2,966 matches
-
nu te băgasem În seamă, zice mama, fără să se uite la el. Dacă te ascunzi sub căciulă - și-n casă la dumneata stai cu cușma pe cap? Și soția ce zice, te suportă, așa, Încușmat? - Scuzați, coniță, eram pe plecate... - șeful Își scoate, prelins, căciula. Și hai, dom’locotinent! Săru’mâna, coniță... - Călătorie sprincenată și salutări soției, zice mama. Mai are vată pentru uz personal, mai are? - Asta-i, că nu prea... Dar lăsați, că mai trec eu... - De ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
bătrân i-a poruncit să se Întoarcă acasă, că prea se Întinsese gluma, că a vorbit el la Mitropolie, să anuleze căsătoria cu sărântocul - broscarul o ia și așa, adică Însărcinată. Mama a zis că nu: a plecat de-acasă, plecată rămâne, iar ei să facă bine să se-ntoarcă de unde-au venit. Atunci hoțul cel bătrân a zis că dacă rămâne cu Popescu, el nu-i dă nici o palmă de pământ. Mama a zis că are destul pământ, cele cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
n-au făcut Încă nici măcar o jumătate de pas de plecare, sunt deja buni-plecați. Nu mai suntem de-ai satului, din chiar clipa În care În care am vorbit de plecare. Stau În calidor, dar și eu sunt un demult plecat și numai umbra mea, rămasă, mai vede, mai aude, mai adulmecă ce se petrece În locul din care ne-am zmuls și am pornit-o În lume, drept dinaintea ochilor. Moș Iacob Îi răspunde umbrei, rămase În urmă, a tatei: - D-apăi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
fiindcă tunul acela ar bate mai tare decât bătuse ieri și-alaltăieri, dar a aflat tata de la cineva de Încredere: Rușii au forțat azi-noapte Nistrul. E drept, Îl mai forțaseră și acum câteva zile dar, spre norocul nostru de ne-plecați, Îi siliseră ai noștri să-l desforțeze; așa că descărcasem. Bun. Stau În calidorul casei din Mana. Casa noastră din Mana, făcută, o dată cu școala, de tata; cu mânurile lui. Bun. Stau În calidor și nu mai văd decât, În mijlocul curții, boii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de imagine. Al doilea motiv era acela că, spre deosebire de Julia, care considera orice încăpere plină de oameni era un podium menit să-i expună incontestabila frumusețe, Deborah era aproape invizibilă - se deplasa complet neobservată, cu umerii căzuți și cu capul plecat. Limbajul trupului ei urla „vă rog să mă scuzați“. Femeia a fost ușurată, la modul tangibil, atunci când a ajuns la masă și s-a lăsat să alunece pe scaun. Ce pereche ciudată suntem, s-a gândit Julia. Două femeie foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
singură liniuță albastră și nici măcar o urmă vagă a unei a doua liniuțe. Femeia s-a prăbușit pe capacul de la WC și-a rămas acolo ca o păpușă de cârpă, cu brațele atârnându-i moi pe lângă trup și cu capul plecat. După câteva secunde, i-au apărut în ochi și lacrimile - la început doar câteva, dar curând debitul a crescut până când stropii au început să i se reverse pe fustă, acompaniați de icnete și suspine. Fusese așa de convinsă că de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
strămoșilor tăi, dar, în schimb, o să-ți dăm alte lucruri bune și o să facem ca viața în Sahara să fie mai ușoară, atât de ușoară, că n-o să mai ai nevoie de acele obiceiuri...“ Locotenentul medită câteva clipe cu capul plecat, privindu-și cizmele, ca și cum s-ar fi simțit vinovat, și, ridicând din umeri, așezat cum era pe treapta jeepului, încuviință. — Ai dreptate... Ar fi trebuit să ți se spună toate astea, dar suntem o țară tânără, care de-abia și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
căci în fața lui se aflau, în așteptare, toți oamenii din fort, însoțiți acum de soția lui Razman și de uriașul sergent Ajamuc. — îndreptați-vă spre dune! Se supuse, cu toate că nisipul fierbinte îi ardea tălpile, și merse în tăcere, cu capul plecat și fără să privească pe nimeni, până la poalele dunelor. Când înțelese că nu mai putea înainta și că ar fi fost inutil să încerce să se cațere pe povârnișul abrupt, se întoarse, și nu se miră văzând că locotenentul își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
