2,057 matches
-
Cluj-Napoca. Vasile Pușcaș este cel care, în februarie 1990, a inaugurat în România cursurile de integrare europeană, devenite astăzi disciplină obligatorie în toate facultățile cu profil istorie, relații internaționale, studii europene. La întoarcerea de la Ambasada României la Washington DC, Vasile Pușcaș a inițiat, după modelul american, școala de științe politice din Cluj, împreună cu un colectiv de tineri universitari clujeni. În anul 1995 a fost primul decan al nou înființatei Facultăți de Științe Politice și Administrative de la UBB. Până decembrie 2000, când
Vasile Pușcaș () [Corola-website/Science/305281_a_306610]
-
împreună cu un colectiv de tineri universitari clujeni. În anul 1995 a fost primul decan al nou înființatei Facultăți de Științe Politice și Administrative de la UBB. Până decembrie 2000, când a preluat mandatul de Negociator Șef al României cu Uniunea Europeană, Vasile Pușcaș a creat Institutul de Studii Internaționale din Cluj-Napoca (al carui director este din 1999 până în prezent), Centrul de Jurnalism și Trening al Comunicării. În același timp, a inaugurat și Programul de Master în Managementul Afacerilor Internaționale, iar din anul 2000
Vasile Pușcaș () [Corola-website/Science/305281_a_306610]
-
Facultatea de Istorie și Filosofie (UBB), precum și la Institutul Universitar Internațional de Studii Europene (IUIES) din Gorizia-Trieste (Italia). Între 2002 și 2008 a fost director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (București) În decembrie 2009, Vasile Pușcaș a primit Premiul Academiei Române “Mihail Kogălniceanu”, pentru lucrarea "România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004)", Iași, Institutul European, 2007. Vasile Pușcaș este membru în următoarele consilii editoriale și științifice:
Vasile Pușcaș () [Corola-website/Science/305281_a_306610]
-
2008 a fost director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (București) În decembrie 2009, Vasile Pușcaș a primit Premiul Academiei Române “Mihail Kogălniceanu”, pentru lucrarea "România spre Uniunea Europeană. Negocierile de aderare (2000-2004)", Iași, Institutul European, 2007. Vasile Pușcaș este membru în următoarele consilii editoriale și științifice:
Vasile Pușcaș () [Corola-website/Science/305281_a_306610]
-
din Corpul 54 german, a trecut și ea Prutul și a luat poziție pe flancul drept al acestuia. În timpul nopții de 4 spre 5 iulie, Divizia 1 Blindata a fost angajată langa Branzeni cu elemente ale Diviziilor 74 și 176 Pușcași sovietice (din Corpul 48 Pușcași), sprijinite de tancuri. A pus stapanire pe satele Chetrosita Veche și Parcova, iar grupul său de cercetare a ajuns pana la Ednita. Ziua următoare, acest grup era deja pe Nistru., iar pe 7 iulie grosul
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
trecut și ea Prutul și a luat poziție pe flancul drept al acestuia. În timpul nopții de 4 spre 5 iulie, Divizia 1 Blindata a fost angajată langa Branzeni cu elemente ale Diviziilor 74 și 176 Pușcași sovietice (din Corpul 48 Pușcași), sprijinite de tancuri. A pus stapanire pe satele Chetrosita Veche și Parcova, iar grupul său de cercetare a ajuns pana la Ednita. Ziua următoare, acest grup era deja pe Nistru., iar pe 7 iulie grosul forțelor diviziei a ajuns și
Cucuieții Vechi, Rîșcani () [Corola-website/Science/305240_a_306569]
-
germanii erau în căutarea regelui și a însoțitorilor lui. Locotenentul Ryan i-a cerut regelui să-și dezbrace uniforma de general al armatei elene. La un moment dat, grupul regelui a fost oprit din înaintare de focul unui grup de pușcași cretani. Când prințul Petru le-a cerut să înceteze focul pentru că sunt greci, cretanii au replicat „germanii vorbesc de asemenea grecește și poartă uniforme grecești”. Cretanii au fost convinși cu greu că grupul nu era unul de spioni germani și
Bătălia din Creta () [Corola-website/Science/313089_a_314418]
-
să caute anexarea la Statele Unite ale Americii. Lovitura de stat s-a desfășurat și la 17 ianuarie 1893 Comitetul de siguranță și-a exprimat îngrijorarea pentru siguranța și proprietatea cetățenilor americani. Ca răspuns, guvernul SUA a convocat o companie de pușcași marini americani din Boston și două companii ale marinei americane pentru a lua poziții. La 17 ianuarie 1893, regina a renunțat la tron anunțând că motivul a fost de a "evita orice coliziune a forțelor armate, și, probabil, pierderile de
Liliuokalani () [Corola-website/Science/314522_a_315851]
-
