doamna) a cărei fiică a dispărut de mult, datorită abuzurilor soțului. Ca atare, Doamna și-a dedicat restul vieții reglementării condiției nefaste a sexului slab, într-o societate falocentrică și obtuză. Aomame este trimisă în misiuni "umanitare", unde, paradoxal, asasinarea cuiva (întotdeauna a unui bărbat) înseamnă salvarea uneia ori a mai multor vieți (mereu feminine). Remușcările firești ale tinerei criminale sînt de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
fobie culturală determinată și de impresia colectivă că șahul ar fi fost o marionetă în mîinile americanilor). Septembrie în Shīrăz se focalizează pe durata unui an întreg, din septembrie 1981 pînă în septembrie 1982, o perioadă de timp cînd efectele nefaste ale revoluției ating apogeul. Oamenii sînt arestați, anchetați sumar și executați pentru motive aberante, ce combină, grotesc, politicul cu religiosul. În centrul poveștii, se află familia bijutierului evreu Isaac Amin care deține o afacere profitabilă, în Teheran, pînă la debutul
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
cu idei, adică literatura care va salva lumea și n-o va întoarce la mersul în patru labe." Preferând inclusiv lectura de identificare pe alocuri, declarându-se împotriva prejudecăților fals elitiste (fenomenul Paulo Coelho) dar și a modelor care marchează nefast literatura unei epoci (excesul de "realism dur"), Elvira Sorohan selectează autori diverși din literatura română și universală, neomițând să semnaleze "căderile" parțiale din anumite opere în comparație cu cele scrise anterior de aceiași autori (Gabriela Adameșteanu, Varujan Vosganian, Amélie Nothombe, Paulo Coehlo
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
apariția șefilor, instaurarea raportului șef-subordonat, aceasta este posibilul pe care lumea lor încearcă să-l mențină imposibil. Posibilul care trebuie să rămînă un imposibil pentru ca lumea lor să-și păstreze identitatea și să reziste, este, după cum spune Pierre Clastres, "dorința nefastă": aceea de a domina și, complementul ei, de a fi dominat. Ce fac Guayaki, cum se organizează ca să preîntîmpine pericolul, să împiedice acest posibil? Lumea Guayaki e la fel de politizată ca și lumea noastră, numai că puterea nu e deținută de
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
armatei mexicane, pe baza prestigiului dobîndit, a vrut să continue războiul, făcînd din triburile care-l aleseseră drept șef un instrument personal, propriul său popor l-a părăsit 49. Dubla dorință de care vorbim, este, pentru omul modern, o dorință "nefastă"? Organizarea lumii moderne este în măsură să o împiedice? Lumile indiene fără șefi sunt ele o excepție, o curiozitate în istoria omenirii? ANARHIE ORDONATĂ Bolnav, în timp ce așteaptă vaporul spre Europa, unde a hotarît să se întoarcă, le cere sătenilor să
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
primul caz, puterea aparține societății: controlați de societate, șefii ei nu sunt șefi. E o societate de egali, ființe umane libere. E o lume organizată în așa fel încît face imposibile raporturile de dominare între ființele umane, și împiedică "dorința nefastă" (a domina/a se supune). În lumea cefală, puterea s-a rupt de societate și s-a întors împotriva ei: societatea e controlată de șefi, "lideri", un grup dominant, o clasă conducătoare. Un grup conduce, decide, tranșează, orientează societatea. Puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
li se impune: Legea. În acest tip de lume, este imposibil ca Legea să nu fie fundamentul lumii, Adevărul ultim. Ce spune Legea? Că membrii comunității sunt și trebuie să rămînă egali. În ce constă Adevărul? Un imposibil: dezbinarea, "dorința nefastă", relațiile de dominare și de supunere între oameni. Pentru că se supun Legii și-i sunt servili, acești oameni sunt liberi. A te supune Legii înseamnă a nu te supune nimănui; a servi Legea, înseamnă a nu servi pe nimeni. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
deranjează. Dacă Kogii, Guayakii și Nuerii se tem într-atît de schimbare, dacă lumile lor încearcă cu orice preț să o împiedice, înseamnă că ea conține un risc major, un posibil în măsură să distrugă acest tip de lume: dezbinarea, "dorința nefastă", "inversarea datoriei". A deveni servitorul Legii eterne, a menține statu quo, înseamnă a perpetua "unitatea", a împiedica apariția șefilor, a relațiilor de dominare între oameni. Rămînînd conservatoare, societățile "primitive" rămîn "indivizibile". Omul modern este în stare să admită că dorința
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
aborigenii australieni se organizează pentru a nu munci, o fac pentru a împiedica divizarea societății, inegalitatea. A munci, a produce dincolo de strictul necesar, înseamnă a deschide o breșă, am zice noi un posibil: înseamnă a face posibilă apariția șefilor, "dorința nefastă". Suntem într-atît prizonierii viziunii noastre despre lume, încît nu suntem în stare să pricepem ca să folosim propriul limbaj relația dintre lipsuri și libertate: Avem tendința să gîndim că popoarele de vînători-culegători sunt sărace pentru că nu posedă nimic; ar fi mai
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
apa prețioasă" pe care o cere de la bun început: sîngele. Oamenii au o datorie de sînge față de zei. Pentru ca lumea să nu se oprească trebuie ca oamenii să repete sacrificiul inițial. Cu cît frica e mai mare (din cauza unor preziceri nefaste, spre exemplu), cu atît trebuie să dai mai mult sînge soarelui, zeilor, în general. De exemplu, a existat convingerea că foametea din 1450 s-a datorat sacrificiilor prea puține. Ceea ce e bun pentru soare, e bun pentru întreaga natură și
