KorAP: Find »[drukola/base=nerăbdător & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...135 >

3,370 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606

adevăr așa e, m-am gândit plină de speranță. Ar fi fost minunat să-mi dau seama că totul se putea repara. Mama a intrat în cameră după ce Helen și Anna plecaseră. Eu m-am ridicat în fund, agitată și nerăbdătoare să-mi cer scuze, dar mama mi-a luat-o înainte. —îmi pare rău, mi-a spus ea cu o expresie nenorocită. Nu, mie îmi pare rău, am insistat eu cu un nod în gât. Am fost egoistă și nesăbuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
broboane de sudoare pe frunte. —Uite ce e, Luke! Nu m-am mai putut opri. Nu stau la tine în seara asta și cu asta basta! Citeam în ochii lui că suferea. Rău de tot. —îmi pare rău, am adăugat nerăbdătoare. Am nevoie de puțin spațiu. — Dar spune-mi de ce, m-a întrebat el. Acum cinci minute păreai foarte fericită. E din cauza filmului? Nu. — Am făcut eu ceva? m-a întrebat el cu o voce care ar fi putut fi sarcastică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
că ar trebui să merg acolo. —Ei, haide, mi-a zis ea ca și cum pentru mine ar fi fost o nimica toată. Sigur că da. De ce să nu te duci? Nu, am dat eu înapoi. —Ba da, m-a îndemnat ea nerăbdătoare. Apoi s-a făcut pe cât de rea putea ea să fie. Adică nu foarte rea. Dacă nu te duci, mi-a atras atenția, de fiecare dată când o să te gândești la asta, o să te apuce disperarea. Ei, haide! Du-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
dacă nu luai în considerare salariul de rahat. Privind înapoi, nu reușeam să-mi dau seama cum de acceptasem să lucrez într-un loc atât de îngrozitor ca motelul Barbados. Apoi am sunat-o pe Brigit. Eram agitată și totuși nerăbdătoare s-o văd. Dar, ironia ironiilor, Brigit plecase, pe perioada vacanței, acasă, în Irlanda. în următoarele două săptămâni, am început să-mi fac un program. Unul destul de plictisitor. Mă duceam la serviciu, apoi la întâlniri și cam asta era tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438

mă întorc. Femeia e într-adevăr aici. Mai sus-menționata șefă venită din iad: unica, superba și lipsita de orice urmă de milă, Vivian Grant. La un metru și cincizeci și cinci de centimetri, ființa asta e un mic terorist. șoldul nerăbdător îi iese în evidență, fața îi e roșie din cauza furiei, iar în mână are un carnețel. Nu, nu, nu! urlu eu fără cuvinte. E imposibil ca Vivian să dea buzna peste mine în apartamentul nupțial, cu o privire în ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
nu mai spun că, luând în considerare primele cinci minute ale interviului, eram destul de sigură că nu-mi doream o slujbă acolo. Păi, am învățat foarte multe, am început eu. Am avut posibilitatea să achiziționez niște cărți interesante, cu toate că sunt nerăbdătoare să fac mult mai mult. Iar oamenii sunt... — Of, Doamne, oamenii, a gemut ea, aruncându-mi o privire conspirativă, de parcă mi-ar terminat ea propoziția. Toți cei de-acolo sunt niște zombi - dacă nenorocitul ăla de Gordon Haas ar avea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
ai făcut o ofertă vineri și aia e oferta pe care am sunat să-ți spun că o accept. Dacă termenii propunerii tale s-au schimbat, atunci va trebui să-mi reconsider și eu decizia. — Bine, a dat ea înapoi nerăbdătoare. Sunt mult prea mulți bani, mai ales pentru o persoană cu o experiență limitată, ca tine, dar chiar nu am timp să mă cert pe tema asta. Am nevoie de cineva aici chiar acum. Deci, când poți să începi? Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
se înroșise cel mai tare la față. — Eu, a răspuns scurt Melissa, un asistent editorial care abia absolvise facultatea de două săptămâni. Vivian mi-a dat-o mie acum o oră. — Păi? și? Ce părere ai? a chestionat-o Graham nerăbdător. Melissa se uita la carnețelul așezat pe masă, în fața ei, cu o asemenea intensitate, încât aproape c-am început să mă aștept să-l văd mișcându-se. Îmi dădeam seama că era timidă și că nu era deloc încântată să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
faci pe inabordabila și, în cazul ăsta, seara de ieri o să lucreze în folosul tău. Doamne, speram ca Bea să aibă dreptate. Telefonul mi-a vibrat în geantă. Număr necunoscut. — Răspunde. Poate e Randall, a gângurit Bea, cu un zâmbet nerăbdător pe față. Am răspuns. — Claire. Vivian. Observasem că lui Vivian nu-i plăcea să piardă timpul cu formulele de salut. În loc de asta, își declara numele, după care se lansa în indiferent ce voia să spună, înainte de a concluziona cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
