1,767 matches
-
100 și 150 d.Hr., Heron din Alexandria, în lucrarea "Catoptrica", arată, printr-o metodă geometrică, că raza incidentă și cea reflectată respectă "principiul minimei acțiuni", astfel încât suma lungimilor acestora să fie minimă. Prin 140 d.Hr., Claudius Ptolemaios studiază refracția și sugerează că unghiul de refracție ar fi proporțional cu cel de incidență, lucru relevat într-o traducere arabă din secolul al XII-lea. Pentru realizarea lentilelor, greco-romanii utilizau sfere de sticlă umplute cu apă. Cele mai vechi, datate cam
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
din Alexandria, în lucrarea "Catoptrica", arată, printr-o metodă geometrică, că raza incidentă și cea reflectată respectă "principiul minimei acțiuni", astfel încât suma lungimilor acestora să fie minimă. Prin 140 d.Hr., Claudius Ptolemaios studiază refracția și sugerează că unghiul de refracție ar fi proporțional cu cel de incidență, lucru relevat într-o traducere arabă din secolul al XII-lea. Pentru realizarea lentilelor, greco-romanii utilizau sfere de sticlă umplute cu apă. Cele mai vechi, datate cam prin 2000 î.Hr., au fost descoperite
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
a rolului activ jucat de radiația luminoasă, a avut o influență clară asupra unor savanți de mai târziu ca: Alhazen, Robert Grosseteste, Roger Bacon. Matematicianul persan Ibn Sahl (c. 940-1000), într-un tratat despre oglinzi curbe și lentile, enunță legea refracției cu peste șase secole înaintea lui Snellius. În scrierile sale referitoare la optică, Alhazen (965-1040) studiază mecanismul vederii, oglinzile sferice și lentilele, refracția atmosferică, dispersia luminii și descrie, se pare că pentru prima dată, camera obscură, ce era utilizată pentru
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Bacon. Matematicianul persan Ibn Sahl (c. 940-1000), într-un tratat despre oglinzi curbe și lentile, enunță legea refracției cu peste șase secole înaintea lui Snellius. În scrierile sale referitoare la optică, Alhazen (965-1040) studiază mecanismul vederii, oglinzile sferice și lentilele, refracția atmosferică, dispersia luminii și descrie, se pare că pentru prima dată, camera obscură, ce era utilizată pentru determinarea diametrului aparent al Soarelui și al Lunii. Alhazen susține printre primii că viteza luminii este finită, lucru subliniat ulterior și de Avicenna
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
sunt în dezacord cu cele ale lui Aristotel și ale descipolilor săi, care care afirmau că lumina se propagă instantaneu. Abu 'Abd Allah Muhammad ibn Ma'udh, într-o lucrare tradusă ulterior în latină sub titlul "Liber de crepisculis", tratează refracția atmosferică și mecanismul formării luminii crepusculare. Deduce valoarea unghiului sub care sunt vizibile razele solare ca fiind 18°, foarte asemăntor cu valoare acceptată în epoca modernă. Un alt mare învățat persan, Al-Farisi (1267 - 1320), dă o explicație clară pentru formarea
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
minim. Robert Grosseteste (c. 1175-1253) realizează studii asupra luminii din mai multe perspective: epistemologică, metafizică, cosmogonică, etiologică și chiar teologică. Acesta subliniază rolul observației și al matematicii în studiul fenomenelor optice. Consideră curcubeul ca fiind o consecință a reflexiei și refracției luminii solare prin straturile de nori, fără însă a lua în considerație efectul picăturilor de apă. Roger Bacon (c. 1214-1294) continuă studiile lui Grosseteste și ale predecesorilor islamici și greci susținând că orice obiect emite un fel de raze care
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
