3,552 matches
-
străin.... - Interesantă... vederea ta asupra istoriei... - Mie-mi spui?, râde tata, copleșit de modestie. Dar n-am uitat adevărata excepție: Grecia... - A, povestea cu procentele de la Ialta, ale lui Churchill... - Lasă, bre, am auzit și eu prostia aceea - numai un orb nu vede realitatea: În luna lui februar, ’45, (când noi eram În Lagărul de repatriere de la Sighișoara - asta nu se uită, nu se uită...), Stalin avea nevoie să se târguiască cu Churchill - mai dă tu, jupâne, mai las eu, stăpâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
dar eu nu văd nimic, mă ridic și îl îmbrățișez, liniștește-te și totul va trece, din pricina panicii am impresia că nici eu nu mai văd, închid și eu ochii empatizând, ce va spune Noga când ne vom întoarce amândoi orbi, ne vom ghida prin casă după vocea ei. Lasă-mă, îmi îndepărtează el brațele de trupul său, nu am nevoie de îmbrățișările tale, eu cobor jignită din pat, întreg corpul meu este acoperit încă de un strat subțire de dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de drăgălășenia ei, dar pentru noi este deja mult prea târziu, s-a făcut dintr-odată mult prea târziu. Stă cu ochii holbați, aproape ieșiți din orbite din pricina efortului, mâinile lui pipăie patul, mișcările lui sunt deja cele ale unui orb, mă apropii de el, nu te îngrijora, va trece așa cum a trecut și paralizia, doar testele medicale au ieșit bine, el urlă, nu mă interesează testele lor, greșesc tot timpul, sunt sigur că am o tumoră care apasă tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
de patru cai. — Da. E cel de care a trebuit să scape marchizul de Villamayor, pentru că era atît de credincios, spuse valetul, care știa tot. — Poate că ar trebui să fim cu toții credincioși, răspunse matadorul. Ia-ți un cîine pentru orbi — Și atunci ce-am făcut? o Întrebă. Îi povesti. — Partea asta a fost foarte stranie. Nu-mi amintesc nimic. — Îți amintești cînd au plecat vînĂtorii? — Ar trebui. Dar nu-mi amintesc. Știu doar cum s-au dus femeile după apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
aș aminti lucruri. Știi, vreau să te distrezi... — Te rog, nu mai zice „știi“. — O să mă concentrez să nu mai zic așa. E interzis, dar am uitat și am zis. Oricum, n-aș vrea să fii doar un cîine pentru orbi. Nu sînt și tu știi asta foarte bine. Și, oricum, nu așa i se zice. — Știam. Vino, te-ar deranja să stai aici puțin? Se așeză lîngă el pe pat și ascultară amîndoi ploaia bătÎnd În geam, iar el Încerca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
i se zice. — Știam. Vino, te-ar deranja să stai aici puțin? Se așeză lîngă el pe pat și ascultară amîndoi ploaia bătÎnd În geam, iar el Încerca să se abțină și să nu-i pipăie fața frumoasă așa cum fac orbii, Însă nu era alt fel În care i-ar fi putut atinge chipul. O trase aproape și-i sărută creștetul capului. „Trebuie să mai Încerc În altă zi“, se gîndi. „Nu trebuie să mă port prostește În ceea ce o privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
nu mă descurc prea bine la capitolu’ Ăsta. Poți fi sigur de asta. Și ce altceva ai putea face? Nimic. N-ai ce face. Decît, poate, pe măsură ce trece timpul, să ajungi să te descurci mai bine.“ Un tip de gașcă Orbul recunoștea după zgomotele lor toate aparatele din sala de jocuri. Nu știu cît a durat pînĂ să le-nvețe pe toate, dar trebuie să-i fi luat ceva timp, pentru că lua pe rînd toate cîrciumile. Dar lucra totuși În două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
pe marginea drumului, așteptînd să Îl ia și pe el; uneori nu-l lua, caz În care mergea mai departe pe șoseaua Înghețată. Depindea de cît de Încărcate erau mașinile, și mai conta și dacă erau femei Înăuntru, asta pentru că orbul mirosea destul de tare, mai ales iarna. Însă pînĂ la urmă oprea cineva, pentru că era totuși un orb. Toți Îl știau și-i ziceau Orbete, care În partea aia a țării reprezintă o poreclă drăguță pentru un orb, și numele sălii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mergea mai departe pe șoseaua Înghețată. Depindea de cît de Încărcate erau mașinile, și mai conta și dacă erau femei Înăuntru, asta pentru că orbul mirosea destul de tare, mai ales iarna. Însă pînĂ la urmă oprea cineva, pentru că era totuși un orb. Toți Îl știau și-i ziceau Orbete, care În partea aia a țării reprezintă o poreclă drăguță pentru un orb, și numele sălii În care-și făcea meseria era The Pilot. Chiar lîngă ea mai era o sală, tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Înăuntru, asta pentru că orbul