2,965 matches
-
M. Eminescu) 2. Sintagma cu morfemul se este alcătuită în mod curent din trei termeni, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: substantiv (pronume)-subiect gramatical - pronumele morfem se, însoțind verbul, variabil, în realizarea împreună a funcției de predicat: Porțile cetății s-au închis / se închid. Verbul și pronumele-morfem se întrebuințează, de regulă, la persoana a III-a. Variază în funcție de persoană un grup restrâns de verbe, a căror semantică se situează între pasiv și reflexiv: a se bărbieri, a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
reprezentând două unități lexicale autonome: nume (pronume) - se (morfem) + verb; pronumele reflexiv (acuzativ, formă scurtă, neaccentuată) constituie o singură unitate cu verbul. În spațiul sintagmei se dezvoltă (sau se pot dezvolta) două funcții sintactice: subiectul (care poate rămâne subînțeles) și predicatul. șEuț mă recunosc. șsubiectț șpredicatț Observații: Sintagma este suficientă în această structură pe baza a trei termeni. Un al patrulea termen - complement semantic al verbului - este posibil numai în cazul verbelor cu dublă tranzitivitate: șEuț mă întreb care este sensul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
direct) intern, pentru a dezvolta diferite valori stilistice: „Pân’ce-oi simți... C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște.” (M. Eminescu) În plan semantic, verbele la diateza reflexivă se caracterizează prin trăsătura +reflexivitate, implicând, în interiorul relației verb (predicat) nume (subiect), coexistența, în sfera subiectului, a trăsăturilor +activ și +pasiv, în raport semantic cu un același „obiect” în realitatea extralingvistică: „obiectul” exprimat prin substantivul (pronumele) subiect face acțiunea exprimată prin verbul predicat (Maria recunoaște) și suferă tot el aceeași
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
complementului direct (intern), din structurile sintactice cu verbul la diateza reflexivă: El se caută pe sine. - Ei se salută unul pe altul. În plan semantic, verbul la diateza reciprocă se caracterizează prin trăsătura +reciprocitate, rezultând din dezvoltarea, în interiorul relației verb (predicat) nume (subiect) și pronume (complement), a sensurilor de +activ/+activitate și +pasiv/+pasivitate în mod alternativ, și de numele-subiect, și de pronumele-complement, în raport semantic cu două „obiecte” distincte din realitatea extralingvistică. Cele două trăsături semantice: +activitate și +pasivitate nu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziția de sau de la: Copiii se îndepărtează unul de altul. Copiii își iau la revedere unul de la altul. Diateza impersonalătc "Diateza impersonal\" Sintagma este formată din doi termeni, reprezentând o singură unitate lexicală autonomă și o singură funcție sintactică - de predicat (sau alte funcții): morfemul se și verbul: se merge, se tace etc., când verbul este intranzitiv, sau din trei termeni, când verbul este tranzitiv, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: morfemul se+verbul + un substantiv (pronume)/o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se și verbul: se merge, se tace etc., când verbul este intranzitiv, sau din trei termeni, când verbul este tranzitiv, reprezentând două unități lexicale autonome și două funcții sintactice: morfemul se+verbul + un substantiv (pronume)/o propoziție. Se citește ziarul. (predicat) (subiect) În plan semantic, diateza impersonală exprimă absolutizarea acțiunii verbale în interpretarea lingvistică a realității; subiectul vorbitor reține doar desfășurarea acțiunii; în consecință, suspendă total relația cu un subiect gramatical în cazul verbelor intranzitive: Se trăiește greu. sau o situează
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
călătorește/călătoresc În plan semantic, spre deosebire de substantiv și de pronume, numărul nu are la verb un conținut propriu, nu corespunde unei opoziții din lumea extralingvistică, precum student (sg.)/studenți (pl.), el/ei, ci își are originea în raportul sintactic verb (predicat) - nume/pronume (subiect). Opoziția verbală singular-plural își are, de fapt, originea în opoziția singular-plural, impusă de raportul dintre protagoniștii actului de comunicare și protagoniștii acțiunii, exprimată prin verbul-predicat. La persoana a III-a, opoziția rămâne în plan semantic-sintactic; protagonistul acțiunii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
la nivelul subiectului gramatical, prin raportare - extralingvistică - la locutor/interlocutor. șEu, Mihai,ț am fost trimis la Sinaia. șEu, Mihaela,ț am fost trimisă la Sinaia. La persoana a III-a, opoziția de gen este determinată de acțiunea principiului acordului; predicatul se acordă cu subiectul gramatical în persoană, număr și gen: El șMihai,ț a fost trimis la Sinaia. Ea șMihaela,ț a fost trimisă la Sinaia. Opoziția de gen caracterizează numai pasivul realizat, în planul expresiei, prin auxiliarul a fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