defectuoase. Bacon atribuie fenomenul curcubeului reflexiei luminii solare prin particulele individuale de apă. De problema curcubeului s-a ocupat și Witelo (c. 1230 - c. 1285), continuator al învățăturii lui Alhazen. În lucrarea "Perspectiva", explică acest fenomen ținând seama și de refracția razelor de soare în picăturile izolate de apă. Continuator al idelor lui Roger Bacon, John Peckham (c. 1230 - 1292) a scris un tratat, "Perspectiva communis", foarte popular în acea epocă, devenind un manual de bază pentru predarea opticii în școli
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
lucrarea sa "Photismi de lumine et umbra" (scrisă în perioada 1521 - 1555 și apărută abia în 1611), Francesco Maurolico (1494 - 1575), care cunoștea bine scrierile lui Alhazen, încearcă să dea o explicație funcționării lentilelor și ochelarilor. Deoarece nu cunoștea legile refracției, nu reușește să interpreteze corect drumul razelor de lumină. În lucrarea sa intitulată "Magiae Naturalis" (1558), Giambattista della Porta (1535? - 1615) realizează o descriere a lunetei: "Cu ajutorul lentilei concave vezi obiectele foarte mici dar distincte, iar cu ajutorul celei convexe, obiectele
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
1571-1630) este primul om de știință care realizează importanța lunetei perfecționate de Galilei și aduce unele îmbunătățiri acesteia. În lucrări ca "At Vitellionem paralipomena" și "Dioptrice", efectuează și unele studii privind legile opticii. Încearcă să determine o formulă a legii refracției, dar aceasta este valabilă numai pentru unghiuri mici. Observând eclipsele, remarcă forma inexplicabilă a contururilor umbrelor, predominarea culorii roșii la eclipsele de Lună și haloul luminos în cazul celei de Soare. Toate acestea le atribuie refracției atmosferice. În lucrarea "Astronomiae
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
o formulă a legii refracției, dar aceasta este valabilă numai pentru unghiuri mici. Observând eclipsele, remarcă forma inexplicabilă a contururilor umbrelor, predominarea culorii roșii la eclipsele de Lună și haloul luminos în cazul celei de Soare. Toate acestea le atribuie refracției atmosferice. În lucrarea "Astronomiae Pars Optica", Kepler descrie legea variației intensității luminii cu pătratul distanței, reflexia prin oglinzi plane și curbe, precum și efectul de paralaxă, motiv pentru care tratatul poate fi considerat fundamentul opticii moderne. Willebrord Snellius (1580-1626) enunță, în
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
Optica", Kepler descrie legea variației intensității luminii cu pătratul distanței, reflexia prin oglinzi plane și curbe, precum și efectul de paralaxă, motiv pentru care tratatul poate fi considerat fundamentul opticii moderne. Willebrord Snellius (1580-1626) enunță, în 1621, legea matematică ce guvernează refracția, cunoscută mai târziu sub numele legea lui Snell. Această lege a fost descoperită independent și de către René Descartes (1596-1650), fiind primul care a publicat-o. A fost formulată și de Thomas Harriot în 1602, dar astronomul englez nu a fost
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
1596-1650), fiind primul care a publicat-o. A fost formulată și de Thomas Harriot în 1602, dar astronomul englez nu a fost interesat de publicarea acesteia, deși se afla într-o strânsă corespondență cu Kepler în legătură cu acest subiect. Descoperirea legii refracției a avut o importanță decisivă în dezvoltarea tuturor domeniilor opticii. În ceea ce privește culoarea, Descartes consideră că acesta este generată prin combinarea unor culori de bază, fiind primul care consideră că numărul culorilor fundamentale este trei (roșu, verde și violet). În tratatul
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
