2,327 matches
-
blocheze mii de soldați otomani în regiune. În ianuarie 1918, într-una dintre cele mai ample acțiuni militare ale revoltei, forțele arabe au înfrânt o mare unitate otomană în apropierea satului Tafileh, producând peste 1.000 de victime în rândurile otomanilor, cu prețul a mai puțin de 40 de morți din propriile trupe. În 1918, cavaleria arabă și-a crescut mult efectivele și a fost capabilă să asigure informații prețioase aliaților cu privire la pozițiile otomane. De asemenea, cavaleria arabă a hărțuit neîntrerupt
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
Arabe și a sudului Sirie. Orașul Medina, deși izolat de restul Imperiului Otoman, nu s-a predat decât în ianuarie 1919. Regatul Unit promisese în timpul negocierilor Hussein-McMahon că va sprijini independența arabilor dacă ei se vor ridica la luptă împotriva otomanilor. Cele două părți au interpretat în mod diferit prevederile acestei înțelegeri. La încheierea luptelor, Regatul Unit și Franța nu au mai respectat promisiunile inițiale și au împărțit regiunea în conformitate cu Acordul Sykes-Picot, într-un mod care îi dezavantaja clar pe arabi
Revolta arabă () [Corola-website/Science/321391_a_322720]
-
lățimea de 6,03 metri, cu plafoane sub formă de bolți alternative întrepătrunse. Nartexul exterior era încăperea rezervată celor care nu fuseseră botezați și cărora nu li se permitea intrarea în biserică. La extremitățile lui de nord și de sud otomanii au practicat niște uși de acces spre minaretele ridicate de ei. Bolțile sale întrepătrunse sunt decorate cu frescă. Nartexul interior are bolțile decorate cu mosaic pe fond auriu, iar zidurile placate în partea de jos cu marmură de diverse nuanțe
Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol () [Corola-website/Science/321437_a_322766]
-
Țepeș (care a domnit în Țara Românească, în principal în perioada 1456-62) este cunoscut în toată lumea pentru că a executat mii de oameni prin tragere în țeapă. Unul dintre succesorii săi, Constantin Hangerliu, a fost strangulat, împușcat, înjunghiat și decapitat de otomani în 1799. Horea și cu Cloșca au fost trași pe roată de către autoritățile imperiale austriece (care stăpâneau în acel moment Transilvania) în 1785. România ca stat modern s-a format în 1859, după Unirea Principatelor. Codul Penal adoptat în anul
Pedeapsa capitală în România () [Corola-website/Science/321480_a_322809]
-
permisive. În documentul Rotuls, din 13 iunie 1738, este menționat faptul că la topitoriile din Radimna (vale situată în apropierea actualului sat Cărbunari) erau aduși, sub pază turcească, lucrători din Țară Românească. Se presupune că aceștia erau prizonierii luați de otomani la părăsirea Banatului în 1717, care își răscumpărau libertatea prin munca. Topitoriile de acolo datau, probabil, din sec. al XVII-lea, fiind construite de turci. Odată cu înfrângerea turcilor, în Banatul aflat acum sub administrație austriacă, viața devine mai prosperă, fapt
Bufan () [Corola-website/Science/322384_a_323713]
-
s-au răsculat în mai multe rânduri împotriva domniei autocrate și brutale a lui Milos. O astfel de rebeliune l-a silit să accepte adoptarea unei constituții în 1835. Modernizarea Șerbiei nu a fost bine primită de Imperiul Austriac, de otomani și ruși. Se pare că cele trei imperii vedeau în adoptarea constituției sârbe un pericol pentru propriile sisteme autoritare de guvernare. Ministrul de externe austriac Metternich a ridiculizat Șerbia, noul său steag și pe ministrul ei de externe. Ca urmare
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
că cele trei imperii vedeau în adoptarea constituției sârbe un pericol pentru propriile sisteme autoritare de guvernare. Ministrul de externe austriac Metternich a ridiculizat Șerbia, noul său steag și pe ministrul ei de externe. Ca urmare a presiuiunilor rușilor și otomanilor, Miloš a abolit constituția. Miloš a abdicat în 1839 în favoarea unuia din fii săi, Milan, care a murit câteva săptămâni după urcarea pe tron. I-a urmat la conducerea statului fratele Mihailo. Mihailo a fost detronat în 1842. Familia Obrenovici
Miloš Obrenović, Prinț al Serbiei () [Corola-website/Science/322413_a_323742]
-
de persani, cărora le urmează Alexandru cel Mare în 333 î.e.n., iar mai apoi romanii în 64 î.e.n. Istoria zbuciumată a Siriei continua și după antichitate, astfel începând cu 634 e.n. Siria este cucerită de arabi, în 1516 e.n. de otomani, iar în epoca modernă, ca urmare înfrângerii Imperiului Otoman din Primul Război Mondial, Siria este administrată de Liga Națiunilor sub mandat francez. Siria a devenit independentă la 15 aprilie 1946. Cele mai vechi rămășițe de civilizație umană găsite în Siria
Istoria Siriei () [Corola-website/Science/328971_a_330300]
-
