3,686 matches
-
procedând ca și cei ce se aflau mai în urmă, luară pieptiș versantul mai apropiat sau se aruncară în albia largă a râului, căutând scăpare pe celălalt versant ori printre rândurile burgunzilor. Chilperic își scutură prietenul, care urmărea plin de oroare scena. — Să mergem! strigă, îmboldindu-și calul spre coborâș. Dând mereu pinteni cailor, coborâră în viteză cărarea ce îi condusese pe culme, traversară vadul și ajunseră din urmă soldații. Chilperic le porunci să încalece și să-și pregătească armele, în vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
deja era ceva, însă antebrațul stâng era bandajat și i se părea că întreg trupul trecuse pe sub roțile unui car. Simțea mai ales o durere arzătoare în grumaz, iar capul îi era strâns parcă într-un clește. își aminti cu oroare lațul care, într-o clipită, sustrăgându-l morții onorabile pentru care se pregătise, îl capturase, reducându-l la neputință, în vreme ce îl trăgea ca pe o paiață. Din ceea ce se întâmplase după acea nu-și mai amintea nimic. Era oare prizonier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sau fiicele lor, prizoniere în depozit, iar teama și disperarea lor erau atât de mari, încât nu se mai gândeau dacă îi auzeau răspunsurile: însemna deja mult pentru ei să afle dacă soațele lor erau cu adevărat încă în viață, oroarea trecea cu totul în planul al doilea. Sebastianus își dădu iute seama că avea de-a face cu oameni feluriți. Mulți dintre cei care-l înconjurau erau simpli coloni ori sclavi tineri și robuști de la țară, pe care hunii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cruzi decât ei! Ea se răsti deodată: — Taci, romanule! Ai văzut bine de ce sunt ei în stare, nu? Ăștia sunt niște bestii și așa îi și tratăm! Sebastianus nu mai putu să se abțină; văzuse în război tot felul de orori, însă scena aceea îl întorsese pe dos. — Ptiu! izbucni cu dispreț. După câte văd, nu sunteți mai buni decât ei. Nu sunteți decât niște... Se opri la timp, cu greu; dar ea, îndreptându-se în șa și fulgerându-l cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
clipă, se simți jignit, învinuit pe nedrept, fiindcă acele cuvinte îl făcuseră să se simtă meschin, să se simtă un neghiob; în fond, ce era atât de rău în faptul că, în împrejurările acelea deosebite și mai ales după toate ororile la care asistase în acea zi, se simțise îndemnat să caute în compania ei un moment de viață adevărat, un pic de căldură? O scurtă pauză, nimic mai mult. Era suficient de onest pentru a recunoaște că indignarea Lidaniei avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu o sonoritate stranie: amestecate cu ordinele seci ale centurionilor din curte și cu zgomotele îndepărtate, deformate, ale cetății, ele îi transmiteau o senzație plăcută de normalitate, senzația unei vieți senine și laborioase, într-un imens contrast cu veștile despre orori și jafuri ce îi parveneau zilnic din miazănoapte. Dintr-odată, păru să-și amintească de ofițerul ce stătea așteptând. Se smulse brusc de lângă balustradă și dădu să se întoarcă în birou, făcându-l astfel pe transpiratul Fereolus să înțeleagă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vor găsi adăpost și protecție au făcut un măcel înfiorător. Oh, frații mei, cum aș vrea ca ochii mei să nu fi trebuit să vadă asemenea grozăvii! Și cum aș vrea să nu fi luat parte absolut deloc la asemenea orori! însă nu, fraților! Nu pot să spun nici măcar asta, fiindcă tocmai noi, bagauzii, sub comanda lui Eudoxiu și în acord cu cei din Belgica, am fost cei care au făcut să cadă cetatea, cei care i-au călăuzit pe acei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le revindeau, sculpturi, picturi, obiecte decorative de factură antică - multe dintre ele purtând o inconfundabilă amprentă păgână -, salvându-le astfel de frenezia distrugătoare a fanaticilor creștini, și se ocupa, practic, singur de toate, de vreme ce servitorii, aproape toți creștini, priveau cu oroare acel gen de obiecte pe care, nu întotdeauna pe drept, le considerau simulacre idolatre. în ultimii ani, Hippolita aglomerase într-atât casa cu asemenea lucrări, încât devenise din ce în ce mai greu să găsească pentru toate un locșor potrivit în camerele, destul de numeroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o face, când Cilonus atinse, în discuția cu Claudianus, delicatul subiect al jefuirii cetății Divodorum. întrucât în austera cetate locuiau părinții Livillei, Hippolita nu putu să nu-și arate interesul și solidaritatea: — Te