3,633 matches
-
poeziei spațiului ancestral al autoarei. Vertebra lui Yorick (1970) afirmă a doua temă structurantă a universului poeziei scrise de B., feminitatea, în ipostaza Penelopei și a Euridicei, exercitând o funcție apotropaică și protectoare. Scrisori către Orfeu (1972) dezvoltă aceste ipostaze. Neputincioasă în fața arcanelor făpturii lui Orfeu, Euridice asumă, magic, misiunea de a-l apropria înglobându-l, „înfășurat în hrana ochiului meu”. Tot acum, capătă consistență cealaltă temă, a memoriei, în care subzistă universul fabulos, mitico-magic al copilăriei: bunica „trecea precum leoaica
BANTAS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285606_a_286935]
-
aveai pe acolo, pluteau la voia întâmplării.” De rândul acesta, însă, nu mai este vorba de o dezordine agitată, ci de o toropeală amenințătoare care îl cuprinde pe bărbatul ce va rămâne gol, mic și flasc. La Albala, Antipa asistă neputincios la prăbușirea lui în nonsens: „Sunt apa din ceașca asta care este tot eu, dar o clătinare, uite, o adiere face să-mi scape sensul, apare, se scufundă, nu este.” Haosul agitat de moartea intempestivă anunțată - și, în sens performativ
BALAIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285566_a_286895]
-
ce prefigurează sfârșitul unei civilizații, încheierea unui ciclu al istoriei. O atmosferă ireală, neliniștitoare, un univers în care timpul se dilată ori este de-a dreptul abolit conservă cel mult o umanitate lipsită de liber arbitru, care asistă, impasibilă ori neputincioasă, la infinita repetare a acelorași evenimente și întâmplări tragice. B. a tradus câțiva mari scriitori sârbi din acest secol (Milos Crnjanski, Vuk Drasković), precum și, prin intermediul unei versiuni în limba sârbă, poeți chinezi contemporani. SCRIERI: Averse izolate, Timișoara,1984; Radiografia unui
BAISKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285553_a_286882]
-
zece, o sută, mii de voci îmi sunau în cap, iar ecourile lor se reverberau de oasele craniului meu, toate spunând același lucru. "Nemuritor". Stai jos! Auzisem ca într-un vis. Vladimir. Nu-l vedeam. Era întuneric și eu eram neputincios. Neputincios în propria minte, propriul trup. Nu puteam face nimic. Eram furios și stăpânit de o mânie oarbă, cauzată de propria mea neputință. Și în tot timpul ăsta, vocile îmi răsunau din ce în mai clar în minte. Fiecare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
o sută, mii de voci îmi sunau în cap, iar ecourile lor se reverberau de oasele craniului meu, toate spunând același lucru. "Nemuritor". Stai jos! Auzisem ca într-un vis. Vladimir. Nu-l vedeam. Era întuneric și eu eram neputincios. Neputincios în propria minte, propriul trup. Nu puteam face nimic. Eram furios și stăpânit de o mânie oarbă, cauzată de propria mea neputință. Și în tot timpul ăsta, vocile îmi răsunau din ce în mai clar în minte. Fiecare cu glasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
încolo. Nu. ACUM! Furia prindea rădăcini în mine și nevoia de a cunoaște și de a ști era mai nestăpânită ca niciodată, așa că o lăsasem fără lesa voinței mele și ea se avântă spre mintea moșneagului ca un ghepard asupra neputincioasei prăzi. Întunericul nu se mai lăsă asupra ochilor mei ca altădată. În schimb, m-am simțit înlănțuit de o voință mai puternică decât a mea și aruncat într-un abis nesfârșit. Eram mereu în cădere. Eterna părea neliniștită, iar Sfetnicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
moleșeala care i-a cuprins. Se înălțau promițător și se apropiau de mine ca de o pradă. Se învârteau în jurul meu, din ce în ce mai aproape și mai amenințător, la fel cum o făcuseră norii plumburii cu soarele de afară, iar eu stăteam neputincios în mijlocul lor. Singurul lucru pe care-l puteam face era să mă înfiorez și să-mi fac griji, ceea ce și făcui cu destul simț de răspundere. Mă zbăteam și mă învârteam fără speranță, vrând să mai prind o singură licărire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
coboare atât de mult înspre viitură. Data trecută abia a avut putere să mă prindă! Oare... Nu! Da! Mai încet! Mai rapid! Am procedat bine! Gând idiot! Ce naib... Minunat! Gândurile se luptau între ele, iar eu eram un observator neputincios care nu făcea altceva decât să se mire cum îi era distrusă toată ordinea rațiunii și cum stâlpii sănătății sale mintale erau erodați. Încet, încet, spre disperarea mea, realizam greșelile și ororile pe care le gândeam și îmi dădeam seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