două divizii de infanterie indiană, generalul Platt avea în Sudan doar trei batalioane de infanterie, (care aveau să fie absorbite într-una dintre noile divizii sosite în ajutor) și de câteva companii de mitraliori din „Forța defensivă sudaneză”.. În Kenya, „Pușcașii Regali Africani” (KAR) erau organizați în două brigăzi - de nord și de sud. În 1938, cele două brigăzi dispuneau de 94 de ofițeri, 60 subofițeri și 2861 de soldați africani. După izbucnirea războiului, aceste unități au servit ca nucleu de
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
de tip Caproni au atacat baza aeriană rhodesiană de la Wajir - Kenya. Avioanele rhodesiene erau aliniate pe pistă cu motoarele pornite, pregătindu-se pentru decolarea într-o misiune de patrulare. Italienii au bombardat fortul, pista de aterizare și construcțiile din regiune. Pușcașii regali africani (KAR), care erau încartiruiți în fort, au pierdut patru soldați morți și unsprezece răniți. Două avioane rhodesiene au fost avariate și o mare cantitate de benzină de avion a fost incendiată. După acest atac, baza aeriană de la Wajir
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
și medii), piese de artilerie și un număr mai mare de avioane decât cel al britanicilor. Forțele britanice erau compuse dintr-un contigent de aproape patru sute de soldați somalezi călare pe cămile, elemente ale batalionului al 2-lea al KAR (pușcașii regali africani), un batalion nord-rhodesian, unul din Punjab, și unul de vânători de munte scoțieni. Italienii au înaintat pe trei coloane. Coloana vestică a înaintat spre Zeila, cea centrală spre Hargeisa iar cea vestică spre Odweina. Generalul locotent Carlo De
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
decolat de pe aeroportul din Gondar au reușit să doboare șapte aparate britanice Gloster Gladiator, pierzând la rândul lor cinci avioane Fiat CR-42. În continuare, aviatorii italieni au bombardat metodic în următoarele 48 de ore pozițiile batalioanelor 1 și 3 a pușcașilor indieni. Atacurile italienilor i-a forțat pe britanici și indieni să se retragă de pe pozițiile pe care le cuceriseră de curând. Deși indienii au reucupat după trei zile poziții la vest de Gallabat, ei nu au mai continuat atacul spre
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
predat. Pe 3 iulie, generalul Gazzera și cei 7.000 de oameni care se mai aflau sub comanda lui au capitulat în fața generalului belgian Auguste-Éduard Gilliaert. Pe 28 septembrie, garnizoana de 3.000 oameni din Pasul Wolchefit a capitulat în fața „pușcașilor regali africani”. Forțele de la Gondar, aflate sub comanda generalului Guilermo Nasi, guvernatorul interimar de la Amhara, au rezistat pentru aproape șapte luni. Gondar era capitala proviciei Begemder din nord-vestul Etiopiei. După ce generalul Gazzera s-a predat, Nasi a devenit noul vicerege
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
Pușca semiautomată cu lunetă model 1974 (abreviere: PSL) este arma românească a pușcașului lunetist, destinată "distrugerii diferitelor obiective izolate, care apar, în mișcare, neadăpostite și mascate". Asociată incorect cu pușca semiautomată cu lunetă rusească SVD Dragunov, PSL este o armă diferită de aceasta, având la bază pușca-mitralieră RPK, fabricată sub licență în România
Pușcă semiautomată cu lunetă () [Corola-website/Science/314211_a_315540]
-
precise și puteau executa foc la distanțe foarte mari, aveau unele dezavantaje. Cele două puști puteau trage doar foc cu foc, necesitând astfel și un pistol-mitralieră pentru autoapărare pe distanțe mici. De asemenea, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pușcașii lunetiști români au raportat faptul că majoritatea țintelor lovite cu succes se aflau la distanțe de până în 600 de metri. O nouă armă, capabilă de a executa foc semiautomat asupra țintelor aflate între 400 și 800 de metri, era necesară
Pușcă semiautomată cu lunetă () [Corola-website/Science/314211_a_315540]
-
pentru ca PSL să poată executa foc precis la distanțe mai mari. În comparație cu SVD Dragunov, PSL era mai ieftină, ușor de fabricat în masă și relativ familiară trupelor. Deoarece mecanismul intern al puștii-mitralieră PM md. 64 era similar PM md. 63, pușcașii lunetiști aveau o perioadă de pregătire mai scurtă. PSL avea un preț mai mic și era potrivită pentru producția în masă deoarece folosea piese ștanțate (specifice modelului AKM) pentru cutia mecanismelor. Aceasta din urmă era asamblată prin nituire și sudură
Pușcă semiautomată cu lunetă () [Corola-website/Science/314211_a_315540]
-
