2,886 matches
-
Paștele. Atunci chiar era dă Paște. — În patru’ș’cinci? — Da, zice și se așază mai comod, s-a obținut legătura cu stadionul. Vacarmul tribunelor, vocea emoționată a comentatorului au acum forța să submineze vătuirea auzului, fixitatea plăcută a privirii, răcoarea instalată pe buze și chiar mirosul florilor de zmeură de câmp care mai stăruie În nări. Abia trecusem de Vesely. În satul următor am dormit Într-o șură. Simțurile abia acum Încep să fie maltratate de imagini, de zgomote, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
sărută părintește pe frunte, apoi ridică mâna dreaptă făcând o închinăciune asupra lor, lăsându-le somnul în ocrotirea Tatălui Ceresc. Greierașul Tăcerea serii își așternea încet-încet vălul peste curtea inundată de verdeață. Căldura zilei se lăsase la pământ, apăsată de răcoarea înserării. Deodată, liniștea fusese tulburată de un sunet duios și cald. Cri-cri! Cri-cri! Fetița ridică degetul arătător, pe celelalte le strânse în pumnișor, apropie degetul spre ureche, iar ochii i se deschiseră a mirare și spuse: Ia! Ce se aude
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
Că tare am mai obosit! Cum i se făcuse foame, plecă la bucătărie să mănânce de prânz, iar după ce mâncă se gândi că mama s-ar fi odihnit puțin după masă. Dar nu mai apucă să intre în casă la răcoare, că o strigaseră copiii să iasă la joacă. Acolo o găsiră părinții când se întoarseră frânți de oboseală și dogoriți de arșița de peste zi. Ce-ai făcut, Florinuța, mamă? Cum te-ai descurcat singură acasă? Foarte bine, mamă, să știi
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
de pui pe jumătate mâncată, ce ateriză în spatele lui Danny. Saxofonistul îi zâmbi, își linse muștiucul și trase cu ochiul. Danny rezistă tentației de a-i îndesa instrumentul pe gât și ieși rapid din club pe una din ușile laterale. Răcoarea aerului îi îngheță transpirația și-l face să tremure. Neoanele pulsatorii îi rănesc privirea. Mici frânturi de muzică se sudau într-un zgomot uriaș, iar somnambulul din vârful clubului Zombie arăta ca Apocalipsa. Danny știa că era speriat și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
el. De aproape văzu fața ciocolatie a unui golănaș cu ochii aproape în lacrimi și cu buzele tremurânde. Mărul lui Adam îi sălta în sus și-n jos în timp ce încerca să respire. Danny spuse: — Informații sau minimum cinci ani la răcoare. Alege. Carlton W. Jeffries își găsi vocea - pițigăiată și nesigură: — Păi, ’mneata ce crezi? — Cred că ești băiat deștept. Dă-mi ce-ți cer și mâine îți trimit plicul prin poștă. — Poți să mi-l dai acum. Te rog! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Individul arăta mult prea inteligent pentru a fi nebun de legat. Danny spuse: — Domnule Cormier, am auzit că sunteți specialist în wolverine. — E adevărul gol-goluț. Țin unsprezece în captivitate chiar acum. Sistemul meu de refrigerare le păstrează bine mersi, la răcoare, așa cum le place. Danny simți că i se face greață din cauza fumului și a gustului rău din gură. Se strădui să se comporte în continuare ca un profesionist. — Iată de ce mă aflu aici, domnule Cormier. Din ajunul Anului Nou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
reproduc întocmai scurta povestire care mi-a făcut atâta necaz, că mi s-a întipărit în minte, dar n-are nici un rost... Primele fraze erau următoarele: " Un călător străbătea ținuturile calde ale Americii, situate sub un cer arzător, pe unde răcoarea și umbra sânt lucruri rare și pe unde trebuie să umbli poști întregi, până să găsești o locuință omenească, unde să-ți poți odihni trupul. Rupt de oboseală, bietul călător zări, în sfârșit, o colibă înconjurată de câțiva arbori cu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
În urmă, aproape că se pierduse Împreună cu Anda și cu Nogodar. Lui Amir i se păru că liniștea aceea nu aparține lumii care viermuia dincolo de poartă, În imensul oraș al apusei civilizații arabe, ci că are ceva din masivitatea și răcoarea unui munte ascuns. Doar În locurile unde spiritele muntelui ocroteau Înălțimile mai putea fi simțită o asemenea liniște dincolo de care sufletul singur putea auzi foșnetul egal al timpului. Mausoleul de pe aleea mărginașă, nu departe de mormântul „regelui nemuritor” Amir Temur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Ogodai. O cifră. O nenorocită de cifră. Atât. Lui Oană i se păru că a coborât Într-un râu cu apă caldă și sărată, dar nu era decât transpirația curgându-i peste frunte și peste obraji. Apoi se făcu brusc răcoare și abisul din somn Îl chemă jos, mai jos, Într-o nesfârșită alunecare. Își pierdu cunoștința. Fu trezit după clipe sau minute. - Poți alege, spuse din nou Ogodai. Poți sfârși durerea care abia Începe. O poți Întrerupe. Măcar pentru azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