dispară și nu numai ea. Toate începeau să fie șterse de ceva. Era ca o mare care mereu și mereu șterge nisipul și îl face ca la început, din nou neted. Gândurile mele dispăreau sub puterea Timpului, iar eu eram neputincios în fața sa. Eram purificat. Orice își dorește supraviețuirea, iar nebunia nu era mai presus de acest impuls animalic. Mi-a restrâns identitatea și obiectivele într-un pliu al conștiinței. Era o barcă de salvare! De acolo îmi puteau umple din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în care parcă instantaneu a apărut iubirea de sine și de cel de lângă tine, acel simțământ care te face să-ți pese de cei din jur și de soarta lor. Acea pornire sufletească ce te împinge la a-i da neputinciosului întins lângă un perete mantia de pe tine ca să știi că doarme liniștit și bine. Gloanțele lunetiștilor cădeau ca picăturile de ploaie pe tablele noastre dragi, iar muzica, îndrăgită a unora, displăcută altora, e înăbușită într-un fel miraculos de întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
culoarea cenușie a mantiilor din Leverif și o mască de gaz care acoperea fața muribundului. Încă respira... Era atât de sumbră scena! Încă respira nefericitul. Ceața îl măcina și îi rodea carnea de pe el cu nesfârșită răbdare, iar el stătea neputincios, pe jumătate inconștient, pe jumătate înnebunit de durere, dar incapabil să și-o exprime. Zvâcnea patetic și involuntar atunci când Dușmanul îi atingea vreun nerv. Peretele era parțial acoperit de urmele exploziei care s-a auzit mai devreme și pe alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
plăgii pentru a o putea clăti. — Calitatea instrumentelor cu care lucrăm depășește, din pă cate ... Zâmbește din buzele-i subțiri: — ...sau din fericire, mediocritatea cunoștințelor noastre anatomice. — De ce nu mi-ați spus asta înainte de a mă tăia, scrâșnește din fălci, neputincios, Augustus. Nu am fost eu acela, se dezvinovățește doctorul. — Tu sau confrații tăi, tot aia e, mârâie principele. Nu ți-ar fi folosit la nimic, îl consolează Livia. Stă aplecată asupra lui, încercând să-i aline chinul cu șoapte duioase
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
bolnav nu mă mai ține, șuieră el greoi. — Să-l chem pe Parthenicus? Gâfâie și ea cu gura întredeschisă. — Nu, te rog, o imploră cu voce scăzută Augustus. Clatină cu amărăciune din cap. — Mi-e rușine să mă vadă așa, neputincios. Ochii Liviei se umplu de lacrimi. Îl sărută duios pe frunte. Hai să mai încercăm o dată, șoptește. Ține-te cu o mână de marginea patului. Pe cealaltă i-o proptește în podea. — Acum, încearcă să te salți când te împing
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Tot timpul îi scoate ochii că până și poetul ăla, Vergilius, a recunoscut cât de greu este să în nobilezi prin cuvinte niște lucruri umile. Atâta i-a ră mas din tot ce-a învățat! Buzele îi freamătă de furie neputincioasă. De ce corupe într-atât bogăția încât ajunge să stabilească diferențe până și la un aliment care, altminteri, costă doar un as? Natura a creat sparanghelul sălbatic ca să poată fi cules de oriunde. Dar, uite, lui Narcissus nu-i mai ajunge
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și pe el. Atâta vreme cât era în putere, reușea relativ ușor să-și păstreze autoritatea și să și țină în frâu membrii familiei. Așa a menținut pacea la Roma și în provincii. A adus îndestulare și prosperitate pentru toți. Acum însă, neputincios cum este, ajuns la capătul vieții și împovărat cu un trup bicisnic, simte cum se trezesc speranțe nebunești în cei din jur. Puțini mai vorbesc despre binefacerile liber tății. Unii din lașitate, ca să nu se spună că le e teamă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
din nou pe cel care a construit acest auditorium... De data aceasta, Calpurnii și Antonia se ridică în picioare, în semn de respect. Îi urmează ceilalți spectatori. Chiar și Agrippina se scoală cu greutate, bombănind nemulțumită. Vipsania însă ră mâne neputincioasă pe scaun. Corpul nu i mai răspunde la comenzi. Uzura minții e extremă. — Asinius Pollio, își umflă Maternus vocea din plămâni, care s-a străduit să creeze instituții trainice pentru a servi culturii și slujitorilor ei... Lacrimi îi șiroiesc nestingherite
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ea. Fluturii din stomac au reapărut. O fi la curent că și Gallus se ocupă cu treburi dintr astea? — Și pentru un trepăduș ca Trio Fulcinius l-a pus principele pe Gallus apărător? se minunează Plancina. Ochii bărbatului ei sclipesc neputincioși. — Da’ cine e în spatele acestei povești hidoase? se alarmează Antonia. Plancina intervine din nou: — Libo e un om atât de drăguț! — Fără noroc la femei! pufnește batjocoritor Sallustius. Claudius întoarce capul și-l salută cu mâna ridicată, după care rostește