și violet). În tratatul său intitulat "Thaumantias" (apărut în 1648), Jan Marek Marci (1595 - 1667) descrie unele experiențe cu prisme, ce le anticipează pe cele ale lui Newton. Acesta ajunge la concluzia că lumina albă se transformă în culori prin refracție, însă cu toate rezultatele experimentale corecte, nu reușește să intuiască complexitatea luminii albe. Nicolas Malebranche (1638 - 1715) emite o teorie interesantă privind natura culorilor, teorie ce ar anticipa viitoarea teorie ondulatorie.Dacă la sunet este vorba de vibrațiile aerului, după
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
coloribus et iride" menționează un fenomen pe care l-a numit difracție, sugerând astfel pentru prima dată că lumina nu se propagă neapărat în linie dreaptă, aceasta fiind capabilă să ocolească obstacolele, lucru inobservabil în cazul propagării prin reflexie sau refracție. Mai mult, în urma unor experiențe, Grimaldi ajunge la concluzia că "... uneori lumina transformă o suprafață deja luminată într-una mai întunecoasă." Fizicianul italian descoperise încă un fenomen, care va fi studiat de Young un secol și jumătate mai târziu și
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
dispersia luminii prin prismă, reușind să descompună lumina în culorile componente și astfel a demonstrat că lumina albă este formată din radiații colorate. De asemenea, Newton aduce îmbunătățiri telescopului prin care este eliminată aberația cromatică. În 1669, Rasmus Bartholin descoperă refracție dublă a luminii în cristalele de spat de Islanda, fenomen căruia nu i-a găsit explicație. Observând eclipsele lui Io, unul dintre sateliții lui Jupiter, Ole Rømer (1644 - 1710) reușește, în 1675, prima determinare aproximativă a vitezei luminii și obține
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
devine izvorul marilor sale lucrări din domeniul opticii. În lucrarea "Treatise of the reflexions, refractions, inflections and colours of light" (pe scurt "Opticks", apărută în 1704), Newton descrie, folosind metoda ipotezelor, dar și a principiilor, fenomene optice ca reflexia și refracția. Marele savant englez studiază și dispersia luminii prin prismă și descompunerea acesteia în culori. Studiind interferența, obține experimental ceea ce ulterior va căpăta denumirea inelele lui Newton și ajunge la concluzia: "Orice rază de lumină, care trece printr-o suprafață refrectoare
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
apărută în 1690). Susține că lumina se propagă prin eter, o materie distribuită în întreg universul și constituită din microparticule care sunt surse secundare de oscilație. Astfel, Huygens explică mai multe fenomene legate de propagarea luminii, cum ar fi dubla refracție din calcit descoperită de Rasmus Bartholin. Newton remarcă faptul că lumina are un caracter complex. Chiar dacă a susținut faptul că este alcătuită din corpusculi, presupune și faptul că aceștia se propagă într-un mediu special, "eter", producând unde, a căror
Istoria opticii () [Corola-website/Science/322286_a_323615]
-
doilea tip de ghid de undă este o heterostructură îngropată. Și în acest caz, materialul cuantic în cascadă este gravat pentru a produce o creastă izolată. În schimb însă, peste creastă “se cultivă” un nou material semiconductor. Schimbarea indicelui de refracție dintre materialul cuantic în cascadă și materialul semiconductor “supracrescut” este suficientă pentru a crea un ghid de undă. Materialul dielectric este de asemenea depus peste materialul “supracrescut”, în jurul crestei, pentru a ghida curentul injectat în mediul de câștig cuantic în
Lasere cuantice în cascadă () [Corola-website/Science/329610_a_330939]
-
să își împartă responsabilitățile pe o perioadă scurtă de timp, esențial, este că ei termină mai mult într-o zi normală.”" Animatorii filmului au vizitat un hotel de gheață în Quebec, Canada pentru a studia cum se reflectează lumina și refracția ei pe zăpadă și gheață. Pentru cadrul filmului, animatorii au folosit priveliștea din Norvegia și simțul sezonului de iarnă din Wyoming, drept inspirație. „Am avut un program foarte scurt pentru programul filmului, deci concentrarea noastră a fost să punem la
