2,464 matches
-
cu verigi cizelate pe margini. Nevastă-sa, o femeie mărunțică și negricioasă, cu obrazul supt, se fîsticise în niște foi lungi, abia călcate, neștiind ce să spună mai întu. Fata nu se vedea, dar din odaia alăturată se simțea o răsuflare iute, de om care pândește. 22 Tot Aglaia i-a descurcat: - Dumnealui este! l-a arătat pe cârciumar. Bărbații și-au strâns mâinile, privindu-se. Nevestii i-a pupat Stere mâna mică și rece. Meșterul l-a măsurat dintr-o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mesenilor. Se priviră în ochi pentru prima oară. Acum Stere nu i se păru atât de bătrân. - Ți-i frică? o întrebă el, și-i luă mâna. Ea nu-i răspunse. Așteptă. Cârciumarul vorbea, îl simți cum se apropie. Avea răsuflarea fierbinte și ochii lui păreau prietenoși. Îi fu frică și în tot trupul i se urcă o amorțeală. Ar fi vrut să plângă, dar lacrimile nu mai veneau. În curte, brutarul juca tinînd luminările de cununie în mâini. Flăcările lor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cîrcu? -N-am auzit. 203 - Păi eu am casele alea mari, cu etaj, din Calea Victoriei, unde se țin niște magazine... - Ce vorbești?! • Și-l mai împunse cu țâțele. - Da matale? se linguși președintele. - Nu vezi? Țiganca îi râse în urechi și răsuflarea ei caldă îl ameți pe bărbat. - Și nu ți-e urât lângă slutu ăla bătrîn? - Care slut? - Buzatu de stai cu el la masă... - Da de ce-ntrebi? Ți-o fi milă de mine!? - De! chicoti el. Salonul se umpluse de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de la mijloc, și ei i se păru o clipă că o să cadă de acolo, lunecând de pe lemnul lustruit. Roata se învîrtea tot mai repede. În urechi avea un vâjâit surd, ca la gârlă, când se scufunda în apă, și auzea răsuflarea scurtă a ibovnicului, care-i ținea cu palmele leagănul îngust. Ucenicul desfăcuse brațele și se arunca dintr-o parte, valvârtej. Scaunul lui trecu pe lângă al starostelui, fierul îndoit de dedesubt se încorda și scârțâi. - Ți-e frică? u strigă el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aici. Aerul limpede de afară era ca o apă luminoasă. Pe urmă, Veta nu-și dădu bine seama ce-a fost. Procopie se apropiase de ea, îi cuprinsese umerii și o sărutase pe obraz și pe gură. Vorbea repede și răsuflarea lui fierbinte îi ardea urechile. Fata se smucise, o apucase o spaimă mare și-ar fi vrut să fugă, dar nu putea, pentru că din tot trupul i se ridicase o dorință pe care n-o putuse stăptni. Spunea numai: - Ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zile se chinuise până să-i iasă sufletul, mai mare păcatul. Ședea prăvălia închisă, nevastă-sa, Florica, nu se mai vedea. Ce nu-i dăduse, câte doctorii, degeaba. Într-o dimineață își apucase gâtul cu mâna și se zbătuse, trăgîndu-și răsuflarea. - Eu mor, spunea. Femeia lui plângea alături. - Stai liniștit, îl ruga, stai liniștit, auzi tu... În două ceasuri nu mai era. 285 Nevasta a chemat-o pe Aglaia, să-l spele. Plângea de înecase pământul. - Haide, coană Aglăițo, că m-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
albăstrii ca floarea de oțet, deschise pe margini și întunecate spre pământ. Când dădu zăpada, bălegarul proaspăt îngheță și pervazele se surpară. Noaptea, frigul se strecura pe sub cercevele. Oamenii se strângeau unul într-altul. Noroc că erau mulți și din răsuflare se mai încălzeau. În casa lui Stere, ardeau godinurile, nu se cunoștea... Cârciumarul n-avea când să se mai gândească la necazurile altora. Umbla după vin ba la Buzău, ba la Focșani, că negustoritul așa este, nu trebuie să tragi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cândva cu ochii închiși prin dulceața peisajelor de agonie. Ce înviorare ciudată îți descoperă verdețurile stingerii și înflorirea suspinelor fără de capăt! Pururi tânăr în amurguri, întremat în sfârșituri, căutând întinderile morții fiindcă viața nu-i destul de-ncăpătoare și încetinindu-ți răsuflarea ca zgomotul viețuirii să nu acopere depănările visului final! Sânt după-amieze de toamnă de o atât de melancolică nemărmurire, încît ți se oprește respirația pe ruina timpului și nici un fior nu mai poate însufleți zâmbetul împietrit pe absența eternității. Și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mărei cu acea intensivă și dulce voluptate, își golise gâtul ei de ninsoare, își despleti părul pe umerii rotunzi, își dezveli