1,870 matches
-
regiunea întinsă din Anatolia central-răsăriteană până în apropiere de Sivas și Tokat au fost declarate zonă de influență franceză. Ocupația Izmirului a fost evenimentul de început al administrației elene în regiune, începută pe 21 mai 1919. Acestui eveniment i-a urmat proclamarea protectoratului pe 30 iulie 1922. Tratatul stabilea transferul „exercițiuui drepturilor ei suverane unui parlament local”, dar lăsa regiunea parte componentă a Imperiului Otoman. Tratatul de pace stabilea că Smyrna trebuia să fie administrată de un parlament local. Dacă locuitorii orașului
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
fost exprimată sub forma unei mari răscoale (răscoala „boxerilor”), înăbușită doar prin intervenția armatelor străine. Situația dificilă în care se găsea China a condus la modernizarea instituțiilor prin revoluția politică care a avut drept rezultat abolirea străvechii instituții monarhice și proclamarea republicii (1911-1913). O singură țară din Asia a reușit să asimileze valorile civilizației occidentale pe care le-a adaptat la propriile tradiții milenare: Japonia. Până la mijlocul secolului al XIX-lea, Japonia a fost o țară aproape complet izolată de restul
Civilizațiile asiatice și africane și modernitatea () [Corola-website/Science/320206_a_321535]
-
(în limba ucraineană: Армія Української Народної Республіки), cunoscută și ca Armata Națională Ucraineană, a fost armata Republicii Populare Ucrainene. Ea a fost formată în 1917, odată cu proclamarea independenței Ucrainei față de Imperiul Rus și mai apoi, față de Rusia Bolșevică, în timpul războiului civil din Rusia. a luptat împotriva forțele sovietice în războiului ucraineano-sovietic până la înfrângerea ei definitivă din 1921 și alături de polonezi în timpul războiul polono-sovietic. Spre deosebire de Armata Ucraineană Galițiană
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]
-
Directoratului în decembrie 1918, armata ucraineană a ajuns să aibă cele mai numeroase efective din scurta ei istorie - aproximativ 100.000 de militari . În ianuarie 1919, Ucraina a declarat răboi Rusiei Bolșevice, datorită faptului că cea din urmă a sprijinit proclamarea unei Republici Sovietice Ucrainene la Harkov. În același timp, Republica Populară a Ucrainei Occidentale a cucerit Lvovul, intrând în conflict cu A doua Republică Poloneză. În ianuarie 1919, armatele celor două republici ucrainene s-au unit (Act Zlukî), după ce RP
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]
-
pot alia cu Germania Nazistă în lupta împotriva URSS. După numai câteva zile de la ocuparea Liovului, naziștii au arestat proaspăt formatul guvern ucrainean, iar membrii săi au fost trimiși în lagăre de concentrare din Reich. În următorii doi ani după proclamarea independenței, aproximativ 80% dintre liderii OUN fuseseră uciși sau încarcerați După Primul Război Mondial, Ucraina a fost împărțită în trei. În regiunile centrale și răsăritene a fost proclamată RSS Ucraineană în 1921, stat fondator al URSS. Capitala Ucrainei Sovietice a
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
statului ucrainean independent. Pe 22 iunie 1941 a fost înființat la Cracovia Comiteteul Național Ucrainean (Український Національний Комітет, "Ukrayinsky Natsionalny' Komitet"; UNK), avându-l ca președinte pe Volodimir Gorbovî. UNK a publicat eseul „Memorial” prin care proclamau planurile OUN pentru proclamarea independenței. Acest eseu a fost întâmpinat cu o nemulțumire nedisimulată de autoritățile naziste. Gorbovî și Bandera au fost somați să revoce documentul. Ei au refuzat și au fugit la Liov. Pe 29 iunie, forțele sovietice au evacuat Liovul și în
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