care o ținea În mâna dreaptă. Pe metereze, străjile Își continuau patrularea. Noaptea era liniștită și senină. Dar stele Începeau să pălească spre Răsărit. 3 iulie 1476, ora 4.30, Ștefănești, Moldova Mâna Erinei era caldă. Surprinzător de caldă, În răcoarea zorilor. Se obișnuise cu ea așa cum, poate, ea, Erina, se obișnuise cu războiul. Se obișnuise prea mult. De când se Întorseseră din Balcani, Erina devenise o luptătoare adevărată. Participa la viața militară a căpitanului Oană. Era privirea lui, și mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să spună că pleacă, dar știe că e deja plecat. 18 iulie 1476, Murgeni. Apusul soarelui. Din marginea pădurii, casa familiei Litovoi se vedea Într-o lumină roșiatică, ce aluneca Încet spre violet. Erau ultimele raze ale soarelui, strecurate prin răcoarea codrilor și prin căldura strivitoare a verii. Micul cortegiu plecase din fața porții și mersese până dincolo de herghelie, pe malul unui pârâu căruia nimeni nu se ostenise să-i dea un nume. Erau săteni, toți bătrâni, toți slujitori sau prieteni ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
timp și obicei. Nu! Mini nu-și putea deloc închipui mobilul dramei - și, totuși, palpitul și mirosul de came crudă rămăsese în nările ei fine, care căutau zadarnic să dovedească urmele adevărului. In repaosul de după-amiază, Mini se bucurase de răcoarea odăiei cu divanuri pentru ea singură și, în adevăr, adormise ca o biata părăsită, visând frigări uriașe și brațele albe și musculoase ale Lenorei, frîngîndu-se în aer, desprinse de trupul zvârcolit. Ciudat! Visase și limbi de foc care ieșeau din
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
ar fi chemat pe el. Luîndu-și mers regulat și lin, trăsura apucă șoseaua. După o tăcere lungă, ca sculată din somn, Mini făcu o mișcare de dezmorțire și suspină. Toate trei, în adevăr, după ziua ostenitoare, fuseseră învăluite plăcut de răcoarea și umbra serei, și lunecatul lin al trăsurei le amorțise prielnic și odihnitor. Mini, despresurată din vraja rea a întîmplărilor petrecute, se uita acum galeș printre gene, la stelele care, sub lumina lunei, acolo undeva sus, departe, păreau un spulber
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
în minte, cu simplicitate, acest fapt divers proaspăt, pe care orașul îl absorbea în uzina lui de descompunere: "Hallipii divorțează!". Mini intră la Ateneu. Era o stație de odihnă. Sala cea mare de intrare, cu clarobscurul ei perpetuu, cu acea răcoare de galerie subterană parcă, îi plăcea, hall-ul pustiu da o impresie de vastitate și aula străjuită circular de statui mari adăpostea un parc sacru de marmore și bronzuri. Mini nu se oprea, îi plăcea să treacă printre ele, ca printr-
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
fața ta plăcută." 15. Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; căci viile noastre sunt în floare. 16. Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt a lui; el își paște turma între crini. 17. Pînă la răcoarea zilei, și pînă la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sari ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munții ce ne despart. $3 1. Am căutat noaptea în așternutul meu, am căutat pe iubitul inimii mele; l-am căutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85072_a_85859]
-
de bucurie. Balconul devine neîncăpător pe durata sezonului cald pentru mulțimea ghivecelor care îl populează. Ca și celelalte plante, florile de apartament au viața, trebuințele și particularitățile lor. Unele au nevoie de mult soare și căldură, altele de umbră și răcoare. Nici cantitatea de apă necesară fiecăreia nu este aceeași. Nu mai vorbesc de compoziția diferită a pământului în care cresc și de adaosul de îngrășăminte de care au nevoie. Pentru a-mi satisface plăcerea de a admira frumusețea și varietatea
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
că-i o prostie să vină în sud la vremea asta. Dacă l-ar fi întrebat cineva, i-ar fi fost greu să spună pentru ce venise. Poate din încăpățânare, tocmai în sezonul în care lumea pleacă spre nord, căutând răcoarea. Petrecuse trei săptămâni aici, călărind de colo-colo, căutând ceva. Nu era prea sigur că știe ce anume. Ceva cu care să umple un gol. Până de curând, viața pe dealuri i se păruse de ajuns. Viață de singuratic, desigur. Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
