2,445 matches
-
au dus la declanșarea unui adevărat război civil. Între timp, otomanii au negociat cu Muhammad Ali al Egiptului, care a fost de acord să-și trimită pe unul dintre generalii săi, , și un important contigent militar să lupte pentru înăbușirea rebeliunii elene, urmând să primească anumite câștiguri teritoriale. Ibrahim a debarcat în Peloponez în februarie 1825 și a obținut o serie rapidă de victorii. Până la sfârșitul anului 1825, cea mai mare parte a Peloponezului trecuse sub controlul Egiptului, iar orașul Missolonghi
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
dârze din Moreea, dar și din alte regiuni, (de exemplu, revolta condusă de Dionysius Filosoful). După Războiul Moreii (1684-1699), Peloponezul a trecut sub controlul Veneției pentru următorii 30 de ani, iar tulburările au continuat odată cu proliferarea bandelor de klefți. Prima rebeliune importantă a fost rebeliunea sponsorizată de ruși din 1770, care a fost înăbușită cu relativă ușurință de turci, în ciuda succeselor limitate din faza inițială. După zdrobirea revoltei elene, albanezii musulmani au devastat mai multe regiuni din Grecia continentală. Cu toate
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
și din alte regiuni, (de exemplu, revolta condusă de Dionysius Filosoful). După Războiul Moreii (1684-1699), Peloponezul a trecut sub controlul Veneției pentru următorii 30 de ani, iar tulburările au continuat odată cu proliferarea bandelor de klefți. Prima rebeliune importantă a fost rebeliunea sponsorizată de ruși din 1770, care a fost înăbușită cu relativă ușurință de turci, în ciuda succeselor limitate din faza inițială. După zdrobirea revoltei elene, albanezii musulmani au devastat mai multe regiuni din Grecia continentală. Cu toate acestea, grecii din Peninsula
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
rusă, aghiotant al țarului. Ipsilanti a acceptat propunerea. Filiki Eteria și-a mărit rapid efectivele, recrutând membri în Grecia și în diaspora elenă. În 1821, Imperiul Otoman era implicat într-un război cu Persia și trebuia să facă față și rebeliunii din vestul Rumeliei a lui . Pentru a face față rebeliunii lui Ali, pașa (guvernatorul) din Moreea fusese nevoit să mobilizeze importante forțe care să lupte în Epir. În același timp, marile puteri ale vremii, aliate în „Sistemul Congresului”, care se
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
și-a mărit rapid efectivele, recrutând membri în Grecia și în diaspora elenă. În 1821, Imperiul Otoman era implicat într-un război cu Persia și trebuia să facă față și rebeliunii din vestul Rumeliei a lui . Pentru a face față rebeliunii lui Ali, pașa (guvernatorul) din Moreea fusese nevoit să mobilizeze importante forțe care să lupte în Epir. În același timp, marile puteri ale vremii, aliate în „Sistemul Congresului”, care se străduiau să contracareze revoluțiile de după domnia lui Napoleon, erau preocupate
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
să-l predea pe acesta. Mavromichalis a refuzat folosind ca pretext vârsta sa înaintată. Pe 26 ianuarie, o serie de șefi locali și clerici din întreg Peloponezul s-au întâlnit Aigion. Aici, căpitanii klefți s-au declarat gata să declanșeze rebeliunea, în vreme ce cei mai mulți dintre liderii civili s-au arătat sceptici și au cerut garanții cu privire la intervenția rușilor. După sosirea veștilor aventurii lui Ipsilanti în Principatele Dunărene, atmosfera din Peloponez a devenit tensionată și, până pe la mijlocul lui martie, au avut loc incidente
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
toate zonele rurale, în timp ce turcii erau constrânși să se apere în fortărețe, precum cele din Patras, Rio, Acrocorinth, Monemvasia, Nafplion și cea din capitala provincială Tripolitsa, unde pe lângă soldații turci se refugiaseră și numeroase dintre familile musulmane, încă de la începutul rebeliunii. Toate fortificațiile deținute de turci au fost asediate fără prea mult succes de forțele neregulate elene, dar nu au putut fi cucerite datorită lipsei pieselor de artilerie. Exceptând Tripolitsa, toate fortificațiile aveau acces la mare și au putut fi aprovizionate
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
forțelor egiptene. Creta avea o lungă tradiție a luptelor antiotomane. O răscoală a creștinilor de pe insulă din 1821 a fost înăbușită în sânge de turci, care au executat mai multe capete ale bisericii ortodoxe de pe insulă, considerați organizatorii și conducătorii rebeliunii. Sultanul Mahmud al III-lea a fost obligat să ceară sprijinul vasalului rebel și rival, pașa Egiptului, căruia i-a oferit controlul asupra „Pașalîcului Cretei”. Armata egipteană a debarcat pe insulă în 1824, iar Ibrahim și-a asumat obligația să