altele: Armata Revoluționară Ucraineană, formată pe teritoriile ucrainene, urma să continue lupta alături de armata aliată germană împotriva ocupației ruse, având ca obiectiv unirea statului și o nouă ordine în întreaga lume. Declarația de Independență era semnată de Stepan Bandera. După proclamarea independenței Ucrainei, a fost anunțat noul guvern. Executivul a inclus politicieni din diferite partide, cu ideologii foarte variate. A fost format un Consiliu al Seniorilor, avându-l în frunte pe Kost Levitski Textul Declarației de Independență a fost citită la
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
Zagrebului. Pavelić a fost unul dintre cei doi candidați aleși de pe listele Blocului Croat, celălalt fiind Ante Trumbić. Pavelić a fost secretar al Partidului Drepturilor până în 1929, când a început perioada dictaturii regale în Regatul Iugoslaviei. La scurt timp după proclamarea guvernului lui regelui Alexandru în ianuarie 1929, Pavelić a plecat din țară și a fost condamnat la moarte "in absentia" la Belgrad pentru rolul său în demonstrațiile antisârbești organizate la Sofia de bulgari și macedoneni. Pavelić a înființat apoi mișcarea
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
trebuia extinsă până la frontiera apuseană a mandatului Mesopotamiei. De fapt, regiunea de la est de linia Damasc-hamma-Aleppo, (inclusiv cea mai mare parte a Transiordaniei) fusese promisă încă din 1915 de britanici Sharifului din Mecca. Regatul Unit își luase angajamentul ca să permită proclamarea independenței unui stat arab la est de râul Iordan. În cadrul conferinței de pace de la Paris, Organizația Sionistă nu a avut pretenții asupra teritoriilor la vest de calea ferată Hedjaz. Acordul Faisal-Weizmann prevedea că granițele dintre statele arab și palestinian să
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Emiratul Transiordaniei încheiat pe 20 februarie 1928. Mandatul recunoștea existența unui guvern independent în Transiordania și definea și limita responsabilitățile sale. Documentele de ratificare au fost schimbate pe 31 octombrie 1939. Regatul Unit a păstrat statutul de putere mandatară până la proclamarea independenței în 1946 ca Regatului Hashemit al Transiordaniei. Statutul juridic al mandatului urmă să rămână neschimbat până la luarea unei decizii a Națiunilor Unite în problema Palestinei sau până la admiterea Transiordaniei în cadrul Națiunilor Unite ca stat independent. Articolul 14 al mandatului
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
evreiesc în Palestina, protejat de garanții internaționale. După cum avea el să declare în cartea sa, antisioniștii se opun aspirațiilor evreilor, afirmând că aceștia din urmă doresc crearea unui „stat independent evreiesc”. Sokolow declara că programul sionist nu a urmărit niciodată proclamarea unui stat evreiesc independent și că sintagma „Statul evreiesc” era doar titlul unui lucrări a lui Herzl, al cărui mare merit a fost că i-a obligat pe oameni să gândească. Publicarea acestei lucrări a fost urmată de convocarea primului
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
și că, în conformitate cu articolul 80 al Cartei ONU, poporul evreu are un interes legitim în acest teritoriu. Tratatul anglo-american, cunoscut și cu numele de „Convenția mandatului Palestinei”, permitea Statelor Unite să amâne orice acțiune britanică care ar fi vizat încheierea mandatului. Proclamarea independenței Siriei și Libanului cu ceva timp mai înainte nu afecta situația juridică așa cum rezulta din actul mandatului, considera sus-numitul tratat. Practic, această situație putea să fie modificată doar cu acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu acordul guvernului SUA, semnatarul Convenției
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
cucerit de asmenea și Trabzonul în nord. După semnarea tratatului de la Brest-Litovsk a fost stabilită noua frontieră turcă. Unele condiții suplimentare au fost impuse Armeniei după semnarea tratatului de la Batumi. Semnarea celui de-al doilea tratat a coincis cu data proclamării independenței Republicii Democrate Armene. Imperiul Otoman a reușit să oblige Armenia să renunțe la Armenia apuseană prin semnarea Tratatului de la Batumi. Cu toate acestea, turcii nu recunoșteau oficial existența noului stat. Imperiul Otoman a fost forțat însă să revină la