sânii, acești doi munțișori de zăpadă cari se susțineau drepți și numai se-nălțau * și [se] retrăgeau încet sub răsuflările ei, mișcîndu-și acele două pete fragede care sunt ca două grâne de tămâie gata a se aprinde amorului; una câte una lunecau hainele de pe ea până ce i se-mlădie * bustul numai până-n șolduri, apoi mai jos, până ce rămase goală și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se-nroșeau pe unde trecea palatul arzător și deschideau cărările lor de pădure ochilor ce urmăreau spectacolul... Norii cenușii ai cerului se roșise de foc, fumul cel greu și gros ce-l lasa în urmă moara ce fugea ni-neca răsuflarea. - Am sfârșit, copii! zise bătrânul, oftând greu și adânc și scoborîndu-se de pe piatra pe care se suise. Hai înspre munte! Nu voi uita neciodată acel spectacol unic în felul său. Între - acestea ungurii devenise nesuferiți. Bănuiala și adeseori neci aceea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el dezveli încet acea figură cerească, de-o curăție și de-o fineță ca marmura, îi sărută picioarele ei în ciorapi a jour și se uită ceasuri întregi la ea, cum dormea atât de lin, încît nu i se auzea răsuflarea de loc și numai ridicarea regulată a sânului și o ușoară îmflare a nărilor fine dovedea că ea trăiește. Dar, cum sosi miezul nopții, îl apucă un frig în spate. El se plecă înc-o dată peste fața ei ș-o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
umăr. „Suntem conduși de o mână de birocrați care nu-și văd decât de interesele lor și care ar Înjunghia clientul pe la spate fără ezitare dacă ar ști că le iese și lor ceva.” A mers mai departe, trăgându-și răsuflarea. „Ca să nu mai spun că ăștia (managerii) oricum nu cred că putem avea grijă de clienții noștri.” L-am Întrebat dacă Îmi poate da câteva exemple. „Ba bine că nu”, mi-a răspuns. Balaurul În acțiune „Mai deunăzi”, a Început
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
sunt și voi să fiu ceea ce sunt: meseriaș, nimeni nu mă poate scoate din scriitor român...”, și tot el, În altă parte, punînd acum accentul pe ideea de necesitate vitală a scrisului: „dacă scriu mi-este o necesitate ca și răsuflarea, ca și repausul, ca și mîncarea. Și dacă scriu În folosul românilor, cum mă pricep, este un Învăț (s.n.) de 30 de ani [...]. Pentru ce să mă laude pentru niște cugetări ce au devenit a doilea natură?”... (cf. st. cit
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dealuri, Prin codri, prin ruine de veche monăstire, Pe naltele clopotniți, prin negre cimitire Fantasme tupilate, vedenii mari, tăcute, Ce stau ca niște visuri din ochi nedispărute, Și astfel, locuită de umbre, noaptea pare Mută de groază, rece și fără răsuflare. E ora de uimire, cînd Codrul-fără-viață S-arată mai sinistru prin văi de oarbă ceață Și scoate-un aspru vuiet ce-nsuflă oțerire, Ducînd În lume, tainic, o cruntă prevestire. Tot omul fuge, toată făptura se ascunde...” Este un peisaj În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
profană: „Ochi, guriță, piept și sin, Voi, la care eu mă-nchin, Și tu rai ascuns pre tare, Pomeniți necontenit CÎt zbucium și vînzolit Ați răbdat cu luptă mare. Cum sîmțăm că să bătea Inima ei supt a mea Cu răsuflări Îndesite, Pept pe piept tot apăsînd, Gură pe gură mușcînd ȚÎțîșoare dezvălite.” Lirismul corporal este, aici, mai Îndrăzneț. Conachi sugerează bucuria trupului Înfierbîntat. El lasă deoparte, pentru o clipă, celebra lui pudoare și vorbește, Încifrat e drept, despre un rai
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mușcînd ȚÎțîșoare dezvălite.” Lirismul corporal este, aici, mai Îndrăzneț. Conachi sugerează bucuria trupului Înfierbîntat. El lasă deoparte, pentru o clipă, celebra lui pudoare și vorbește, Încifrat e drept, despre un rai ascuns, despre țÎÎșoarele dezvălite, de furia gurilor Împreunate, de răsuflările Îndesite care duc gîndul mai departe de vers. Conachi este cel care instaurează, cred, tirania ochilor În poezia română. Seducția Începe totdeauna cu o privire. O privire ce corupe și Înlănțuie. Efect dublu: subiectul și obiectul intră Într-o relație
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ci moartea. Uneori nici cel mai înțelept dinte noi nu înțelege căile Domnului sau ale Răului. Tot aici jos după două săptămăni: Noul Ștefan se trezi exact atunci cănd soarele își închise pleoapa speriat de noaptea pustie ce gonea prin răsuflarea sa, nori de portocală săngerii. Încet își despărți genele din dulcea lor îmbrățișare. Credea că îl va găsi pe ieșirea în etern Lucas alături dar nu. Judecănd după poza de pe noptieră se afla în camera lui Ștefan. Adevăratul Ștefan nu
