3,006 matches
-
apoi microfonului. Autoarea recurge la gestul de a realiza o emisiune despre mamă, deoarece și ea trebuie să beneficieze de memoria colectivă, nu doar deținuții pe care îi amintește, pe care încearcă să-i ajute, cumva în sensul răsplătirii sacrificiului. Pecetea acestuia o poartă în toate acțiunile de solidaritate, de recuperare a victimelor comunismului. Păstrarea vie a amintirii mamei nu este doar un act participativ la procesul comunismului, ci și un act necesar oricărui exilat conectat la trecut, la identitatea moștenită
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
decorații pe piept, la ieșire li s-au înmânat și câte un castron mare plin cu sărmăluțe proaspete. Mulți din ei au primit și câte o portavoce electronică cu amplificator de mare capacitate sau chiar permise de "Portcip 5D" cu peceți și semnături în original. Interesant. Cum or fi arătând? Pot să-i văd și eu? Numai de la distanță. Fiind curați ca lacrima, cineva, chiar și din greșeală, ar putea să-i murdărească. Din acest motiv au în jur un cerc
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
sa pentru apărarea ortodoxiei credinței într-o perioadă și într-un mediu în care credința păgână și superstițiile erau încă puternice. 4. Dragostea și pacea creștină ca principii de viață morală Întregul misionarism al Sfântului Niceta s-a desfășurat sub pecetea unui cald umanism, care își avea temeiul în dragostea lui față de Dumnezeu, față de oameni și față Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, a cărei unitate și pace a dorit-o din tot sufletul și pentru a cărei realizare s-a dăruit în
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
nu se pot face decât judecăți relative și provizorii. Singur testul timpului este relevant, de aceea, deși îi prețuia pe Racine și Corneille, doar posteritatea putea decide dacă în timp vor fi alăturați lui Sofocle sau Euripide 55. Într-adevăr, pecetea valorii este dată de rezistența la eroziunea vremurilor, pe de altă parte însă, și sacralizarea excesivă a trecutului poate cauza prejudicii generațiilor ce vin. Din acest punct de vedere, Disputa impune câteva probleme esențiale ce vizează raportarea literaturii la tradiție
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și mai mult meschinăria conflictului propriu-zis. De altfel, ideea inutilității disputei se relevă și prin maniera în care sunt redate cele două tabere Anticii sunt creionați pe tot parcursul textului într-o lumină favorabilă, în timp ce Modernii sunt puși constant sub pecetea caricaturii, a ridicolului, ceea ce sugerează că laurii victoriei au fost atribuiți încă dinainte de a începe lupta, cel puțin din punctul de vedere al autorului. Ca urmare, deși se specifică de la începutul textului că finalul bătăliei este necunoscut întrucât s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
concrete a scos în evidență alți ani ai acelui interval temporar, ani cu un ecou mult mai puternic în ceea ce privește sfera literelor și evoluția ideilor, în general. Astfel, Paul Hazard identifica o perioadă aparte între anii 1680 și 1715, pusă sub pecetea a ceea ce criticul francez a numit "criza conștiinței europene". De altfel, 1715 (care reprezintă anul morții lui Ludovic al XIV-lea) este considerat în mod frecvent punctul de răscruce a celor două epoci literare cea clasică și cea iluministă. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
care transcende condițiile istorice particulare care au generat-o.136 În acest sens, se afirmă că diferențierea de modelul francez nu reprezintă decât o altă fațetă a aceluiași curent literar, concluzionându-se că "a existat un puternic clasicism englez, purtând pecetea spiritului iluminist și sentimentalist burghez."137 Se observă, totuși, în această afirmație amestecarea a trei tipuri de viziuni estetice și anume cea clasică, iluministă și romantică (prin aluzia făcută la sentimentalism), ceea ce demonstrează până la urmă impuritatea epocii. Oliver Elton în
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
o icoană, nu e descriere; este mai mult, este natura însăși înfățișată înaintea noastră prin frumoasele lui versuri; e o oglindă magică ce ne strămută și ne răsfrânge într-însa natura."219 Noțiunea de natură vehiculată de Heliade aici poartă pecetea accepțiunii clasice, care se referă la natura umană. De asemenea, se atrage atenția asupra meritelor lui Homer în reflectarea condiției umane, cu alte cuvinte în mânuirea imitației concept atât de prețuit de clasici. Admirația implică o afiliere tacită, după cum aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sunt înțelepțiți de El și făcuți puternici și cuvântători (raționali) în El, ci este înțelepciunea de Sine, Cuvântul (Rațiunea) de Sine, Puterea de Sine proprie a Tatălui, Lumina de Sine, adevărul de Sine, dreptatea de Sine, virtutea de Sine și pecetea și strălucirea și chipul și, pe scurt, rodul atotdesăvârșit al Tatălui și unicul Fiu, chipul întocmai al Tatălui”. (Sf. Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, XLVI, în PSB, vol. 15, p. 84) „Dar nu trebuie întrebat nici cum e cuvântul
