1,875 matches
-
dorește să scoată la iveală monstruosul artificial, de tip Frankenstein, mai degrabă decât frumosul „natural”. Aceste serii de fotografii digitale realizate în colaborare cu Pierre Zoville și expuse la muzeul Carrillo Gil din Mexic sunt imagini manipulate pentru a releva relativitatea percepției frumuseții trupești. De la identitate la alteritate (corporală sau multiculturalăă distanța nu mai e una uriașă. Eterogenitatea modelelor estetice și diversitatea culturală sunt scoase la iveală în contextul multiculturalismului și al revoltei împotriva imperialismului cultural-artistic: chipul său european este hibridat
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
științei moderne sau ale "filosofiei naturale", cum se numea aceasta pe atunci, asistăm la un șir neîntrerupt de triumfuri ale matematicii: mecanica newtoniană și legea atracției universale, mecanica cerească, ecuațiile lui Maxwell și legile electromagnetismului, bazele matematice ale mecanicii cuantice, relativității generalizate și ale teoriei câmpului, teoria sistemelor și fundamentele matematice ale sistemelor de calcul. La această listă, care nu este nici pe departe completă, se adaugă aplicațiile inginerești ale matematicii și rolul fundamental al acesteia în crearea calculului științific, modelarea
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
consistentă într-o singură unitate de imagini mici, formate pe diferitele aspecte ale naturii. Ar putea fi util să ilustrăm alternativele printr-un exemplu. Avem acum, în fizică, două teorii de mare putere și interes: teoria fenomenelor cuantice și teoria relativității. Aceste două teorii își au rădăcinile în grupuri de fenomene reciproc exclusive. Teoria relativității se aplică la corpurile macroscopice, cum ar fi stelele. Cazul coincidenței, adică ultima analiză a coliziunii, este cazul primar în teoria relativității și definește un punct
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
Ar putea fi util să ilustrăm alternativele printr-un exemplu. Avem acum, în fizică, două teorii de mare putere și interes: teoria fenomenelor cuantice și teoria relativității. Aceste două teorii își au rădăcinile în grupuri de fenomene reciproc exclusive. Teoria relativității se aplică la corpurile macroscopice, cum ar fi stelele. Cazul coincidenței, adică ultima analiză a coliziunii, este cazul primar în teoria relativității și definește un punct în spațiu-timp, sau cel puțin ar defini un punct dacă particulele ce se ciocnesc
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
fenomenelor cuantice și teoria relativității. Aceste două teorii își au rădăcinile în grupuri de fenomene reciproc exclusive. Teoria relativității se aplică la corpurile macroscopice, cum ar fi stelele. Cazul coincidenței, adică ultima analiză a coliziunii, este cazul primar în teoria relativității și definește un punct în spațiu-timp, sau cel puțin ar defini un punct dacă particulele ce se ciocnesc ar fi infinit de mici. Teoria cuantică își are rădăcinile în lumea microscopică și, din perspectiva ei, cazul coincidenței, al coliziunii, chiar dacă
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
atribuit lui Galileo Galilei: "Legile naturii sunt scrise în limbaj matematic". Succesele răsunătoare ale mecanicii newtoniene prima disciplină științifică pe deplin matematizată și, mai târziu, în secolele XIX și XX, ale teoriilor matematice în fizică (teoria electromagnetismului, mecanica cuantică, teoria relativității) au fundamentat mitul infailibilității și eficienței metodei matematice în științele naturii și îndeosebi în fizică dar, în opinia autorului acestui eseu, această aparentă eficiență nu a fost niciodată explicată sau dovedită convingător, fiind mai degrabă un miracol. Analizând critic rolul
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
de Wigner. Este un fapt de bază pentru matematicieni, ca și pentru știință. Lipsa invarianței la ecuațiile lui Newton (nevoia unui cadru absolut de referință pentru viteze) i-a condus pe Lorentz, Fitzgerald, Poincaré și Einstein la extraordinara teorie a relativității. Și Wigner observă că aceleași concepte matematice se regăsesc în conexiuni total neașteptate. De exemplu, funcțiile trigonometrice care apar în astronomia lui Ptolemeu se regăsesc în funcții care sunt invariante cu respectarea translației (invarianța timpului). Există, de asemenea, funcțiile adecvate
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
În ultimul timp, cel care a proclamat răspicat simplitatea legilor fizicii a fost Einstein, care a folosit matematica în mod atât de exclusivist, încât a ajuns să fie foarte recunoscut ca matematician. Atunci când analizăm lucrarea sa despre teoria specială a relativității, ni se pare că avem de a face cu abordarea unui filosof scolastic. El știa dinainte cum ar fi trebuit să arate teoria, de aceea a explorat teoriile cu instrumentele matematice, și nu cu experimente reale. Era atât de încrezător
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
