2,083 matches
-
nevinovat și neînarmat; conta doar sângele care-i curgea prin vine. „Eu vreau să trăiesc“, se gândi revoltat. „Să trăiesc, cu orice preț; să trăiesc. N-o să puneți mâna pe mine.“ Își dădu seama că-și vârâse unghiile în palmă. Răsuflă adânc, luă codexul și-l puse în scrin. Îl văzu pe Drusus intrând grăbit pe ușa din fund. — Dacă-ți cauți jurnalul, îi spuse, să știi că l-am pus la locul lui. Drusus nu răspunse. Pentru prima oară schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înseamnă că viața s-a dus...“ El, care îl ruga: „Nimeni nu vrea să-mi spună nimic...“ Puternicul tribunus care îi spunea, întorcându-se deodată: „Păzește-te, pui de leu...“ Primi amintirile una după alta, așa cum i le trimitea memoria. Răsuflă adânc și înțelese că nu se putea destăinui nimănui. În bibliotecă, Drusus luă calamusul și adăugă puține rânduri: „Scriu aceasta ca să se știe că atunci, neputând să-l ucidă pe el, s-au răzbunat condamnând-o la exil pe soția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
călătorie, care au fost introduse în niște apărători. În mai puțin de două secole, imperiul ajunsese în ținuturi atât de îndepărtate, încât puțini reușeau să și le imagineze. Pe acea hartă însă Agrippa desenase imperiul asemenea trupului unui uriaș întins, răsuflând, viu, cu sute de vene puternice de la un capăt la celălalt: cincizeci de mii de străzi romane pavate. La fiecare cinci mile, un post intermediar, o mutatio pentru schimbarea cailor, aprovizionarea cu alimente și băutură; la fiecare popas - parcursul mediu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
zeii se vor bucura privind. Herodes căzu o clipă pe gânduri, apoi spuse: Putem s-o facem. O s-o facem. Cu ușile închise, printre cântece, dansuri, libații, în aerul greu de parfumuri, la capătul unei exaltări colective amețitoare, prinții prizonieri, răsuflând greu din pricina violenței ritului, abandonară fetele pe perne, se ridicară și, adunându-se, le adresară zeilor, prin vechea formulă rostită de glasul lui Rhoemetalkes, rugăciunea care îi obliga să se supună: — Gajus Caesar Augustus imperator. Dacă s-ar fi aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se gândise împăratul în timpul nopții - băiatul reprezenta singurul instrument posibil pentru strategiile lui. Fiindcă erau absolut necesare niște strategii noi acum, când Tiberius îmbătrânea. „Cei șase sute de lupi care se adună în Curie“, senatorii, vedeau cum conducătorul haitei începea să răsufle greu. „Știu, încearcă să-mi sară la gât“, se gândea Tiberius, răsucindu-se în pat. Din obsesia lui izvorâse o idee sublimă, singura care îi putea uni pe toți populares și pe o parte dintre optimates într-o majoritate docilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
a spus că nu vrea să înflăcăreze spiritele în Judaea, șopti, în timp ce trebăluia prin bibliotecă, sclavul Callistus, care, după ce făcuse ani de zile cele mai umilitoare munci, acum urca rapid treptele ierarhiei, fără ca Tiberius, bolnav, să bage de seamă. Gajus răsuflă adânc. „De unde a aflat el asta?“, se întrebă. „Și de ce vine să mi-o spună mie?“ Callistus dispăru ca o umbră, surâzând. A doua zi, prin mai multe mesaje secrete și intervenții mai puțin secrete ale lui Sertorius Macro, Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
gândurile. Continuă: — Pretorienilor le-a fost întotdeauna greu să îndure intrigile senatorilor. Iar acum, după atâtea lupte, comploturi și războaie civile, se supun doar comandanților lor. Sublinie astfel într-un mod grosolan, însă limpede, puterea pe care o avea; apoi răsuflă adânc. Gajus tăcu. Dar, asemenea unui șoim, se întoarse amintirea după-amiezii ploioase din castrul de pe Rhenus, când tribunii celor opt legiuni ale tatălui său, Germanicus, strigau că aveau să-l ducă la Roma cu forța armelor, iar tatăl său tăcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
lipsit de experiență. El ascultă nemișcat proclamația oficială, conștientiză cuvintele care așterneau pe umerii săi, ca o mantie, cea mai vastă putere din lumea cunoscută. În viitor, în momente asemănătoare, alții aveau să simtă că li se înmoaie genunchii. El răsuflă adânc; senatorilor, chipul lui li se păru inocent, absorbit, aproape debusolat. Apoi îi veni rândul să răspundă și acea adunare de temut se concentră să-l asculte, fiindcă urmau să iasă la iveală trăsăturile lui. După de-acum îndepărtatele funeralii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
