2,380 matches
-
38,5 grade, pentru că suferea de pneumonie. La rugămintea doamnei Paleologu, eu am vrut să renunț să-l mai obosesc, dar eseistul nostru nu s-a lăsat, mi-a dovedit cine avea ultimul cuvânt în casă! Glumesc, era un om nefiresc de atent cu femeile, inclusiv cu soția, ceea ce nu e prea răspândit la bărbatul român, cel mai adesea bădăran. Dorin Popa: Pe Doamna Olimpia Paleologu, pe Doamna Pia am divinizat-o! Liviu Antonesei: Da. De altfel, și Doamna a înțeles
Scriitorii și politica by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei () [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
inferioară (fapt valabil doar în cazul furiei, nu și în cel al surprizei)226. Frică De o intensitate a trăirii variabilă, frica poate fi trăită fie în combinație, fie urmată de oricare dintre emoții. O combinație care ar putea părea nefirească este cea dintre fericire și frica; autorii exemplifică această prin situația în care ne-am eliberat de o sarcină/obligație, care ne-a provocat starea de frică. Unor oameni, frica le face plăcere: amenințarea produsă de un pericol la care
Semiotica limbajului nonverbal în relația părinte adolescent by Livia Durac () [Corola-publishinghouse/Science/1054_a_2562]
-
lipsa organică de apetență pentru vreo activitate oarecare. Oricum, dincolo de motivația psihologică ori de amănuntul biografic, glisând mereu în inextricabil, nu degeaba au relevat comentatorii, ca marcă distinctivă a literaturii lovinesciene, insuficiența observației directe, luate pe viu dovadă artificialitatea, aerul nefiresc, neverosimil al dialogurilor și situațiilor. Ce se pierde însă într-o parte se câștigă în cealaltă: deficitul de credibilitate din proza de ficțiune se compensează prin talentul portretistic și evocator, care-și dă întreaga măsură abia în Memorii. Revenind la
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fiice, Ana o manevrează psihic pentru a-și inventa un alibi credibil. Astfel, odată ajuns acasă, Luca află mai întâi de moartea tatălui său chiar de la Maria, care se grăbește să-l pună la curent și cu motivele "adevărate" ale nefirescului accident: "Tu știi că tata era bolnav. Era neurastenic. În ultimii ani, cât ai lipsit, boala s-a agravat. Nu dormea; era agitat. Acum o lună, în una din nopți [...] n-a dormit toată noptea. Îi auzeam pașii prin casă
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
natural" ea: "plăpândă, figură dulce, fără voință, din acelea care nu trăiesc decât ca să sufere"; el: un tip "înalt, viguros, "aspru și stăpânitor", "aprig la mânie") își pune amprenta și asupra relației lor amoroase, întreținute prin tot felul de subterfugii nefirești. Astfel, cum femeia iubește mai mult, ea speră că va câștiga din nou afecțiunea bărbatului luând vina asupra sa și suferind în tăcere. Ajunși la spital, doctorul le spune amândurora că primejdia a trecut și că victima nefericitului accident va
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
bine cunoscută de Mircea Eliade, ca unul care își pregătea dizertația despre yoga în varianta tantrică, nu există cale de întoarcere, ca și în moarte. Rămîne doar actul, experiența nebună și totală. Maitreyi se comportă, paradoxal, ca un european, deci nefiresc din perspectiva indianismului; Eliade, invers, se aventurează spre adîncimile spiritului indian, ca un neofit autentic. 2. Referindu-se la religia dacilor, autorul constată cu regret dispariția din istorie a lui Zalmoxis și este de părere că, adesea, cercetătorul se află
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
toaca de vecernie. Cei doi aproape alergau pe străzi spre port. Din când în când, încercând să fie elocvenți, se opreau și-și făceau cruce cu gesturi mari. Soarele scăpăta. Cerul era aproape alb. Toaca încetă, făcând loc unei liniști nefirești. Cei doi fugeau, iar sutanele fluturându-le în părți lăsau să se vadă cizmele neobișnuit de scumpe pentru niște oameni ai bisericii. Nu mai este mult și ajungem. Uite, la gardul acela, spuse gâfâind Ianache. Se simțea acum briza dinspre
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
și-o impunea în mod sincer. Era hotărât să-i convingă prin atitudinea lui pe unchii săi, înțelepții Cantacuzini, că nu este momentul unor dispute pentru moșteniri, oricât de însemnate ar fi acestea. Se uita la cei doi piersici înfloriți nefiresc de roz, în peisajul încă trist al grădinii potopite de frunzele moarte și înnegrite de gerul și de zăpada iernii care abia se sfârșise. Se uita la piersici și nu-i mai zărea, vedea piciorușul durduliu al lui Ștefan așa cum
