5,851 matches
-
românești, publicat în 1976. Autorul acordă mai multă atenție tradițiilor din ciclul calendaristic: colindatul, călușul, Anul Nou, privit ca un „discurs ceremonial”, iar din ciclul celor de familie se oprește la „mitul marii treceri”. Pentru cercetarea obiceiurilor a folosit și pelicula cinematografică, filmul despre călușul din Bârca fiind unul dintre cele mai complete. Abia spre sfârșitul vieții P. își adună, în Folclor românesc (I-II, 1998), principalele studii. SCRIERI: Dâmbovnicul, o plasă din județul Argeș (în colaborare), București, 1942; Îndreptar pentru
POP-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288890_a_290219]
-
ci autobiografia, în chiar sensul pervertit impus în anii ’50, de versiune mobilă, corectabilă la nesfârșit, a propriei vieți. Formula autobiografiei favorizează romanescul, supunându-se unui principiu sintactic, spre deosebire de jurnal, care ține de unul morfologic, al „fotogramei”, și nu al „peliculei”. O. a publicat în câteva rânduri secvențe diaristice autonome - în Ucenic la clasici (1979), jurnal al perioadei 1949-1953, sau în Poezie și autobiografie. Micul Paris (1994), pentru 1991-1992 -, dar de regulă a folosit jurnalul ca materie primă topită în romanele
OLAREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288518_a_289847]
-
la „Luceafărul”, „Contemporanul”, „România literară” ș.a. Romanul Zile de nisip (1979; Premiul Uniunii Scriitorilor) este ecranizat în 1981 de regizorul Dan Pița, filmul, intitulat Faleze de nisip, fiind vizionat la câteva zile după lansare de Nicolae Ceaușescu, care îl interzice (pelicula e trimisă la Arhiva de Filme de la Jilava). În 1982 termină alt roman cu caracter „subversiv”, Al doilea mesager (titlul inițial - Ereticul îmblânzit), pe care editurile românești îl refuză; autorul reușește să îl trimită la Paris, unde în 1985 apare
NEDELCOVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288399_a_289728]
-
volumele Statui de celuloid (1972), Filmul. Vocație și rutină (1974), Diorame cinematografice (1983), Stelele Oscarului (I-II, 1996-2002, în colaborare cu fiica sa, Anca-Maria Rusu), în care, axându-se pe criteriul tematic, întreprinde o meticuloasă și pertinentă analiză a unor pelicule românești și străine. Măsurat în aprecieri, limpede și precis în formulări, analistul, care nu se laudă cu înclinația spre teoretizare, e mai întotdeauna convingător, fără să recurgă la artificii stilistice sau la speculații care iau ochii. SCRIERI: Balansoar pentru maimuțe
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
pur fenomenologic este revelație. Am putea vorbi, din acest punct de vedere, despre natura apocaliptică a fenomenalității. Pentru Marion, revelația se distinge după criterii morfologice, în funcție de gradul de saturare al unui fenomen. Pentru Henry, revelația este intrinsecă oricărei apariții, fiind pelicula invizibilă de adevăr care învăluie lumea. Acesta este limbajul în care Michel Henry a ales să spună ceea ce Părinții Bisericii au exprimat prin limbajul participării, anume că în Dumnezeu „trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17,28). Există câteva
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cățărători pe stânci”, „blonde isterice” ori „ferăstraie circulare”. Împreună sau separat, astfel de episoade puteau fi întâlnite în majoritatea copleșitoare a producțiilor epocii. Rolul scenaristului se reduce, prin urmare, la multiplicarea fără discernământ a unor fragmente împinse mecanic de la o peliculă la alta. Mai grav: fraudele semantice intervin în avalanșă, cu o rapiditate ce-l împiedică pe manevrantul de cuvinte să opereze modificările necesare. Una din regulile de aur ale scenaristului (to say much in little - „să spui mult în cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cădere din lumea reală în cea a iluziei, seara „irațională” a lui Marlowe se încheie într-un cinematograf: Așa că m-am dus la un cinema și culmea a fost să dau peste un film cu Mavis Weld. Filmul era o peliculă din acelea cu interioare în sticlă și nichel, unde toți zâmbesc prea mult, vorbesc prea mult și își dau seama de asta. Femeile se urcau mereu pe o scară lungă și arcuită pentru a-și schimba toaletele. Bărbații scoteau permanent
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
supleant al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, în calitate de „scriitor reprezentativ”, într-un moment de „deschidere” a politicii comuniste. Din toamna anului 1968, e redactor-șef adjunct, iar din 1970, redactor-șef la „România literară”. Realizează, semnând scenariul și regia, pelicula de lungmetraj Printre colinele verzi (1970), adaptare cinematografică a romanului Animale bolnave; filmul e inclus în selecția oficială a Festivalului de la Cannes în 1971. B. însoțește filmul la festival, apoi călătorește prin Italia, iar în iulie 1971, aflându-se la
BREBAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
decât un semn privilegiat al realului. Conținutul acestor semne este relativ nediferențiat: semnul este cel care contează” (vezi Mouillaurd, J.-F. Tetu, 2003, p. 89). Prin urmare, simbolistica și semnificația (inclusiv, conotațiile) devin mai importante decât însăși realitatea surprinsă pe peliculă. Principalul vehicul de orientare al semnificațiilor unei fotografii îl reprezintă analogia (cu un fapt anterior, cu un eveniment notoriu petrecut în altă parte etc.). (7) Richard Barthes (1964) detașează două funcții principale ale textului raportat la imagine: de fixare și
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
prozator. După liceu, face doi ani la Școala Politehnică (1960-1962) și apoi practică diverse meserii până în 1970, când va absolvi Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Lucrează ca regizor de film la Studioul Cinematografic București, debutând cu o peliculă documentar-artistică de rezonanță, Apa ca un bivol negru. În 1975 regizează lungmetrajul Tufă de Veneția, după un text de Valentin Silvestru. În 1978, se stabilește în SUA. Va conduce un teatru în Alberta, apoi va trece în Australia, ca profesor
BOKOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285800_a_287129]
-
fie la modul cel mai explicit, ca în Micii mei toreadori (1976), scurte scenarii și istorii cu actori, regizori, comisii de vizionare și cenzură, întâmplări din sala de cinematograf, fie indirect, cumulând memorialistica (ochiul copilului din cabina proiectantului) cu istoria peliculei, așa cum se întâmplă în Pe cuvânt de cineast. Secvențe pseudocinematografice (1995), într-o manieră vecină pe alocuri cu jovialitatea informată obiectiv și savuroasă prin subiectivitate a unui D. I. Suchianu, dar și cu cinefilia egocentrică de tip Radu Cosașu. În orice
BOKOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285800_a_287129]
-
Liviu Petrescu apropie tehnica narativă a autoarei de cea faulkneriană, remarcându-i intenția de a asigura fiecărui personaj o voce care să corespundă fluxului interior al conștiinței. Pe numeroase pagini sunt enunțate dificultățile prezentării simultane a faptelor (chiar și de către pelicula cinematografică); naratorii nu se pot situa decât în urma evenimentelor, cu toată încercarea scriitoarei de a susține convenția simultaneității prin scriitura fluxului interior (stream of consciousness). Însă vocile mai degrabă relatează și explicitează cititorului ceea ce trebuie văzut ca întreg, astfel încât caracterul
BOTEZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285836_a_287165]
-
În eleganța unui cinematograf de modă veche, Tessie Zizmo simte reculul. Cinematograful e plin doar pe jumătate, În cea mai mare parte cu femei tinere, ca ea. Și ele se Înfruptă cu dulciuri din motive sentimentale; și ele caută În pelicula granulată a buletinului de știri chipuri de logodnici. Aerul miroase a acadele și a parfum și a țigara pe care o fumează plasatorul În hol. În cea mai mare parte a timpului războiul e un eveniment abstract, care se Întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
ne ploconim cu toții, de parcă am fi fost prinși cu mărfuri de contrabandă. În afară de luminozitatea orbitoare, mai era ceva ciudat la filmările de amator ale lui Milton: ca Hitchcock, apărea Întotdeauna și el În ele. Singura cale de a controla lungimea peliculei ramase era aceea de a citi contorul dinăuntrul obiectivului. În toiul scenelor de la Crăciun sau de la zilele de naștere, Întotdeauna venea un moment În care ochiul lui Milton umplea ecranul. Așa că acum, când Încerc rapid să-mi schițez anii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
eram. Și cine era acolo? Priviți ecranul. Mama mea Îmi dă un bebeluș de jucărie. Eu iau bebelușul și Îl strâng la piept. Îi duc la gură un biberon de jucărie, oferindu-i lapte. Începuturile copilăriei mele au trecut, pe peliculă sau În afara ei. Am fost crescut ca fetiță și n-am avut nici un dubiu În legătură cu asta. Mama mi-a făcut baie și m-a Învățat cum să mă spăl. Din tot ce s-a Întâmplat mai târziu, bag de seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
examinările lui superficiale. Pe 8 ianuarie 1967 am Împlinit șapte ani. Anul 1967 a marcat sfârșitul multor lucruri În Detroit, dar printre acestea s-au numărat și filmele de familie ale tatălui meu. „Callie Împlinește 7 ani“ a fost ultima peliculă a lui Milton. Scena e sufrageria noastră, Împodobită cu baloane. Pe capul meu stă obișnuitul coif. Capitolul Unsprezece, care are doisprezece ani, nu stă cu fetele și cu băieții la masă, ci stă rezemat de perete și bea punch. Diferența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
