KorAP: Find »[drukola/base=neobișnuit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...369 >

9,222 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

vedea, dacă am izbutit cât de cât să reproduc conversația lui - era sardonic. Replicile îi erau aspre. Uneori te făcea să râzi pentru că spunea adevărul, dar aceasta este o formă de umor care își câștigă forța doar prin caracterul ei neobișnuit. Ar înceta să-i amuze pe oameni dacă ar fi practicată în mod obișnuit. Ar trebui să mai spun că Strickland nu era un om foarte inteligent și că părerile lui despre pictură nu erau cu nimic ieșite din comun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
cu condiția să aibă acte în regulă și să-i poată convinge pe călugării ce se ocupă de instituția respectivă că sunt oameni care muncesc. Căpitanul Nichols l-a remarcat pe Strickland după statura lui și după înfățișarea cu totul neobișnuită în rândurile mulțimii care aștepta să se deschidă porțile. Oamenii aceștia așteptau nervoși - unii plimbându-se în sus și-n jos, alții rezemându-se de perete, iar alții așezați pe marginea trotuarului cu picioarele în rigolă. Și când intrau rând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Strickland îl privi în tăcere. Nu se putea citi nici un semn de emoție pe fața lui deja desfigurată de boala aceea scârboasă. — Și ei știu? întrebă într-un târziu Strickland arătând către cei de pe verandă, care ședeau într-o tăcere neobișnuită, inexplicabilă. — Băștinașii cunosc prea bine semnele, spuse doctorul. Le-a fost frică să-ți spună și dumitale. Strickland păși spre ușă și se uită afară. Trebuie să fi fost ceva înfiorător pe chipul lui căci deodată cu toții izbucniră în strigăte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

ridică privirea asupra cadavrelor. Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat. Lasă-mă să ascult. - Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
imposibil de citit. Descifră câteva nume de localități mediteraneene și o Înșiruire de mărfuri. Una din ultimele Însemnări reproducea câteva nume, poate membrii echipajului, urmate de o scurtă listă de reparații efectuate În Malta. O corabie creștină. Cu un echipaj neobișnuit, Însă, dacă numele acelea erau Într-adevăr ceea ce păreau să fie. Mulți francezi din Languedoc. Și apoi pasageri, indicați ca „oameni de peste mare”. Dar de ce ar fi trebuit o corabie creștină să transporte păgâni, și nu ca sclavi la vâsle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Fantezia sa părea oarbă, incapabilă să găsească ceva care să poată reda cu aceeași exactitate condiția de beatitudine și forma vizibilă a cerurilor. Răul era cu mult mai simplu! De ceva vreme, Dante Începuse să audă dinspre fereastră un zgomot neobișnuit, de oameni În mișcare, spre Ponte Vecchio. Ca și când o mulțime urca dinspre Oltrarno, Îndreptându-se către cartierele de miazănoapte. La Început, cufundat În recitirea propriilor scrieri, nu băgase de seamă la sunete și glasuri. Însă acum zarva se Întețise. Instinctiv

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
vedea doar partea de figură lăsată descoperită de glugă, Împodobită cu o barbă moale și lungă, neagră ca pana corbului, care Îi cobora până la jumătatea pieptului. Mâinile Îi erau ascunse În mânecile largi. Era călugărul pe care Îl văzuse călăuzind neobișnuita ceată de pelerini, la poartă. Dante era sigur. Iar lada era aceeași pe care o văzuse la Porta del Prato. Dar acum, În picioare, În fața altarului, chipul călugărului nu mai avea nimic din expresia posedatului extenuat care Îi apăruse În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mortului, care parcă se priveau În oglindă. Trupul purta veșminte de bună calitate, observă el. Largi și ușoare, drapându-se În jurul corpului neînsuflețit cu maiestuozitatea unei togi romane; fruntea era În parte Înfășurată cu un văl Împletit. Se simțea ceva neobișnuit În croiala lor, ceea ce explica ideea șefului gărzilor că omul s-ar fi Îmbrăcat după moda turcească. În realitate, erau niște straie potrivite mai curând pentru călătorie decât pentru perindările prin oraș. Poate că era un pelerin Înzestrat cu solide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
am fost găzduiți Împreună. - Nu era decorator. Și nu așa Îl chema. Victima e Guido Bigarelli, cel mai mare dintre sculptorii vremii noastre. Francezul Întâmpină dezvăluirea impasibil. - Dumneata nu ai bănuit nimic? Îl zori poetul. - Nu. Dar nu e ceva neobișnuit ca un călător să Își ascundă identitatea. Din cele mai diferite motive. - Anume care? - Ca să eludeze autoritatea guvernului, dacă sunt În dispută cu facțiunea aflată la guvernare. Sau privirea ascuțită a răufăcătorilor, dacă duc cu ei ceva de preț. Dante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