Războiul turco-armean () [Corola-website/Science/321282_a_322611]
-
dezvoltate provincii ale Imperiului Rus la mijlocul secolului al XIX-lea. De asemenea, la mijlocul secolului al XIX-lea au loc mișcări de renaștere națională, inspirate din revoluțiile europene. La scurt timp după Primul Război Mondial, la 18 noiembrie 1918 are loc proclamarea independenței "Republicii Letonia". Rusia sovietică ocupă majoritatea teritoriilor letone, proclamând RSS Letonă, însă va fi învinsă de trupele letone și polone, iar în 1920, Rusia sovietică va recunoaște noul stat independent. Estonia a fost ocupată de Uniunea Sovietică în iunie
Istoria Letoniei () [Corola-website/Science/320586_a_321915]
-
în timpul discuțiilor premierului Greciei Ioannis Kolettis cu regele Otto, care au precedat promulgarea Constituției din 1844. „Grecia Mare” a fost o aspirație naționalistă vizionară care avea să domine politica externă și internă elenă pentru mai mult de un secol de la proclamarea independenței. Deși expresia în sine era nouă, conceptul de „Grecie Mare” își avea rădăcini adânci în conștiința populară. „” implica reînvierea Imperiului Bizantin prin fondarea unui stat elen modern, care ar fi urmat să cuprindă cele mai multe pământuri bizantine, de la Marea Ionică
Megali Idea () [Corola-website/Science/320575_a_321904]
-
Aceste evenimente l-au determinat să rămână în Palestina, aflată pe atunci sub mandat britanic. În Palestina, dr. Ebner a colaborat la ziarele ebraice "Haaretz", "Hayom" și "Haboker", iar în mai 1948 a fost de față la Tel Aviv la proclamarea Statului Israel. În vara anului 1951, la 79 ani, a luat cuvântul la Congresul sionist de la Ierusalim, binecuvăntându-i pe participanți, ca unul din ultimii dintre Congresiștii de la Basel din 1897: Meir Ebner a decedat în anul 1955 și a fost
Mayer Ebner () [Corola-website/Science/320640_a_321969]
-
Liga a încetat să mai aibă o poziție importantă pe scena publică, iar politicianul cretan a ajuns să domine rapid viața politică elenă. Guvernul condus de el a pus în practică o serie de reforme, prea multă vreme întârziate, inclusiv proclamarea unei noi constituții în 1911. El a stabilit însă o relație strânsă cu regele, a refuzat să transforme parlamentul într-o adunare constituantă și chiar i-a reinstalat pe principii eleni în funcții de comandă în armată, prințul moștenitor Constantin
Schisma Națională () [Corola-website/Science/320749_a_322078]
-
luată ca urmare a violențelor declanșate de adoptarea Hotărârii Națiunilor Unite din 30 noiembrie 1947, care punea capăt Mandatului Britanic asupra Palestinei și a Planului pentru Împărțirea Palestinei (între evrei și arabi), acte urmate de respingerea planului de către partea arabă, proclamarea unilaterală a Statului Israel pe 14 mai 1948 și încetarea "de facto" a Mandatului Britanic, cu o zi înainte de expirarea oficială a acestuia din urmă. Bernadotte a obținut o încetare a ostilităților în războiul israelo-arab, printr-un un program care
Contele Folke Bernadotte () [Corola-website/Science/321586_a_322915]
-
orașului cresc cartierele Jubliar și Comsomolist cu blocuri de 4 - 5 etaje. În jurul orașului se formează o zonă verde pe o suprafață de mii de hectare . În anul 1988 din cele 17 școli din Bălți doar una era românească . După proclamarea independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, autorități separatiste în frunte cu Igor Smirnov, ajutați de Armata a 14-a rusă și de către cazaci, și-au creat propria republică - Republica Moldovenească Nistreană. În aceste condiții la 2 martie 1992 începe conflictul
Istoria Bălțiului () [Corola-website/Science/321604_a_322933]
-