că avem de a face cu abordarea unui filosof scolastic. El știa dinainte cum ar fi trebuit să arate teoria, de aceea a explorat teoriile cu instrumentele matematice, și nu cu experimente reale. Era atât de încrezător în justețea teoriilor relativității, încât, atunci când s-au făcut experimente pentru a le verifica, nu a fost prea interesat de rezultate, spunând că acestea trebuiau să fie în acest fel în caz contrar, însemna doar că experimentele erau greșite. Și mulți cred că cele
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
au făcut experimente pentru a le verifica, nu a fost prea interesat de rezultate, spunând că acestea trebuiau să fie în acest fel în caz contrar, însemna doar că experimentele erau greșite. Și mulți cred că cele două teorii ale relativității au la bază mai mult un suport filosofic decât experimentele reale. Astfel, primul meu răspuns la întrebarea implicită despre irezonabila eficiență a matematicii este că abordăm situațiile cu un asemenea aparat intelectual, încât, în multe cazuri, putem găsi doar ceea ce
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
ei ca instrument matematic fundamental în mecanica matricială pentru a descrie sisteme atomice în 1925, 30 de ani de la dezvoltarea calculului tensorial de către geometri din Italia în anii 1870 și până la aplicarea acestuia ca instrument matematic de bază în teoria relativității a lui Einstein, în 1910, 20 de ani de la dezvoltarea funcțiilor proprii ale operatorilor diferențiali și integrali de către David Hilbert în 1906-1910 (continuând teoria lui Sturm-Liouville din 1840) până la aplicarea lor în mecanica ondulatorie în anul 1927. Referitor la tema
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
tehnici și potențiale aplicații științifice interesante, voi enumera pur și simplu câteva din ele: 1. Folosirea conceptelor geometriei Riemann în topologia mare și diferențială a lui Roger Penrose, Stephen Hawkins, Robert Geroch etc., în studiul singularităților în teoria generală a relativității și a consecințelor cosmologice. 2. Studiul algebrei Lie simplu clasificate ca o descriere de supersimetrii și norme superselectate în fizica particulelor elementare. 3. Aplicarea rezultatelor în structura marilor grupuri finite simple în teoria codificării algebrice. 4. Aplicarea teoriei bifurcației, ramură
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
de gândirea conștientă. Faptul că partea cea mai generală și mai ferm acceptată a cunoștințelor noastre științifice generale asupra lumii implică relații matematice la fel de complexe și sofisticate ca acelea implicate în mecanica newtoniană, în teoria electromagnetică a lui Maxwell, în relativitatea specială, sau în formalismul operațional al mecanicii cuantice pare să ne scape chiar și atunci când considerăm aceste doctrine drept sigure. Este posibil ca răspunsul pe care îl dau, aparent, întrebărilor enumerate anterior să vă pară unora pervers. Matematica, în propriul
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
o idee mai puțin clară în zilele lor decât este azi); dar nu mă gândeam doar la matematica pură. Îi număr pe Maxwell și Einstein, Eddington și Dirac printre matematicienii "reali". Marea realizare modernă a matematicii aplicate a fost în relativitate și mecanica cuantică, și aceste subiecte sunt, în prezent, în orice caz, aproape la fel de "nefolositoare" ca și teoria numerelor. E vorba de părțile plictisitoare și elementare ale matematicii aplicate, așa cum sunt părțile plictisitoare și elementare ale matematicii pure, cele care
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
membrii (cetățeni din Leeds sau nu) doreau să se distreze, și că "lâna" nu era deloc un subiect amuzant. Așadar, participarea la aceste prelegeri a fost foarte dezamăgitoare, dar cei care au ținut prelegeri despre excavațiile de la Knossos, sau despre relativitate, sau despre teorii sau numere prime au fost încântați de publicul pe care l-au atras. Care părți ale matematicii sunt folositoare? Mai întâi, cea mai mare parte a matematicii, aritmeticii, algebrei elementare, geometriei euclidiene elementare, calculului integral și diferențial
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
apropiat, vor contribui probabil la confortul material al omenirii astfel încât simpla satisfacție intelectuală să fie lipsită de relevanță, atunci cea mai mare parte a matematicii superioare este lipsită de utilitate. Geometria modernă și algebra, teoria numerelor, teoria mulțimilor și funcțiilor, relativitatea, mecanica cuantică niciuna nu trece testul mai bine decât alta, și nu există niciun matematician real a cărui viață să poată fi justificată pe această bază. Dacă asta-i tot, atunci Abel, Riemann, și Poincaré și-au irosit viețile; contribuția
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
