2,403 matches
-
depărtată. Numai atunci când, prea târziu ca să se mai poată salva, au înțeles natura Imperiului Macedonean și a politicilor sale războiul a devenit inevitabil. Această corelație dintre înțelegere și inevitabilitatea conflictului este una dintre lecțiile melodramatice pe care istoria le oferă posterității: adesea, cu cât înțelegi mai bine poziția, caracterul și intențiile celuilalt, cu atât conflictul pare inevitabil. Indiferent de marile lui merite intrinsece, programul UNESCO este lipsit de relevanță în problema comunității globale pentru că diagnosticul său privind obstacolele din calea unei
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
a construirii lui prin analogie cu propriul eu. Celălalt este un dat și nu-l pot percepe drept un alt eu Însumi decât În cadrul unei legături ă amplificată rapid În grupuri, În multiplicitățiă cu mine. Înainte de a vorbi despre fecunda posteritate a acestor analize, este indispensabil să amintim pe scurt În ce „moduri” concrete mi se Înfățișează celălalt: ă cel mai arhaic dintre ele ne este dat de Freud, care evocă experiența pe care copilul o are În legătură cu omul de alături
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
petrecut într-adevăr; înseamnă că Slavici a introdus în baza de date, independent de perspectiva prezentării, o serie de întîmplări care posedă proprietățile unor evenimente reale, empirice; mai înseamnă că Slavici a atașat evenimentelor o anumită ordine temporală (simultaneitate, anterioritate, posteritate) pe care o vrea evaluată ca atare. O inversiune în succesiunea fictivă față de ordinea „reală” a evenimentelor - o inversiune îmbrățișată cu entuziasm de (post)moderni, dar neagreată de Slavici - va îndemna la comentarii despre perspectiva de evaluare și prezentare
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
rol îl îndeplinesc în homeopatie tipologiile pe bază temperamento-constituțională și cele pe bază toxiinfecțioasă. Tipologii pe bază temperamento-constituțională (diateze temperamento-constituționale) Medicina de odinioară poseda un excelent principiu de clasificare tipologică a indivizilor în categorii temperamento-constituționale: clasificația cuaternară a temperamentelor, transmisă posterității de marele Hippocrat, și care domină de 25 de veacuri medicina. Alături de aceasta s-au propus însă și alte clasificări-temperamento-constituționale, dintre care vom cita: clasificația ternară a temperamentelor lui von Grauvogl, clasificația ternară a constituțiilor lui NebelVannier, etc, precum și clasificațiile
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
nici un chip această acuză a mea, adică faptul că „amoralitatea” unor eroi principali i-a făcut să se Îndoiască de talentul, de „instinctul” meu tipologic; dar eu cred că meritul meu e tocmai aici (dacă am vreun merit și dacă posteritatea mi-l va menționa!Ă: „o nouă topologie” ce curge din galeria eroilor secunzi dostoievskieni, dar și din Nietzsche și Loyola! Dar... și din unele precepte christice, În radicalitatea și curățenia lor extraordinară, Înainte de a fi „atenuate”, dacă nu corupte
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Alex. Angheluș și este, pentru zilele noastre, criticul literar, eminescologul și publicistul Theodor Codreanu. Numele celor doi a fost asociat nu o dată în anii din urmă, dată fiind prietenia lor devenită de notorietate, strivită brusc de destin și perpetuată în posteritatea poetului. Cel care a omagiat, în sesiuni comemorative, personalitatea unică a celui dispărut a fost tocmai Theodor Codreanu, care s-a simțit chemat, în virtutea atâtor fapte luminoase săvârșite împreună, să întrețină cultul prietenului trecut vai! prea devreme la cele veșnice
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de el. Cu demolatorii lui Eminescu se războiește Theodor Codreanu, acum, într-o carte întreagă. O dublă sacrificare deslușește criticul. De fapt, două mari jertfiri a suferit poetul, altminteri complotul împotriva sa a fost fără răgaz, din timpul vieții, în posteritatea imediată, în anii totalitarismului comunist, în vremea "revizionismului" postdecembrist. Ca orice mare personalitate, Eminescu a stârnit idiosincrasii uneori violente, mergând până la vituperări de-a dreptul absurde; căci ele, personalitățile, cu cât sunt mai mari, cu atât sunt mai incomode, mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nivel național. Destinul omului genial s-a spulberat în urma unui bilet pe care mentorul Junimii îl primise de la o persoana fără nici o competență decizională în privința bolii lui Eminescu. Ireparabilul se produsese. Vestea bolii oficializate se răspândește repede, iar contemporanii și posteritatea nu-l vor mai privi aproape niciodată ca pe o ființă normală. "Internarea brutală la Caritas este o detenție deghizată". Cu toate acestea, actele intelectuale ale poetului și publicistului în 1883 dovedesc un comportament normal și relevă deplinătatea puterii sale
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