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
mi fie pricinuitor de mare credință. De aceea, de mă va întreba cineva, fie elen, fie iudeu, cum Hristos, Dumnezeu fiind după fire, S-a făcut, mai presus de fire, om, voi spune: da, aducând ca mărturie a cuvintelor mele pecetea fără pată a fecioriei: în acest chip este Dumnezeu, pentru că a biruit rânduiala firii, în acest chip este plăsmuitor al pântecelui și descoperitor al fecioriei, pentru că felul nașterii I-a fost nepângărit și Și-a zidit Luiși negrăit templu, în
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Hristos era un simplu om, să prindă curaj, acum când e mort. Dar ca să afle arhiereii și fariseii că cele ce a pătimit Hristos, pe când trăia, le-a pătimit de bună voie, iată că Domnul îngăduie să I se pună pecete, piatră și strajă; dar n-au putut să-L țină în mormânt. Un singur lucru reușesc să facă: să facă cunoscut mormântul și să fie crezută prin aceasta învierea”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXIX, II
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
și Adevăr, Cartea a VII-a, în PSB, vol. 38, p. 237) „Dar mă întreb cum, deși păreți să fiți înțelepți și nu puțin exercitați prin raționamentele din afară (eline) în capacitatea de-a cugeta cele rele, socotind că micșorând pecetea lui Dumnezeu-Tatăl, adică pe Fiul, nu cunoașteți că-L micșorați atât pe Acesta, cât și pe Acela, a Cărui pecete este, Care trebuie să aibă în mod necesar cele ce apar în Fiul?” (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
înțelepți și nu puțin exercitați prin raționamentele din afară (eline) în capacitatea de-a cugeta cele rele, socotind că micșorând pecetea lui Dumnezeu-Tatăl, adică pe Fiul, nu cunoașteți că-L micșorați atât pe Acesta, cât și pe Acela, a Cărui pecete este, Care trebuie să aibă în mod necesar cele ce apar în Fiul?” (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, cartea a V-a, cap. 5, în PSB, vol. 41, p. 590-591) „Dar eu, fiindcă socotesc cu totul
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
de Dumnezeu. Pentru că este imposibil să vadă cineva chipul lui Dumnezeu cel nevăzut, fără iluminarea Duhului. Prin iluminarea Duhului vedem strălucirea slavei lui Dumnezeu, adică pe Fiul, iar de Fiul ne ridicăm cu mintea la Tatăl, a Cărui imagine și pecete este Fiul”. (Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap. 26, în PSB, vol. 12, p. 78) „Slăvire veșnică și laudă Tatălui. Veșnică cinstire asemeni Fiului, Cu Duhul Sfânt în biruința slăvilor, Cum fost-a veșnic și în veacul vecilor
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
deosebi ce-i fals de ceea ce-i drept și curat, precum și de a vesti fără rezerve credința Sfinților Părinți, această credință (a Bisericii - n.n.) pe care și noi am primit-o și o ținem mai departe pentru că poartă în ea pecete apostolică, aprobând-o și pe ea ca și pe celelalte învățături de credință stabilite canonicește în scrisoarea noastră sinodală”. (Sf. Vasile cel Mare, Epistole, epistola 92, III, în PSB, vol. 12, p. 269) „... există la noi o tradiție pe care
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
cu pătrundere Dumnezeirea; se numește desăvârșire, pentru că nu-i lipsește nimic”. (Clement Alexandrinul, Pedagogul, cartea I, cap. VI, 26.2., în PSB, vol. 4, p. 181) „Botezul este răscumpărare pentru cei robiți, iertare greșelilor, moarte păcatului, renaștere sufletului, haină luminoasă, pecete neatacată, căruță către cer, pricinuitoare a împărăției cerurilor, harul înfierii”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XIII-a, V, în PSB, vol. 17, p. 493) „Prin botez ni se spală toate păcatele noastre și nu mai suntem
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
strivit; ești vindecat, fără să suferi dureri... !” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XIII-a, III, în PSB, vol. 17, p. 491) 109 „Botezul este răscumpărare pentru cei robiți, iertare greșelilor, moarte păcatului, renaștere sufletului, haină luminoasă, pecete neatacată, căruță către cer, pricinuitoare a împărăției cerurilor, harul înfierii”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XIII-a, V, în PSB, vol. 17, p. 493) „După ce am fost luminați prin botez, ar fi trebuit să nu mai
