3,146 matches
-
sunt foarte răspândite în casele americane, ceea ce nu este, din fericire, cazul în Franța. Poate fi înțeleasă, de asemenea, ca un mijloc de a-i face pe părinți să conștientizeze importanța suferinței adolescentului, în special în cazul unor atitudini de negare sau de indiferență din partea acestora. Programele de informare și de prevenție a sinuciderii adresate direct adolescenților nu și-au dovedit eficiența. Același rezultat s-a constatat și în legătură cu programele de acțiune-susținere la care au participat tineri de aceeași vârstă cu
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
opt ani. Și așa mai departe. Dorința sexuală este doar înfățișarea pe care o are distresul neindentificat și nevoile înghețate care dau dorinței o direcție și putere motivatoare. Distresul aflat la bază poate fi un distres reprimat de timpuriu datorită negării sexualității în copilărie: nevoia copilului de a împărtăși dragostea și bucuria prin întregul său corp, inclusiv organele genitale, s-ar putea să fi fost întrerupte de părinți sau frați. În consecință apare o compulsie ascunsă spre incest: nevoia întreruptă de
Hipnoza și stresul. Ghid pentru clinicieni by Peter J. Hawkins () [Corola-publishinghouse/Science/2003_a_3328]
-
ca de ciumă, altele se manifestă exact în acel moment al operației care constă în a te feri de pasiunile nefaste. De unde o dietetică nu a dorințelor, cum se va întâmpla mai târziu la Epicur, ci chiar a plăcerilor. Din negarea anumitor plăceri apare o altă plăcere mai fină, mai subtilă, mai densă: doar filosoful o poate cunoaște. 4 Plăceri care țin de a avea, plăceri care țin de a fi. Compararea anumitor texte permite o mai bună înțelegere a funcționării
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție ontologică și metafizică cu totul diferită. Ceea ce se cunoaște ca esențial pentru înțelegerea articulării acestor două opțiuni filosofice a priori contradictorii constă în negarea de către Eudoxos a separației dintre o lume sensibilă și o lume inteligibilă. Pentru filosoful hedonist, Forma este imanentă lucrurilor sensibile. Aceasta nu rezidă în afara materialității sale, ci în ea. Nicio participare a sensibilului terestru la inteligibilul celest, nicio degradare a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
conturează un peisaj intelectual diferit. Totuși, metoda care ne permite să ne obișnuim cu această idee și să evităm a-i suporta efectele zi de zi își păstrează incredibila eficacitate... 7 Sfințenia zeilor nepăsători! În mod obișnuit, ateismul definește simpla negare a zeilor - ori a lui Dumnezeu - sau chiar afirmarea inexistenței lor. În cazul lui Epicur, contrar celor susținute de păzitorii templului universitar, am putea vorbi de un ateism liniștit. Expresia este luată din Périclès et Verdi de Gilles Deleuze și
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
dinamică, catastematică? În mod obișnuit, istoria filosofiei reține faptul că Epicur opta pentru o plăcere imobilă, statică, în repaus, pe când Aristip din Cirene practica o plăcere dinamică. De o parte, Epicur și ataraxia sa: absența tulburărilor, lipsa suferinței, a durerii, negarea negației - în termeni tehnici: aponia; de cealaltă parte, Aristip și plăcerea permanentă stipulată de el, fără limite, activă, voluntară. O plăcere definită negativ în Grădină: să nu suferi, să nu te temi, să nu duci lipsă, să nu pătimești; o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Epicurismul se structurează în jurul acestei evidențe: vom muri. Adevăr banal, desigur, dar ocultat de cei mai mulți oameni, care se mint, se iluzionează, trăiesc ca și cum ar fi eterni, se îmbată în existență zbenguindu-se ca niște ludioni fără moarte, deformează realitatea, practică negarea, se lasă duși în voia bovarismului, excelează în rea-credință, fac orice numai să nu privească moartea în față. În Scrisoarea către Menoiceus, Epicur oferă farmacopeea eficace și astăzi, douăzeci și trei de veacuri mai târziu, pentru abordarea cu seninătate a
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cetatea. Epicurismul campanian se emancipează așadar de sub tutela doctrinei lui Epicur. În privința poeziei, a retoricii, a funcției culturii, a utilității muzicii - și a tot ceea ce constituie sursa unor plăceri indiscutabile -, ideile se schimbă. Plăcerea devine în mai mică măsură rezultatul negării durerilor, temerilor și suferințelor, ea încetează să mai fie definită în mod pur reactiv - absența tulburărilor - și dobândește o nouă dimensiune, pozitivă, constructivă, voluntaristă: o dorim pentru satisfacția pe care ne-o procură, în măsura în care aceasta nu scade capitalul de pace
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Pentru a nu privi în față mizeria propriei lor existențe, tragismul destinului lor, ridicolul oricărui divertisment social și ineluctabilitatea dispariției lor anunțate. De unde și delirul lor de invenții, tehnicile puse la punct pentru a evita să privească ceea ce trebuie văzut. Negare, rea-credință, refulări, proiecții, bovarism, tot atâtea mecanisme de apărare organizate timp de secole de către oameni pentru a evita cruzimea evidenței. Tot atâtea ficțiuni, fabulații, mituri care împovărează inteligența și stânjenesc înaintarea către adevărata filosofie - cea care produce înțelepciunea, pacea cu