mirosea destul de tare, mai ales iarna. Însă pînĂ la urmă oprea cineva, pentru că era totuși un orb. Toți Îl știau și-i ziceau Orbete, care În partea aia a țării reprezintă o poreclă drăguță pentru un orb, și numele sălii În care-și făcea meseria era The Pilot. Chiar lîngă ea mai era o sală, tot așa, cu jocuri și restaurant, și Ăsteia-i zicea The Index. Ambele purtau nume de munți și erau la fel de bune, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tăia pe loc entuziasmul, indiferent despre ce s-ar fi discutat. Punea punct și cu altă tactică, cu vreo Întrebare. Cineva povestea un fapt, antrenându-și aprins Însoțitorii, iar Belbo se uita la interlocutor cu ochii aceia ai lui de orb, totdeauna ușor distrați, ținând un pahar la Înălțimea șoldului, ca și cum ar fi uitat de o bună bucată de vreme să mai soarbă, și Întreba: „Chiar așa s-a Întâmplat?” sau: „Serios, chiar a spus asta?” Nu știu cum se făcea, dar oricine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
viclene, la pândă. „Scârboase creaturi qelippot-ele astea”, zicea Belbo, „agenți ai diabolicului Fu Manchu... Și pe urmă? Și pe urmă, explica răbdător Diotallevi, În lumina Judecății Severe a lui Geburei, zisă și Pachad, sau Teroarea, sefirot În care, după Isaac Orbul, Își face de cap răul, cochiliile capătă o existență reală. „Ele sunt printre noi”, zicea Belbo. „Uită-te În jur”, zicea Diotallevi. „Dar se iese din ele?” „Se intră Înapoi, mai degrabă”, zicea Diotallevi. „Totul emană de la Dumnezeu, prin contracția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În timp ce administratorul se văitase că domnul Garamond evaluase cheltuielile la o cifră prea mică. Zece pagini de clauze cu corp de literă opt, traduceri În străinătate, drepturi subsidiare, adaptări pentru teatru, scenarii pentru radio și film, ediții În Braille pentru orbi, concesiunea rezumatului pentru Reader’s Digest, garanții În caz de proces pentru calomnie, dreptul autorului de a aproba modificări de redactare, competența tribunalului din Milano În caz de litigiu... Bietul ASP probabil că era epuizat, cu privirea deja pierdută În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
din ce în ce mai tare ștergea orice urmă de existență. Nevăzutul se juca cu stelele și le închise dincolo de zările străvezii. Cumplita realitate mă răpusese și somnul căzut ca o poartă imensă de metal aruncă toate aceste elemente într-un hău încă nedefinit. Orb în povara apăsătoare de gânduri caut să-mi definesc eternitatea în imensitatea criptică a naturii. Pierdut simt până-n cele mai îndepărtate forme dematerializarea mea. Locuiesc între cer și pământ, în vifor de oameni. Mă gândesc că semenii mei au ceva
Prin urmele noptilor ude de primavara. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Coman Octavian () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2333]
-
Ascultați-mă: Peste oraș și peste restul lumii va veni, vertiginos, Năpasta, Hecatomba, pe drept și pe de-a-ntregul cuvenită, cu vârf și îndesat, pentru stricăciunea și declinul rasei voastre păcătoase, omenești. Nu vă pripiți ca să vă dați cu presupusul, orbilor! Nu este nimic de origine cosmică, geologică, nimic secularizat, nimic de sorginte nucleară, chimică ori microbiologică, cum vi s-au tocit și vi s-au îndobitocit zilnic mințile. Cu atât mai puțin, nimic de sorginte violent-convențională! Vă vorbesc vouă, prieteni
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
descumpăniți, un ajutor nesperat: coteiul Pizdeluș, cățelul reinventat sub forma unei adevărate grenade defensive! În toiul corului de lătrături și de miorlăituri sălbatice, babornița îngenunchează lângă trupul scuturat de convulsii tonico-clonice și-și urmează descântecul: De-o fi de bărbat, Orb la numărat, Coaia să-i pocnească, Pișatu' să-i curgă, Să se facă gârlă! Șobolanul se zbate, se zbate, se zbate! De-o fi de femeie, Numele să-i steie, Țâța să-i plezneasă, Laptele să-i curgă, Să se
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
spun... Ei, te-am salutat, cucoane, că văd că ne-am oprit, și să ne mai întîlnim sănătoși!... (Deschisese portiera.) Aide, hamal, hamal!... Aici, băiete!... N-auzi, bre? Ce, ești surd?... Unde te uiți, zăpăcitule? Nu mă vezi? Ce, ești orb?... Vino repede și ia astea! Locomotiva gâfâia rar, extenuată. Printre respirațiile ei dominatoare, glasurile oamenilor ce coborau din vagoane și ale celor ce-i așteptau pe peron umpleau cuprinsul gării cu un zgomot aspru din care se ridicau, ici-colo, izbucniri
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