deschide porțile unei cetăți asediate.“ Cu câteva zile înainte, în liniștea aceea, pașii Drusillei se auziseră, ușori, dincolo de ușa aceea. Nimeni nu se mișca mai ușor decât ea când alerga, încălțată cu sandalele de piele moale, căptușite cu mătase. Și, răsuflând repede, bătea la ușă. Nici o femeie nu avea buze subțiri, surâzătoare ca ale ei. Împingea ușor ușa. El se prefăcea că doarme. Pe consola din fund stătea mica sculptură de lemn, misterioasă, făcută dintr-un trunchi nemuritor de sicomor, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în șoaptă, aproape fascinat de inteligența care alesese cel mai improbabil loc, camerele părăsite ale bătrânului împărat, unde, cu siguranță, nimeni nu avea să intre să doarmă vreme de decenii. Poate că fusese chiar porunca lui Tiberius. Gândea în șoaptă. Răsuflă adânc, apoi spuse: Cel care poseda documentele astea îi avea în mână pe senatori. Mintea sa lucidă mergea tot mai departe. Paloarea lui marmoreană începea să dispară. Îl privi pe Împărat și, deodată, spuse: — Documentele astea sunt o avere, Augustus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
care o vedea o dată nu putea s-o uite. Iar el o văzuse în josul contractului de căsătorie al surorii sale moarte, Drusilla, cu patricianul acela leneș pe care ea îl iubise: Aemilius Lepidus. Gândurile i se blocară. Închise ochii și răsuflă adânc. Încet-încet, mintea i se limpezi după respirația aceea prea lungă. Cuibul absurdei conjurații era familia lui. Pentru a deveni legitim, văduvul Lepidus plănuia să se căsătorească cu sora nedemnă a celei moarte, cu Agrippina, cea care se plânsese în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înțeleagă că pentru ea pronumele acela reprezenta confirmarea faptului că, dăruindu-i-se în întregime, pătrunsese înăuntrul lui. Însă Milonia nu vorbea niciodată; în locul ei vorbeau ochii, părul, mâinile. El o luă în brațe și o strânse cu putere; ea răsuflă adânc, de parcă s-ar fi sufocat. În liniștea zorilor, Împăratul repetă: — Eu și cu tine, noi doi, vom merge în Aegyptus... — Ah, zise Milonia. — Acum m-am gândit la asta. Nu dormeam; liniștea pe care o păstrați nu ajută la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
circulau o mulțime de povești despre banchete în care dansurile lui întreceau orice închipuire, despre iubiri capricioase, despărțiri, disperări și furii. Mnester se opri în mijlocul scenei. Luminile aranjate cu pricepere alunecau asemenea apei pe pielea lui, pieptul i se zbătea, răsuflând emoționat, părea că perizomul avea să-i alunece pe șoldurile înguste. Pe când toți îl priveau, Împăratul se întoarse ca și cum l-ar fi strigat cineva din spate. Strigătul acela fusese doar în mintea lui, însă e greu să înțelegi avertismentele zeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oscila între două maniere: una - discret melancolică, de „atmosferă sufletească ce se degajează natural, pe nesimțite, în ton sumbru, minor” (avînd ca insuficiențe uniformitatea imaginilor și monotonia tonului; „simți o făptură cu aspect uman într’o arcă de lighioane apocaliptice”, răsuflă Const. I. Emilian, trezit pentru o clipă din coșmarul „extremiștilor”). Cealaltă manieră, mult mai bine reprezentată... statistic, este însă un semn al „cedării” în fața presiunii colaboratorilor (poate din „necesitate tactică spre a păstra șefia grupării”, poate din „iluzie”, ne șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nici unui gen literar și tocmai de aceea e menit să ocupe un loc deosebit în literatură”; „Hurmuz e un constructor de personagii bizare (...) manechine (...) pline de o sevă nouă înăuntrul lor”. „Hurmuz nu biciuiește nici moravurile nici caracterele — conform criteriilor răsuflate — ci biciuiește firea în cutele ei cele mai intime. Hurmuz biciuiește sensul și rațiunea lucrurilor care în sine nu reprezintă și nu rezolvă nimic”; „Zădărnicia vieței s-a cîntat în sute și mii de volume, dar nimeni n-a izbutit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ordonanță de urgență, prin care, taxa de closet să fie abrogată. Și s-a dus Emil Boc, s-a tot dus, încât, nici acum, la mai bine de două luni de la eveniment, nu mai știe, nimeni, nimic, despre el. Deci, răsuflă ușurată și suflarea orașului, de când s-a dus, domnul Emil Boc, pe ușa din spate, duce-i-s-ar și numele, definitiv, pe pustie! FATA MORGANA Bue, spune-mi, te rog, știi ce e aia fata Morgana? Da, Firica, știu. Ce? O fată
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
