1,967 matches
-
și noi în zei, am avea măcar cui să cerem iertare. Dar fiindcă pământenii au zis că noi suntem zei, îți dai seama că n-are cine să ne ierte. Totuși când ne întoarcem, îmi caut și eu o zeiță pământeană ca a ta, și poate ea o să mă ierte... Gata! Plecăm! Toți aveau capetele în globuri. Și Nefert, care însă nu știa: i-l puseseră în somn. Hor întoarse un mâner, și toate jilțurile se răsturnară, lăsîndu-și călătorii să stea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în alte mări din partea de miazăzi a pământului, neamurile cu pielea întunecată și cu păr cârlionțat și des care locuiau încă de pe atunci pe o insulă uriașă și aproape rotundă, auzind de la un astfel de călător rătăcit despre plecarea perechii pământene în luntrea minunată a străinilor socotiți zei, povestiră urmașilor că după potop oamenii scăpați de la înec au fost strămutați în cer și prefăcuți în stele. Popoarele povesteau întîmplările ascultate, fiecare în felul lor. Unele, moștenind știrea fugii lui Tefnaht în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Nefert ciripi în limba străinilor pe care începuse s-o învețe îndată după plecarea de pe pămînt: - Cârmaciule, nu poți coborî mai curînd? Cu toată veselia lui obișnuită, cârmaciul nu râse. O privi cu mare părere de rău: - Nu pot, floare pământeană... Aici ne călăuzesc legi mai aspre decât ale voastre. De la legile Atlantidei putea oricine să se abată, dar de la acestea nu. - Ca și de la moarte, zise Auta. - Dacă tinerețe veșnică aveți, întrebă atunci Nefert, de ce n-aveți și nemurire? - Crezi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
pe locul ales și singură. Și când se dădură jos pe pământ, pipăindu-l cu tălpile, iar Auta mîngîindu-l și cu palma și aducîndu-și un smoc de iarbă spre obraji, cârmaciul zise oftînd: - Sunt greu ca un elefant! Dar și pământenilor nu le venea ușor, după un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De mai bine o săptămână de când ieșiseră din luntrea lor, străinii
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venea ușor, după un an de greutate totuși scăzută. Ieșiră pe podișul pustiu, mărginit de păduri. Nu se vedea nimeni. Numai vântul sufla prin cedri. CAPITOLUL XXVIII De mai bine o săptămână de când ieșiseră din luntrea lor, străinii și perechea pământeană umblau cercetând podișul și împrejurimile din munți. Numai în ziua a doua au zărit niște păstori, care la vederea lor au început să strige înspăimîntați ascunzîndu-se în vale, fără să se mai arate de atunci. Doi dintre străini, umblau întruna
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și frunze (la urma urmei, în această țară nici nu ploua decât o dată la câțiva ani), privea trist copiii slabi și goi care alergau pe uliți cărând poveri peste puterile lor și în cele din urmă întrebă: - Auta, toate orașele pământene sunt așa? Pământeanul zâmbi amar când răspunse: - În toate găsești ce ai văzut acum, dar nu e așa peste tot. Aici stă sărăcimea. Să te uiți mai departe! Peste puțin, trecură pe niște străduțe mărginite de șiruri drepte de căsuțe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stăpînă! Mirosea amestecat a lemn vopsit, plăcinte, pește, uleiuri înmiresmate, oțet. Simțind mirosul plăcintelor calde, văzând grămezile de curmale dulci și ulcioarele cu vin, Auta înghiți în sec, dar tăcu. Nefert însă nu-și mai putu lua ochii de la bunătățile pământene. - De când tot înghit sâmburii și pietricelele voastre, am uitat să și mănînc! zise ea alintîndu-se. - Și nu te simți hrănită îndestulător? zise Auta fără să-și poată lua ochii de la o grămadă de faguri de pe o bucată de pânză curată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rostește numele? Femeia necunoscută începu să rîdă: - Când ai să mă duci în stele, tot n-ai să știi? Uite, îți mai spun o dată, dar nu mai uita: Mehituasehet mă cheamă. Auta și ceilalți doi priveau uimiți. Cine putea fi pământeană care vorbea cu atâta liniște de călătoria în stele? Cu greu, Auta îi încredință și pe ceilalți doi prieteni ai săi că nu li se va întîmpla nimic în luntre. Și izbuti mai ales cu ajutorul zglobiei Nefert, care zise luînd-o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grijă marginea fagurelui, cârmaciul zâmbi de plăcere și zise bucuros: - Nu e mai dulce decât zeița mea Mehituasehet! Am spus bine? Și numaidecât după aceea își porni luntrea, fără a bănui, încîntat cum era de cei dintâi fiori ai dragostei pământene, ce se poate petrece într-o călătorie prin văzduh. CAPITOLUL XXX În clipa când luntrea săltă și țâșni în aer, cei doi străini împreună cu Nefert și cu Auta își priviră cu grijă tovarășii de călătorie. Ntombi își dădu seama cea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
