2,868 matches
-
arcaș al grupului, se postă lângă Sebastianus, cu o săgeată deja potrivită în arc. Două siluete purtând torțe înaintau cu precauție prin apă, luminând cu o lucire roșiatică, în întunericul nopții, pereții din ramuri ai colibei și caii împiedicați, care, neliniștiți, porniseră să se agite. Alte umbre, conturate de flăcările torțelor, se apropiau din diferite direcții, înaintând printre mărăcinișuri ori prin mlaștină. Sebastianus și ai săi văzură cum unii dintre vizitatorii necunoscuți dezlegau caii și îi împingeau ca să se ducă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cel cu mantaua. Și-i salut și pe prietenii tăi. Sebastianus își opri calul și răspunse printr-un simplu semn făcut cu capul, însă alături de el Maliban ținea deja o săgeată potrivită în arc; privirile celor doi bagauzi se plimbau neliniștite de la săgeată la tovarășul lor, care, cu mâinile legate, nu-și dădea prea mult osteneala să ascundă condiție de prizonier în care se afla. Cel cu mantaua îl întrebă pe Divicone: — Ce caută cu voi Eucherius? De ce l-au legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
moment! Era un soldat în grădină. S-a oprit să mă apere. — Dar, domina, dacă tu i-ai văzut în grădină, acum probabil că sunt în clădire și, deci, în curând... Neclintită, Hippolita scutură din cap energic. — Așteaptă, îți zic. Neliniștiți, ochii ei scrutau curtea largă. Luna plină era din când în când umbrită de trecerea norilor, dar mantia de nori îndepărta strălucirea ce se ridica din satul în flăcări, proiectând când și când, licăriri de lumină însângerată pe pereții clădirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mantia de nori îndepărta strălucirea ce se ridica din satul în flăcări, proiectând când și când, licăriri de lumină însângerată pe pereții clădirilor unde se găseau dormitoarele servitorilor, pe depozitele de ulei și pe cele cu unelte, pe grajduri, unde, neliniștite, vacile mugeau, alarmate de vânzoleală și de mirosul de fum. Acoperișul și bârnele superioare ale imensului grânar, ce ocupa, el singur, o latură a curții, se iveau când și când din beznă. Ecoul unui galop tot mai apropiat arăta că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Hippolita îl văzuse privind-o ironic, auzise râsul său batjocoritor, însă acum atitudinea sa părea a fi cu totul alta: își apăsa coasta - acolo unde îl rănise daga lui Cilonus - cu o mână dungată de sânge și privea în jur neliniștit, cu o expresie înspăimântată, evitând să fixeze îndelung pe cei care îl înconjurau. Hippolita preferă să-l privească pe soldat, ale cărui trăsături le putea vedea acum cu claritate, la lumina torțelor: i se confirmă prima impresie pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pierdea vremea în locul acela: cu excepția a două opriri, necesare pentru a lăsa caii să-și mai tragă sufletul, fusese în șa toată ziua și era, deci, o prostie să amâne momentul odihnei. Chiar în momentul acela ajunse acolo Odolgan, scrutând neliniștit câmpia, pe cuprinsul căreia culorile se stingeau una câte una, înghițite de noaptea ce stătea să coboare. Gândindu-se că se oprise să controleze dacă unitatea era întreagă și în ordine, îl întrebă: — E ceva în neregulă? Nu cred să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
războinicii mai vârstnici sau cei prea tineri, împreună cu sute de femei, printre care se găsea Go-Bindan. Cei mai mulți dintre noncombatanții care urmau armata se găseau, însă, afară din tabără. Pe toată lungimea frontului, de fapt, mii de scutieri și servitori așteptau neliniștiți, îngrijindu-se de arme și cai de schimb pentru stăpânii lor, de rezerve de apă pentru a le potoli setea când lăsau pentru un moment lupta și bandaje pentru rănile lor. Vacarmul imens al bătăliei umplea cerul de deasupra câmpiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
momente, strângând pleoapele, și încuviință cu gravitate, gânditor; probabil împărtășea părerea lui Chilperic, totuși nu spuse nimic. își mută în schimb, privirea la Sebastianus, care în momentul acela îl văzu extenuat, îmbătrânit parcă, dintr-odată, cu cel puțin zece ani. Neliniștit, ofițerul gândi că Magister era pe punctul de a comenta comportamentul lui Thorismund, dezvăluindu-le lucruri importante. Etius, în schimb, oftă și spuse obosit: — îmi ceruseși câteva ore de permisie, nu? Așa e, Magister, aș vrea să iau parte la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de soare și înțeleg de ce ploaia are gust de mare, sărat și amar. Plâng...plâng cum numai eu știu să o fac și tristețea mea o spăl cu lacrimile mele sărate și amare. Rămâne doar durerea! Plâng... CUNOSC Cunosc oameni neliniștiți pentru că liniștea din jurul lor este nefirească. Cunosc oameni liniștiți tocmai pentru că neliniștea din viața lor nu o percep. Cunosc tot felul de oameni care mai de care mai neputincioși, care nu văd, nu aud, nu zâmbesc... Oameni care nu pot
