2,453 matches
-
intra în gură, cât dădea pe el. Nu mai știa și nici nu avea să vadă a doua zi când nevasta lui strângea totul și îi pregătea țoale noi. O săruta rușinat de durerea ei și își urma treaba prin ogradă sau la câmp. Viorica era la dulap, încercând să mai scoată ceva de mâncare. Auzi cum strachina era trântită pe masă, dar nu apucă să se întoarcă. O mână era în părul ei, împingându-i capul în dulap. - Da’ ce
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
înțelegea de ce, și nu avea să înțeleagă vreodată. Singură. Așa a petrecut nopțile una după alta, cu foc în sobă, cu ușa închisă, apoi deschisă. Zilele au trecut cu sapa prin grădină, cu vita la păscut, cu pașii prin ogradă. Așteptarea e lungă. Soarele se stinse asemeni unui chibrit lăsând stelele ca un candelabru să se aprindă una câte una. Greierii cântau muzica lor liniștitoare. Acompaniau câte o pasăre care se foia zgomotos în cuib. Leu și Lupu începură a
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
salută, ci trecu înainte, mai repede, ușurat, bucuros că a scăpat și înfricoșat să nu-l cheme înapoi, ca și când căpitanul ar fi fost pricina apăsării ce-i încovoia sufletul. În curând coti într-o ulicioară strâmtă și apoi intră în ograda căsuței de nuiele, unde își avea locuința. Din fund, dintr-un șopron, auzi cântec jalnic. Se supără că ordonanței îi arde de cântece tocmai acuma. Totuși ascultă câteva clipe, gîndindu-se: "E cântec de la noi..." Vru să strige pe Petre, dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce-o mai fi pe la noi pe-acasă, don' locotenent? întrebă deodată soldatul cu glas încărcat de respect. ― Ce să fie, Petre? Necazuri și amar, răspunse Apostol blând. Își potrivi casca în cap, își ridică gulerul ulancei și ieși în ogradă, urmat de ordonanță. În poartă se întoarse și-i zise cu același glas moale: ― Ia seama, Petre, că mâine în zori plecăm înapoi, pe front! Să aduni deci toate catrafusele... Degeaba, Petre, tot mai bine-i acolo decât aici! 4
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
popota trecătorilor, adică a celor ce mergeau spre front sau se întorceau de acolo și trebuiau să zăbovească un răstimp pe la numeroasele servicii ale diviziei. Fiindcă întîrziase, Bologa nu mai vru să treacă prin sala cea mare, ci coti prin ogradă și intră în tindă, unde câțiva soldați spălau vase, ștergeau tacâmuri, desfundau sticle, în vreme ce alții veneau de pe coridor, de la bucătăria îndepărtată, cu farfurii pline cu mâncăruri ori cu butelii de vin... De aici o ușă dădea direct spre popota mare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
puse niște hârtii pe masă și se grăbi să dispară în vârful picioarelor, fără zgomot, de frică să nu-ji descarce generalul mânia asupra lui. În mijlocul curții, Apostol Bologa se uită împrejur, parcă ar fi fost aici întîia oară în viață. Ograda era mare, cu gard de uluci spre uliță și cu poartă nouă de scânduri, deschisă. Câteva căruțe se înșirau în fund, lângă grajduri, iar automobilul cu care venise stătea părăsit, cu ușile căscate. Casa de piatră, acoperită cu olane vechi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sobă o fetișcană de vreo optsprezece ani, cu năframă roșie-aprinsă în cap, cu niște ochi mari negri, care parcă râdeau, cu buzele umede și pline. Acuma își aduse aminte că a mai văzut-o și adineaori, când a intrat în ogradă, și n-a luat-o în seamă, deși fata îl cântărise din ochi cu o îndrăzneală neobișnuită. ― Dar asta? întrebă Apostol pe ordonanță, arătând cu capul spre ea. ― E fata gazdei, don' locotenent... Bologa se învioră, îi întinse mâna și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
așa-i, dar așteptă să plece locotenentul înainte... Apostol Bologa, enervat de stăruința țăranului, trecu în cancelarie, luă schița frontului, porunci gradaților să-și vadă de lucru, pentru că el are niște treburi oficiale de rezolvat azi, și apoi ieși în ogradă în soarele tânăr și primăvăratic. Lumina și căldura îl îndemnau să se uite împrejur, fără să vrea, parc-ar căuta pe cineva. În ușa grajdului, pe pragul înalt, ședea Ilona, cu coatele pe genunchi și cu obrajii în palme. Când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
