3,306 matches
-
inventează propria voce, lectură, tonalitate și sens! Care este rolul dialogului pentru dvs.? Dialogul "clasic" nu mă interesează, utilizez un "dialog prin cele cinci simțuri" mai întîi! Fiecare narator poate fi oricine! Fiecare cititor este un narator al cărții! Dialoguri pariziene Sunt doi monștri sacri ai literelor franceze, din aceeași generație cea de dupa al Doilea Război Mondial, se citesc și se admiră dintotdeauna, dar nu s-au cunoscut pînă acum cîteva zile, deși s-au întîlnit întîmplător pe stradă, pe lîngă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pînă nu demult, timpul avea timp și conținutul unei scrisori nu privea aproape niciodată iminența, ci se înscria, ca rostire de sine, într-o anume durată. E ceea ce ne amintește substanțialul tom François Mauriac, Correspondance intime, apărut recent la editura pariziană Robert Laffont (2012), în colecția "Bouquins" coordonată de Jean-Luc Barré, unul din cei mai avizați biografi ai scriitorului, ce reunește peste 860 de scrisori (dintre care o sută inedite), prezentate și adnotate de nora romancierului, Caroline Mauriac. Paradoxal, poate, grăbiții
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
idolatrii! Că unele refuzuri sunt semne ale unei iubiri mai adînci decît adeziunile filistinilor avari și prefăcuți. Fără să vreau, le raportez pe toate la Hristos. Zarurile aruncate au fost descifrate ...Sau cel puțin așa suține tînărul și neliniștitul filosof parizian Quentin Meillassoux, profesor la celebra Ecole Normale de pe rue d'Ulm, într-o recentă publicație a sa, Le Nombre et la Sirène /Numărul și Sirena (2011), în care abordează mult discutatul secret al poemului emblematic al lui Stéphane Mallarmé, "Un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Bigger than life Ghicitoare: ce iese dintr-un bandit evreu, născut în Algeria, și o franțuzoaică burgheză, catolică și reacționară? Răspuns: un mare scriitor atipic. Îl cheamă Philippe Djian și are 65 de ani. Complement de ghicitoare: ce mare editură pariziană și-a făcut un obicei din a "rata" debutul unor scriitori talentați și non conformiști (vezi Proust, Céline etc.)? Răspuns: Gallimard, desigur. Philippe Djian e relativ puțin cunoscut cititorului român. Poate mai degrabă cinefililor, căci filmul 37,20C dimineața, al
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lume, m-am simțit pierdut, ridicol, cu tot bagajul meu de intelectual, inutil, la vedere. După cîteva clipe nesfîrșite, am scos un "bună ziua" în spaniolă. Tăcere. Mi-a răspuns unul dintre ei, destul de caraghios, cred. În salonul unui apartament tipic parizian, în fața a doi indieni, cel care s-a simțit prost, fîstîcit, în plus, a fost omul așa-zis cultivat. Descumpănit, fără vlagă, m-am așezat pe scaunul cele mai apropiat, așteptînd într-o tăcere comună, fără nume... Încetul cu încetul
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
tăcere, și-a făcut mereu simțită prezența discretă în celălalt Cioran, cel malițios, lucid și insolent, care a continuat să cearnă viața, oamenii și pe Dumnezeu prin sita ironiei sale tonic asasine, croindu-și o cale regală printre toți scepticii parizieni. Saltul fără plasă de protecție într-o limbă spre care nimic nu îl chema ființial le-a fost benefic amîn durora. El și-a maturizat și disciplinat gîndirea, și-a canalizat excesele, și-a desăvîrșit mijloacelor de expresie, învățînd să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
falsifică parțial receptarea, deoarece orizontul de așteptare a publicului s-a deplasat între timp. Tînărul Cioran uimește prin patima și fanatismul său ames tecat cu luciditate, înzecite de un aer aparent boem, de sponta neitatea și dezinvoltura limbii române. Adultul parizian le regăsește cumva în magnifica impertinență a scăpărărilor sale ironice, în pasi unea sa pentru formulele corozive și paradoxale, în arta sa de a întreține echivocul, pe fond de incurabilă nostalgie a apropierii de divinitate. Pîrîul impetuos al munților transilvani
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în franceză (1949) sună astfel: "I'll join with black despair against my soul / And to myself become an enemy." (Richard III)... O singură perspectivă, se pare, s-a schimbat radical între operele din tinerețea românească și cele ale adultului parizian: adeziunea ideologică. Mai exact, exaltările și furiile juneții, speculațiile iraționale și nebunia grandorii mișcărilor de extremă dreaptă din acele vremuri (evocate îndeosebi în Schimbarea la față a României), sunt privite de vîrstnicul Cioran cu un amestec de rușine, incredulitate și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
scrieri literare la sfere teatrale, sau chiar publicitare. Drept e că, în acest sens, scriitorul e privilegiat de forma aforistică a gîndurilor sale, ce se pretează prin excelență la o asemenea valorificare, reînviind parcă spiritul spadasinilor cuvîntului din elegantele saloane pariziene de acum două sau trei veacuri. Nu ne propunem aici să ne oprim asupra vreuneia din dimensiunile binecunoscute și explorate ale dureroaselor sale confruntări cu divinul, cu fantomele istoriei, sau cu o omenire în declin, căci cei ce se încăpățînează