v-a trimis Osiris să ne luați pe toți în țara lui! Dar nu-mi pare rău. Sau poate că sunteți zeii Min și Uh ai noștri... Da, tu ești Min, cel care te-ai uitat cu dragoste la o pământeană, la Mehituasehet a ta! Căci Min este zeul care stăpânește zăvoarele. Tu descui zăvoarele cerului și pe ale inimii. Iar tu ești fără îndoială Uh! îi spuse celuilalt. Te-am văzut cu un toiag umblând aici pe mal, chiar dacă toiagul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
fript! - Ntombi le-a aruncat în apă! spuse vinovat Mai-Baka, sărind în picioare și punând mâna pe arc. Dar dacă zeul poruncește, pot să vânez alte păsări. - Deocamdată nu! Odihnește-te, Mai-Baka, îl opri străinul râzând. Numele date de logodnica pământeană a cârmaciului, și pe care în scurtă vreme le folosiră toți căci erau foarte ușor de rostit, îi aduseră aminte lui Uh de datoria toiagului său, așa că porni cu ceilalți spre munte. În luntre rămase numai cârmaciul, sau Min, și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și îndărăt izbutise să împrietenească și pe cele trei pământence. Nefert era însă prietenă și cu gingașa femeie străină. Cu ochii lungi și înguști și cu pielea de culoarea laptelui în clocot, femeia străină părea mai fragedă ca o copilă pământeană, totuși își dăruia prea puține răgazuri, chiar dacă și ei începuse să-i placă să umble cu Nefert pe întinsul podișului să culeagă flori. Acum, când mai veniră două femei, veselia luntrei argintii putea crește, dacă avea să treacă îngrijorarea străinilor
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îngrijorarea străinilor pe care Nefert n-o prea luase în seamă. Deocamdată însă Mehituasehet și Ntombi o privea pe străină cu ochi reci, de vreme ce ea rămase să stea de vorbă în luntrea mare numai cu bărbații, lăsîndu-le pe cele trei pământene (ea, gazda!) singure. Când ajunseră printre flori și ierbi și se așezară, Mehituasehet o descusu pe Nefert despre această străină, iar când află că nu e soția lui Min, răsuflă ușurată. - Dar tu, Mehituasehet, îl iubești pe Min? o întrebă
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mulțimea foștilor robi adunată în jurul focurilor cîntă: Să-ți fie dânsa, Anu, soție de-o seamă cu tine, înalț-o cu numele tău. Toți coborâseră din luntre, la poalele turnului de piatră, ascultând poate cea din urmă oară un cântec pământean. Corul stăpânilor liberi ai pădurii cînta: O cunună bogată ca a lunii i-ai pus pe frunte... Aceștia aveau să răspândească vestea, mai târziu, după plecarea luntrei, că fiii cerului, văzând că fiicele oamenilor erau frumoase, și-au ales dintre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai întoarce la țărâna lui... Vreau s-o mai văd o dată, s-o dezmierd cu palma care s-a dezvățat de ea. A doua zi s-au urcat în luntrea cea ușoară Min, Anu și Auta și patru femei, trei pământene, Nefert, Mehituasehet și Iștar, și una cerească, străina gingașă căreia i se spunea Maat. Mai-Baka nu mai voia să vadă nimic, fiindu-i teamă să nu mai piardă o dată libertatea cu care abia se obișnuise. Întâiul lor drum fu spre
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dezvățase, ar fi vătămat sănătatea celorlalți. Zborul din urmă se făcu deasupra Mării Atlantice, cu câteva ocoluri împrejurul Muntelui Vulturilor unde fusese odată Piscul Sfânt, și apoi luntrea se îndreptă spre răsărit. Și astfel se sfârși cel din urmă drum pământean. După o zi de odihnă, marea luntre, minunata luntre venită din stele începu să fie cercetată în vederea marelui zbor. În acest timp, Hor stătu de vorbă cu semenii de pe planeta lui. Nu le auzi ușor glasul și era înciudat, deși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