carbonizați care se ridica În jurul său. Un codru infernal lovit de mânia lui Dumnezeu. - Împrăștiați-vă, strigă el spre oameni, care se opriseră În așteptare. Și căutați. - Ce trebuie să căutăm? Întrebă unul din ei. - Nu știu. Orice. Orice lucru neobișnuit. Oamenii pătrunseră precauți În zona incendiului, atenți să nu calce pe vreun cărbune Încă aprins. La o primă privire, nu era ușor de imaginat ce putea să fi fost construcția mistuită de flăcări. Judecând după rămășițele grinzilor Încă Înfipte În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
construcția mistuită de flăcări. Judecând după rămășițele grinzilor Încă Înfipte În pământ, s-ar fi spus că era vorba de un soi de pavilion, sau de o fânărie mare. Ori poate de un grajd, Însă de o formă cu totul neobișnuită. Iar lemnul scăpat de foc urma oare să fie adăpostit În clădire? Sau trebuia să slujească la construcția Încă neterminată? Dante continua să Înainteze Încetișor către centrul ipoteticului edificiu. După vreo zece pași, observă cum vârfurile negricioase Încetaseră dintr-o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Cu daga tăie ușor un colț al Învelitorii de fetru. O rază ce pătrundea pieziș din curte izbucni ca o străfulgerare argintie În punctul dezvelit, orbindu-l pe poet. O oglindă. Era o oglindă ascunsă În Încărcătură. De o mărime neobișnuită, cum Dante nu mai văzuse În viața lui, nici măcar În casele celor mai bogați negustori din Florența, ori din Franța, pe timpul călătoriei sale la Paris. În câteva minute, cu frenezie, cercetă Întreaga Încărcătură, fără a lăsa deoparte nici un balot. Mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Întreci cu mâna lui Dumnezeu. La hanul Îngerului Încăperea cea mare de la parter era aproape pustie. Numai Marcello, așezat la o masă lungă. Dante se apropie de el din spate, În tăcere. Tocmai mânca un măr, Însă Într-un fel neobișnuit: cu mâna stângă izbea fructul de masă, În timp ce cu dreapta tăia feliuțe cu un cuțit, Înainte să le ducă la gură. Dându-și seama că nu era singur, Își ridică privirea, mestecând În continuare. - Ce v-a adus la hanul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
Întipărită pe acele fețe, precum stigmatul de foc al tâlharilor. În afară de Lapo, În care sămânța corupției răzbătuse mult dincolo de suprafață, transformându-l Într-un soi de satir hidos, o alegorie perfectă a concetățenilor săi. La Palatul căpitanului poporului era un neobișnuit du-te-vino de oameni Înarmați. Dante Îl recunoscu pe șeful uneia dintre cele trei corporații ale poporului de la San Piero și Îl opri pe treptele edificiului. - Ce se petrece, meștere Menico? - Una din patrulele de supraveghere de la ziduri a semnalat grupuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
vin pe umăr și Îi făcu semn să Îi umple o cană de lut ce se găsea În fața lui. Îi zvârli o monedă și luă cana. Sorbind Încet din vinul acrișor, observa scena. Sala era plină de bărbați, o adunătură neobișnuită chiar și pentru o tavernă mare și cunoscută ca aceea. Se așteptase la așa ceva și totuși era ciudat că nu existau femei. Nici una din muierile acelea cu veșminte colorate care, Îndeobște, se ofereau prin asemenea locuri. Nici măcar un chip, nici măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-se de tavernă, după ce se asiguraseră, printr-o ocheadă furișă, că nu era nimeni prin preajmă să-i vadă. Din ascunzătoarea lui, le putea vedea bine fizionomiile, conturate În plină lumină. Cecco Angiolieri și tânărul Colonna. Nu ar fi fost neobișnuit ca senezul să frecventeze un asemenea loc. Te puteai aștepta ca de acum, coborâșul său pe panta viciului să Îl fi purtat dincolo de hotarele firii. Își stăpâni un zâmbet, la gândul acesta: eroul de la Campaldino, cu piciorușele lui violete! Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cu Fecioara. Se aplecă de partea cealaltă: În fața celeilalte găuri era o ramă identică. Își mușcă buza de jos, Încurcat. Între timp, mechanicus Începuse din nou să vorbească. - M-am gândit și eu la asta. Ar putea fi un model neobișnuit de astrolab, iar aceea, gaura pentru privit astrele. Dar n-are nici un sens. Într-adevăr, avem o gaură simetrică, de partea cealaltă a mașinăriei. Dar dacă privești prin interior, lamele rotitoare Îți Împiedică vederea. N-are sens, repetă el scuturând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