atras atenția autorităților asupra consecințelor grave ale oricărei implicări politice în arborarea drapelului. La sfârșitul aceleiași luni, Asociația musulmano-creștină a trimis un memorandum guvernatorului britanic cu ocazia aniversării unui an de la ocuparea orașului Jaffa, în care protesta împotriva unei eventuale proclamări a unui stat evreiesc Există mai multe implicații ale Declarației Balfour din 1917. Emiterea acestei declarații a influențat în mod hotărâtor „aliyah”, emigrarea evreilor în țara strămoșilor lor. Uriașul aflux de emigranți a modificat compoziția demografică a țării Sfinte. Tot
Declarația Balfour (1917) () [Corola-website/Science/320834_a_322163]
-
de emirul Abdullah, fratele regelui Faisal al Irakului. Regatul Unit a recunoscut independența Transiordaniei pe 15 mai 1923 și a cedat controlul asupra țării treptat către noile autorități, păstrând însă dreptul de supraveghere a problemelor financiare, militare și politicii externe. Proclamarea independenței Transiordaniei a avut un impact important asupra sionismului revizionist, care avea ca obiectiv formarea unui stat pe ambele maluri ale Iordaniei. Prin recunoașterea independenței Transiordaniei, teritoriul Palestinei și implicit cel destinat viitorului cămin național evreiesc a fost redus foarte
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
rege pe emir, iar numele oficial al regatului s-a schimbat din Emiratul Transiordaniei în „Regatul Hashemit al Transiordaniei”. Tratatul anglo-american, cunoscut și sub numele „Convenția mandatului Palestinei”, permitea SUA să amâne orice acțiune unilaterală a britanicilor pentru terminarea mandatului. Proclamarea independenței Siriei și Libanului prevedea că „independența și suveranitatea Siriei și Libanului nu vor afecta situația juridică așa cum rezultă din actul mandatului. Această situație poate fi schimbată bineînțeles doar cu acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu încuviințarea guvernului Statelor Unite, unul dintre
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
să obțină amânarea statutului Transiordaniei până la stabilirea statutului Palestinei ca un întreg. Departamentul de Stat al SUA a primit și o scrisoare amplă cu argumente legale detaliate din partea rabinilor Jonah Wise și Eliezer Silver, prin care se aduceau obiecțiuni la proclamarea independenței Transiordaniei. În 1947, SUA a comunicat guvernului britanic că nu va recunoaște Transiordania decât după luarea unei decizii de către Națiunile Unite în privința Palestinei. În timpul deliberărilor din Adunarea Generală a ONU în problema Palestinei, au apărut propuneri ca anumite teritorii
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
de Împărat al Germaniei. (De fapt, această scrisoare a fost formulată de cancelarul Bismarck, care, pentu a-l convinge pe Ludovic al II-lea să o semneze, i-a promis acestuia plăți importante secrete.) Ludovic nu a participat personal la proclamarea oficială a împăratului, care a avut loc oficial la 18 ianuarie 1871 la Versailles, cu ocazia Unificării Germaniei. Toate aceste construcții și proiecte au fost finanțate personal de Ludovic al II-lea, ceea ce i-a provocat deficite financiare private importante
Ludovic al II-lea al Bavariei () [Corola-website/Science/315306_a_316635]
-
și Mântuitor. Ca urmași ai poporului lui Dumnezeu din Vechiul Testament, suntem chemați să ieșim din lume. Noi ne adunăm laolaltă pentru închinare, pentru părtășie, pentru instruire din Cuvântul lui Dumnezeu, pentru celebrarea Cinei Domnului, pentru slujirea întregii omeniri și pentru proclamarea Evangheliei în toată lumea. Biserica își primește autoritatea de la Hristos, care este Cuvântul întrupat, și din Sfintele Scripturi, care constituie Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Biserica este familia lui Dumnezeu. Fiind adoptați ca fii ai Lui, membrii ei trăiesc în baza
Cele 28 puncte de Doctrina Adventistă () [Corola-website/Science/315431_a_316760]