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
văd, nu aud, nu zâmbesc... Oameni care nu pot sau nu vor să audă, să vadă, să zâmbească. Mai cunosc oameni care aud, văd și zâmbesc și mă întreb care dintre ei sunt mai liniștiți, care dintre ei sunt mai neliniștiți?! DACĂ NU ȘTIM Dacă nu știm cum și de ce ne naștem stupizi, ar mai trebui să încercăm să ne naștem iar și iar, până ce vom atinge oarece performanțe. Dacă din greșeală ne trezim dimineața și nu percepem realitatea, este destul de
JURNAL ABSENT by CATI GAVRIL () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1688_a_2950]
-
dinspre gârlă, la odihnă. De după înălțimile de peste Prut, se ridica o lună mare și roșie din baltă și de peste tot un cor imens de broaște. Culcatul a fost devreme și somnul agitat, spre ziuă a căzut puțină rouă și câinele neliniștit de dihăniile nopții. După vreo trei zile, nu știu ce-i abate lui moș Gavrilă că-l văd punând calul la căruță, îmi lasă totul în grijă și pe mine cu torhaturi cu tot în sama lui Dumnezeu, îmi lepădă câteva cuvinte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
viziteze, foarte îngrijorat. Nu aveam nici cea mai vagă idee ce se întâmplase. Din cauză că mă dureau ochii, nu puteam să mă uit la televizor, nu puteam să ies din cameră. Dar, cu toate că eram în necunoștință de cauză, nu mă simțeam neliniștită. Pe 21 aveam zi liberă, așa că pe 22 am mers la muncă, dar n-am putut sta nici zece minute în fața calculatorului. „Mă duc acasă“, am spus și am plecat. Cei de la birou nu știau ce să creadă. „Păi, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că sora mea ar fi sunat acasă. Dar nimic. «Probabil că nu s-a întâmplat nimic. Acum trebuie să fie la programaul de pregătire», ne-am zis noi. Pentru că nu am reușit să iau legătura cu ea, mă simțeam tare neliniștit. Toate astea se întâmplaseră tocmai la ora la care ea se afla încă în metrou. «Oare o fi în regulă? Ce bine ar fi să nu i se fi întâmplat nimic rău», mă tot frământam eu. Oricât de îngrijorat eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
chinuit destul de mult să adune oameni. Dar, după Aoyama, a mai reușit să racoleze încă trei-patru. Apoi am fost de acord că: «Ar fi mai bine să ne strângem într-un loc unde nu e prea multă lume.» Eram foarte neliniștiți. Ne temeam, ca și cum ar fi fost problema noastră personală. De aceea am fost foarte triști când am auzit că în dimineața de 20 martie 1995, la metrou a avut loc un atac cu gaz sarin, care s-a soldat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
sunat de la poliție și am fugit imediat la spital. Aflasem despre atac de la televizor. Apoi am primit un telefon de la firmă și mi-au spus că soțul meu nu ajunsese încă la muncă. «Măi, să fie», mi-am zis. Eram neliniștită și așteptam în casă. Am văzut numele lui Yoshiki pe banda de jos a ecranului și, aproape în același timp, au dat telefon și cei de la poliție. Era trecut de ora prânzului când am ajuns la spital. Am rămas înmărmurită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
afectată vreo sinapsă. Trebuia să sară peste acea parte afectată. O lua pe un drum ocolitor. Din această cauză dura. Nu însemna că uitam de tot. Dimpotrivă, judecata mea era rapidă. Chiar mai rapidă ca de obicei. Eram o persoană neliniștită. În ultimul timp iau decizii pe loc. Judecata s-a îmbunătățit neașteptat. Deși nu cred că e prea bine. Mi-am limitat modul de a gândi sau, mai bine spus, a dispărut enervarea. Mă hotărăsc într-o clipă. Și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
lor scad, iar noi ne facem mari și trebuie să ne găsim un rost și o ocupație, zice Raluca. Ochii lui Sorin o privesc cu încruntare. Care va să zică, părinții tot îmbătrânesc. Și, până la urmă,... O întâmplare cu tâlc Toată familia e neliniștită. Mama și Sorina stau mereu în jurul lui Sorin. Iar tata a și plecat după doctor; trebuie să sosească din clipă-n clipă. Oare ce s-a întâmplat? După câte se pare, e vorba de ceva serios. Deasupra ușii, soneria începe