părinții ei; deschiseseră bodegă și magazin și creșteau viței; vindeau la abator câte șapte-opt viței pe an. Îți dai seama câte milioane rulau, Mirelo, și de bună seamă că Velicu atârna la pricopseala lor. Îl simțeai că-i cu capul plecat și nu mișcă-n front la o adică. Ca și o slugă, deh, își alina și el cum putea osteneala și umilința. Se dedulcea și gusta din ce le pica stăpânilor pe de lături. Își îngăduia mici scăpări, care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
comanda, pune-o p-aia, Velicule, cu băutură și femei pentru toți prietenii mei... Nu p-aia, bă, p-aia cu aș da zile dă la mine... Ba p-aia, ba p-ailaltă, și el zâmbăreț, cu capu’ plecat și urechea plecată, Mirelo, o cârpă și-o zdreanță de om, un milog, grandoman și pervers la o adică, leșinat să calce pe urmele stăpânilor și poate să ajungă mai ceva decât ei, măcar că nu-l țineau curelele și nu-l ducea capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
mintea ei, rămăseseră tot doi, după ce scăpase de cel mic în felul ăla de care ar fi vrut să uite... S-o fi simțit cât de cât la adăpost în iluzia asta, pe care i-o împărtășea și lui, aidoma plecatului afară la muncă: pe cel mic i-l ține taică-său la țară. Pe cel mare îl are aici, da’ n-ar fi nici o problemă să-l lase și pe el în grija părinților. Măcar de-ar găsi de lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
gravă a codului bunelor maniere, astfel Încât vinovatul e țintuit locului. Tare aș vrea să am și eu talentul ăsta. Coborând scările, l-am văzut pe Jeff În birou. Stătea la masă, cu niște hârtii Împrăștiate dinaintea lui. Își ținea capul plecat și scria ceva. Auzind zgomotul Încălțărilor mele pe trepte, Își ridică ochii o secundă ca să vadă cine vine și-apoi se Întoarse la Îndeletnicirea lui. Dulapurile personalului erau vizavi de birou. Mi-am pus haina pe umeraș și mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
a făcut o pauză, apoi spuse: Liniștea care a urmat era minunată. Mă holbam la ea, amuțită complet. — Jeff m-a văzut urcând scările, zise. Trebuie că expresia de pe fața mea era foarte ciudată. Am Încercat să-mi țin capul plecat, dar el se uita fix la mine și am știut că mă văzuse. M-am oprit o secundă pe scări ca să mă calmez și, până am ajuns pe treapta de sus, eram din nou stăpână pe mine. Dar, când Jeff
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Însuflețită decât prima Întâlnire. Prințesa mă măsură din priviri, cu un zâmbet În colțul buzelor. Dintr-odată, Îmi spuse: — Mâine, În zori, vizitiul meu va veni să vă caute, fiți gata, acoperiți-vă cu un văl și mergeți cu capul plecat! Eram convins că avea să mă conducă la legația mea. În momentul În care caleașca ei trecea de poarta orașului, am constatat eroarea. Ea Îmi explică: — Aș fi putut, Într-adevăr, să vă conduc la ambasadorul american, ați fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
încolo și-ncoace, părea o corabie pe valuri, iar eu am înghițit în sec de câteva ori și apoi am strigat după ea, întrebând-o dacă îmi permitea s-o conduc acasă. Mi-a permis. Părinții ei erau din întâmplare plecați și bucuria mea a fost fără margini. Când vorbea, vocea ei suna așa de fermecător și tonul îi era așa de alintat, încât mă gândeam la Anna, italianca. Anna era totuși altfel, cum trebuie să fie o fată care e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
puteau face după el, Nu trebuie să vă spun că centrala telefonică păstrează Înregistrările, Vom avea grijă să dispară și acelea, Da, domnule, acum, dacă-mi permiteți, mă retrag, vă las să vă gândiți la problemă, E deja gândită, nu plecați, De fapt nu mă surprinde, domnul ministru se bucură de privilegiul de a avea o gândire foarte ageră, Ceea ce ați spus ar suna, poate, lingușitor dacă nu ar fi o realitate, e adevărat, gândesc cu rapiditate, Veți accepta propunerea, Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
dicționare, care trebuie să se călăuzească pe ele și să ne călăuzească și pe noi cu cuvintele existente, când sunt atâtea cele care Încă lipsesc, de exemplu, acesta care ar fi contrariul activ al Îngâmfării, Însă În nici un caz capul plecat al umilinței, acest cuvânt pe care-l vedem scris clar pe figura și mâinile violoncelistului, dar care nu ne poate spune cum se numește. S-a nimerit ca a doua zi să fie duminică. Când vremea e zâmbitoare, cum se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