Lumi paralele. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ionela-Roxana Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2296]
-
și acum îi simte, la o aruncătură de băț, chiar dacă nu sunt admise vizitele, dar o să iasă din ghearele acestui bălos Stareț ticălos și nerușinat, departe de călugării aceia băgăreți și pizmași. Desigur, din Placanica aproape că se poate simți răsuflarea părinților și a fraților; e de-ajuns o rafală de vânt ca să-i aducă mirosul de supă cu crutoane perpelite pe foc, gătită de Catarinella cu ou, molură sau mentă, ca să simtă răsuflarea lui taică-său ce se-ntoarce de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
din Placanica aproape că se poate simți răsuflarea părinților și a fraților; e de-ajuns o rafală de vânt ca să-i aducă mirosul de supă cu crutoane perpelite pe foc, gătită de Catarinella cu ou, molură sau mentă, ca să simtă răsuflarea lui taică-său ce se-ntoarce de pe-o parte pe alta de oboseală... O închipuire, dar caldă, comodă, din care de-atâtea ori a prins puteri să îndure mojicii fără motiv și groaznice nedreptăți. La flăcăruia candelei cu ulei
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și pentru a câștiga timp și a-și da seama de ceea ce se urzea: Agonia te învață multe: zilele în care am fost torturat m-au făcut să-l văd pe Dumnezeu de aproape, m-au făcut să-i simt răsuflarea. Eram gata să-l întreb direct ce anume mi se pune în cîrcă, cu ce am greșit în fața justiției oamenilor sau în a celei veșnice. Desigur, dacă tribunalul a scăpat din vedere asta și dacă, acolo sus, au ajuns doar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
nu tratezi în halul ăla deținuți iluștri precum monahul dominican ". Dar scrisorile nu încetară să iasă dintre zidurile masive și bine apărate. Monseniorului Querengo, într-un moment de criză unul din acele rare clipe în care părea să-și piardă răsuflarea și nu vedea nicio nădejde de supraviețuire -, Tommaso îi trimise aceste cuvinte: "Scoate-mă repede de-aici, înainte de a muri, din acest hățiș de păianjeni, beznă și putreziciune; pieptul și capul îmi sunt atât de afectate încât abia de mai
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
simțurile încordate. Căci, de data asta, văzduhul nu doar zvâcni, ci se umplu, de-a dreptul, cu o suflare vie. Se învârti în loc, privind cerul și pardoselile, alunecând cu ochii de-a lungul zidurilor. Ridică palmele și își desfăcu degetele. Răsuflarea îi curse printre ele, ca o apă subțire. Strânse pumnii și apoi îi deschise încet, dar în căușul palmelor nu găsi nimic. Poate că strânsese prea tare și îi alunecase, pe nesimțite, printre degete. Privi din nou în jur, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fost în tranșee, hăituiți de obuze. Ușile celulelor erau metalice, dublate cu un grătar de zăbrele. Țac, se deschidea grătarul. Apoi cheia mai groasă descuia ușa metalică. Nu se auzea, apoi, decât curgerea plumburie a apelor freatice, căci fiecare, cu răsuflarea tăiată și urechile ciulite, se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alb. Ochii îi erau limpezi, de culoare violet, ei sileau toate celelalte figuri-plantă să pălească. Era subțire, chiar și înveșmântată în haina de blană, iar botinele cu tocuri lungi făceau să țâșnească din fiece pas o grație care-ți tăia răsuflarea. Orbul îi simți cel dintâi parfumul care se prefira înaintea ei ca un sunet de flaut. Ologu se trase un pas - singurul pe care îl avea - înapoi, cât pe ce să se încurce în cârje și să cadă. Ea se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bine să dai drumul, dintr-odată, la prea multe nume. Încep să bântuie. Maestrul ezită câteva clipe. Apoi făcu, șiret, din ochiul stâng, în semn că s-a hotărât. Lumea încă nu avea umbre, Tili închise ochii și își ținu răsuflarea. — Gata ! anunță Maestrul. — N-o simt, spuse Tili, rămânând cu ochii închiși, dar inspirând adânc. — Cum s-o simți, dacă n-ai deschis încă ochii ? — Înainte s-o văd, trebuie s-o simt... De unde vin numele astea, crezi că le
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]