două scremături dureroase. Și ce-i de făcut? Du-te și-mi adă o sticlă cu ulei de măsline. I-o aduse. Bău. O înghițitură;încă una; și-ncă; și-ncă... până, ce, constipația-și dădu duhul, și domnul prefect răsuflă,în sfârșit, ușurat, la figurat și la propriu. Dar, colac peste pupăză: destuparea constipației fu urmată de o spurcată de diaree, țâșnitoare, și subțire și puturoasă,încât, domnului prefect, i se făcu scârbă de propria persoană. Soția, de-alături, nu
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
auzea, se ducea,își alegea o pereche și sporea numărul antrenanților. Vestea s-a răspândit și printre șefi. Au început a urca, unul câte unul, și a-și alege câte o pereche. Și a se alătura concurenților. Ulterior, s-a răsuflat, de prin surse confidențiale, că, niște inși,în gestiunea cărora se aflau schiurile, dintr-o fostă bază sportivă, inclusă în patrimonuiul UTC, ar fi sustras, aceste bunuri, și le-ar fi dosit,în stâncă, pentru ca, mai încolo, să și le
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
e cum să câștige cât mai mult prin inginerii speculative, în timp ce companiile respective se duc încet dar sigur de râpă. Cioclii care o îngroapă, nu și fac probleme de conștiință, ci imediat pun ochii pe altă companie, care încă mai răsuflă. Iar în timpul acesta, dom’ Pișculeț fostul mare țărănist de la scara vecină, înjură pe toate drumurile comuniștii și pe Iliescu, care cică după părerea lui, ar fi vinovați de toate relele. Nici el nu știe care ar fi vinile, dar înjură
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
puțin timp înainte, într-o seară i-a dat două cartoane de țigări să le ducă la niște doctori pentru tatăl său. Credea că l-au prins cu ele într-o razie. Îi povestește și lui cum s-a întâmplat, răsuflă ușurat și hotărăște pe loc: - Îl dăm în judecată pe ziarist ! Cerem daune morale, cum își permite să vă facă așa? - Lasă unchiule, doar la română îmi este teamă puțin dar la matematică și fizică mă pricep. Nu o să
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
formă dar trebuiau să se despartă la Drept, fiecare la cursurile lui și în loc de ,,la revedere,, fata îl întrebă: - Ne mai vedem? Avea ochii căprui, blânzi s-a uitat mai atent la gura ei ușor întredeschisă și ispititoare. Răsufla agitată, parcă participase la o cursă lungă și aștepta cu nerăbdare răspunsul lui. Simțea că i-ar fi plăcut să se mai vadă în doi, însă deodată și-a adus aminte de Gabriela și i-a răspuns trist: - Da< ne
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
l-au numit „Mesia de pe A84“. E un tip care se oprește pe autostradă acolo unde zace un animal mort, îl atinge cu mâinile și amin. Pisica lățită, câinele zdrobit sau chiar și căprioara spintecată în două de un camion răsuflă adânc și amușinează aerul proaspăt. Se ridică pe picioarele frânte și clipesc din ochii ciuguliți de păsări. Lumea a reușit să-l filmeze. Au apărut poze pe internet. Pisica, porcul spinos sau coiotul mai stau un minut, iar Mântuitorul de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
se va termina sufletul dar nu-mi era milă de el tu nu mâncai altceva îți plăcea să trăiești în apă sărată și eu ți-am umplut un acvariu schimbam des lacrimile în el pentru că doar așa dormeai liniștit și răsuflai mai ușor când din mine nu a mai rămas nimic te-am dus înapoi la mal nu mai aveam cu ce te hrăni și tu ai devenit greu ai plecat fără să întorci capul și umbra speriată în fața mea a
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
patul tare de scânduri, cu saltea de paie, dăruit de Grigore ca zestre, unul la un capăt și altul la celălalt, ca să-și miroasă picioarele și să doarmă mai bine peste noapte. ...A doua zi, după plecarea lui Grigore, Virgil răsuflă ușurat și îi spuse neveste-sii, cu un zâmbet malițios, aruncându-și pe umeri un raglan verzuliu, antic și de demult, ca să plece și el la serviciu: Țara arde și baba se piaptănă!... Auzi ce gărgăuni i-au intrat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
el rămânea de facto conducătorul, mișcarea sa politică putea fi înțeleasă drept un semn că vremurile se mai îmblânziseră. Ca și cum tăișul ferocei lupte de clasă se mai tocise întrucâtva și de acum înainte regimul avea să lase țara să mai răsufle, să-și mai vină în fire... Unii reveniseră pe neașteptate de prin pușcării, iar arestările se mai răriseră și ele; în ultima vreme, nimeni nu mai fusese ridicat în toiul nopții cu duba de acasă. Asta înseamnă că mai este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]