hotel, spuse femeia zâmbind, Atunci rupeți-o, O să mă gândesc ce trebuie să fac cu ea, Nu trebuie să vă gândiți, rupeți-o și gata. Femeia se ridică În picioare. Plecați deja, Întrebă violoncelistul. Nu se ridicase, stătea cu capul plecat, Încă mai avea ceva de spus. Nu v-am atins niciodată, murmură el, N-am vrut eu să mă atingeți, Cum ați reușit, Pentru mine nu e greu, Nici măcar acum, Nici măcar acum, Cel puțin o strângere de mănă, Am mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cel mai bine de ce anume are nevoie, iar el mă privește încurcat, nu știe prea bine ce vrea, pare că nu dorește să rămână acolo, dar nici nu ar vrea să se întoarcă acasă, caută o nouă alternativă cu ochii plecați, dar eu observ cum îl privesc ei, nu am nici cea mai mică îndoială că, dacă nu îl externez astăzi, îl vor transfera la psihiatrie, pentru că nu îl cred, îl vor înnebuni cu întrebările lor suspicioase, îl vor alunga de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
singură într-o capcană inutilă, Zohara avea dreptate, de ce să mă ascund, simte că ceva nu este în ordine, dar îmi este clar că acum nu mai pot da înapoi, măresc viteza, o privesc cu coada ochiului, stă cu capul plecat și buzele întredeschise, ca și când ar fi pe punctul de a vomita, dar nu renunț, parchez repede la intrarea în mall și-i aud pașii târându-se în urma mea fără voie. Odată îi plăcea să vină cu mine aici, să stoarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
intervine ceva special, ca de exemplu mersul la dentist, sau mai știu eu ce urgență, atunci se schimbă situația, dar regulamentul nu ne permite să ieșim în oraș de capul nostru. Oricine este liber să părăsească locul acesta, dar odată plecat, nu se mai poate întoarce aici. E ca și când ai da foc podurilor peste care ai trecut și la întoarcere nu le mai găsești. Nu se poate să pleci în oraș pentru două-trei zile și apoi să te întorci. De fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
jos, pe deasupra firelor de iarbă, Înspre gardul alb și scund, cartușul din prima țeavă Îl lovea, iar cel din a doua era parcă tras cu o sfoară de primul. Numai marii pușcași observau cum, În timp ce pasărea se prăbușea cu capul plecat, deja moartă, mai era lovită și de al doilea cartuș. BĂiatul Își desfăcea pușca și se Îndrepta către pavilion cu ochii În jos, fărĂ nici o expresie Întipărită pe chip, fărĂ să reacționeze cumva În fața aplauzelor, spunînd doar „mulțumesc“ cu vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
mai am vlagă, fiindcă mi-am pus în gând să fac pe grozava și să nu-l mai caut de fiecare dată când o iau razna. M-am convins să nu-l contactez în acest weekend, pe motiv că sunt plecată cu prietenii; mă gândesc că ar fi mult mai matur din partea mea să aștept până duminică seara, la întoarcere. (Și apoi, nici el nu m-a sunat.) Simt că situația îmi scapă de sub control și aș vrea să-i aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Trecuse la al doilea nivel când țârâi mobilul. Alarma de la reminder: era aniversarea nevesti-sii, Sabina, zisă Saab. Trebuia să-i scrie ceva; dar ce? Și ea-i scrisese ceva de ziua lui. S-o sune direct? n-avea rost: era plecată cu firma ei la un event pe la Picioru’ Calului. Dădu un browse la mesajele pe care le primise de ziua lui. Toate erau destinate unui bărbat, firește. Ar fi trebuit să modifice câte ceva. Asta nu era funny deloc. Pac! ideea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
speakerilor, stătea lăsat pe spate în scaunul lui cu brațe rotunde, cu potcapul lăsat pe sprâncenele stufoase, care nu voiau să albească în întregime. Duminica, însă, blocul se transforma în biserică. Bătrânul asculta liturghia de la Europa Liberă în picioare: capul plecat, potcapul în pumn, pumnii proptiți pe masă. La spatele lui, scaunul îmbrățișa aerul cu brațele înnegrite de vreme. Asta până când îl reclama vreunul din vecinii care îi trecea pragul. Securitatea venea, îi răsturna biblioteca, i-o punea cu fundul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]