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
Mahmud al III-lea a fost obligat să ceară sprijinul vasalului rebel și rival, pașa Egiptului, căruia i-a oferit controlul asupra „Pașalîcului Cretei”. Armata egipteană a debarcat pe insulă în 1824, iar Ibrahim și-a asumat obligația să înăbușe rebeliunea. Insula Creta a fost scena luptelor și atrocităților războiului cretano-egiptean între 1821 și 1828. În cele din urmă, musulmanii au fost alungați în fortificațiile orașelor de pe coasta de nord și numeroși dintre ei au pierit de boli și foame în
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
coordonatorul mișcării revoluționare din Macedonia a fost Emmanouel Pappas, era membru al Filiki Eteria din 1819. Papas a jertfit o mare parte a averii sale cauzei revoluției. Papas a urmat instrucțiunile lui Alexandru Ipsilanti cu privire la pregătirea locuitorilor Macedoniei pentru declanșarea rebeliunii și a încărcat în portul Constantinopol arme și muniții pe un vapor pe 23 martie și a plecat spre Muntele Atos. El a considerat că Muntele Atos ar fi fost cea mai potrivită locație pentru declanșarea insurecției. După cum notează Vacalopoulos
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
muniții pe un vapor pe 23 martie și a plecat spre Muntele Atos. El a considerat că Muntele Atos ar fi fost cea mai potrivită locație pentru declanșarea insurecției. După cum notează Vacalopoulos, nu au fost făcute pregătiri corespunzătoare pentru declanșarea rebeliunii, iar idealurile revoluționare nu au fost transmise și comunității conservatoare a călugărilor de la Atos. Pe 8 mai, turcii, înfuriați de debarcarea marinarilor din Psara la Tsayezi, de arestarea negustorilor turci și confisacare mărfurilor lor, au năvălit pe străzile din Serres
Războiul de Independență al Greciei () [Corola-website/Science/318390_a_319719]
-
aflându-se în apropiere de frontieră. În perioada de până la primul război mondial, s-au intensificat nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. Jandarmii au arestat patru membri ai sovietului bolșevic. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Deljiler a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea
Deljiler, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318487_a_319816]
-
nemulțumirile țăranilor săraci cauzate de lipsa pământului. În noiembrie 1917, sătenii săraci au confiscat pământurile proprietarilor locale și le-au împărțit între ei. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Tropoclo a făcut parte din componența României, în Plasa Tatar-Bunar a județului Cetatea Albă. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni, existând și o
Tropoclo, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318472_a_319801]
-
A.K. Gordienko (participant la revolta de pe crucișătorul Potemkin), E.N. Karpenko (care a participat la asaltul asupra Palatului de Iarnă), P.E. Ciumacienko și A.I. Dolbin (care au luptat în Războiul Civil din Rusia). Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. K.A. Orlovski a organizat trupele sovietice care au luptat în ianuarie 1918 împotriva armatei române. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Zolocari a făcut parte din componența României, în Plasa
Zolocari, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318484_a_319813]
-
Țăranii au înființat un soviet comunal care s-a aflat sub conducerea secțiunii țărănești a Sovietului Deputaților Muncitorilor din Odesa, condus de bolșevici. În ianuarie 1918, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cișmele a făcut parte din componența României, în Plasa Chilia-Nouă a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând și o comunitate
Cișmele, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318485_a_319814]
-
de lipsa pământului. În decembrie 1917, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat. A fost creat un comitet condus de activistul bolșevic Leonte Țurcan, care a procedat la împărțirea pământurilor confiscate de la proprietari. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Nerușai a făcut parte din componența României, în Plasa Chilia-Nouă a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ruși, existând și o comunitate
Nerușai, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318474_a_319803]
-
o bandă de agitatori bolșevici de 20-30 de persoane a preluat conducerea în satul Nerușai, intimidând restul populației. Rebelii au creat autorități sovietice - comitete revoluționare, unități de miliție populară și Gărzile Roșii. Conducătorul rebelilor din sat era același Leonte Țurcan. Rebeliunea nu a fost susținută de țăranii români din Basarabia și de coloniștii germani. În seara zilei de 17, Nenin a decis să se retragă din Tatarbunar către satul Nerușai, unde urmau să fie sprijiniți de Leonte Țurcan, care dispunea de
