2,422 matches
-
pe dinaintea noastră, făcând cor și balet, și proslăvind pe acei mari, admirabili și neîntrecuți artiști, care fiind așa de mulți e ca și cum ar fi toți mici. Nici Alexandru, nici Napoleon în toată gloria lor n-au avut parte de asemenea ode. Șefii statului ori guvernului niciodată nu vor putea ajunge măcar pe departe să se împărtășească pe sfert din asemenea adjective. Ceiace ce dovedește că nu cei lăudați sunt lipsiți de inteligență. Aceia, deși geniali, în orice caz pot să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
s-a produs oare, în desfășurarea timpului nostru, o artă valabilă străină de preocupările și tendințele epocii? Discuția ar porni iar fără folos. Pictorii și sculptorii renașterii au fost dirijați de vanitatea și de interesele protectorilor lor; literații au închinat ode măririlor timpului. În epoca putredă a burgheziei, pictura cea "mai artistică" toată natura moartă și poezia se izola la hermetism. Ne-a fost dat nouă celor de azi să participăm la transformări care vor asigura omului de mâne pacea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
te-au legat Și te-au dus la judecat Judecata ți-i făcută Strânge-o-n brațe ș-o sărută. 11 Aprilie 1956 Vizită la Palatul Rectorului. În curtea interioară monument din sec. 16. a lui Miha Pracata (pg. 235 ode). Biblioteca științifică la etaj. Sala de lectură publică. Dulapul vechei arhive cu casete cu picturi simbolice (originale). Mănăstirea dominicanilor (sec. 15) grădina interioară cu fântâna în stilul renașterii și coloane toate diferite. Toate stilurile (gotic, baroc, renaștere suprapuse). Biserica conține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
e pe sfârșite, trubadurii trebuie luați în serios ca formă de poezie perenă . Noi, modernii, nu știm dacă vom fi luați vreodată în serios. Eminescu a probat existența unor forme de poezie perenă adaptând în limba română strofa safică în "Oda în metru antic", și la ce i-a folosit? Academicienii cretinologi vor glosa în continuare pe marginea acelorași inepții vechi de sute de ani... Sunteți, între poeții vremii noastre, un caz: apreciat și de critica literară dar și de public
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
română, germană, maghiară...! Însă, din câte știu, două culturi te-au marcat decisiv... Ca să-ți pot răspunde mai pe înțeles trebuie să introduc și partea exilului (nu cel teritorial) în destinul meu lingvistic. "Exegi monumentum aere perennius" a declarat Horațiu (Ode 3, 30, 1) referindu-se la poeziile sale. Fiecare dintre noi, cu primul cuvânt rostit, ne construim o citadelă spirituală și cu fiecare limbă nouă pe care o învățăm punem o nouă piatră pe ceea ce numim identitate individuală. Cum nici o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
făcut prima vizită în Cuba în 1942 și cum chiar și poeții de geniu le mai încurcă uneori, la 27 noiembrie 1944 revista "El Siglo", organ al Partidului Comunist Chilian, publica sub semnătura sa, sub titlul "Saludo a Batista", o odă închinată dictatorului Cubei, Fulgencio Batista, cel pe care avea să-l fugărească Fidel la 1 ianuarie 1959! A revenit în Cuba în 1949 și în 1960. Neruda a fost primul poet care a consacrat un volum de lirică Revoluției cubaneze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
ascundă până a doua noapte, când aveau de gând să fugă în Moldova și acasă. Se schimbase însă atmosfera la Spitalul 108, Lili chemă garda germană și îi predă. Atâția prizonieri scăpați din lagăre și spitale fugiseră cu ajutorul doamnelor: Elena Odo bescu, Didina Cantacuzino, Zoe Romniceanu îi făcuseră nevăzuți, și tocmai la noi Lili să i predea! Când, indignată, i-am arătat cât de lașă fusese purtarea ei, a dat din umeri: „Ba era să expun spitalul pentru câțiva prizonieri!“ De
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
a apărut admirabila revistă Amfiteatru condusă de Ion Băieșu. Cenaclul Junimea a fost înființat și girat de Amfiteatru și de Catedra de literatură română de la Filologie (șeful acesteia: G. Ivașcu). La întâlnirile de duminică dimineața, care se desfășurau în amfiteatrul Odo bescu, participau statornic, printre alții: Mircea Martin, Laurențiu Ulici, Adrian Păunescu, Constanța Buzea, Ioan Alexandru, Dan Cristea, G. Alboiu, Coman Șova, Octavian Stoica, Maria Luiza Cristescu, Dinu Kivu. Dar o mare parte a „amintirilor deghizate“ ale lui Ov. S. Croh
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
la modă și făcea impresie bună în străinătate. Mai ales că, atunci, la Moscova se desfășura Congresul Mondial al Păcii... Poetul s-a codit, dar până la urmă poezia a scris-o Ionică, iar bolnavul a semnat-o ca aparținându-i. „Odă Păcii” s-a numit, și de la ea curgea în casă o sumă de 500 lei lunar, un ajutor substanțial atunci, care venea ca o subvenție de la revistă... Înseamnă, din cele explicate, că V. Voiculescu care fusese printre primii mari intelectuali