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
posibilă pe cealaltă, și viceversa... Dragostea și războiul își împart lumea. Mai mult: Lucrețiu prezintă cu destulă cruzime iubirea ca voință de a ucide pentru ca oamenii să înțeleagă că lucrurile nu apar chiar așa de pure, ele cunosc și amestecul. Negarea în cadrul afirmării, sfârșitul înscris în începuturi, dispariția anunțată încă din procesul creației, Thanatos în acțiune chiar în patul lui Eros, procesul vital al descompunerii declanșat încă din ceasul morții, nimic nu tranșează clar, totul oscilează, toate se duc și vin
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
Copilul liber, sursă a emoțiilor autentice de bucurie, tristețe, teamă și furie. Refuză vehement orice interdicție, fiind în același timp foarte indulgent cu sine. Caută plăcerea, nu suportă amânarea, este distructiv, lipsit de conștiință, principalul său mecanism de apărare fiind negarea. Copilul adaptat își reprimă manifestarea dorințelor și gândurilor impulsive sau ostile pe care le nutrește și care l-ar aduce în situația de înfruntare a autorității Părintești. Se comportă adecvat exigențelor sociale pentru a se integra și a fi acceptat
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
inovează, atinge performanțe excepționale împreună cu ei (House, 1977; Bass, 1985; Adair, 1990; Howell, Avolio, 1993). Studiile și cercetările subsumate diferitelor modele ale conducerii au acordat, fiecare, o altă pondere personalității liderului, de la un factor totalmente definitoriu în modelul personal, la negarea lui în modelul situațional primar și cu o pondere diferită în modelul contingent. Iar apariția modelului integrativ superior pare a întări și mai mult confuzia asupra calităților (factorilor de personalitate) ce determină ca un individ să devină lider și asupra
Revista de psihologie organizațională () [Corola-publishinghouse/Science/2159_a_3484]
-
reacțiilor la, stres, au studiat într-un stabiliment medical, reacțiile acelor părinți care aveau câte un copil internat (bolnav de leucemie) și decedat în cele din urmă. Observațiile au arătat că o parte dintre părinți au recurs la autoapărare prin „negarea” realității; aceștia au rămas coinvinși, în pofida evidenței, că nu poate fi vorba de moartea copilului lor, continuând să construiască planuri de viitor, și supărându-se pe aceia care susțineau că leucemia este o boală, incurabilă. Selectând un grup de părinți
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
evidenței, că nu poate fi vorba de moartea copilului lor, continuând să construiască planuri de viitor, și supărându-se pe aceia care susțineau că leucemia este o boală, incurabilă. Selectând un grup de părinți, ca cele mai reușite exemple de „negare”, și comparându-i, sub raportul reacției lor fiziologice la stres, cu un alt grup de părinți ce nu adoptaseră această atitudine, Wolff și colaboratorii să au măsurat cantitatea de hidrocortizon din sângele acestora, și au costatat că părinții care au
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
a obține, în felul acesta, ceva”. (op. cit., p. 127). Considerarea „frustratiei” numai ca o conduită neorientată spre un scop, nemotivată de nimic, caracterizată doar prin trăsături de „distructivism”, „rigiditate”, „nematuritate”, duce evident la simplificarea și chiar deformarea problematicii frustrației, la negarea diferențelor de ordin calitativ care există între fenomenul frustrației produs în lumea umană și cel apărut în lumea animală. Astfel, se impune remarca că în cazul omului, - ființă rațională, conștientă și, totodată socială, reprezentând „suma relațiilor sociale” - „situația frustrantă” are
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
În această acțiune itroectare - amintită și de G. Roheim, când afirmă că „introiecția obiectului frustrant este rădăcina conflictului intrapsihic - se găsește originea sentimentului de culpabilitate, care determină uneori dotința bizară de a fi pedepsit; disponibilitatea spre saacrificiu apare, deeci, ca negare a agresiunii reprimată anterior; astfel, un „un impuls originar antisocial” devine, prin „compasiune”, o activitate socialmente valoroasă. Comparativ cu „autoagresiunea”, „autoagresiunea” era considerată de freudiști ca „reacția primordială”, care apare ori de câte ori comportamentul ce se supune „pricioiului plăcerii” este blocat; agresiunea
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de acomodare) la frustrare pot fi uprinse în două clase/grupe principale: a) tendințe de acțiuni directe, care se referă, în primul rând, la „atac”, b) forme indirecte sau defensive, care includ diferite categorii de strategii defensive, cum ar fi: „negarea”, „proiecția”, „sublimarea”, „identificarea”, „represiunea” etc. Aceste strategii defensive reprezintă - spuse L.S. Lazarus - „metode psihologice” de apărare împotriva pericolului sau frustrării; aceasta înseamnă că pericolul este redus sau eliminat numai din punct de vedere psihologic, adică în mintea subiectului, printr-un