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, dar mai mult ca înclinații antimoderne. La începutul secolului al XVII-lea, ortodoxia rusească a renăscut și prin contribuțiile moldoveanului Petru Movilă (1586-1647). Deși fusese educat în mediile catolice din școli pariziene și poloneze, el a slujit valorile ortodoxiei ruse. I-a urmat un alt moldovean cu origini grecești, Spătarul Nicolae Milescu (1636-1708), care a ajuns traducător și ambasador al țarului în China. Alți români influenți în formarea culturii ruse premoderne au
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Cum au trădat democrația universitățile și au sărăcit sufletele studenților?, traducere din engleză de M. Antohi, Editura Humanitas, București, 2006, p. 500. d) R. Guénon, Criza lumii moderne, traducere de A. Manolescu după varianta apărută în anul 1946 la editura pariziană Gallimard, Editura Humanitas, București, 2008, p. 169. e) Allen M.Winkler, Trecutul apropiat. Eseuri și documente despre America de după cel de al Doilea Război Mondial, traducere de Corneliu Nicolescu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p. 423. 4. a) I. Berlin, Cinci
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în mod constant, diferența. La sfârșitul textului său despre Paris, capitală a secolului al XIX-lea, Benjamin arată cum, emancipate de sub tutela artei, obiectele ezită în același timp să treacă pragul către statutul de marfă: prin expunerea în vitrinele arcadelor pariziene, ele devin obiect de divertisment, se adresează mai degrabă dorinței și reveriei decât uzului. Analiza caracterului fantasmatic al mărfii ocupă o bună parte a paginilor lui Benjamin. Ea nu intră însă în atenție aici decât în măsura în care lămurește o chestiune de
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
lumii de către Blanqui. Voi relua în capitolul al treilea cazul cel mai interesant al fantasmagoriei urbane, anume relația flaneurului cu mulțimea care populează străzile marilor orașe și care, ca fizionomie, reprezintă o colecție infinită a tipurilor umane. În fine, „arcadele“ pariziene sunt locul în care mirajul noului, suprapus peste obiectele propriu-zise și creând astfel efectul fantasmagoric, este etalat în puritatea sa și valorificat ca atare, devine el însuși o marfă de felul celei pe care o substituie. Fantasmagoriile sunt, în sinteză
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
proprie pentru secolului al XIX-lea intrarea lucrurilor din domeniul reic în cel fantasmagoric, mani festarea lor ca imagini. În varianta din 1939 a textului Paris, die Hauptstadt des XIX. Jahrhunderts, Benjamin prezintă această chestiune ca miză fundamentală a proiectului parizian din Passagen-Werk. În ceea ce privește experiența flaneurului, două sunt domeniile privilegiate ale imaginilor fantasmagorice: mulți mea trecătorilor și universul mărfurilor. Ca un exemplu al momentului epistemologic al acestei experiențe, mă voi referi cu precădere la primul domeniu. „Die Menge ist der Schleier
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
decisivă: aici învață autorul german nu numai tehnica de a se pierde pe străzile sinuoase, ci și „fidelitatea“ în locuirea unui cartier. În Berlin, cartierul este o vecinătate funcțională (Bessergestellten), dar tocmai prin acest fapt, prin oglindirea în alteritatea lui pariziană, își dezvăluie potențialitățile magice. Franz Hessel, cu „celebrarea“ berlineză a timpului petrecut împreună cu Benja min în Paris, este ultimul ghid urban menționat în Berliner Chronik și paznic (Hüter) al experienței urbane care își regăsește caracterul speculativ. 4.1. Metropola: text
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
de nepăsare de dinaintea sfârșitului, a alimentat un număr considerabil de cercetări pe care Mitchievici le cunoaște și discută dintr-o perspectivă mereu atentă și la evoluțiile artistice românești. Dacă explozia modernității fusese redusă de istoriile canonice ale artei la avangardismul parizian, se recunoaște astăzi în cultura și arta vieneză un alt pol al modernității cu timbrul ei distinct în care timpul nostru pare să se regăsească. Autorul recuperează o întreagă categorie de artiști foarte apreciați în jur de 1900, cei grupați
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un demonism minor al frivolităților de café-concert, al vieții luxoase ale curtezanelor metropolitane. Pe un alt palier social decât la Tolouse-Lautrec, mai apropiat de cel pe care Baudelaire îl desemnează drept "pictorul vieții moderne", Constantin Guys, Emilian Lăzărescu ilustrează viața pariziană trepidantă, care constituia un model prestigios de decadență, cu scene de bal, dar și cu colțuri pariziene celebre precum în Rue de Montmartre, cu momente nocturne care răspândesc acea fosforescență a atracțiilor inavuabile ale marelui oraș. Conceput ca titlu pentru