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ochii deschiși, a început să viseze și pe urmă s-a scufundat într-un somn adânc. — Binecuvântează, sfinția ta! Mitropolitul rosti pios rugăciunea și schiță cu amândouă mâinile semnul crucii spre vodă, în timp ce fața îi era luminată de un zâmbet nefiresc. Era atâta bucurie în ochii prelatului încât domnitorului nici nu-i venea să creadă că întâlnirea lor este aievea sau doar continuarea viselor de adineaori. Protocolar, totuși reluă: Îmi pare rău că te-am tulburat, știu că mâine e sărbătoare
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Mutu ca s-o zugrăvească. S-a întrecut Mihai pe sine când le arăta pietrarilor ce vrea. L-am adus și pe sfinția sa Partenie, egumenul de la Ivir, să facă școală de cântăreți și tipografi. Se surprinse că a alunecat în nefiresc, vorbind cu fata lui moartă. — Doamne, ferește! rosti cu glas tare, se reculese și se întrebă în sine: oare ce mi-o fi venit să arunc blestem asupra acelora care nu miar respecta legămintele făcute mânăstirii? Împăratul de la Viena o să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
măria ta, și bun venit în părțile noastre! — Bun venit călușului în tabără! Lui Selin, Toma Cantacuzino îi traducea șoptit și-i explica tot ceea ce se întâmplă. Cei unsprezece bărbați îngenunchiați își lăsară trupurile puțin pe spate într-o poziție nefirească ținând bățul orizontal cu amândouă mâinile, cu ochii țintă la voievod. — Ai fost călușar, măria ta? — Prin părțile Olteniei, când eram flăcău. Trei ani. Toate privirile boierilor se ațintiră asupra lui Brâncoveanu. — Am spus! țipă vătaful spre călușarii prosternați, care
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
scrie decât că azi este 29 mai, ziua Sfintei Teodosia, și că de la omorârea fecioarelor se împlinesc două sute cincizeci de ani? Oftă. Simți deodată ca o lumină care-i intră-n cap și în suflet. Nu prin ochi, ci cumva nefiresc. O să-i spună povestea asta exaporitului și o să-i ceară mâna să și-o încleșteze pe a sa de a lui ca să-l facă să priceapă și el cine sunt ei de fapt. Alexandru Mavrocordat a venit însoțit de Kuciuk
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
auzise atâtea povești fantastice despre averea nemăsurată a beiului Constantin, încât pur și simplu se speriase când a văzut cum i se urca beiului tot sângele în cap. Marele dragoman Alexandru Mavrocordat răsuflă și el ușurat, când văzu că roșeața nefirească a feței domnitorului începe să se ducă. Constantin Brâncoveanu întoarse privirile spre boierii săi, încercând să le citească gândurile, apoi, liniștit, începu să vorbească românește. Își dădu seama că toată politețea și atenția cu care se adresase până acum dregătorilor
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aduse. Apoi, chisele de cleștar, a căror transparență lăsa vederii culorile de ambră ale dulceților de caise, rozul șerbeturilor de zmeură și trandafir, precum și întunericul bobițelor mărunte de cireșe negre zaharisite în siropuri parfumate. Înserarea lumina cerul în cele mai nefirești culori, albastru deschis, verde de peruzea, și nori albi cu trupuri de balauri din basme, cu contururi de aur și aramă păzeau spre apus somnul soarelui ce trecuse dincolo de linia orizontului. Vodă, de la fereastră, privea și nu se mai sătura
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
că ceva anume, cuprins în vorbele măriei sale, îi scapă și că acel ceva este foarte important. Făcliile fură aprinse și în lumina lor jucăușă zâmbetul tremurat al stolnicului părea că-i schimonosește fața, umbra strâmbă a mustății cărunte proiectându se nefiresc pe obrazul opus luminii. Și spătarul ascunzându-și ochii sub pleoapele lăsate părea stânjenit. Sfinția sa ațipise din nou, sau așa părea. Beizadea Constantin aștepta, zâmbind curios să afle impresiile de călătorie ale măriei sale taica. Neică Dinu, nașule, spune-le și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în dreptul ferestrelor pregăteau firele de mătase și boabele de mărgăritar pentru a fi prinse în broderia celor patru doamne de la masă. La intrarea lui, șoaptele întâlnindu-se din toate părțile ca zumzăitul unui stup se curmară brusc și în tăcerea nefirească Ștefan salută, apoi își plimbă zâmbind ochii prin toată încăperea (știa că de un an a devenit o partidă și că toate neamurile boierești își trimit fetele la curte să-și completeze educația, chipurile, în jurul doamnei), în timp ce fețișoarele cu năsucuri
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