tot mai impertinente lipse de viziune a clasei politice, întărită de o tot mai indolentă miopie socială a populației. Calea speranței se dorește o critică fundamentală a „căii dezastrului” pe care înaintăm astfel cu toții, creduli, ca într-o parabolă a orbilor. Cei care s-ar aștepta la o rețetă macroeconomică salvatoare sau la soluții geo strategice vizionare vor fi deziluzionați, deopotrivă cu cei care se vor bucura cu gîndul la o șarjă devastatoare la adresa mondializării. Nu despre „a lua partea” mondializării
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
un uger de vacă. Corzi de chitară, ruginite și destrămate. Gina se întorcea din când în când spre mine, cu un zâmbet senzual și fățarnic. Aerul se densifica, iar prin bălțile care ne ajungeau acum până deasupra gleznelor înotau prorei orbi cu pielea transparentă și mânuțe de om. Deasupra noastră auzeam clar zgomotul circulației, tramvaiele huruind și apoi îndepărtîndu-se, mașini ambalând motoarele. Fundațiile Bucureștiului își prelungeau din loc în loc până în culoarul nostru câte un cofraj de beton din care ieșeau fire
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu mult mai interesant, și anume când te-ai sărutat prima oară cu cineva. "Păi poți să te săruți și altfel decât cu cineva?" te întreb în timp ce mâna mea continuă să-ți atingă, nu cu viteza, dar cu voluptatea unui orb, contururile feței. "Sigur", îmi spui, și-ți simt buzele mișcîndu-se. Mă înhați cu dinții încetișor, de un deget ,apoi: Cînd eram mică mă sărutam în oglindă." Pe urmă îmi pui o întrebare ciudată, cu o voce albă, reținută: "Ai auzit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Fruntea Puiei începuse să frigă, radia o căldură roșiatică. Ester a privit din nou termometrul, care arăta acum 38 de grade. Și, de pe spinarea zgrunțuroasă a elefantului, am văzut o mână cu unghii negre aruncând o piuliță în pălăria unui orb și un contabil cu mânecuțe răzuind cu lama o cifră dintr-un registru. Am văzut un preot mângâind șoldul unei enoriașe, o coțofană pe marginea căruciorului, privind un sugar, o femeie rujîndu-se. Am văzut un jude rânjind acuzatului și-un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
trupul, survine perspectiva transcendenței ca tărâm eliberator și taumaturg? Situația deficiențelor corporale ce determină o suferință nu ascuțită ci apăsătoare deshide perspectiva unor surprinderi ale transcendenței ascunsă dar activă? În acest sens, spre exemplu, ce vede, într-un mod paradoxal, orbul? Și ce rol ocupă aici amănuntul, detaliul ca fereastră spre energiile transcendente? Suferința motivată numai spiritual este, adesea, generată de îndepărtarea sau pierderea întru moarte a unei ființe în care s-a investit prețuire, respect și, mai presus de acestea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
trup și cea pur spirituală, o suferință ce preia pulsația devastatoare a acestora și îi conferă o proiecție expansivă deschizând și răsfirând intensitatea acesteia. Astfel, orbirea se manifestă ca extensie și văl ce acoperă și învăluie deplin ființa martirizată a orbului. Printr-o forțare a limbajului, putem spune că orbii văd doar spectrul și chipul aform al durerii, ei sunt unicii care o pot privi fața în față, clipă de clipă, asemeni unor vizionari răpiți de hipnoza revelației lor fără contur
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
pulsația devastatoare a acestora și îi conferă o proiecție expansivă deschizând și răsfirând intensitatea acesteia. Astfel, orbirea se manifestă ca extensie și văl ce acoperă și învăluie deplin ființa martirizată a orbului. Printr-o forțare a limbajului, putem spune că orbii văd doar spectrul și chipul aform al durerii, ei sunt unicii care o pot privi fața în față, clipă de clipă, asemeni unor vizionari răpiți de hipnoza revelației lor fără contur și delimitare. Deficiența majoră a trupului resimțită de suflet
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
fața în față, clipă de clipă, asemeni unor vizionari răpiți de hipnoza revelației lor fără contur și delimitare. Deficiența majoră a trupului resimțită de suflet drept cruntă anathemă, orbirea se prezintă ca pierdere sau lipsă dintru început a vederii. Despre orb se spune că nu are lumina ochilor adică acea putință de a vedea. El nu poate răzbate rostuindu-și un drum al pașilor săi printre lucruri și ființe, nu poate ieși din staționarea fără întovărășire, fără însoțitorul ce-i ține
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]