aspectuală, determină gruparea valorilor temporale de aici din această perspectivă: imperfectul (timp imperfectiv)/perfectul simplu, perfectul compus, mai mult ca perfectul (timpuri perfective). Prezentul În funcție de situația sintactică a verbului-predicat, prezentul poate fi un timp absolut sau un timp relativ. Ca predicat al unei propoziții nondependente, verbul la prezent are valoare de timp absolut: „Parisul arde-n valuri, furtuna-n el se scaldă Turnuri ca facle negre, trăsnesc arzând în vânt -” (M. Eminescu) Caracterizând un verb-predicat al unei propoziții subordonate, prezentul se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vecii, Când pe cărări se scuturau / De floare liliecii.” (M. Eminescu) Predominarea uneia sau alteia dintre valorile aspectuale este adeseori condiționată de conținutul lexical al verbului sau de structura sintactică a contextului în care verbul la imperfect se cuprinde ca predicat. Imperfectul mergea, de exemplu, poate fi deopotrivă durativ sau iterativ, în funcție de context. Astfel, în corelație sintactică cu circumstanțialul pe seară, trece în prim plan valoarea lui iterativă: Pe seară, mergea să se așeze lângă podul Bagdadului...” (I.L. Caragiale) De observat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca și alte verbe: a încerca, a îndrăzni, a renunța, a ruga, a îndemna, a cere etc. Conjunctivul poate fi impus de natura raportului sintactic în care se află înscris verbul și de funcția sintactică pe care o realizează subordonata. Predicatul unei circumstanțiale de scop, de exemplu, este totdeauna la conjunctiv: „Din sfera mea venii cu greu / Ca să te-ascult ș-acuma” (M. Eminescu) ca și predicatul unor circumstanțiale modale, temporale etc.: „Fără să mai aștepte îngăduința, un țăran trecu pragul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care se află înscris verbul și de funcția sintactică pe care o realizează subordonata. Predicatul unei circumstanțiale de scop, de exemplu, este totdeauna la conjunctiv: „Din sfera mea venii cu greu / Ca să te-ascult ș-acuma” (M. Eminescu) ca și predicatul unor circumstanțiale modale, temporale etc.: „Fără să mai aștepte îngăduința, un țăran trecu pragul.” (L. Rebreanu) „Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvântarea.” (L.Rebreanu) Este drept că, în cele mai multe din aceste situații, conjunctivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să vină.”, deosebirea nu mai este doar de ordin formal, ci și de ordin semantic. Prin construcția cu verbul la conjunctiv, vorbitorul își accentuează îndoiala exprimată deja prin verbul a crede, întrebuințat la forma negativă. • când verbul la conjunctiv este predicat al unei propoziții nondependente și, mai ales, independente: „Să fie chiar acesta motivul?!” Valori ale conjunctivuluitc "Valori ale conjunctivului" Valorile conjunctivului se manifestă în funcție de libertatea de alegere a vorbitorului și se dezvoltă în funcție de semantica verbului și de forma temporală a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de vedere al planului semantic al modului: prezentul dezvoltă valoarea specifică a conjunctivului, de mod al nesiguranței, al acțiunii posibile dar nesigure, în timp ce perfectul prilejuiește mai cu seamă manifestarea valorii de ireal. Principalele sensuri modale specifice, conjunctivul le dezvoltă ca predicat în propoziții nondependente sau izolate: a. posibilitatea (pe un fond de incertitudine): „Să fi aflat ceva? se întreba Lucu.” (I. Vinea) b. ipoteza: în propoziții nondependente, de obicei enunțiative: „Să zic că trece un străin pe drum, te oprește și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Avem noi dreptul de a refuza?”/„ Avem noi dreptul să refuzăm?” Observații: În condiții sintactice particulare, conjunctivul prezintă acțiunea din alte perspective modale decât cele care-i sunt proprii; modalitatea morfologică se subordonează, în aceste cazuri, modalității sintactice: • condiția; ca predicat al unor circumstanțiale condiționale: „Ia, să am eu o slugă așa de vrednică și credincioasă ca Harap-Alb, aș pune-o la masă cu mine, că mult prețuiește omul acesta...” (I. Creangă) • irealul; conjunctivul prezent, în construcții sintactice eliptice: „Când să
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
vrednică și credincioasă ca Harap-Alb, aș pune-o la masă cu mine, că mult prețuiește omul acesta...” (I. Creangă) • irealul; conjunctivul prezent, în construcții sintactice eliptice: „Când să isprăvească Ion povestea, iaca sosește dinaintea hanului,...” (I. Creangă); conjunctivul perfect, ca predicat al unei propoziții condiționale ipotetice sau al unei alte propoziții cu înțeles ipotetic: „Da, mult mai bine ar fi fost / Să fi rămas în sat la noi...” (St. O. Iosif) • concesia; ca predicat al unor circumstanțiale concesive, reale, conjunctivul prezent