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
che scrivere, per le căușe che per voi medesimo intendete. Poi me ne vo a dormire, quando ho cenato e decto qualche novelletta chol Branchaccio e chon M. Giovambatista Nași, el quale și stă meco spesso. Îl dì delle feste odo la messa, e non fo chome voi che qualche volta la lasciate indrieto. Se voi mi domandassi se ho nessuna cortigiana, vi dico che da principio ci venni, n'hebbi chome vi scrissi; poi, impaurito dell'aria della state, mi
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
vede îndreptățit a constata că "Eminescu este poetul cel mai profund al orfismului european, în cele două ipostaze: a posesiei și a absenței cântării, de unde provine și tragicul raport poet-cuvânt". În imaginarul eminescian, eroul se confundă cu poetul, ca în Oda (în metru antic): "Poetul este încântat de propria imagine romantică, în iluzia genialității, a eternității: "pururi tânăr". Înaintea confruntării labirintice, el visează în interiorul sferei cosmice, unde "steaua singurătății" este Centrul. Mantia este în Odă simbolul zborului ce muzicalizează cosmic lumea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
se confundă cu poetul, ca în Oda (în metru antic): "Poetul este încântat de propria imagine romantică, în iluzia genialității, a eternității: "pururi tânăr". Înaintea confruntării labirintice, el visează în interiorul sferei cosmice, unde "steaua singurătății" este Centrul. Mantia este în Odă simbolul zborului ce muzicalizează cosmic lumea. Poetul se iluzionează a stăpâni timpul și spațiul, ca și cum universul sferei s-ar reproduce infinit în sine [...]. Este un dialog în oglinda în care se proiectează acest tu obsedant. Celălalt care se îndepărtează, căci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
acela al puterii umane de a-și trăi clipa fugară ce i s-a dat, cu mare "încărcătură de intensitate", acest "noroc" fiind, de altfel, "trăsătura esențială a destinului omenesc". Din această perspectivă este adusă în discuție, ca argument esențial, Oda (în metru antic) în care se întâlnește, tot așa, o "anumită nuanță a opoziției dintre cele două destine: uman și astral, între două ordine de temporalitate: efemer și veșnic". Analiza poemei e de subtilitate interpretativă, demonstrându-se că aici "timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Stănescu se impun ca două cote de altitudine, esențiale. Prin creația "spectaculoasă", îmbibată de "prezența eseniană" a lui Nicolae Labiș, "eminescianismul" dobândește "dimensiuni perihelice" în vreme ce "prin lirica modernă" a lui Nichita Stănescu, poetul marcat definitiv de fiorul morții învățate din Oda (în metru antic), modelul eminescian se dovedește a fi exemplar în creativitate. Aici, la Nichita Stănescu se înregistrează ne încredințează Florin Oprescu "apogeul eminescianismului" în forma sa catalitică, pe care, de fapt, a urmărit-o cu aplicație de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sale naționale. RELAȚIA EMINESCU PUȘKIN (Dumitru Copilu-Copilin) În contextul discuțiilor privind perspectiva universală a lui Eminescu, s-a vehiculat și opinia conformă căreia "ar fi învățat limba rusă ca să citească în original opera lui Pușkin", traducând din creația acestuia poeziile Oda către Ovidiu, Monumentul, Elegie, de asemenea basmele versificate etc. Nu a fost un exces al criticii din perioada de după cel de al doilea război mondial, când literatura rusă și sovietică se impunea ca un inevitabil factor de inspirație pentru scriitorii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
lui Pușkin Exegi monumentum, pe care "adepții lui Minar" au dedus, tot dintr-o scrisoare "simulată" de același O. Minar, că ar reprezenta o traducere efectuată de Eminescu, nu s-a dovedit a fi reală, Eminescu traducând, în fapt, celebra Odă XXX a lui Horațiu. D. Copilu-Copilin pune alături cele trei texte: Pușkin, Horațiu și Eminescu, analizându-le și lămurind convingător problema. Discutând analitic toate scrisorile către profesorul ieșean, trimise din Odesa, pe care O. Minar le-a prezentat ca autentice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
prin texte "documentare" (scrisori, traduceri etc.) sau comentarii critice, că: 1ș. Eminescu ar fi învățat limba rusă și ar fi citit în original opera lui Pușkin (peste 80 de mențiuni); 2°. Eminescu ar fi tradus din opera lui Pușkin (poeziile: Odă către Ovidiu, Monumentul, Elegie, basmele versificate etc., 76 atestări și analize ale prezumtivelor texte traduse); 3°. Eminescu ar fi scris scrisori, în care s-ar fi referit la Pușkin și la alți scriitori români și străini (85 mențiuni, adesea însoțite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