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
în lamele. Am curățat usturoi, l-am zdrobit și l-am călit în unt, cu carnea. Ciupercile mărunțite se înăbușeau în altă tigaie. Am pus totul laolaltă într-o cratiță cu un borcan întreg de smântână groasă. Sigrid mă privea neliniștită. -Olaf nu face la fel? o întrebai. -Nu știu. Nu l-am văzut niciodată gătind. Ce era cu cuplul acesta? Și de ce continuam s-o numesc Sigrid? Purta cu siguranță un prenume franțuzesc. Care? Nu mi-l puteam imagina. -Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
atât de mult de mine. -Atunci, mâine dimineață n-o să pleci? O să veghezi supra mea? -Vrei asta cu adevărat? -Da, spusei cu impresia rușinoasă că sunt un copil care-și imploră mama să rămână lângă el. -Fie. Zâmbii. Păru brusc neliniștită. -Ce-o să fac toată ziua? -Ceea ce facem. -Nu facem nimic. -Fals. Bem. Umplu cupele clătinând din cap. -O să ne petrecem vremea bând? -Bând o șampanie excelentă: nu există ocupație mai bună. -Câte săptămâni intenționezi să trăiești așa? -Veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
un Dumnezeu omnipotent și sublim. Dumnezeu mă depășea! Când eram culcat în patul meu jilav, toate chestiunile astea își pierdeau importanța. Nu mai țineam să știu dacă Dumnezeu există cu adevărat sau dacă e creația propriei imagini a stăpânilor pământului, neliniștiți să-și confirme prerogativele sacre, ca să-și jefuiască mai ușor supușii - proiecție în ceruri a unei stări de lucruri terestre. Simțeam atunci ce lucruri fragile și puerile sunt, în fața morții, religia, credința, convingerile; atâtea nimicuri la discreția celor fericiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Negura lăsată cu desăvârșire - O pauză - Când se ridică iară, scena e ca întîi; același trunchi, aceeași galbenă lumină de lună străbate prin stâncile sdrobite și lumină planul cel ruinat. Mureșanu arată că s-ar fi deșteptat dintr-un somn neliniștit, cu visuri de-o impresiune puternică. Fruntea sa e osândită și fața în delir adânc. Muzica melodramiză încet aria lui Deșteaptă-te române El o declamă încet și espresiv, rezemîndu-se cu mâna stângă pe liră. ) [VARIANTA FINALULUI] [MUREȘANU] (șade, cugetă
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
333} [EMMA] A plecat? O! [ALECU] Da... L-am văzut suindu-se-n tren chiar când fluiera mașina. îmi trimise o salutare... Era c-o femeie. [EMMA] C-o femeie? [ALECU] Da, femeia lui, căci e însurat. [EMMA] O femeie!... (neliniștită) O femeie brună! [ALECU] Da... [EMMA] Bru.... (cade) [ALECU] Ce ți-e?... Emma! ce e? [EMMA] Ce e? Nimica, Alecule, nimica... (tristă) S-a finit tot... El e-nsurat și eu n-o știam... (rătăcită) Dar nu... Voi alerga după acea
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
foarte necesar pentru păstrarea instituțiunelor vechi. După ce se puseră camerele oarecum în ordine, contele s-a instalat; caracterul său părea, din timpul din care se retrase în patrimoniul său, a fi mai moderat, adecă era în armonie cu sufletul său neliniștit, care nu iubea prezintele, ci care trebuia să vieze sau în suveniri în care fiecare obiept era împoporat cu cunoscuți istorici, sau era silit să se refugieze într-o relațiune tenebroasă, pe care nu o cunoșteam. Contele era un fantast
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
vizitam pe contele. El era mai liniștit decât până acuma; însă sănătatea sa începea a suferi, neobservat pentru el însuși, nu însă pentru unul ce avea numai din când în când ocaziunea de-a-l vedea. El începea a fi mai neliniștit, râdea de lucruri ce nu erau ridicole, însă era tot același om bun cum fusese totdeuna și vedea clar dacă nu intra în cuprinsul misticei; atunci însă începea a visa, și Iulia... iubita sa Iulia era puntul esclusiv al ideilor
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
ghețarul, zăpada veșnică îi aminteau de vremea când și în ochii lui urca ceața, de vremea studenției sale, când încă mai făcea ascensiuni, dar și de vacanțele lui de vară. De cum ajungeam în valea unde se afla hotelul, tata devenea neliniștit, în timp ce conducea privea mai mult coastele și șirurile muntoase decât strada care devenea îngustă și plină de curbe, făcându-ne să tremurăm pentru viața noastră. Vorbea despre excursii pe care avea de gând să le facă din nou sus, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]