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dinaintea hanului,...” (I. Creangă); conjunctivul perfect, ca predicat al unei propoziții condiționale ipotetice sau al unei alte propoziții cu înțeles ipotetic: „Da, mult mai bine ar fi fost / Să fi rămas în sat la noi...” (St. O. Iosif) • concesia; ca predicat al unor circumstanțiale concesive, reale, conjunctivul prezent, ipotetice, conjunctivul perfect: „...âți făgăduiesc dinainte că o dată pornit din casa dumitale, înapoi nu m-oi întoarce, să știu bine că m-oi întâlni și cu moartea în cale.” (I. Creangă) „Război mare
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-l, îmi iese în față.” (I.L. Caragiale) - de posterioritate; în general, când verbul regent este la un timp trecut: „Te duci, ș-am înțeles prea bine / Să nu mă țin de pasul tău.” (M. Eminescu) sau dacă prezentul conjunctiv este predicatul unei circumstanțiale (cel mai frecvent, de scop sau de timp): „Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec, Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec” (M. Eminescu) „Până să se întoarcă jandarmii din fundul curții, Boiangiu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ar fi sinucis de bunăvoie de nevoie...” (I.L. Caragiale) Observații: În anumite condiții sintactice, fiind rezultatul unei relații de interdependență între natura semantică a potențialului și structura sintactică a contextului în care se cuprinde, potențialul dezvoltă sens de: • condițional; ca predicat al unei circumstanțiale condiționale. Poate fi în relație cu un alt potențial: „Ce-ar fi mâine dacă ne-am declara toți slabi și nefericiți?” (Cezar Petrescu) • sau cu un prezent indicativ (cazuri rare): „Înțelegi tu că, dacă ar începe ploile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
potențialului: „Dacă aș fi plecat din timp, azi eram la Veneția și eu.” „Dându-mi din ochiul tău senin O rază dinadins, În calea timpilor ce vin O stea s-ar fi aprins;” (M. Eminescu) dar și de prezent, ca predicat al unor circumstanțiale modale ipotetice; este precedat totdeauna de una din locuțiunile conjuncționale, ca și cum, ca și când, de parcă: „Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
verbale diverse nuanțe modale, toate în relație semantică strânsă cu valoarea fundamentală de mod al presupunerii: „Ce vagon, domnule plutonier, păcatele nostre? Că paguba să fi tot fost doi-trei saci, dacă a fost...” (L. Rebreanu) - eventualitatea; mai cu seamă ca predicat al unei subordonate circumstanțiale condiționale: „Să n-am parte de viața mea, să nu-mi ajute Maica Domnului, dacă-ți voi fi călcat cinstea.” (N. Filimon) Noi ne mustrăm pentru gândurile ce ne vom fi făcut despre tine...” (I. Slavici
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să se mai fi ducând cineva?” Perfect Situează acțiunea verbală într-un moment anterior prezentului comunicării. Se poate afla în situația de timp absolut și de timp de relație. Este un timp absolut când verbul la prezumtiv funcționează sintactic, ca predicat al unei propoziții nondependente (sau independente): „Nu te vei fi așteptat, grăi dânsa zâmbind - să-ți vin așa deodată în casă...” (I. Slavici) „S-o fi făcut, maică - aprobă învățătorul” (M. Preda) Ipostaza de timp de relație (de ordin mai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
grăi dânsa zâmbind - să-ți vin așa deodată în casă...” (I. Slavici) „S-o fi făcut, maică - aprobă învățătorul” (M. Preda) Ipostaza de timp de relație (de ordin mai degrabă sintactic decât morfologic) se manifestă când verbul la prezumtiv este predicatul unei subordonate; în relație cu un verb la prezent indicativ, acțiunea este situată tot într-un moment anterior momentului vorbirii: „Ții minte câte bucăți de pâine ar fi avut tovarășul dumitale?” (I. Creangă) În relație cu un timp trecut, prezumtivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-i rădăcina ei.” (M. Eminescu) „Ne pierdem ca să ne-mplinim.” (L. Blaga) Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caracterul consubstanțial al celor două dimensiuni definitorii ale planului semantic al verbului: procesualitatea/dinamismul - trăsătură semantică lexicală - și temporalitatea, trăsătură semantică gramaticală, impun ca imanentă verbului funcția de predicat. Verbe predicative - verbe nepredicativetc "Verbe predicative - verbe nepredicative" Realizarea funcției de predicat este dependentă de conținutul lexical concret al verbului. Capacitatea acestuia de a realiza întreg conținutul predicației (care implică două componente semantice: una de esență lexicală, alta de esență gramaticală) în procesul de actualizare a planului semantic al termenilor inerenți comunicării
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]