maturizării, a dobândirii unui cuantum de cuprindere, mereu mai aprofundată, a fenomenului poetic în universalitatea lui. Când eram adolescent spune Eugen Simion citeam Luceafărul și poeziile erotice; mai târziu am descoperit Scrisorile și marile poeme filosofice, am trecut apoi, la Odă (în metru antic), Rugăciunea unui dac și la micile poeme onirice cu accente baudelairiene și nervaliene, cum ar fi Iar fața ta e străvezie. Sub influența lui Cioran m-am întors, într-un timp, la Rugăciunea unui dac și la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
stare de suflet" ci și "locul în care spiritul romantic regăsește ritmurile marelui univers". Cel de al șaptelea ar fi "mitul creatorului", pe coordonatele căruia se stabilește raportul acestuia cu "toate celelalte experiențe ale spiritului", exprimând "filosofia lui de existență": Odă (în metru antic), Luceafărul ș.a., având forme lirice atât de diferite. În fine, un "mit al poeziei", cu două ipostaze; prima, ca "temă de reflecție în poem", iar a doua, aceea pe care criticul o consideră a fi esențială, este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
asupra textelor individuale. Rugăciunea unui dac, din care se citează amplu este, în concluzie, capodopera unui "nihilism filosofic teribil", este "punctul cel mai înaintat într-o metafizică a haosului și a disperării". Se punctează poemele Gemenii, Strigoii, cu stăruință asupra Odei (în metru antic), o odă a geniului "mistuit de propriul vis, o rugă abstractă", aflat în fața "însingurării cosmice". O recapitulare a poeziei erotice (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Lacul, Dorința, Atât de fragedă etc.) relevă "o poezie mozartiană", o poezie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
dac, din care se citează amplu este, în concluzie, capodopera unui "nihilism filosofic teribil", este "punctul cel mai înaintat într-o metafizică a haosului și a disperării". Se punctează poemele Gemenii, Strigoii, cu stăruință asupra Odei (în metru antic), o odă a geniului "mistuit de propriul vis, o rugă abstractă", aflat în fața "însingurării cosmice". O recapitulare a poeziei erotice (Floare albastră, Făt-Frumos din tei, Lacul, Dorința, Atât de fragedă etc.) relevă "o poezie mozartiană", o poezie "îngândurată, melancolizată, în tonalități moi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
citirea Doinei, nu la dezvelirea statuii lui Ștefan cel Mare (operă a sculptorului francez Emanuel Fremiet), la Iași, ci cu prilejul aceluiași eveniment, dar strategic, în cadrul ședinței Junimii, când efectul versurilor pesimiste care "contrastau așa de mult cu toate celelalte ode ce se compusese cu ocazia acelei strălucite sărbători după cum consemnează Iacob Negruzzi în memoriile sale fu adânc, indescriptibil". În ciuda faptului că la Junimea entuziasmul față de operele citite era ponderat, de data aceasta, la sfârșitul lecturii "un tunet de aplauzuri izbucni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
una dintre scrisori, sosită la sfârșitul lui septembrie, Victor a descoperit și un altfel de mesaj decât cel al mărturisirii, în mii și mii de chipuri, a sentimentelor de dragoste nemăsurată. Într-un Post Scriptum a zărit scris: Am citit Odele lui Horațiu și mi-a plăcut această formulare - Dulce et decorum est pro patria mori... A ta, pentru totdeauna, Monica. Versul din Horațiu Dulce et decorum est pro patria mori era parola pe care o stabilise Stelian pentru el și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cărți“. În lumea scriitorilor, poetul care scria „numai din alea“ era tratat cu deferența ipocrită cu care societatea îi accepta pe vidanjori: cineva era sortit s-o facă. Într-un fel, poetul care scria la comandă, dar și de bunăvoie ode și omagii „din alea“ se bucura de statutul celui care, din motive doar de el știute, îi scuteau de niște probleme de conștiință pe cei care „mai scriau și din alea“. El ilustra diferența dintre a scrie - de nevoie, obligat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Parcarea e plină cu mașini din provincie. Poeții, romancierii, pictorii și cantautorii din București sunt pe bună dreptate indignați. „Parcă s-ar da bani cu camionul, nu cu plicul“, spune un poet angajat de curând la Guvern, la departamentul „Integrarea. Ode, lozinci și strigături de protocol“. Un nuvelist interbelic din Dolj umblă ca năucul pe coridoare și întreabă pe toată lumea: „Nu știți unde e biroul «Impostori»?“. Unii îl trimit un etaj mai sus, alții îl îndrumă spre biroul „Plagiate și contrafaceri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]