trec fiorii când te gândești la asemenea orori, îi spuse, luând un măr dintr-un coș. Mi-ai spus însă că, din fericire, părinții tăi sunt la adăpost. Cu siguranță, au trecut prin momente îngrozitoare. Livilla încuviință: — Da. Nu-mi vine să cred nici acum că pericolul s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care el, fără mare efort, o trăgea de părul lung și blond. încă înainte de a-i distinge trăsăturile, Hippolita știu că era vorba de Flavia. îl simți pe tânărul ce stătea lângă ea dând înapoi un pas și, sufocat de oroare și de frică, murmurând cu o voce pierdută: — Oh! Dumnezeule mare! Fixând-o cu ochi metalici, ironici și pătrunzători, și strâmbându-și gura într-un zâmbet crud, barbarul lăsă coama femeii și îi arătă trupul chinuit, plin de pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alții, ajunși în piațetă cu mâinile goale, priveau în jur cu ochi febrili, nerăbdători să pună și ei mâna pe ceva. Cilonus era acum la pământ: doi barbari, fără să se îngrijească de prezența romanilor din redută, dezbrăcau brutal cadavrul. Oroarea pe care putu să o încerce Hippolita observându-i în vreme ce își disputau mantaua elegantă nu însemna nimic în comparație cu groaza ce i-o dădea villa pradă flăcărilor ori zgomotul ce venea din depozit și strigătele animalice ale prădătorilor, deveniți acum stăpâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de groază. Un colț al încăperii rămăsese gol. Acolo, soldatul îl ținea țintuit la zid pe prizonierul său, ce părea pierdut și înspăimântat. Nimeni, însă, nu-l amenința. Sub presiunea loviturilor din poartă, prezența sa părea acum să trezească numai oroare fugarilor, care făcuseră gol în jurul lui și căutau la el pe sub sprâncene, evitând să-i întâlnească privirea piezișă, chiar amenințătoare, acum că simțea că i se apropie din clipă în clipă eliberarea. La intrare, însă, loviturile se răriră, începeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
băiat, înainte de a obține răspunsul la întrebarea sa; află astfel că tatăl său se numea Reinwalt. Se gândi imediat la faimosul taciturn și îi ceru confirmarea, dar Hippolita nu putu auzi răspunsul, fiindcă în acel moment, primit cu strigăte de oroare de mulțimea adunată în redută, veni dinspre villa înfricoșătorul vuiet al unei prăbușiri. Clemantius, care până în acel moment se ocupase de organizarea capilor de familie și de distribuirea armelor, o chemă urgent, date fiind împrejurările dramatice. — Acoperișul de la aripa servilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
corbilor. Punctuali la întâlnire, se roteau deasupra câmpului de bătaie și începeau deja să se așeze pe cadavre. Rămase astfel pentru o vreme, n-ar fi putut spune cât, așezat pe iarbă, cu capul în mâini, căutând să se sustragă ororilor care-l înconjurau pentru a se regăsi pe sine. în sfârșit, își adună forțele și ridică privirea, contemplând câmpul de luptă: un imens morman de cadavre, presărat cu sulițe înfipte în pământ, steaguri abandonate și arme frânte, printre care rătăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fund. Capitolul II TOAMNA ERA CALMĂ ȘI AERUL mirosea a miere de salcâm. Bătrânul tânjea după acest anotimp plin de grație și maiestate. Traversa cu frică iarna, ca o moarte albă cu colții ei reci înfipți în beregata pământului; cu oroare primăvara, cu a ei violentă și zgomotoasă explozie de sevă și cu dezgust vara, cu formele sale mature și opulente exhibate fără urmă de decență. Toamna era pentru el bătrânețea calmă și înțeleaptă a naturii, dezbărată de poftă, spaimă și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
câte nouă capitole, simetrice, două personaje ce dau, fiecare, câte un titlu: Comisionarul și Arhivarul, profesii atât de depărtate lumii computerului și a sateliților interstelari de astăzi, cum și existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i imobilitatea. Vom afirma de la început că ambele proze sunt un exercițiu de pură asmuțire a verbului, mijind, dar înșelător, sensuri și ridicând întrebări cu răspuns suspendat, cu impenitenta
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
universul erudiției savantului. Mai cu seamă în Arhivarul, unde hobby-ul protagonistului este colecționar de obiecte stranii aglutinează o recuzită magic alchimică de mituri, eresuri, ritualuri păgâne, istorii vânătorești cu animale populând bestiarii medievale, bijuterii diavolești, mașinării fabuloase, unelte arhaice, orori greu de mistuit și imaginat revărsate ca dintr-o cutie a Pandorei în existența ternă a bătrânului, care caută în acest fel să-și întrețină reflexele după pensionare. Este un personaj interesant, chiar dacă neindividualizat pe deplin, de fapt o funcție