drum, în cerdac, tolănit într-un jilț, pe preotul Bote-anu, care se sorea fericit, plimbîndu-și privirea asupra satului, ca și cum ar fi fost o moșie a lui. Din casă răsuna glasul cătrănit și ascuțit al preotesei, ocărând pe slujnică, iar în ogradă o ceată de copii se jucau de-a războiul, împodobiți cu șepci lepădate de soldați găzduiți prin vecini. În clipa când zări casa parohială, Bologa uită pe doctorul Meyer și simți o nevoie nebiruită să vorbească cu preotul. Se repezi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mașinal și o apucă de curelușă. Pe urmă și-o potrivi în cap, încet, cu luare-aminte, murmurând pierdut: ― Bine zici, Constantine... foarte bine... bine... Și ieși din odaie cu pași de înmormîntare, lăsând ușa deschisă, coborî treptele cerdacului, trecu prin ogradă, unde copiii, veseli și gălăgioși, își urmau jocul. Boteanu, văzîndu-l că pleacă, făcu doi pași, fără să-și dea seama dacă vrea să-l oprească sau numai să-l petreacă până la poartă. În prag se răzgândi de tot, se închină
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ar fi uitat pe ce lume se află. Picioarele mergeau însă singure, și așa se trezi în ulicioara dosnică... Se simțea atât de sleit de puteri, că, din tot sufletul, nu mai râvnea decât un ceas de odihnă. Acasă, în ogradă, sergentul de la cancelarie îl primi cu o salutare înlemnită. Vru să-i zică ceva, dar oboseala îi risipi voința. În pragul casei văzu pe Ilona rezemată de ușcior, ca și cum ar fi așteptat pe cineva. ― Domnule ofițer, d-ta ești bolnav
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tare bun la inimă, deși îi place să se arate aprig cu ea. Dar ei nu-i pasă de strășniciile dumnealui, că ea știe să se păzească. ― Iacă, eu te-am văzut că ești volnav de când ai intrat alaltăieri în ogradă și i-am spus ordonanței să aibă grijă. De-acuma însă, dacă ai încăput în seama mea, nu mai ai nevoie de ajutorul ordonanței. De treabă este dânsul, nu-i vorbă, și cu dragoste de stăpânul lui, dar bărbații nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Bologa se zgudui, ca și cum i s-ar fi rupt ceva în inimă. Îi întîlni ochii și zări acolo înfricoșarea ce se încuibase brusc și în sufletul lui. Apoi în tăcerea dintre ei căzu, ca o izbăvire, un strigăt gros din ogradă și deodată se înviorară amândoi, iar fata, cu glas mai dulce și cu ochii râzători, întrebă: ― Dar d-ta ce-ai mai făcut pe-acasă, bine?... E frumos pe la d-voastră? ― Ca și pe aici, Ilona... doar că la noi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
a creierului îi fierbea întrebarea tot mai ațîțătoare: " Unde s-a dus Ilona?" Își alunecă mâinile prin părul castaniu, ca și cum ar fi încercat să-și ostoiască gândurile. Apoi se apropie de fereastra stângă, să-și mai răcorească sufletul privind afară. Ograda era îngrădită cu uluci, și peste drum, într-o grădină, albeau pomii înfloriți, înviorînd înserarea. Ici-colo coperișuri de case, dranițe mucezite însemnau pete negre la poalele coastelor de brazi, tivite pe jos cu livezi grase. Lângă poartă, răzimat de uluci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și deodată i se stinse râsul, și dinții cei albi se ascunseră într-o seriozitate puțin speriată; luă poziție, își îndreptă casca, salută grav și pe urmă, fără grabă, uitîndu-se pe furiș spre geamul primejdios, se tîrî mai departe în ogradă, până ce dispăru din ochii locotenentului. " Adică ce-mi pasă mie cu cine a vorbit bădăranul, chiar dacă a vorbit cu ea? răspunse Bologa întrebării care-i tot sfârâia în minte. Am să ajung de râsul lumii cu asemenea..." ― adăugă apoi nervos
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ieși. În ușa tinzii, infanteristul murdar stătea mereu de vorbă cu un artilerist în capul gol, iar Bologa, văzîndu-i, se bucură. În tindă se mai gândi la Ilona, dar nu se opri și nici n-o căută din ochi. În ogradă de asemenea se gândi la ea și totuși nu întoarse capul. Răcoarea amurgului parcă-l dezmeticea dintr-o beție. Ajunse în uliță și nu coti spre mijlocul satului, ci tocmai dimpotrivă, ca și când ar fi avut să fugă de o primejdie