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
lipsit de inteligență? A repeta că lumea e complexă nu e, în fond, un mod cultivat, aparent științific, de a justifica pasivitatea, acceptarea inacceptabilului pe pămînt? Argumentul complexității lumii moderne nu se pune, oare, în slujba a ceea ce are mai nefast cinica inteligență umană? SUNTEM CONDAMNAȚI LA A NE DORI SĂ FIM DIN CE ÎN CE MAI MODERNI? Omul aztec își stabilise drept uluitoare misiune să împiedice lumea să se oprească în loc, să hrănească soarele. Și omul modern se crede pe pămînt pentru a îndeplini
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
posibilele specifice lumii moderne să triumfe pe tot globul terestru: imposibil să fii vreodată satisfăcut de condițiile materiale, imposibil să nu crezi în existența "realității economice", imposibil ca democrația să nu fie cel mai bun regim politic (cel mai puțin nefast)... Ca să existe și să dureze, lumea are nevoie să creadă că este imposibil să nu fie indispensabilă bunului mers al universului, cea mai sacră, civilizată, dezvoltată etc. Pentru greci, ceilalți erau niște barbari. Pentru oamenii moderni, ființele care astăzi sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
nu e o întîmplare", "copii ai", "ce anume l-a fabricat"): "Bolșevismul și fascismul sunt copiii Primului Război Mondial"; "Al Doilea Război Mondial e aproape înscris, de la bun început, în circumstanțele și regimurile politice din Europa anilor treizeci, ale căror puternice și nefaste consecințe îl prelungesc pînă la căderea zidului Berlinului, adică pînă în zilele noastre." ; În această privință nu e o întîmplare faptul că antisemitismul s-a răspîndit în toată Europa ca una din cele mai puternice pasiuni care au animat opinia
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
fost singura posibilitate oferită țării la acea dată. Pînă în momentul în care cancelaria i-a fost oferită lui Hitler pe un platou, erau posibile și alte soluții politice." Istoria a apucat-o pe drumul cel mai improbabil, cel mai nefast. Pe ce alt drum ar fi putut-o lua istoria Germaniei și a umanității? S-a spus adesea că ascensiunea către putere a liderului nazist era inevitabilă, avînd în vedere circumstanțele. Se pretinde că nu exista altă soluție pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
înseamnă a te apleca aupra posibilelor și imposibilelor proprii, a le asuma, integrînd, deci, o componentă inconștientă, necontrolabilă a ființei. Cum să trăiești? Cum să eviți, mai ales, să te comporți ca o cireadă de vite? Înlocuim noi, oare, "dorința nefastă" (a domina, a fi dominat), voința de cunoaștere a realității, deci infantilizarea, cu atitudinea sugerată de Robert Musil prin personajul Ulrich, dublul său, "omul fără însușiri"188? În momentul în care scriu însă aceste pagini ezit, nemaiștiind cît se datorează
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
găsească o monedă de un euro pe trotuar) sau chiar indezirabile (să se îmbolnăvească) au arătat că participanții supraestimează mai puțin probabilitatea ca acest lucru să li se întâmplă sau chiar o subestimează dacă este vorba despre vorba despre evenimente nefaste. Cu cât evenimentul este mai de dorit, cu atât se manifestă tendință de optimism. Exacerbarea caracterului fericit și dorinței de a câștiga la Loto arătând câștigătorii va stimula deci tendință de optimism al potențialilor jucători, ceea ce este foarte important. De
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
aminteau mai greu reclama care era inserată în programul „Sex and the City” decât în programul „Malcolm”. Un element important e că nu s-a constatat nici un efect de congruență program publicitate. După părerea autorilor acestui studiu, sexul poate fi nefast pentru memorarea reclamelor pentru că mobilizează resurse emoționale prea importante și acaparează toată atenția. Este de asemenea un factor de tensiune și de așteptare: prea stimulat de imagine de natură sexuală, telespectatorul nu are probabil nici un chef să rețină numele mărcii
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
a inflației), facilitează ajustarea în scădere a prețurilor la locuințe în multe regiuni ale lumii și chiar poate scurta perioada post-criză privind răscumpărarea datoriilor. Aceste cazuri nu pot face totuși uitată ideea conform căreia inflația este rea prin definiție. Caracterul nefast al inflației este o necesitate logică, iar eroarea multor raționamente macroeconomice (cum ar fi relația dintre inflație și prosperitate) constă tocmai în a ignora definițiile și conceptele logice pentru a crea pure abstracțiuni cărora se încearcă a li se da
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
cas DSK (Căderea: secretele cazului DSK), la editura Robert Laffont. Autorii sunt tot doi jurnaliști, David Revault d'Allonnes, reporter la departementul de politică al postului Europe 1 și Fabrice Rousselot, corespondent al Libération la New York. Cert e că un nefast moment de slăbiciune umană (fiindcă această vulnerabilitate aproape patologică a lui Strauss-Kahn e reală și binecunoscută de toți apropiații săi) a prilejuit o interesantă micro-ciocnire a civilizațiilor și o reactivare spectaculoasă a sentimentului antiamerican la francezi, pe fondul unor evidente
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]