Nerușai, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318474_a_319803]
-
să plătească chirie pentru folosirea terenurilor. În aprilie 1917, l-au sechestrat pe executorul judecătoresc și au declarat pământul ca proprietate a poporului. În decembrie 1917, activiștii bolșevici au preluat conducerea în sat. Intervenția armatei române a dus la înăbușirea rebeliunii bolșevice și la pacificarea localității. După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Borisovca (Borisăuca) a făcut parte din componența României, în Plasa Chilia-Nouă a județului Ismail. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și o
Borisăuca, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318476_a_319805]
-
XVI-lea și începutul târziu XVII-lea. Regele este, de asemenea celebru pentru care l-a prețuit pe Park Mun-su, care a fost numit că "Amhaeng-eosa" sau că insprectocr guvernamental secret. Park, care au câștigat marele merit de a înfrânge rebeliunea In-ja, a arestart mulți ofițeri locali corupți în numele regelui. Singurul eveniment sumbru din timpul domniei lui Yeongjo a fost moartea fiului său, prințul moștenitor Sado. Sado cel mai probabil a suferit de boli mintale. El a ucis la întâmplare oameni
Yeongjo de Joseon () [Corola-website/Science/320402_a_321731]
-
a promis demolarea mai multor cetăți mici ale clanului Kőszegi, aflate la granița celor două țări; din această cauză, Miklós Kőszegi s-a revoltat, în alianță cu familiile Babonić și Frankopan, adepți ai reginei Neapolelui. Regele a încercat să calmeze rebeliunea, dar a fost luat prizonier de Miklós Kőszegi și a fost obligat să plătească răscumpărare pentru a fi eliberat. În 1293 Andrei al III-lea și-a chemat mama în Ungaria. Ea a negociat cu mai mulți baroni rebeli (Henrik
Andrei al III-lea al Ungariei () [Corola-website/Science/320411_a_321740]
-
permisiunea de a trimite trupe prin Statele Papale pentru a obține controlul asupra Regatului celor Două Sicilii, care au fost acordate cu condiția ca Roma să nu fie deranjată. În 1860, o mare parte din regiune a fost deja în rebeliune împotriva statului papal, Sardinia-Piemont a cucerit două treimi din statele papale și a cimentat țineți cu privire la sud. Bologna, Ferrara, Umbria, Marches, Benevento și Pontecorvo au fost oficial anexate în luna aceluiași an, și un regat unificat de Italia a fost
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
a ucrainenilor rusofili. K. Levițki a devenit în toamna anului 1918, în plin proces de dezintegrare a Austro-Ungariei, membru al Consiliului Național Ucrainean. Consiliul Național a proclamat fondarea statului ucrainean independent pe 19 octombrie, iar pe 1 noiembrie a condus rebeliunea armată din Lviv, Galiția și Bucovina, care a dus la formarea Republicii Populare a Ucrainei Apusene (ZUNR). Datorită prestigiului de care se bucura în rândul ucrainenilor, K. Levițki a fost primul conducător al guvernului - Secretariatul de Stat - care a asigurat
Kost Levițki () [Corola-website/Science/320450_a_321779]
-
5-6 e.N., orașul nu și-a mai atins vechea importanță, mulțumindu-se cu un rol regional, în concurență cu Niceea din apropiere. Catastrofele care au lovit regiunea în sec. al 7-lea și al 8-lea, invaziile persane și arabe, rebeliunile din Imperiul Bizantin, cutremurul din anul 740 și revenirea ciumei din anul 747, au avut un impact negativ asupra Nicomediei, ea rămânând numai o bază militară disputată de puterea centrală bizantină în raport cu invadatorii și cu rebelii. Prin anul 845, geograful
Nicomedia () [Corola-website/Science/317886_a_319215]
-
victorios în Neapole, fapt pentru care, Ferdinand I, rege al Neapolelui, i-a conferit titlul de principe de Antrodocco și i-a dăruit 220.000 de ducați. În 1825 a fost numit comandant al Uniunii Lombardo-Venețiene, a reprimat în 1831 rebeliunea din Modena și, în același an, a fost numit Președinte al Consiliului Aulic de Război ("Hofkriegsrat"). Deoarece sănătatea sa era slăbită duă atâția ani de războaie, a murit la scurt timp după sosirea sa la Viena. Pentru serviciile sale în
Johann Maria Philipp Frimont () [Corola-website/Science/317964_a_319293]
-
de Fier, trenul perpetuu, se deplasează prin deșert, demontând șinele din urmă și montându-le în față, pe direcția hotărâtă de cetățeni. Consiliul continuă să se deplaseze pentru a evita miliția Noului Crobuzon, nerăbdătoare să recupereze trenul și să distrugă rebeliunea. Judah se întoarce în Noul Crobuzon și se cufundă în studiul literaturii golemetrice, devenind maestru al acestei arte. Până la urmă, Judah se întoarce la Consiliul de Fier, după ce a răspândit în Noul Crobuzon știrea că va proteja trenul cu arta
Consiliul de Fier () [Corola-website/Science/322905_a_324234]