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de moarte decât femeile, pentru că au sentimentul trecutului mai puternic, pentru că au inteligența și imaginația mai vii și pentru că ei sunt elementul activ în crearea vieții. Viața, cu cât e mai intensă și mai conștientă, cu atâta are mai mult oroare de neant. Crima fundamentală a naturii împotriva omului e că a pus conștiința unui Kant într-un corp de mamifer supus legilor stupide ale materiei care, cu un curent imperceptibil de aer ori cu o infimă bacterie, poate stinge pentru
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
din ea. Opiniile, ideile ei, dacă n-au timbrul vieții ei, mi-s absolut indiferente, deși tot ce spune mi se pare inteligent (și desigur este, căci acum trei ani, când n-o 1 A abhora - a detesta, a avea oroare de... (fr. abhorrer). iubeam, era inteligentă). Mai mult. Cealaltă femeie interesîndu-mă total, aceasta, care-i ia locul, mă impacientează. Îi simt doar farmecul ochilor, glasului, gesturilor, care sunt și ale celeilalte, îi simt prezența, victorioasa ei prezență, care anihilează tot
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
au disociat. Ori pretenții impertinente de supraom, care vrea să-și deșurubeze creierul de corp, să-l pună deasupra vieții, să joace un joc savant cu propriile lui sentimente, ca într-o partidă de șah jucată cu el însuși. Platonism, oroare de materie, supraom? Dar mărturisește că te arde un fier roșu prin inimă acum, când ți-o imaginezi dormind în dezordinea pânzelor albe! E cineva, încă inexistent, care aspiră în tine la viață și vrea să aibă încîntătoarea și tulburătoarea
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
avea un licăr categoric intimidant. Părea să vină de la o gloată de femei concentrate într-una singură, pe care numai timpul și circumstanțele le separau de coșulețul de tricotat și de sublima priveliște a ghilotinei. Toată viața mea am avut oroare de gloate, de orice fel ar fi fost. — Am copilărit împreună, i-am răspuns, pe un ton aproape neinteligibil. Ce mai noroc! — Ei, haide, haide, a temperat-o soțul ei. — Mă rog, îmi pare rău, i-a răspuns doamna de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mucul trabucului său ar trebui oferit lui Seymour în chip de cadou de nuntă, așa cum se obișnuiește. Doar mucul, într-o cutiuță frumoasă. Poate însoțit de o foaie de hârtie albă, în chip de explicație. Seymour: O prezentare Constat cu oroare că protagoniștii scrierilor mele mă conving întotdeauna, prin simpla lor prezență, că cea mai mare parte din ceea ce am scris până acum despre ei e fals. E fals pentru că scriu despre ei cu o dragoste neclintită (chiar și acum, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
de după rafturile cu cărți. Era la fel de înnebunitor și de atroce la tenis. Jucam adeseori. Mai ales în ultimii ani de universitate, la New York. El era deja profesor la aceeași universitate și au existat multe zile, mai ales primăvara, când aveam oroare de vremea frumoasă, pentru că știam că vreun băiețandru o să cadă la picioarele mele, ca un menestrel de la curțile nobililor, aducându-mi un bilet în care Seymour mă anunța că e o zi minunată și ce-aș zice de o partidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
a dreptul halucinante, dar oricât de halucinante ar fi fost, ele nu se ridicau niciodată la vulgaritatea pe care o creau cuvintele. Imaginile puteau fi oribile, puteau fi grotești, ele nu stârneau În sufletul Mașei acel sentiment de groază, de oroare față de sine pe care-l stârneau cuvintele spuse pe șleau. Ascultându-le, Mașei Îi venea să-și ascundă fața În mâini și să fugă undeva pe câmp, cât mai departe de lume, și acolo, nevăzută de nimeni, să se prăbușească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de o reptilă sau de creaturi venite de pe altă planetă, ce animau filmele hollywoodiene, menite să trezească groază atât În sufletele adolescenților, cât și În ale celor trecuți de prima sau de a doua tinerețe. În ciuda Înfățișării sale care trezea oroare, bătrâna Bertha se simțea minunat. Îi plăcea nespus să-și ungă umerii osoși și spatele cu o mulțime de uleiuri și de creme pe care le căra pe plajă, Împreună cu umbreluțele, rogojinile, rachetele de tenis și saltelele pneumatice ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]