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
ci numai spălătorie. Se făcea baie în saloane, în condiții precare, utilizându-se în acest scop și un burete, și el trecut cu grijă în inventar. Credem că la cancelarie se afla "pendula", "două părechi de călimări" și cele două peceți cu "Insignia ospiciului". La intrarea în ospiciu există o tăbliță "pentru arătarea orelor de vizită a bolnavilor". În saloane se aflau iconițe cu chipul Sf. Spiridon și o icoană cu "hârtie cu privaz". Încercăm să surprindem, astfel, evoluția spitalului de la
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
XX-lea: cel al nașterii, din 1950, și cel al morții, din 1989, unul marcând ascensiunea sardanapalică a bolșevismului în România, celălalt prăbușirea întregului sistem. A fost asta o simplă coincidență fără legătură cu ceea ce Eminescu numea cartea cu șapte peceți a istoriei, pe care, avertiza poetul, contemporanii săi n-aveau ochi s-o descifreze? Cert e că, în 1989, Nicolae Ceaușescu avea de dat cel de al treilea examen istoric, fiecare dintre acestea la câte un deceniu distanță, după Primăvara
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
receptări a gândirii lui Wittgenstein în cultura română care să se apropie de cea pe care o are opera lui în cultura de limbă engleză sau în cea a altor limbi de circulație universală. Căci scrierile lui Wittgenstein nu poartă pecetea nici unuia din acele atribute care stârnesc în mod tradițional prețuirea și admirația elitei noastre intelectuale: monumentalitatea construcției, solemnitatea ostentativă a meditației existențiale sau o anumită strălucire stilistică. Reprezentările despre excelență sunt însă până la urmă diverse; ele se pot și schimba
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Weininger și-a luat viața în casa lui Beethoven din Viena, omul în care el vedea întruchiparea geniului. În cartea sa, al cărei subtitlu Datoria geniului este o aluzie la Weininger, Ray Monk, biograful lui Wittgenstein, se exprimă categoric în ceea ce privește pecetea pe care a lăsat-o asupra acestuia strigătul disperat al lui Weininger: „Iubirea și dorința sexuală nu sunt doar fundamental diferite, ci se exclud reciproc. În despărțirea strictă a iubirii de dorința sexuală, în atitudinea fără compromis că valoroasă este
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
patru ani ca soldat. Ar fi fost el un alt om, și-ar fi dus viața mai departe altfel? E posibil, ba chiar probabil. Acea conștiință a tragismului vieții, pe care i-au imprimat-o experiențele războiului, a lăsat o pecete de neșters asupra sensibilității sale morale. Încă din primele zile ale războiului, Wittgenstein a trebuit să ia o decizie. Fusese scutit medical de serviciul militar cu un an mai înainte. Participarea la război depindea, așadar, doar de el. A cerut
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lui Wittgenstein cunoștea suișuri și coborâșuri O VIAȚĂ DE EROU? 59 în funcție de capacitatea sau incapacitatea lui de a lucra într-un mod pe care să-l resimtă drept satisfăcător. Revenirea continuă a acestei teme în scrisorile și însemnările sale dezvăluie pecetea de neșters pe care a pus-o asupra sensibilității sale viziunea fundamentalistă asupra vieții a lui Otto Weininger. Odată întors la filozofie, Wittgenstein trăia din nou sub presiunea sentinței necruțătoare a nefericitului său compatriot: „Fii geniu sau dispari.“ Această presiune
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cei care o au) este dator să o cultive fără a precupeți nici o sforțare, nici un sacrificiu. Cel cu adevărat talentat nu are dreptul să trăiască așa cum trăiește un „om normal“. Deviza lui Otto Weininger „Fii geniu sau dispari.“ lăsase o pecete de neșters asupra modului său de a gândi și de a simți. Pentru Wittgenstein etica și estetica reprezentau unul și O VIAȚĂ DE EROU? 97 același lucru, cum a scris el în Tractatus, poate în sensul că cel înzestrat cu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
de indicații convergente în această privință. S-a subliniat nu o dată, îndeosebi de la apariția cărții lui Allan Janik și Stephen Toulmin, Wittgenstein’s Vienna 126 GÂNDITORUL SINGURATIC (1973), că acea orientare a gândirii care își găsește expresia în Tractatus poartă pecetea unui anumit peisaj spiritual și cultural, cel al Vienei dinaintea Primului Război Mondial. O temă asupra căreia s-au intersectat reflecțiile unora dintre cei mai reprezentativi filozofi, cercetători ai naturii, eseiști, scriitori și artiști ai timpului și ai locului a fost cea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]