cărți, pierdute între timp, dar transmise de ucenicii săi. Flexibilitatea metodologiei hanefite a permis dezvoltarea dreptului islamic într-o formă care să-l facă potrivit condițiilor speciale din Irak. Mai târziu, școala hanefită a fost adoptată de selgiukizi și de otomani, astfel că învățăturile lui Abū Ḥanīfa sunt urmate în Turcia, în țările cucerite de turci, în cele desprinse din fostul Imperiul Otoman, în cele din Asia Centrală și în nordul Indiei, ceea ce face ca aproape jumătate din islamul mondial să fie
Școli juridice în islam () [Corola-website/Science/328974_a_330303]
-
adepți în Siria și Mesopotamia, unde selgiukizii au provocat declinul ei, prin susținerea ferventă a școlii hanefite. Ibn Taymiyya (arabă: ابن تيمية) și discipolii săi au inițiat în secolul al XIV-lea o renaștere a acestei școli în Siria. Influența otomanilor, care a continuat mișcarea reacționară inițiată de selgiukizi, a adus prejudicii grave acestei școli, avantajând școala lui Abū Ḥanīfa, care a fost numit uneori „imamul suprem”. La mijlocul secolului al XVIII-lea, reforma wahhabită, în frunte cu Muḥammad Ibn ʽAbd al-Wahăb
Școli juridice în islam () [Corola-website/Science/328974_a_330303]
-
mai mult decât oricare alt teritoriu islamic din afara Arabiei. Aproape două secole și trei sferturi "(1250-1517)", mamelucii au dominat una dintre cele mai turbulente regiuni din lume, menținându-și în același timp specificul rasial. Odată cu îndepărtarea lor de la putere de către otomanul (1517) se stinge ultima dinastie locală, creată pe ruinele califatului arab, făcând loc unui nou califat, nearab, cel al turcilor otomani. Dinastia mamelucă, considerată una dintre cele mai puternice dinastii din Orientul Apropiat, a fost una dintre cele mai fascinante
Dinastia Mamelucă () [Corola-website/Science/329002_a_330331]
-
avut probleme nu numai în interior, dar și în relațiile externe. La sfârșitul domniei primului lor sultan apare un nou invadator mongol, Timur, succesor al lui Hūlăgu și al lui Gingis. În afară de Timur, un alt dușman începuse să amenințe regatul: otomanii din Anatolia. Din 1400, Timur distruge nordul Siriei apoi Ḥană, Ḥimș și Baalbek. Avangarda armatei egiptene condusă de sultanul Farağ este înfrântă, iar Damascul cucerit (1401). Farağ vine de la Cairo la Damasc ca să negocieze pacea cu Timur. Moartea lui Timur
Dinastia Mamelucă () [Corola-website/Science/329002_a_330331]
-
a dezertat împreună cu truple care îi erau sub comandă dar și a faptului că armata turcă era mai bine dotată cu armament nou și folosea praf de pușcă. Astfel Siria intră sub stăpânire otomană pentru următoarele patru secole. Din Siria, otomanii pătrund în Egipt dinspre sud iar sultanatul mameluc este distrus pentru totdeauna.
Dinastia Mamelucă () [Corola-website/Science/329002_a_330331]
-
au primit ordinul să atace posesiunile otomane de la sud de Dunăre. Imperiul Rus a mobilizat 95.000 de oameni pe frontul din Balcani sub comanda lui Peter Wittgenstein și 25.000 de soldați în Caucaz sub comanda lui Ivan Paskevici. Otomanii dispuneau de aproximativ 200.000 de oameni - 150.000 pe frontal din Balcani și 50.000 în Caucaz. Apărarea Bosforului era asigurată de 10 corăbii. Armata de la Dunăre avea ca obiectiv principal apărarea Moldovei, Munteniei, Dobrogei și a fortificațiilor de la
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
au limitat să efectueze două zile de bombardamente asupra fortificațiilor, datorită crizei de muniție și lipsei artileriei grele de asediu. După retragerea trupelor ruse de la Șumla, comandantul turc a încercat să recucerească Varna, dar încercarea sa a fost respinsă și otomanii s-au reîntors la începutul lui noiembrie pe pozițiile inițiale. În ianuarie 1829 au avut loc mai multe acțiuni ofensive ale turcilor la Kozlodui și Bazardgic, dar neîncununate de succes. Acestea au fost ultimele acțiuni importante din acea iarnă, care
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
fără ca apărătorii să opună o rezistență notabilă. Un atac unui grup separat al forțelor ruse a dus la cucerirea orașelor Poti și Doğubeyazıt. Ambele tabere s-au pregătit intens în timpul iernii pentru reluarea operațiunilor militare. spre sfârșitul lunii aprilie 1829, otomanii au mobilizat pe frontul din Europa aproximativ 150.000 de soldați și, în plus, puteau conta și pe sprijinul a 40.000 de membrii ai forțelor paramilitare albaneze mobilizate de Mustafa Pașa. Partea rusă avea la dispoziție doar 100.000
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
să se asigure aprovizionarea corespunzătoare a forțelor terestre. Amiralul a ales portul Sozopol care a fost cucerit și ocupat de o garnizoană de 3.000 de ruși. Încercările turcilor de recucerire a orașului au fost respinse de ruși în martie, otomanii limitându-se să blocheze toate căile terestre de acces. Flota otomană a părăsit Bosforul la începutul lunii mai, ceea ce a obligat corăbiile rușilor să navigheze în cea mai mare parte a timpului în apropierea coastei. În aceste condiții rușii au