discuție prea lungă. Există o singură concluzie reconfortantă care este la îndemâna unui matematician real. Matematica reală nu are efecte în timp de război. Nimeni nu a descoperit încă vreun scop războinic care să fie deservit de teoria numerelor sau de relativitate, și pare foarte puțin probabil să existe vreunul în următorii mulți ani. E adevărat că există ramuri ale matematicii aplicate, cum ar fi balistica și aerodinamica, care au fost dezvoltate în mod deliberat pentru război și solicită o tehnică destul de
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
în impas, atât prin neputința sa de a stabili independența postulatului V al Elementelor lui Euclid, cât și în virtutea limitelor sale previzibile deja de a se adapta noilor teorii fizice, printre care termodinamica, electromagnetismul, mecanica cuantică și teoria generalizată a relativității (teoria gravitației). Perfect pentru mecanica newtoniană, modelul euclidian se va dovedi deja spre sfârșitul secolului al XIX-lea nepotrivit pentru noile teorii fizice despre spațiu și timp. Capitolul 2 MATEMATICA ÎNTRE LOGICĂ ȘI INTUIȚIE Despre esența raționamentului și gândirii matematice
by VIOREL BARBU [Corola-publishinghouse/Science/1112_a_2620]
-
acceptăm ideea ca rădăcina să fie ori complexă, ori reală. De-a lungul vieții, Gauss a abordat subiecte incredibil de variate: realizarea pe care a avut-o în domeniul calculului curburilor avea să devină o componentă-cheie a teoriei generale a relativității, a lui Einstein - dar lui Gauss i-a aparținut metoda de ilustrare grafică a numerelor complexe, care a scos la lumină o întregă nouă structură în matematică. În anii 1830, Gauss a înțeles că fiecare număr complex - numere care au
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
zero și infinitate, fizicienii au început să se lovească de zero în lumea reală; zero trecea din matematică în fizică. În termodinamică, un zero a devenit o barieră imposibil de trecut: cea mai scăzută temperatură posibilă. În teoria generală a relativității, a lui Einstein, un alt zero devenea o gaură neagră, o stea monstruoasă ce înghițea sori întregi. În mecanica cuantică, un zero este responsabil de apariția unei surse ciudate de energie - infinită și omniprezentă, pe care o găsești până și
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
necesară pentru a contracara forța Casimir dintre cele două farfurii. Rezultatul - aproximativ greutatea unei secțiuni dintr-o furnică ciopârțită în 30 000 de părți - a fost în acord cu teoria lui Casimir. Lamoreaux măsurase forța exercitată de spațiul gol. Zeroul relativității: gaura neagră [Steaua,] la fel ca pisica Cheshire, dispare din aria vizuală. Una își lasă în urmă numai zâmbetul, cealaltă numai atracția gravitațională. JOHN WHEELER În mecanica cuantică, zeroul umple vidul cu o energie infinită. Un zero prezent în cealaltă
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
fel ca pisica Cheshire, dispare din aria vizuală. Una își lasă în urmă numai zâmbetul, cealaltă numai atracția gravitațională. JOHN WHEELER În mecanica cuantică, zeroul umple vidul cu o energie infinită. Un zero prezent în cealaltă faimoasă teorie modernă - a relativității - creează un alt paradox: nimicul infinit al găurii negre. Ca și mecanica cuantică, teoria relativității s-a născut din lumină; de data aceasta, viteza luminii a fost cea care a provocat probleme. Majoritatea obiectelor din univers nu au o viteză
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
cealaltă numai atracția gravitațională. JOHN WHEELER În mecanica cuantică, zeroul umple vidul cu o energie infinită. Un zero prezent în cealaltă faimoasă teorie modernă - a relativității - creează un alt paradox: nimicul infinit al găurii negre. Ca și mecanica cuantică, teoria relativității s-a născut din lumină; de data aceasta, viteza luminii a fost cea care a provocat probleme. Majoritatea obiectelor din univers nu au o viteză care să fie apreciată la fel de orice observator. De exemplu, imaginați-vă un băiețel care aruncă
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
și a copacului. Însă rezultatul final al zborului este același: după câteva secunde, corbul ajunge la copac. Ambii observatori sunt de acord cu rezultatul final, deși s ar putea să nu fie de acord cu unele detalii. Acesta este principiul relativității. (În teoria relativității restrânse, pe care o discutăm aici, există restricții cu privire la tipul permis de mișcare. Fiecare observator trebuie să se deplaseze cu viteză constantă, în linie dreaptă. Cu alte cuvinte, ei nu pot percepe vreo accelerație. În teoria relativității
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
Însă rezultatul final al zborului este același: după câteva secunde, corbul ajunge la copac. Ambii observatori sunt de acord cu rezultatul final, deși s ar putea să nu fie de acord cu unele detalii. Acesta este principiul relativității. (În teoria relativității restrânse, pe care o discutăm aici, există restricții cu privire la tipul permis de mișcare. Fiecare observator trebuie să se deplaseze cu viteză constantă, în linie dreaptă. Cu alte cuvinte, ei nu pot percepe vreo accelerație. În teoria relativității generalizate, nu mai
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]