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
se strică, nici alianțele nu se desfac. Bois d’Enghien se va căsători până la urmă cu Viviane, iar Boubouroche se va împăca și el cu Adèle. Comedia burgheză recunoaște tocmai acest impuls ce constă în a întreține iluziile, însoțit de negarea vehementă a adevărului informațiilor dobândite. Iată de ce, la capătul unor asemenea experiențe, teribilele secrete conjugale ne apar ca fiind absolut derizorii. „Vorbe, vorbe...”, spunea Hamlet. „Informații, informații...”, spunem noi, descumpăniți și dezamăgiți de această înclinație a societății burgheze de a
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
existența unui Creator bun cu imperfecțiunile de netăgăduit ale lumii și ale existenței omenești. Evident, problema este de la bun Început perfect insolubilă dacă nu se utilizează un anumit tip de definire a lui Dumnezeu, numită apofatică (din grecescul apophasis, „refuz, negare”) sau negativă, În care Dumnezeu apare drept insondabil și dincolo de orice predicat pozitiv, cum ar fi „bun” sau „atotștiitor”. Aflîndu-se dincolo de bine și de rău, Dumnezeu poate fi la originea acelor evenimente pe care Înțelegerea noastră mărginită le interpretează drept
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
un document istoric. Nu există nici un fel de consubstanțialitate Între omenire și Dumnezeul superior și, prin urmare, darul acestuia către oameni este absolut gratuit și nemeritat. Optimismul soteriologic nu anulează circumstanțele originilor omenirii și ale speranțelor Îndreptățite ale acesteia. În vreme ce negarea inteligenței creatorului de ecosistem, combinată cu negarea principiului antropic, i-a condus pe gnostici la un optimism antropologic neegalat pînă astăzi În metafizica occidentală, combinația lui Marcion - negarea inteligenței ecosistemice și acceptarea principiului antropic - duce la unul dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de consubstanțialitate Între omenire și Dumnezeul superior și, prin urmare, darul acestuia către oameni este absolut gratuit și nemeritat. Optimismul soteriologic nu anulează circumstanțele originilor omenirii și ale speranțelor Îndreptățite ale acesteia. În vreme ce negarea inteligenței creatorului de ecosistem, combinată cu negarea principiului antropic, i-a condus pe gnostici la un optimism antropologic neegalat pînă astăzi În metafizica occidentală, combinația lui Marcion - negarea inteligenței ecosistemice și acceptarea principiului antropic - duce la unul dintre cele mai pesimiste conglomerate ale metafizicii occidentale. Atît pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu anulează circumstanțele originilor omenirii și ale speranțelor Îndreptățite ale acesteia. În vreme ce negarea inteligenței creatorului de ecosistem, combinată cu negarea principiului antropic, i-a condus pe gnostici la un optimism antropologic neegalat pînă astăzi În metafizica occidentală, combinația lui Marcion - negarea inteligenței ecosistemice și acceptarea principiului antropic - duce la unul dintre cele mai pesimiste conglomerate ale metafizicii occidentale. Atît pentru gnostici, cît și pentru Marcion punctul de plecare este inferioritatea Demiurgului, Însă fiecare Îl deduc din principii diferite. Gnosticii nu sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și paulicieni, redactată În anii 870-871 de către un scriitor bizantin altminteri necunoscut, Petru din Sicilia 1; această scriere este urmată de trei Predici ale aceluiași autor, scopul lor fiind să combată cele trei teze principale ale paulicienilor: dualismul, docetismul și negarea transsubstanțierii. Predicile nu adaugă nimic semnificativ la datele furnizate deja de Istorie. Petru din Sicilia a scris el Însuși o versiune prescurtată a Istoriei sale, În anii 871-872, În majoritatea manuscriselor acesteia figurînd drept autor Petru Egumenul 2. Evident, soluția
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Întemeiate pe falsa premisă că, la un moment dat, aceștia s-ar fi identificat cu cei numiți payl-i-keank, trebuie respinse ca nefondate 30. Fapt evident În acest climat, atît adopționiștii cît și paulicienii dualiști au trăsături comune, cum ar fi negarea nașterii feciorelnice a lui Isus Cristos sau respingerea crucii și a sacramentelor. Putem considera Însă că, În ciuda puternicelor analogii dintre o serie de premise antinomiste ale ambelor secte, ele trebuie să fi ajuns la aceste credințe pe căi complet separate
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
trecerea lui Cristos prin trupul Mariei sicut per fistulam și realitatea pătimirii pe cruce a corpului-fantasmă al MÎntuitorului, nu Însă și realitatea morții sale pe cruce, derivă direct din marcionism. Respingerea Împărtășaniei este, În mod evident, o consecință a aceleiași negări a corpului material al lui Cristos. Un fantaziast care nu recunoaște trupului lui Cristos nici un fel de realitate fizică va nega, firește, prezența acestui trup Într-o bucată de pîine. Respingerea totală poate fi totuși evitată printr-o interpretare ulterioară
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]