Regatul de gheață (film) () [Corola-website/Science/329609_a_330938]
-
medicina . S-a stabilit la Fez, în Maroc, unde moare otrăvit . Crezul său filosofic este constituit de următoarele idei: În astronomie se remarcă prin critica pe care o aduce lui Aristotel cu privire la rolul stelelor din Calea Lactee. Totodată, introduce noțiunea de refracție ("in‛ikăs") și formulează importante considerații cu privire la mișcarea planetelor. Se spune chiar că ar fi contestat unele ipoteze emise de Ptolemeu . Nefiind de acord cu concepțiile lui al Ghazali, a dat o turnură diferită filosofiei arabe din Spania, susținând că
Ibn Bajja () [Corola-website/Science/330885_a_332214]
-
compusă din două elemente optice: obiectivul și ocularul. Obiectivul este compus dintr-o combinație de lentile. Ocularul este de dimensiuni mult mai mici și este construit și el dintr-o combinație de lentile.<br> Întrucât luneta astronomică se bazează pe refracția luminii este cunoscută și sub numele de "telescop refractor" (în ), sau pur și simplu: "refractor", în opoziție cu telescoapele bazate pe reflexia luminii (realizată cu obiective construite din oglinzi parabolice sau sferice), cunoscute și sub numele de "telescoape reflectoare" (în
Lunetă astronomică () [Corola-website/Science/330195_a_331524]
-
și ocularele alcătuite din mai multe lentile. Într-adevăr, o lentilă simplă nu are o calitate acceptabilă decât sub anumite condiții. Anumite defecte ale lentilelor se pot corecta sau diminua alăturând mai multe lentile construite din sticle cu indici de refracție diferiți; se creează astfel dublete (acromatice) sau triplete (apocromatice) care sunt lipsite de defecte optice pe plaje mai mari. Grosismentul G al unei lunete este dat de formula matematică: formula 1, unde formula 2 este unghiul sub care se vede imaginea finală
Lunetă astronomică () [Corola-website/Science/330195_a_331524]
-
astfel că nu se mai pot distinge căile urmate - nt.trad.). De notat că sunt introduse diferențe totale de fază de-a lungul celor două căi (schimbarea fazelor cu 180 de grade la reflexii și cu 90 de grade la refracții), din cauza diferitelor efecte ale trecerii printr-o placă de sticlă, ale reflectării pe prima suprafața a acesteia, a trecerii prin suprafața din spate a unui separator de fascicule semi-argintat și a reflectării pe partea din spate ( partea interioară) a suprafeței
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
despre starea celuilalt foton (prin complementaritate). Fotonul care va fi măsurat și care va furniza (cu întârziere) informații despre celălalt, va fi foton-MARTOR întârziat. După fiecare fantă se plasează câte o prismă , care are două axe optice cu indici de refracție diferiți pentru fiecare din cele două tipuri de polarizare. Astfel, cei doi fotoni din perechea cuplată care au polarizări ortogonale între ele, vor fi orientați separat de prisme pe două direcții diferite. Fotonul orientat către detectorul de model de interferență
Ștergerea întârziată a alegerii cuantice () [Corola-website/Science/329393_a_330722]
-
de poezie și de proză. Volumul "Abside" (1979) conține profile literare ale poeților Al. Andrițoiu, Ana Blandiana, Vasile Nicolescu, Aurel Rău, Marin Sorescu și Nichita Stănescu, în timp ce "Poeta ludens" (1979) este o sinteză monografică a poeziei lui Nichita Stănescu. Volumul "Refracții" (1980) analizează operele literare ale prozatorilor contemporani Marin Preda, Eugen Barbu, Paul Anghel, Constantin Țoiu, Francisc Păcurariu, iar volumul "Aorist" (1988) conține comentarii ale operelor lui Geo Bogza, Laurențiu Fulga, Ion Lăncrănjan, Liviu Rebreanu, Jean Bart ș.a. Fănuș Băileșteanu este
Fănuș Băileșteanu () [Corola-website/Science/337029_a_338358]