Luneta LPS T2 (abreviere de la "Lunetă Pușcă Semiautomată Tip 2"), similară modelului sovietic PSO-1 folosit de SVD Dragunov, este fabricată de către Întreprinderea Optică Română. Puștile semiautomate cu lunetă PSL erau repartizate după model sovietic, câte o armă pentru fiecare pluton. Pușcașii lunetiști erau de obicei aleși dintre cei mai buni țintași ai plutonului, ei având rol de sprijin în timpul acțiunilor ofensive și defensive ale infanteriei. Conform doctrinei militare americane, PSL este arma țintașului desemnat al plutonului (în engleză: "Designated Marksman Rifle
Pușcă semiautomată cu lunetă () [Corola-website/Science/314211_a_315540]
-
fost uriaș. Redacția era nevoită să cheme Miliția să stea la ușă, pentru că veneau 2-300 de oameni care voiau să intre în redacție, să ia legătura cu vindecătorii respectivi. „Flacăra” a promovat vindecători controversați precum Pavel Kozak, Ion Mânzatu, Ioan Pușcaș, Valeriu Popa, Mihai Leontopol, Vasile Boici, iar multe dintre articole erau scrise chiar de Adrian Păunescu. În perioada comunistă a aparut în revistă prima fotografie a sufletului omenesc ieșit din corp, ca rezultat al cercetărilor lui Ion Florin Dumitrescu. Primul
Flacăra () [Corola-website/Science/313438_a_314767]
-
Ocuparea Plajei Omaha era responsabilitatea trupelor Armatei Statelor Unite, cu ajutorul transportului maritim asigurat de Marina Statelor Unite și cu ajutorul unor elemente ale Marinei Regale a Marii Britanii. În D-Day, neexperimentata Divizie 29 a Infanteriei, cărei i s-au alăturat de noua companii ai Pușcașilor Marini SUA redirecționate de la Pointe du Hoc, au avut scopul de a lua cu asalt jumătatea de vest a plajei. Luptă crâncenă a fost dată de 1 Divizia de Infanterie în jumătatea de est. Valurile inițiale de asalt, formate din
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
Dog White, Dog Red, Easy Green, Easy Red, Fox Green si Fox Red. Asaltul inițial a fost făcut de doua echipe de regiment - Regimental Combat Teams (RCT)- susținute de doua batalioane cu tancuri, care aveau atașate și două batalioane de pușcași. Regimentele de infanterie au fost organizate în trei batalioane, fiecare cu cate aproximativ 1000 de oameni. Fiecare batalion a fost organizat sub formă a trei asociații de pușcași, fiecare de pană la 240 de oameni și o companie suport de
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
de doua batalioane cu tancuri, care aveau atașate și două batalioane de pușcași. Regimentele de infanterie au fost organizate în trei batalioane, fiecare cu cate aproximativ 1000 de oameni. Fiecare batalion a fost organizat sub formă a trei asociații de pușcași, fiecare de pană la 240 de oameni și o companie suport de pană la 190 de oameni. Companiile de infanterie de la A la D aparțineau primului batalion al regimentului. Cele de la E la H aparțineau celui de-al doilea, iar
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
RCT va fi A/116). În concluzie, fiecare batalion avea o companie de baza de pana la 180 de oameni. Batalioanele cu tancuri erau formate din trei companii, de la A la C, fiecare cu cate 16 tancuri, în timp ce batalioanele de pușcași erau organizate în șase companii, de la A la F, cu cate 65 de oameni în fiecare companie. RCT 116 din Divizia de Infanterie 29 a avut scopul să aterizeze cu doua batalioane în al patrulea sector vestic și să fie
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
Red și Green Fox la capătul estic al Omaha. Sprijinul din partea tancurilor le-a fost furnizat de către Batalionui 741 de Tancuri, din nou, doua companii de înot la mal, iar a treia a aterizat convențional. Trei companii din Batalionului 2 Pușcași a încercat să ia o baterie fortificată la Pointe du Hoc, 5 km la vest de Omaha. Între timp compania a doua Pucași a avut scopul să aterizeze pe partea dreaptă a RCT 116 și să-și ia poziția la
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
fortificată la Pointe du Hoc, 5 km la vest de Omaha. Între timp compania a doua Pucași a avut scopul să aterizeze pe partea dreaptă a RCT 116 și să-și ia poziția la Pointe de la Percée. Companiile rămase de pușcași, a 2 și a 5 au avut scopul de a urmări la Pointe du Hoc dacă această acțiune s-a dovedit a fi de succes, altfel, ele aveau să urmeze 116 spre Dog Green și să continue spre Pointe du
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]
-
frontului 116th RCT de până acum. Deși primul batalion a fost dezarmat eficient de artileria lor când D/116 a suferit o acostare dezastruoasă, construirea de la Dog White a continuat. C/116 s-a regrupat cu al 5-elea batalion de pușcași marini aproape în întregime. Comandantul pușcașilor marini, și-a dat seama de situația de la Dog Green la sosire și a ordonat regruparea tuturor trupelor la Dog White. La fel ca pentru C/116, fumul le-a acoperit avansarea, deși 2nd
Plaja Omaha () [Corola-website/Science/313753_a_315082]