supraviețuirea, iar nebunia nu era mai presus de acest impuls animalic. Mi-a restrâns identitatea și obiectivele într-un pliu al conștiinței. Era o barcă de salvare! De acolo îmi puteau umple din nou mintea și deveni imperative pe o peliculă imaculată și lipsită de alte gânduri. Îl vedeam! Era uimitor! Era întâi un firicel de apă undeva în depărtare! Începu să se mărească. Deveni un pârâu, apoi un râu, un fluviu, o mare fără orizonturi! O mare mereu în curgere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Timpului și începeau să se răspândească în el, pierzându-și ei înșiși esența și identitatea. Iar eu pățeam la fel. Eram erodat de milioanele de clipe care treceau prin mine. Eram dizolvat în Timp, cel dintâi diluant! Sunt deja mort. Pelicula era imaculată! NU! Nu! Eu exist încă! Și voi exista mereu! Eu sunt... eu sunt... Eu sunt Corvium! Eu sunt închisoarea Sfetnicilor care au fost și care vor fi! Eu sunt cel care va dăinui veacurilor și va îndruma omenirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care se plimbau nestingherite pe fundul oceanului, la mai bine de zece kilometri sub suprafața sa. Erau într-un tunel de legătură care pornea din scoarța terestră și făcea conexiunea cu structura principală, care era acoperită, așa cum observă Maghir, cu: Peliculă de diamante străbătută de nanotuburi de carbon! Izbitor de incredibil! Cea mai rezistentă construcție de pe Pământ! Cu cât presiunea care apasă asupra ei e mai mare, cu atât mai dură devine! Are două straturi. Cel exterior e supus presiunii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
de nanotuburi de carbon! Izbitor de incredibil! Cea mai rezistentă construcție de pe Pământ! Cu cât presiunea care apasă asupra ei e mai mare, cu atât mai dură devine! Are două straturi. Cel exterior e supus presiunii, iar cel interior, unei pelicule de vacuum. Asta îi dă stabilitatea necesară. Incredibil! Ajunseră în capătul celălalt, deschiseră ușile și avură ceva de furcă cu Gardienii care erau staționați acolo și erau și înarmați, dar Vagabonzii veniră din urma grupului și se avântară asupra adversarilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
care l-ar fi petrecut acolo. Căutară și aici un dispozitiv de autodistrugere, dar nu-l găseau, așa că au cotrobăit după niște explozibil pe care l-au descoperit în depozitul principal de arme. L-au fixat de partea interioară a peliculei de diamant, calculând ei că asta ar trebui să funcționeze. Setaseră conflagrația pentru o întârziere de cinci minute și fugiră mâncând pământul. Ajunseră înapoi în stația subterană exact când în urma lor, în cupola transparentă, apărură crăpături albe ce se lărgiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
acum Îngălbenită și spuma de pe crestele lor, dusă de vânt, se spulbera pe șosea. O mașină mare ne depăși-n viteză și o trombă noroioasă se ridică și ne-mproșcă parbrizul și radiatorul. Ștergătorul automat Începu să se miște, Întinzând pelicula fină de noroi pe parbriz. Ne-am oprit la Sestri să mâncăm de prânz. Restaurantul nu era Încălzit, așa că am rămas cu hainele pe noi și cu pălăriile pe cap. Ne uitam la mașină prin fereastră. Era plină de noroi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
avusese bășici. În timp ce răsfoia documentele, luă cu degetele mâinii stângi niște unguent dintr-o farfurioară și apoi Îl Întinse pe față, atingând-o foarte grijuliu, cu vârfurile degetelor. Își ștergea degetele de marginea farfurioarei până rămânea pe ele doar o peliculă fină de unguent, apoi Își freca fruntea și obrajii, și pe urmă, cu mare delicatețe, Își masa nasul. După ce termină, se ridică-n picioare, luă farfurioara și se duse În camera mai mică, unde dormea. — Mă duc să mă culc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În puținele cuvinte pe care le rostise. Bărbații fac poezie. Un cântec răsunând În munți e Întotdeauna un fel de poezie. Următoarea oprire a fost la intrarea În grădina templului, unde prietenii mei s-au grăbit să-și Înregistreze pe peliculă sosirea. S-au adunat cu toții În spatele unui indicator pe care scria: „Sincer bun venit la Peștera Organelor Genitale Femeiești“. Harry o ținea pe Marlena pe după mijloc, iar ceilalți s-au așezat În funcție de Înălțime. Roxanne era În spatele camerei. Între timp, domnișoara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
-și picioarele, iar când au ajuns la unul dintre templele aflate În spatele unei curți, au fost năuciți de priveliștea străveche care li s-a Înfățișat. Cum cădea ploaia pe streșini, se forma o perdea ca de ceață, un fel de peliculă În spatele căreia se afla o fată frumoasă cu un turban pe cap și o haină Într-o nuanță țipătoare de roz care-i cânta unui băiat; acesta o acompania la un instrument cu două corzi, erhu, instrument care posedă acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]