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
noi, cumpără sclavi, adună nenorociți care mor de foame pe străzi, primește gratis condamnați la moarte. Oftează adânc. Iar el trebuie să-i transforme de azi pe mâine în luptători profesioniști. Își mușcă buzele până la sânge, cuprins de o furie neputincioasă. Într-atât a scăzut prețul vieții omenești la Roma, încât nu e mitocan în Cetate sau prin împrejurimi care să nu-și distreze oa speții la banchete cu lupte de gladiatori. Cât despre funeralii, ce să mai zică? Îi este
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
abia după aceea a pornit din nou în urmărire, îl completează plictisit Rufus. Cunoaște povestea pe de rost. Thaos nu pierde nici o ocazie să se laude cu talentele lui de vânător, dresor și orator. — Nu-ți poți imagina furia ei neputincioasă de pe țărm, când am ajuns înapoi la corabie... — Vorba lungă, sărăcia omului, îl întrerupe din nou, posac, instructorul. Ai grijă că-ți vine acușica rândul să urci în arenă... — Abia m-am întors. Rufus tresare. — S-o fi văzut cum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și Nergal, spiritul ciumei, patronul protector al Cuthei și Sidonului, dar s-au închinat în locuri înalte și lui Jahve, stăpânul pământului în care fuseseră strămutați. Au învățat legea zeului noii lor patrii. Își mușcă buzele cu furie, o furie neputincioasă de data asta. Atunci, el de ce nu poate crede - măcar în glumă, sau de formă - în aceste religii caricaturale după care se dă în vânt populația Romei? În fanaticii Belonei de exemplu, care se întrec în răcnete, înveșmântați în negru
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Or Tibrul a crescut din pricina ploilor neînCetate și a prefăcut cartierele joase într-o băltoacă puturoasă. Iar când apele s-au retras, au târât după ele dărâmături de case și leșuri de oameni. Se pare că Augustus, înștiințat, a ridicat neputincios din umeri și n-a fost de acord să se plătească nici o despăgubire. Rămâne câteva clipe nemișcat, atent la străfulgerările migrenei. Parcă au mai scăzut în intensitate. Ce să-i faci? Într-o vreme când comițiile tac, iar Senatul recită
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de dincolo de Tibru și a năvălit în mai multe gospodării luând tot ce-au găsit de-ale gurii, autoritățile s-au făcut că plouă. Erau chipurile îngrijorate de evoluția revoltelor în Pannonia și Dalmația. Edilii și pretorul peregrin au ridicat neputincioși din umeri. Numai Statilius Taurus, prefectul Urbei, s-a agitat puțin. A pus să fie biciuiți vreo doi-trei făptași în piața publică. Însă rușinea când au găsit într-o dimineață o statuie a împăratului târâtă dintr-un gymnasium și așezată
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
riscă să se întoarcă împotriva lui. A luat decizia în pripă, sub impulsul spaimei, fără să se gândească la consecințe. Ce mai, un ceas nefast. La rândul său, Germanicus se simte rușinat. Îl înjosește propria-i slăbiciune. Dar și mânia neputincioasă că e doar un obiect la cheremul voinței altora: a principelui, a Agrippinei, a sorții... Și totuși nu poate fi o întâmplare că a visat-o pe Mariamne azi-noapte, iar de dimineață fratele ei vine să-i spună că este
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
naturii. Aceste secvențe narative sunt cele mai expresive din cuprinsul basmului, îmbinând sublimul acțiunilor adjuvante cu grotescul personajelor, dialogul sclipitor cu efectele narative cele mai neașteptate, umorul irezistibil al situațiilor cu ironia fină la adresa împăratului Roș, care asistă stupefiat și neputincios la scenele incredibile prin care oaspeții săi desființează orice obstacol pus în calea dobândirii fetei de împărat. Prin a treia slujbă, aceea pentru câștigarea fetei împăratului Roș, cea mai dificilă, trecând, cu ajutorul tovarășilor năzdrăvani, alte șase probe inițiatice, Harap-Alb își
Convertirea grotescului în comic la Ion Creangă. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Amalia Bartha, Ilinca Busuioc, Ana-Maria Dogaru, Anca-Ioana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_948]
-
bătăile de clopot care dădeau de știre orele. Chiar și cu ochii închiși aveau întruna senzația că sunt ridicați și lăsați în jos de o putere uriașă. Samuraiului îi era în același timp și greață, și rău și se simțea neputincios. În asemenea momente ba dormea, ba se gândea năuc la chipul lui Riku, la copiii săi și la unchiul așezat lângă vatră. Servitul mesei era treaba însoțitorilor fiecăruia dintre soli în parte, dar Yozō, când îi aducea samuraiului mâncarea clătinându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]