au păcătuit față de Eminescu, doar dacă își pot îngădui luxul unui cardiolog să-l aibă alături în caz de nevoie. Cazi pe gânduri citind aserțiunea lui Theodor Codreanu, de la pagina 117: "soarta lui Eminescu, atât în timpul vieții, cât și-n posteritate, rămâne barometrul marginalizării sau renașterii poporului român însuși". Ceea ce este adevărat. Conceptului de eminescianism i se rezervă spații întinse și pe bună dreptate, cum putea să încapă personalitatea poetului între marginile secolului al XIX-lea, când azi vedem bine că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Proust"), intuiția sa poetică excepțională, soliditatea de arheu a românismului și literaturii naționale etc. îl determină pe Theodor Codreanu să pronunțe și să explice termenul de model cu argumente convingătoare. "Acest model conchide autorul Controverselor eminesciene a făcut posibilă întreaga posteritate spirituală modernă ca veritabil arheu al românismului. Toți marii creatori români s-au proiectat în el, conștient sau nu, de la L. Blaga și T. Arghezi până la Constantin Noica și Nichita Stănescu". Vajnic apărător al întinsului domeniu eminescian, cuprinzând deopotrivă lirica
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
calitățile și meritele unui mare critic; mai puțin, seninătatea. "Pro Saeculum" (Focșani), nr. 7, ianuarie 2004 Carletta Elena BREBU Matricea alchimiei negative Despre cum se conturează eternitatea și despre cum se cristalizează în timp (ca reflectare în conștiința vie a posterității) imaginea unui poet de talia lui George Bacovia ne "vorbește" în cca. 600 de pagini domnul Theodor Codreanu. Volumul care poartă titlul Complexul bacovian (apărut la Ed. "Junimea", Iași, 2002) este structurat în cinci secțiuni, diferite ca orientare tematica și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nici o scuză; Jurnalul mama căreia ne plângem nefericirile; Sterilitatea nu e în lipsa cuvintelor, ci în abuzul lor; Vai de literatura în care se premiază autorii și nu operele!; Fiecare dintre noi are vârsta universului; Oglinda despică; Opera ta este opera... posterității. Chiar și după moarte trebuie să ai răbdare; Buzele arcuite pentru sărut ale femeii aduc a verighetă; Câtă inactivitate, atâta neliniște; Iubirea un pedagog de geniu; Iubirile trec, soțiile rămân; Fără dorință, nu bagi de seamă lipsa; De multe ori
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ca o comunicare ce invită spre noi asocieri, deliberări, nuanțări, interpretări, reluări și cristalizări ale gândului. Distincția cu care operează Kurt Besser este importantă și revelatoare. Ea poate fi verificată, în cazul francezilor, prin apelul la textele apoftegmatice "închise" lăsate posterității de Blaise Pascal, Nicolas-Sebastien Chamfort, Luc de Clapiers, marchiz de Vauvenargues, Victor Hugo și de mulți alții. Forma "deschisă" a cugetării de tip aforistic poate fi exemplificată cu texte selectate din operele unor scriitori ca Gottfried August Bürger, Joseph von
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
zisă literară, îndeosebi a escrocilor morali și politici, care, în slugărnicia lor umilă, și ticăloasă, și bicisnică față de cei mai abjecți dintre străini care nu-i iubesc pe români, au încercat, cu câțiva ani în urmă, să maculeze icoana în posteritate a marelui poet. Cert este că Edgar Papu are dreptate când observă că în Fragmentele lui Lamparia "asistăm, printre altele, la neașteptate sondări în dispozitivele creației eminesciene" (pag. 7). Theodor Codreanu este un cugetător cu o puternică vocație teoretică, preocupat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Cartea are o arhitectură curioasă. Se deschide cu două tabele cronologice, unul al criticului, celălalt al poetului, în care sunt adunate meticulos, chiar cu o anume pedanterie, principalele date biografice, semn că ambii autori întrevăd deja și o axă a posterității, despărțite convențional de un Argument. În peste 110 pagini, Theodor Codreanu judecă modul în care s-au reflectat poetul și omul Grigore Vieru în oglinzile criticii din fosta Uniune Sovietică, în studiile monografice ale lui Mihai Cimpoi, în cercetările altor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nr. 2, iunie 2012 MITUL EMINESCU, IAȘI, EDITURA JUNIMEA, 2004, COLECȚIA "EMINESCIANA", SERIE NOUĂ, 9 Gheorghe CAPȘA Theodor Codreanu "Mitul Eminescu" "Viitorul și trecutul/ Sunt a filei două fețe/ Vede-n capăt începutul/ Cine știe să le-învețe." (Mihai Eminescu) Posteritatea, fără discuție, mai sigură și mai dreaptă, având în față întreaga mărturie a ființei creatoare, repune faptele într-o perspectivă nouă, pe care, doar cu statut de excepție, au avut-o contemporanii celui rămas spre judecată și pronunțare. Pentru o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
floare albastră. Temperament încadrabil în "pustiul" melancoliei și caracter structurat pe antiteze (acele "antiteze care sunt însăși viața"), Eminescu, omul din căderea "în dincoace", a trăit acut, "sufocările" cercului strâmt, adesea mult prea sever, pentru ca abia "în dincolo", în "dreapta" posteritate, prin dovezile trecerii sale pământești, să-și afle locul cuvenit în ființa neamului său. Știutorii de Eminescu, cei obișnuiți, covârșitori numeric în fișele de bibliotecă, poartă (fără vinovăție) percepția mulțumitoare, pe care și-au format-o din două prioritare proiecții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