să mă ocup de cele patru idei care mai rămăseseră. Mai întâi, însă, am sunat la biroul lui Randall ca să-i mulțumesc. Sigur că a răspuns Deirdre, care m-a întrebat dacă sunt liberă pentru cină sâmbătă seara. Am răspuns, nerăbdătoare, că da. Deirdre m-a anunțat că Randall avea să mă sune după ce ieșea din ședință. Încântată, m-am apucat, din nou, de treabă, oprindu-mă însă, la câteva minute, ca să inhalez profund parfumul trandafirilor și să recitesc biletul. Pe la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
pe detaliile suculente pe care nu le-ai inclus în celelalte cărți ale tale - și pune-l pe asistentul tău să-mi trimită respectiva listă. După care putem să discutăm. Perfect, păpușo! Kendra! Asistenta a intrat, din nou, în birou, nerăbdătoare s-o servească pe Candace. — Te rog să-mi iei lucrurile. șoferul e afară? — Da, Candace. E pe Fifty-fourth Street. — Grozav! OK, o să-l salut repede pe băiatul meu, Phil, și plecăm. — Mulțumesc, Claire. Sper să rămâi pe-aici. Făcându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
David să-l aducă în birou. — Iar Bea e la telefon, pe linia unu. Din nou. — Salut, am zis cu voce scăzută, ridicând receptorul. Era a treia oară când Bea mă suna în dimineața aia. — Deci? m-a întrebat Bea nerăbdătoare. Da, seara trecută a fost seara cea mare, i-am răspuns. N-aveam chef să discut pe tema asta, n-aveam chef să analizez seara trecută. De fapt, sincer vorbind, nici n-aveam chef să mă gândesc la ea. Pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
plus. — O să te las să vorbești numai tu, am fost eu de acord. Telefonul mi-a vibrat în geantă - era numărul de la biroul lui Randall. Detestam să port discuții personale în apropierea lui Vivian, dar, cu toate astea, am răspuns, nerăbdătoare să-i aud vocea. A doua zi urma să mă mut în apartamentul lui Randall, dar, din cauza voiajului lui la Londra și a programului meu îngrozitor de încărcat din săptămâna aia, abia dacă schimbasem două cuvinte, de zile întregi. — Hei, am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
văd... prima noapte împreună în apartamentul nostru. — Bună, dragule. Ce surpriză plăcută - de obicei, nu mă suni în mijlocul zilei. — Ei, din păcate, te sun ca să-ți dau o veste proastă, iubito. Am vrut să te anunț imediat. știi cât de nerăbdător eram să merg cu tine în Iowa, week-end-ul ăsta, dar cel mai mare client al meu tocmai a făcut o ofertă de cumpărare a celui mai redutabil competitor al lui - totul se desfășoară foarte rapid, iar eu sunt conducătorul echipei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
am gândit cum mă răstisem la mama cu o zi înainte, când încercase să mă ajute să-mi fac bagajele. Cât de succintă fusesem cu Luke și Bea, după ce ei făcuseră efortul de a merge cu mine, acasă. Cât de nerăbdătoare fusesem în dimineața aia, în cele câteva minute până când se fiersese cafeaua. Cât de complet deconectată eram de Mara. Nu mai fusesem la sala de gimnastică de luni de zile, iar majoritatea meselor mele costau șaptezeci și cinci de cenți și proveneau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
trenă lungă, incredibil de romantică. Nu era o rochie încărcată sau genul de prințesă și totuși era, indubitabil, departe de a fi simplă - ceea ce speram c-avea s-o satisfacă pe Lucille. — Încearc-o, a gâfâit Lucille. Până și mama arăta nerăbdătoare. Mi-am tras rochia pe mine, iar ea mi-a încheiat nasturii de la spate. M-am privit în oglindă. Era desăvârșită. Avea tot ceea ce mi-aș fi putut dori de la o rochie de mireasă. Venise momentul în care se presupunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446

de email roz. — Ziarele! Gata, le sortez într-o clipă. Intr-o clipă... Bărbații grupați în jurul ghișeului se animară. Fata se retrase în fundul chioșcului, să aranjeze pachetele de ziare. Trotuarul devenise neîncăpător. Trecătorii se înmulțiseră, se mișcau repede, priviri rotite, nerăbdătoare, valuri, valuri, furnici renăscute, grăbite. Coada la ziare se lungise. — Nu mai am Flacăra, anunță soprana. Gata și România liberă, ăsta e ultimul. Oho, să fii mata sănătos, Filatelia și Pescarul vin rar de tot. Nu, n-am Rebus, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-o deja razna. Soarbe în tihnă, nu te grăbi, pregătește-ți liniștit blestemele. Azi sunt al matale, gospodin Matei. M-ai găsit, ghinionul meu. Musafirul sorbea, surâdea, amâna. — Ca să fie mai ușor pentru amândoi, să-ți expun eu chestiunea, reluă nerăbdător profesorul. Să-ți spun eu despre ce e vorba. Altfel, matale precis o iei pe departe, pe la Katmandu... Ai nevoie de cameră, zi-i de-a dreptul. Trebuie să eliberez cavoul, așa-i? Musafirul aproape se înecase în sorbitură. — Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