văzduh fără să le ating cu mâna, cunosc obârșia omului și a lumii și știu s-o cercetez, dar pentru toate acestea îmi trebuie unelte pe care nu le am. Am învățat în răstimpul vieții mele vreo douăzeci de limbi pământene și vreo patru cerești. Am mai aflat și ceva înțelepciune. Asta-i singura mea avuție, dar văd că pe pământ nu e bună de nimic. Cel puțin acum... Babilonianul nu mai râse, nici nu mai zâmbi. Umblară multe zile împreună
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
-i dăduse nimeni de înțeles c-ar fi făcut-o cu un anumit scop. - D'aia mi-am făcut praf și pulbere fiecare oscior?! Ca tu să săvârșești, acum, una dintre cele mai ireparabile greșeli... Din câte le e dat, pământenilor, să comită?! 357 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Până la urmă, căzură la înțelegere ca madam Nicolici să rostească, tare și răspicat, blasfemia, Sinistratul încuviințînd o singură dată din cap. Liceanul intuia că poezia domnului Cîrlova se va dovedi o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
120} Și-n poiana ce ridică nalții trunchi cu frunze rare, Raza lunei alb pătează umbra verde din cărare, Filomela împle codrii cu suspine de-amoroși. Joe preschimbat în tânăr, cu immobili ochi sub gene, Pândea umbra mlădioasă unei fete pământene - Ei se văd, ca să se mire, cum de sunt așa frumoși. A fi râu e-o fericire, căci în nopțile-argintie Câte grații tăinuite se descopăr, i se-mbie Și ascultă cu iubire tot ce valurile-i mint. Lui i se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
îl întreabă de nu-i frate, De nu-i văr cu Don Juanul ce cânta de gard dincolo. Dar monahul cel sinistru zise tragic: - "O! Apollo 80Mă ferească să fiu rudă cu-aste firi întunecate. Nu! pe mine preuteasa zeității pământene Lîngă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă, "M-a lipsit de demnitatea de cucoș - ca să-mi surâdă În a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. "Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, "Văd în lume și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vede încă pe copilă. {EminescuOpIV 230} Ea vedea în înțeleptul cu-arătare reverendă Prototipul cucoșimei, pe-al cucoșilor cucoș, Când cu flori de-oratorie și cu ochi bisericoși, Adâncit platonizează în tiradă somnolentă. Astfel dar fini și dânsa drumul sorții pămîntene: Arde lumânarea vieții până la un căpițel. Și acum la bătrânețe, să-l uzeze și pe el, Ea drept candelă l-aprinde ființei suprapămîntene. Unt de lemnu-n sînt-pretinsa vatră a bigoteriei E același ce-n amoruri pămîntene-a licurit; Duhul sfânt în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mânia s-o întărt, Ca lumea ș-a ei chipuri să-mi pară vis deșert De muierești cuvinte și lunecoase sfaturi. Ușor te biruiește poftirea frumuseții, Ziceam - și o privire din arcul cel cu gene Te-nvață crud durerea ființei pământene Și-n inimă îți bagă el viermele vieții. Venin e sărutarea păgânei zâne Vineri, Care aruncă-n inimi săgețile-ndulcirii, Disbărbătează mintea cu vălul amăgirii - Deci în zădar ți-i gura frumoasă, ochii tineri. De cât să-ntind privirea-mi, ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea albă, de-argint îi e talarul, Pe umerii de marmur aripe se disfac, Pe fruntea lui, în păru-i, flori roșie de mac... Cine ești tu străine cu negri ochi sub gene? REGELE SOMN Eu?... Eu sunt fericirea vieții pământene. CĂLUGĂRUL Aicea nu ți-e locul, norocul eu nu-l caut, A lumii glasuri multe și glasul tău eu n-aud... Nu vezi tu barba-mi albă și ochii mei... și gură - Abia urmează încă a gândului măsură. Eu nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ce aerul îl împle c-un val de mîngîiere? Putut-a împotriva atâtora să stee Când e așa de dulce și nu-i decât femee? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și sborul cugetări-mi, mândria din cîntare-mi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și scoțând un ciob albastru dosit În buzunăraș admira soarele din Înaltul amiezii până ce zumzetul albinuțelor harnice, mirosul florilor și plutirea celor doi trei norișori Îl adormeau, trimițându-l n Împărăția viselor de unde nu-l putea trezi oarece mică insectă pământeană ce se oprea mirată de rozul obrăjorilor grăsulii și total neinteresanți din punct de vedere alimentar. Adesea, copilul se trezea pe cale naturală dar de cele mai multe ori Îl trezeau vocea și cântecul supranatural al Didiței, afon și pătimaș scos din gâtlejul
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]