poate nu vor avea) prilejul să afle din interior, iadul prin care își dă identitate medicina cuvântului (Psihiatria). O lume de îndelungi așteptări, unde nu se aplică disjuncția lui ori-ori, ci numai nădejdea lui poate-poate... Astăzi, după un veac de posteritate, judecata urmașilor ține încă aprins un conflict, și real, și ușor metafizic, unde cei mai mulți, admiratori (de nivel și structuri diferite) intră în dezacord cu un grup minoritar de contestatari (unii dintre ei, instruiți și nu lipsiți de talent). Încă se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
critică; respingem și noi uniformitatea de reacție și credem că idolatria nu face casă bună cu discursul exegetic. Bineînțeles, nu de sanctificare și imobilism avem nevoie. Dar, observăm cu regret, demitizarea funcționează și ea ca un nou mit. Din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă și controversele iscate (benefice, negreșit) și asigură o longevitate străină de supraviețuirea muzeală, cu iz funerar. Sunt, așadar, semne că "odihna" eminescologiei, întreținută o vreme de dulcea hibernare post-călinesciană a fost curmată. Ca reper absolut, Eminescu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și controversele iscate (benefice, negreșit) și asigură o longevitate străină de supraviețuirea muzeală, cu iz funerar. Sunt, așadar, semne că "odihna" eminescologiei, întreținută o vreme de dulcea hibernare post-călinesciană a fost curmată. Ca reper absolut, Eminescu are dreptul la o posteritate scutită de izul muzeal, ceea ce s-ar putea traduce prin râvnita schimbare de imagine. Împovărat de clișeistica didactică, iscând un halou admirativ, împins frecvent într-un festivism găunos ori, dimpotrivă, supus voinței agresive de contestare, Poetul național, rămas "măsura noastră
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
anulează sanctificarea, invitându-ne la o percepție "naturală". Invitația ar fi să ne reîntoarcem la documente, dezgropând texte de altădată. Și pe această bază să cântărim dovezile fiindcă nu e o noutate! "manopere de culise" intervin și decid traiectoriile în posteritate. Revizuirile capătă, astfel, un suport credibil, ținta fiind nu încape vorbă valorile de vârf, instituționalizate și tabuizate. Iar cazul Eminescu, înconjurat de o iubire inchizitorială și de o mistică agresivă, "scos" din condiția umană (cum observase E. Lovinescu) ar putea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
prin accesul la consultarea tuturor surselor (documente, scrisori, mărturii, manuscrise, amintiri etc.); coroborate, datele au scos la iveală falia adâncă dintre informațiile "oficiale" de altădată, lăsate să se scurgă spre noi (a căror ambiguitate a fost însă mereu simțită de posteritatea poetului) și descoperirile necenzurate ale cercetătorilor de după 1989. Constatarea este că mitul Eminescu "a rămas viu în conștiința populară și a elitelor culturale în pofida ostilității oficiale", profesorul Codreanu, întrebându-se, retoric și justificat, ce fel de "cult" vor unii să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
îndemână era cea temperamentală, pusă pe seama susceptibilității lui morbide, așa cum o face, de pildă, prietenul său, sociologul Nicolae Petrescu în memoriile lui postume. El semnala totuși forța elipticului, a imaginației și a intuiției conversației lui, dar și o labilitate anume. Posteritatea însă, mai ales studiul de față, pune această dispoziție pe seama neînțelegerii ermetismului său canonic, chiar de către exegeți ca E. Lovinescu ori Tudor Vianu, ale căror studii în problemă Theodor Codreanu le disecă în toate fibrele, în cartea sa model de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mărturisește în Argument, această primă parte a eseului despre Ion Barbu îl vizează atât pe poet care, nu de puține ori s-a arătat dezamăgit de felul în care a fost perceput de contemporani, reușind totuși să se impună definitiv posterității, cât și pe autor care își pregătește terenul pentru a doua parte a studiului unde își va expune propria viziune asupra liricii barbiene. Să le luăm așadar pe rând. Folosind ca instrument de lucru metoda transdisciplinară, criticul nu se limitează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
la a șaptea ediție, opusul în discuție cercetează (detectivistic, aș spune) "anii blestemați", cum zice autorul, propunând un șir de revizuiri, developând tragismul unui destin exemplar și denunțând acribios mistificările de care a avut parte, în timpul vieții și apoi în posteritate, acel "om dintr-o bucată" (cum l-a văzut Caragiale). Neîncovoiatul Eminescu reprezintă, neîndoios, geniul ca nebunie "superioară", ieșire din normă ("cercul strâmt"); sau, cu vorbele lui A.C. Cuza, "normal, în înțelesul vulgar, (el) nu era". Motiv temeinic, așadar, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]