indicau locul unde carnea fusese sfâșiată de ceva. Își ridică privirea spre roată. Paletele erau asigurate În structura portantă prin niște piroane lungi. Probabil că acestea Îi produseseră acele tăieturi adânci și subțiri. Continuă obsevațiile: pe un umăr, un tatuaj neobișnuit Îi atrase atenția. Trasat cu o culoare roșiatică, care peste paloarea albăstrie a pielii se detașa ca un stigmat aplicat cu fierul roșu, se găsea forma unui octogon, Înconjurat de alte semne mai mici. Dante nu mai văzuse niciodată așa ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
se puteau explica și așa cum o făcuse pe loc, Însă nu izbutea să Își alunge impresia că semănau foarte mult cu cele descoperite pe trupul lui Guido Bigarelli și pe al lui Rigo di Cola. Și apoi tatuajul, cu acea neobișnuită conotație astrală. Dar, măcar acelei figuri nutrea speranța că-i va descifra Înțelesul: bătrânul Marcello Îi spusese că Întrebuința astrologia În diagnosticele ale. Poate că el s-ar fi priceput să dea un sens tatuajului. La han i se spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
mort. M-am gândit că descifrarea Înțelesului lor m-ar fi putut ajuta să Îi stabilesc identitatea. Marcello Îl fixă, ca și când ar fi vrut să descopere un Înțeles ascuns În cuvintele lui. Continua să strângă tăblița. - Într-adevăr, niște semne neobișnuite, murmură. - Simboluri ale astrelor, mi se pare. Dar ce Înseamnă? - Așa cum, ai Înțeles, semnele din jurul octogonului reprezintă diferitele corpuri cerești. Iată Soarele, zise medicul, arătând un cerculeț. Iar acestea sunt planeta Venus și Întunecatul Saturn. - Dar ce Înseamnă octogonul? Am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
ale hărții zodiacale și toate erau diferite de aceasta. Bătrânul așteptă câteva clipe Înainte să răspundă. Urmărea cu degetul urma subțire lăsată de bețișor peste ceară. - În multe feluri se poate ea trasa, Însă, aici, un lucru e cu adevărat neobișnuit. Puțini cunosc această poziție aparte În combinațiile unghiulare ale astrelor. Poziția regală, de o sută treizeci și cinci de grade. Doar astrologii arabi, după câte știu eu, dețin această cunoștință. - De ce „regală”? Ce are atât de ieșit din comun această combinație? - Vrei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
drum, șuieră el, izbind cu degetul arătător În foaia pe care maestrul continua să o ignore. Omul părea interzis. Se mărgini să Îi cheme pe ceilalți doi cu un semn, Înainte de a se apleca, În sfârșit, asupra desenului. - O construcție neobișnuită. Un turn? murmură el, arătându-i profilul zidului exterior celui care se apropiase mai Întâi. - Prea mare, replică celălalt, după un scurt calcul mintal. Mai curând... Poate o filatură. Știu că acum În nord se construiesc fileturi enorme. Sau un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
camerele de oaspeți de la Santa Maria Novella, la dominicani. În schimb, din când În când, ține lecții la școala lor. - Ești sigur că nu mai avea nimic la el? Nimic de valoare? Duccio Închise iar ochii. - Nu. Dar transporta ceva neobișnuit, acum că mi-ai adus aminte. Vameșii nu au știut să estimeze taxa și s-au adresat biroul meu. O ladă cu o roată Înăuntru. Și câteva mici obiecte din sticlă. - Ce? exclamă Dante. - Da, o roată din lemn. Ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
cartier, fără să bage de seamă, se Îndepărtase de drumul cel mai direct spre San Piero, căutând să se adăpostească pe la umbra micilor grădini din spatele bisericii Santi Apostoli. Ieși de pe străduțe În josul rampei ce urca spre Ponte Vecchio. Locul părea neobișnuit de pustiu, de parcă un farmec ar fi oprit acel du-te-vino al mulțimii care, la orice oră a zilei, se revărsa pe sub arcade. Doar țâșnirea iute a câte unui șobolan care fugea sau umbra câte unui câine vagabond mai curma acea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe cap o pălărie de paie, ca de țăran, coborâtă pe frunte În așa fel Încât să lase la vedere numai ochii. Totuși, cu toate că mica torță abia de reușea să Împrăștie puțin bezna din galerie, priorul Îl recunoscuse imediat pe neobișnuitul vizitator, care Îl fixa fără să ia În seama tăișul de oțel ce Îl amenința de la câteva degete depărtare. Monerre se apropie, oprindu-se la un pas de el. - Știu că mă căutai, se mărgini să spună. Dante Îl așteptă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]