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Ridică ochii de pe hartă. În fața lui, la masa cealaltă, printre vrafurile de registre și hârțoage, văzu capul sergentului, cu fruntea încrețită și cu creștetul țuguiat, pe care, din spate, pe fereastra colbuită, cădea o lumină de argint vechi. Afară, în ogradă, și mai departe, până la picioarele dealurilor ce închideau zarea, stăpânea atâta liniște și pace, că sufletul lui Apostol se umplu iar de nădejdi, și mai ales de o încredere adâncă. Îi părea rău numai că nici un petec de cer nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și pace, că sufletul lui Apostol se umplu iar de nădejdi, și mai ales de o încredere adâncă. Îi părea rău numai că nici un petec de cer nu-i înfrumuseța orizontul. Tocmai când inima îi era stăpânită de mulțumire, în ogradă apăru Ilona, care venea de undeva, îmbujorată, obosită, cu ochii scăpărând de mânie. Și parcă ar fi căzut de pe o culme amețitoare, Apostol simți că din suflet i s-au deșertat brusc împăcarea și liniștea, iar în locul lor s-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu Perdeluțele albe netrase, văzu patul așternut. " Dar dacă n-are să vie?" îi răsări prin minte pe neașteptate și în aceeași secundă îi zburară din suflet toate bucuriile. Un fior de frig îl străbătu din cap până-n picioare. Intră în ogradă, mâhnit, cu un cărbune aprins în inimă. Petre plecase. Era singur în toată casa. Pe masă îl aștepta mâncarea rece. Nici n-o atinse. Luă o carte de pe policioara de la căpătâiul patului și se așeză la masă să citească, să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o veșnicie... Apoi deodată auzi, pe uliță, glasuri... Vru să se ridice, dar imediat se răzgândi și rămase nemișcat... Ar fi trebuit s-o aștept afară", își zise cu disperare îngrozitoare în suflet. În aceeași clipă pașii ei răsunară în ogradă. El îi recunoscu, deși niciodată nu și-a dat seama că-i cunoaște... Pașii intră în tindă și se înmoaie, apoi se opresc șovăind... Apostol simte șovăirea și iar își aude limpede bătăile inimii... Pe urmă clanța se mișcă fără
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aruncă o privire spre ferestre și deodată se însenină, ca și când ar fi găsit cheia înțelepciunii, și mormăi: ― E cam de dimineață, dar... trebuie! Porni fără să se mai uite înapoi, și nici nu se opri până la poarta preotului Boteanu. În fundul ogrăzii, în ușa grajdului, popa vorbea cu cineva, în capul gol, cu spatele spre uliță. Apostol deschise portița. Scârțâitul țâțânilor făcu pe Boteanu să întoarcă îndată capul. Soarele îi umplu fața de lumină. Mai aruncă două vorbe în grajd și veni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fi așteptat lămuriri. ― Îmi trebuie răspunsul acuma, numaidecît! continuă Apostol, enervat puțin de tăcerea bănuitoare a țăranului. Să nu crezi că mi-a trăsnit prin cap așa... M-am gândit bine și am cumpănit... Vidor întoarse ochii spre ferestrele dinspre ogradă, oftă, se scărpină în ceafă, clătină din cap și apoi zise rar, uitîndu-se cam pieziș la ofițer: ― De... domnule locotenent, vorbă mare ai spus, recunosc, că știm și noi omenia și cuviința, măcar că suntem oameni de rând, cum ne-a
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obrajii lăcrimați, rugătoare și înfricoșată. Dumnezeu să-ți ajute! ― Amin! murmură Apostol, închinîndu-se. Pe urmă o strânse în brațe și o sărută, șoptindu-i în ureche, ca o mărturisire de dragoste: ― Liniștită... N-ai grijă... Mireasa mea... Plutonierul stătea în mijlocul ogrăzii, rezemat într-un picior, cu mâna în șold, cu ochii închiși, parcă i-ar fi fost teamă de lumina soarelui. Zărindu-l așa, Apostol Bologa își reaminti brusc că l-a văzut în Zirin, la execuția lui Svoboda, instruind în spatele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
răpăiala motorului furios auzea limpede zumzetul frunzelor tinere de fag și clinchetul sec al acelor de brazi din depărtare. Verdele mohorât al pădurilor se îngîna într-o armonie caldă cu albastrul alburiu al văzduhului... 9 Automobilul opri scurt în fața unei ogrăzi largi, cu poarta deschisă. Bologa sări jos, așteptă două clipe pe plutonierul care spunea ceva șoferului, și intrară împreună, în vreme ce mașina trecea mai departe. Două case mari, bătrânești, mărgineau ograda. Cea din dreapta, cu grădiniță de flori în față, văruită de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
albastrul alburiu al văzduhului... 9 Automobilul opri scurt în fața unei ogrăzi largi, cu poarta deschisă. Bologa sări jos, așteptă două clipe pe plutonierul care spunea ceva șoferului, și intrară împreună, în vreme ce mașina trecea mai departe. Două case mari, bătrânești, mărgineau ograda. Cea din dreapta, cu grădiniță de flori în față, văruită de curând, avea vreo cinci odăi. În trei locuia generalul Karg, iar în celelalte două din fund, proprietarul, însuși primarul comunei. Casa din stânga era a unui învățător care a murit, anul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]