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
pe 18 iunie. Doar acum a fost o parte a armatei ruse (Corpul 6) a fost trimisă spre Șumla, în vreme ce restul a fost retras în secret spre Devnea și Provadia, în vederea unei viitoare campanii în sudul Balcanilor. Pentru apărarea Șumlei, otomanii au mobilizat toate forțele disponibile - inclusiv cele care apărau trecătorile Balcanilor sau cele din garnizoanele de la Marea Neagră. Trupele ruse au traversat în această perioadă râul Kamcia și, după o serie de lupte în regiune, au traversat Balcanii și au atacat
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
această perioadă râul Kamcia și, după o serie de lupte în regiune, au traversat Balcanii și au atacat fortărețele din regiune și importantul oraș-port Burgas. Aceste succese au fost umbrite însă de răspândirea unor boli în rândul militarilor ruși. Când otomanii au înțeles în sfârșit care era planul strategic al rușilor și au trimis împotriva lor grupările lui Abdurahman și Iusuf era deja prea târziu - înaintarea armatei țariste nu mai putea fi oprită. Rușii au cucerit orașele Aitos pe 13 iulie
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
patrie, iar rușii nu au încetat să amenințe pozițiile armatei otomane. La jumătatea lunii august, rușii au ocupat Sofia și unitățile lor avansate au ajuns la Plovdiv. Diebitsch avea toate atuurile să ceară în mod ultimativ turcilor să accepte pacea - otomanii primeau un răstimp de gândire până la 1 septembrie, după care rușii ar fi reluat în forță atacurile. Pentru ca amenințarea asupra sultanului să fie și mai puternică, au fost organizate coloane de atac spre Constantinopol și s-a efectuat conexiunea dintre
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
8.000 de soldați au intervenit la Guria pentru înăbușirea rebeliunii de aici. Împotriva acestor forțe otomane a fost trimis Paskevici, care a reușit în scurtă vreme să îi alunge pe turci din Akhaltsikhe și Guria. La mijlocul lunii mai însă, otomanii au lansat o ofensivă la scară mare: Seraskerul Gadji Saleh a mobilizat 70.000 și a decis să atace Karsul, pașa de Trabzon în fruntea a 30.000 de soldați a atacat Guria, iar pașa din Van s-a îndreptat
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
ocuparea Țărilor Românești de către armatele țariste până la 1856. În timpul războiului ruso-turc din 1828-1829 toată partea de nord a Dobrogei a fost ocupată de trupele rusești. Cu această ocazie, 18.000 de turci, 200 de tunuri moderne, întreaga flotilă dunăreană a otomanilor au căzut în mâinile rușilor și 65 de sate au fost rase de pe suprafața pământului. Războiul ruso-turc din 1828-1829 a însemnat o grea lovitură și pentru multe localități mari din Dobrogea. Încă de la începutul lui, toate fortărețele, până la Valul lui
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
de 1100 de ani, a primit o lovitură de pe urma căreia nu avea să se mai refacă niciodată în timpul celei de-a patra cruciade, când cavalerii vest-europeni au cucerit Constantinopolul în 1204. Ocuparea treptată a Greciei a fost precedată de victoriile otomanilor împotriva sârbilor. După o primă victorie în Bătălie de pe râul Marița din 1371, otomanii i-au învins în mod hotărâtor pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389 După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
mai refacă niciodată în timpul celei de-a patra cruciade, când cavalerii vest-europeni au cucerit Constantinopolul în 1204. Ocuparea treptată a Greciei a fost precedată de victoriile otomanilor împotriva sârbilor. După o primă victorie în Bătălie de pe râul Marița din 1371, otomanii i-au învins în mod hotărâtor pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389 După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au cucerit Constantinopolul în 1453. În 1458, turcii au cucerit Atena. Grecii au mai păstrat
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
victoriile otomanilor împotriva sârbilor. După o primă victorie în Bătălie de pe râul Marița din 1371, otomanii i-au învins în mod hotărâtor pe sârbi în Bătălia de la Kosovo Polje din 1389 După neutralizarea sârbilor și profitând de războaiele civile bizantine, otomanii au cucerit Constantinopolul în 1453. În 1458, turcii au cucerit Atena. Grecii au mai păstrat controlul asupra Peloponezului până în 1460, iar venețienii și genovezii au mai stăpânit unele insule grecești până pe la 1500, când cea mai mare parte a insulelor
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]