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
social decât la Tolouse-Lautrec, mai apropiat de cel pe care Baudelaire îl desemnează drept "pictorul vieții moderne", Constantin Guys, Emilian Lăzărescu ilustrează viața pariziană trepidantă, care constituia un model prestigios de decadență, cu scene de bal, dar și cu colțuri pariziene celebre precum în Rue de Montmartre, cu momente nocturne care răspândesc acea fosforescență a atracțiilor inavuabile ale marelui oraș. Conceput ca titlu pentru o întreagă serie de eseuri, baudelairianul pictor al vieții moderne sesizează locurile comune ale modernității transmutată printr-
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din recuzita literaturii și artei decadente către care deschid prozatori precum Barbey D'Aurevilly cu Preotul căsătorit și ciclul Diabolicelor, K.J. Huysmans cu Liturghia neagră, Villiers de l'Isle Adam cu Povestiri crude și insolite sau Catulle Mendès cu Monștri parizieni; Prizbizewsky cu Sinagoga diavolului etc. sau ilustratori precum Félicien Rops sau Aubrey Beardsley. Nu toate acestea se vor reflecta în operele simboliste ale artiștilor plastici români asupra cărora își exercită influența Sămănătorismul, dar și lecția grigoresciană a utilizării subiectelor din
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
remarcabilă, Mélanges sur l'Art Français, apărută la Paris în 1913, și unde aceasta utilizează și o parte din articolele sale publicate în L'Independance roumaine. Elena Mateescu îi dedică un studiu acestui critic de artă pe nedrept uitat, "Cronicile pariziene ale Mariei Bengescu", publicat în Studii și Cercetări de Istoria Artei (Seria Artă Plastică), evidențiind locul semnificativ pe care-l ocupă simbolismul și mai ales Gustave Moreau în preocupările acesteia: "Tendințele simboliste, ce ocupau încă în arta primului deceniu de după
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dificilă simplificare, de unde se poate învăța deopotrivă să rezumi și să stilizezi peisajul și mașina în scop ornamental"128. Cum se poate vedea, arta afișului și modernitatea întrețin o relație cordială, iar feroneriile Art Nouveau care decorează intrarea în metroul parizian la 1900 revendică acest nou contract social și deopotrivă estetic. Un exemplu "românesc" este Pal (Jean de Paleologue) care a debutat cu proiecte de toaletă și noutăți în lumea modei în speranța de a deveni un Chéret, Grasset, un Aubrey
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
1893, unde a devenit cunoscut pentru afișele sale, o parte făcând reclamă ciclismului, dar și ca ilustrator pentru reviste ca Vanity Fair, Plume, Cocorico, Frou Frou, Sans Gene, Vie en rose etc. Complet deziteresat de întoarcerea în România după cariera pariziană, Pal avea să emigreze în America, fiind înregistrat ulterior ca artist american. Bachelin oferă un alt exemplu în măsură să creeze emulație, școala artistică poloneză, printre primele din lume, unde se disting artiștii din Cracovia și Lemberg. Este exemplul cel
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
interesant studiu, "Paciurea, le monument d'Eminescu et Rodin", Ioana Vlasiu insistă asupra filiației rodiniene a acestei sculpturi și implicit asupra caracterului ei simbolist, prin ruptură cu tradiția academică și conceptul de monument public în secolul XIX. Perioada de formare pariziană a lui Paciurea, 1894-1899, coincide cu travaliul artistic rodinian pentru edificarea celebrei sculpturi de atmosferă dantescă, Poarta Infernului, finalizată și expusă abia în 1900, dar cunoscută prin intermediul publicării desenelor preparatorii în 1897, dar și a detașării și individualizării ca lucrări
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care-l va ucide la vârsta de 47 de ani, după o lungă agonie. Decadența are aici sensul destinului, cu metamorfoza dandy-ului într-un "peintre maudit". Primele autoportrete subliniază eleganța și ținuta mondenă a pictorului, precum autoportretul atribuit perioadei pariziene. Pictorul poartă costum și o cravată papion, totul de o maximă sobrietate. Cu un costum similar, jiletca deschizându-se într-un unghi adânc lasă să se vadă plastronul și papionul, îl descoperim în centrul fotografiei de grup făcută în 1898
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în centrul fotografiei de grup făcută în 1898, cu ocazia vizitei lui Josephin Péladan în România. Pictorul se află în mijlocul membrilor societății "Ileana", în dreptul lui stă așezat scriitorul francez Joséphin Péladan, căruia Luchian îi va face un portret. Acest portret parizian este foarte interesant, o parte a feței pictorului, un obraz, este învăluită în umbră. Efectul de contrast astfel creat, relevă el și o posibilă scindare a personajului la nivel simbolic? O parte a personalității sale este lăsată în umbră, alta
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]