drum spre ea. Au lăsat peste tot în urma lor moschei cavernoase, monumente reci, acum dovezi insensibile ale trecerii lor. După curba pe care o face râul în dreptul Fortului, se află Taj Mahal. Cu toată frumusețea masivă a marmorei, cu toată răcoarea pe care o oferă interioarele întunecate într-o zi toridă, este un loc plin de melancolie, în care s-au investit patruzeci de milioane de rupii și cine știe câte vieți pline de tristețe. Împăratul Shah Jahan a fost fermecat de Mumtazi-i-Mahal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
peretele cu unghia, exfoliind zugrăveala cu vârful degetului, făcând mici desene care reproduc scenele pe care le vede pe fereastră. Peretele astfel scrijelit naște noi forme, imagini și aventuri și acestea imprimă ritmul zilelor și nopților lui, unde căldura și răcoarea se succed în cicluri mai rapide. Când nu cojește peretele și nu discută cu vizitatorii săi, zace cu ochii în gol și mai ia câte o înghițitură din sticla cu apă pe care Balraj i-o așază zilnic pe pervaz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
strigăt neliniștitor „Haida-hoooo“. Tunica maiorului trece prin raza de vedere a aparatului chiar în momentul în care fotograful uluit e gata să-l declanșeze, piciorul îi alunecă de pe scaun și cade, vărsându-și pulberea de magneziu pe achkan. Senzația de răcoare în zona subsuorilor este exact stimulul de care are nevoie maiorului pentru a-și termina treaba și culminează cu un urlet care-ți îngheață sângele în vine. Pe când creierul său este inundat de hormonii treziți din beție, începe să privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sa, Andrew se trezi lăudându-l, nu doar admonestându-l. Și desigur, băiatul îndeplinea și funcția de mesager, un intermediar celest între lumea lui și cea a soției sale. Un înger. Pagină separată După ploi, a urmat vremea rea. După răcoare, căldura. În decursul anului, după vizita la doamna Pereira și sosirea echipamentului științific al pastorului MacFarlane, corpul lui Bobby se fortifică și chipul i se asprește. Femeile de pe Falkland Road mai strigă încă după el când trece, dar pe alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
a sute de generații de bărbați și femei, care dau mâna cu vicarul. O! Stea minunată! merge alături de el, respiră minunat, îi simte mâna fierbinte prin mănușa umedă. După ce profesorul a adormit lângă foc, cei doi au deschis ușa spre răcoarea întunecată a hangarului pentru bărci, au aprins mangal într-un vas pentru jeratic și-au tras scaunele de salcie aproape, ascultând șopotul râului din apropiere. Își scot hainele, își descheie nasturii, straturile de bumbac și lână sunt îndepărtate pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să se odihnească și înainte să-și dea seama, privind cerul, o creangă se interpune viziunii lui ca o crăpătură pe o bucată de sticlă albastră. Se gândește: sunt pe moarte. Trupul plin de praf îi este scăldat de sudoare. Răcoarea se insinuează ca o undă sinusoidală de răceală ce se propagă spre brațele și picioarele care-l dor, îndreptându-se într-un vârtej amețitor spre mijloc. Are halucinații. Acolo sus pe povârniș, un bătrân se agață de peretele stâncii; poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
care cântă același refren al unui cântec de muncă, o dată, altă dată și încă o dată. Soarele îi coace pielea care începe să-l strângă, să se scorojească. Cerul se stârnește, tremură până când dispare cu totul și nu mai este decât răcoarea și acel foc care pâlpâie pe piatră și el știesimte singurul lucru clar în mintea sacă se află acum sub pământ. Oamenii Fotse îl cară departe, în inima pământului, și-l așează într-un loc unde aude ceva troznind sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
la adresa zeilor acelor altare cibernetico-statistice. Tinerii turbați scorniseră de câțiva ani un soi de roboți ai destinului, alcătuiți din memorii formidabile și din circuite diabolic de complexe. Și le risipiseră prin toate orașele continentului. Homer se sprijinea de pereți. O răcoare plăcută îl întâmpină. Aerul era pur (condiționat), cu miros de zăpadă, de ozon, de flori de primăvară. Barbara veni spre el, zâmbitoare. Era încă îmbujorată de partida de tenis pe care o jucase... O suavă muzică electronică îi tulbură imaginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]