masă de despărțire în cinstea tinerei perechi care va părăsi, peste doar o zi, Bucureștiul. Tânăra soție nu suporta atmosfera balcanică a micului Paris, „gunoiul și glumele acestui târg de bețivi...“. Așa afirmase, cu implacabilă sinceritate, proaspăta doamnă Astrid Vancea, nerăbdătoare să se întoarcă în civilizația Brașovului, pe care îl evoca, de altfel, cu numele său german, Kronstadt. Tăcere compactă. Lumina mare și rece, cristaluri, argintărie, porțelan, încremenire de mormânt. Unitate de loc, timp și acțiune? Veți purta, fiecare, altă amprentă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
femeii, îl cuprinse în palmă: hai sus. Nu, nu, amânas. O trase ușor, era în pragul scării, urcaseră. O cameră mică micuță, pat îngust, de școlari, o chiuvetă, fereastră mare, de mansardă, prin care intra luna. O trase spre el, nerăbdător, neîndemânatic, lasă-mă, mă dezbrac singură, blugii lunecaseră, călcați în picioare, subțiri burlane de tablă,, peste ei jacheta pisică albă. Rămase într-un lung maiou cafeniu, de balerină. Un trup mic, simplu, lunecos... nu așa, lasă-mă... pielea ardea. Se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
august, Hitler era calm, bântuit de melancolie, la întâlnirea cu Henderson. Regreta că Germania a devenit o cazarmă. Așa spunea. Nu voia să rămână în istorie ca un războinic. El era un artist. Asta fusese, asta voia să redevină!... Era nerăbdător să se retragă din viața politică.“ Artist, conu’ Adolf? Deloc, deloc! Zero! Artist era popa Djugașvili, nu pictorul Adolf. Georgianul a înțeles forța ambiguității. Forța ei nelimitată, nelimitată. Și a stimulat omul să fie pe măsura ei. Să devină orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
să fie mai jos decât ochiul receptorului. Niciodată cu țigara în gură sau mestecând o bomboană. Vorbitorul nu are voie să poarte ochelari de soare sau să întoarcă, în timpul dialogului, capul. Să folosească fraze simple, repetate. Să nu se arate nerăbdător, să fie binedispus și perseverent. Cea mai mare dificultate o prezintă verbul...“ Gina insista, adesea, revenind, asupra unor pasaje obscure. Reluau, atunci, împreună, indicațiile de regie. Nu observau că, în jur, urechea colectivului se mărise, încercând să capteze codul acestei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
îi acoperi mâna. Degetele se încleștară, strâns strâns, apoi se desprinseră. Zburau fularul, cureaua, paltonul, puloverul, cămașa. Buzele lipite de ale sale, imobile, fără sărut. Netede, vibratile. Respirația tânără, încetinită, sfârcul erect. Sâni reci și netezi și limba puternică, lungă, nerăbdătoare. Mâinile ei palpau, febrile, trupul tremura. Vocea calmă, trupul în panică. Degetele se grăbeau, lunecând pe umerii străinului, pe piept, pe șolduri, mai jos. Inaltă și tânără și goală, lipită de trupul străin al străinului. Înfiorată, înfrigurată, cerea confirmare, alianță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
un elan... — Așa, deci, să continui doamnă... Vedeți, am o memorie de hipopotam. Deci, cu vilegiatura aceea a mea la Cordoba sau cum îi zice. Că schimb, mereu schimb locul de odihnă, sunt un ahtiat după nou, după evenimente. Un nerăbdător, asta e, n-am răbdare să stau și eu acolo, locului, cum ne cere Asociația, A-so-ci-a-ția, da, că doar nu ne lasă nici măcar dintr-o localitate în alta să ne mutăm, nici să ne mișcăm prin alte părți. — Tavi, stai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
Profesorul, consternat, refuză să înregistreze. — Bineînțeles, nu m-am ferit. Era o privire-flacără, grandioasă. Amantissime frater, mă pregăteam să-i strig, ca pe o înjurătură, celebrele cuvinte hipnotice. Să-l sfidez, să-l sperii, să văd ce face... Doamna repetă, nerăbdătoare, gestul de lehamite. Profesorul nu mai avu timp de eschivă, înlemni. Domnule Vancea, dumneata ai avut o soră foarte frumoasă. Știu, știu, vă scrieți rar, drumurile vi s-au despărțit. Familia s-a împotrivit căsătoriei, știu. L-a urmat totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]