răsărit. Porniră. Pe amândouă marginile căii, chiar pe lângă garduri și ziduri mergeau temniceri cu torțe aprinse. Apoi cu iataganele goale ca la paradă, cu pălăriile albe, elegante, abia simțit pășeau, încadrându-i, ieniceri din garda sultanului; între ei, cu fețele nefirești de palide, luminate pacă de albul cămeșilor de in, largi, descheiate la gât și nestrânse în cingători, mergeau în șir Brâncovenii. Prin orașul care nu se trezise, unul după altul, ca niște arătări de vis, nici șovăielnici, nici hotărâți, nici
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doar glasul suspinat al voievodului său spunându-i „ai grijă să moară și ei creștinește”. Bum, bum, îi făcea sângele. Acum rămăsese doar atât, bătaia inimii lui. Făcu un pas înainte, și încă unul. Dar ce este asta, o lumină nefirească prinse a-l înconjura și de undeva de sus auzea cernindu-se peste el ca un fel de cânt. — Cred, Doamne, și mărturisesc! Călăul îl luă blând de cap, și-i aplecă trupul îngenunchiat până ce gâtul i se întinse pe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
naratorial care simbolizează în același timp limitele a ceea ce se presupune că este, datorită exuberanței istoricizării, se scurge de pe tapet spre și dincolo de marginea întregii picturi. Nu există scăpare de această umbră (fig. 4). Umbra se preschimbă în forme ciudate, nefirești: de liliac atîrnînd cu capul în jos precum îi este obiceiul, și copilași speriați; forme stranii și apoi pete luminoase avînd forma unor pași alt indiciu. Mai există și un alt indiciu care pune în narațiune această lucrare. În interiorul tabloului
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
sufletul. Ea plutea ca un nimb palid, ca o rază de lună. Euridice locuia între două hotare unde-i zbura duhul. Am încercat s-o îmbrățișez, dar s-a topit ca umbra în cunună. La strigătul ei, am simțit iubire nefirescă. Am ieșit din lumea stearpă să mă avânt în ierarhia cerească, dar lui Euridice, etern îi duc dorul. De-atunci am îmbrăcat roba de in, supunându-mă marii cunoașteri a vieții de ascet. Am pătruns magia, am cercetat spațiul divin
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
s-au stins spontan. Două lumânări emanau o lumină strălucitoare ce părea nenaturală. Rafael privea undeva în străfundurile astralului superior. Spontan în încăpere apăru un om tânăr cu plete îmbrăcat cu cămașă de in strălucitoare. În jurul său emana o lumină nefiresc de orbitoare. Mihai Vitezul se cutremură în străfundurile lui, rămânând tăcut și trist. Omul din hologramă cu fața plină de lumină rosti: -Pace Vouă. Veniți la mine voi care sunteți obosiți și împovărați și am să vă mântuiesc. Ectoplasma spiritului
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
se mai găsesc? Le spusesem pe toate. Și în orașele acelea ce fel de locuitori mai trăiesc? îi spusesem pe toți. Mai erau însă orașe și locuitori pe care nu-i spusesem, să mă mai gândesc. Se lăsă o tăcere nefirească în marea încăpere de clasă. Timpul trecea, profesorul stătea neclintit la catedră și aștepta. Totul parcă încremenise. Ce vroia de la mine? Atâta știam, atâta spusesem, n-aveam la ce mă gândi. - Gîndește-te! mă soma bătrânul domn ca și când mi-ar fi
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
înțelegeam nici de ce plecasem așa devreme... - Domnule, începu el, te duci la București... Și tăcu vreme îndelungată. Nu eram atent la el, dar nu eram nici neliniștit. Nu credeam în adevărul evenimentelor care se petreceau, așa cum nu credeam în lucrurile nefirești. Acest sentiment de neîncredere care mi se năștea în conștiință în acea toamnă era adânc și cu anii a devenit foarte stabil și m-a eliberat pentru multă vreme de presiunea timpului tragic... Răsturnări nefirești... puteau avea o durată... nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
așa cum nu credeam în lucrurile nefirești. Acest sentiment de neîncredere care mi se năștea în conștiință în acea toamnă era adânc și cu anii a devenit foarte stabil și m-a eliberat pentru multă vreme de presiunea timpului tragic... Răsturnări nefirești... puteau avea o durată... nu puteau avea viitor... - Te duci la București, reluă tata. Și cu o insistență cu care vocea sa groasă se ferea să mă sperie, dar nu șovăia să mă facă totuși să înțeleg că începînd din
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
văd?... Mai bine, i-am răspuns. Dar acum? Și mai bine. Dar așa? Poți citi ultimele rînduri? Lumina țâșnea în ochii mei cu o putere minuțioasă extraordinară, vedeam acum chipul doamnei care îmi surâdea cu niște dinți de o albeață nefirească, un ins care tocmai intra și îi vedeam bine nasul, căciula, fularul și chipul, nu doar ca siluetă, ci cu tot ce avea el, până și șireturile de la pantofi. - Sunt prea puternici pentru început, zise doamna, îți dau cu o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]