1,912 matches
-
după care am alergat, fie că am ridicat piramide, fie că ne-am mulțumit să visăm la umbra lor. Ne-am Întors de fiecare dată la ea ca la o dragoste esențială din setea cu care am vrea sa ne retrăim viața uneori cînd nisipul lovește ochii sfinxului amintindu-ne tot ce-am uitat alergînd după iubiri de o zi. Căci tocmai acest punct unde piramida eșuează o Împiedică să se resoarbă În nisip. El plutește deasupra deșertului ca o stea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
experiență atunci când a schițat stilul de viață al studenților iezuiți. În fine, după hirotonire și înainte de a se fi pus la dispoziția Papei, cei dintâi însoțitori s-au retras în reculegere undeva prin împrejurimile Veneției. În acest răstimp, Ignațiu a retrăit câte ceva din experiența sa de la Manresa, într-un fel propriul său noviciat. Un posibil ecou al acestei perioade este ultima etapă a formării iezuiților, numită „a treia probă” și care se vrea, la sfârșitul anilor lungi de studiu intelectual, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
reușise să o facă. Biata sa mamă murind de timpuriu, la 31 de ani iar în urma ei rămase patru vlăstare mici. Epuizată emoțional, se întinse în pat fără a se mai dezbrăca, acoperindu-și ochii cu brațele încolotăcite, încercând să retrăiască acele clipe dragi. Apoi, învăluită într-o stare de bine ca un dar de la Dumnezeu, adormi. B. Bucuria iubirii Când se trezise, soarele era destul de sus. Se simțea ca un muribund care își revine la viață atunci când cineva îi umezește
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
lor. A doua zi, când merse la locul de veșnicie să atămâieze mormântul, să îi aprindă lumină la căpătâi, vremea era tristă, la fel când fusese înmormântat. Își aminti cum înainte de acest eveniment trist avusese un vis iar acum îl retrăia cu intensitate. Visase că mergea prin cimitir iar la un moment dat se întâlnise cu Creatorul, întrbând-o cu o voce surâzătoare și luându-i o mână într-ale lui: - Ce cauți aici? Să nu îți închipui că nu sunt la
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
durere! Cum pot să mai zâmbesc? De ce toate astea? Erau întrebări pe care și le punea. În mintea ei se derulau de-a valma întâmplări și imagini sfărâmate pe care nu mai dorea să și le amintească sau să le retrăiască. Ar fi vrut să spună tot ce știa despre el. Ii stătea pe buze. Era biciuită de adevărul pe care îl ținea secret în povestea vieții ei. Toate întâmplările și amintirile care o chinuiau se îngrămădeau să intre în lada
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
fuga ei după un vis, ca mulți alții, să nu cadă într-un gol fast în aparență. Tot trecutul ei devenise o amintire care mai răbufnea în noapte sau în zori de zi. Tresărea la gândul că ar mai putea retrăi încă o dată trecutul. Era chinuită de ceva bolnăvicios, avea un tremur nervos și chiar avea frisoane în tot corpul. Simțea săgeți ce i se înfingeau ritmic în inimă, iar undeva în sufletul ei, în străfundul lui, aluneca ceva ce o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
că adoarme, iar ea se simțea învinsă. Aruncă din instinct o privire prietenoasă prin toată casa părintească și constată că era ca un cub de zahăr dulce, era neschimbată. Își aminti cu drag de stropii de soare ai iubirii părintești. Retrăi și descoperi viața aceea simplă, plăcută, plină de bucurie și voioșie care o făcea să fie fără griji, fericită ca atunci când oferim cuiva ceva. Ieși afară, și dădu drumul lacrimilor pe care le reținuse atâta timp, acestea țâșnind pe neașteptate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
nu sunt păsări, sunt elevii! Iată-i, au umplut curtea școlii care până adineauri părea uriașă și acum este, dintr-o dată , neâncăpătoare. Nu sunt singuri, au venit și părinții și bunicii bobocilor să asculte cuvântul de bun venit și să retrăiască emoția din copilărie. Printre ei, dascălii, privindu-i zâmbind. Elevii lor sunt mai mari, iar ei, dascălii, se simt mai tineri. Toate florile verii sunt în curtea școlii. E cea mai colorată, parfumata și ciripitoare zi din anul școlar. Sunt
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
serii cînd a ieșit de la premiera piesei mele. A venit spre mine și mi-a întins mîna: Nu știu dacă mă cunoașteți, mi-a zis, lucrez tot la combinat. Piesa dumneavoastră m-a încîntat. Actul întîi m-a făcut să retrăiesc clipe din exuberanța tinereții; actele doi și trei m-au readus printre contemporani; am văzut în personaje pe mulți dintre colegii mei..." Din vedere, îl știam de mult, cred că de la venirea mea în uzină: mi-a atras atenția aerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ta: atâtea cuvinte s’au împrăștiat în cuprinsul casei, că am circulat beată și am trăit. Nu mai trăesc de mult, ci hibernez în așteptarea ta. E săptămâna noastră, Monica. Se răscolesc în mine toate amintirile zilelor tale aniversare; le retrăiesc, trăiesc în trecut: e singurul fel de viață uman ce-mi mai este îngăduit. Trăesc în panică; s’ar putea să nu te mai văd, s’ar putea că însăși această casă ce-a fost zidită, în gândul tatei, pentru
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
febră mare, cât timp voi fi conștientă. Ți-aduci aminte, în ajunul plecării tale subliniasem cu tărie probabilitatea unei despărțiri mai lungi fără vești; atunci se va vedea calitatea ta adevărată: să reziști ca să trăiești și să mă faci să retrăiesc în tine. [...] Spune-i lui Georges că mi-e foarte drag; că e chiar foarte frumos din partea lui să vrea ca eu, cu silueta mea rotunjoară și bătrâioară, să urâțesc masa tinereții voastre nostalgice. Te iubesc, scumpa mea Mouette. Mamina
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am alergat să-ți găsesc alta la magazinul „Monique“, care nu mai există. Și pe urmă nu mai știu... Ne-am întors amândouă acasă? Oare ce vei fi mâncat tu în ziua aceea, aici, pentru ultima dată? Restul? Îl voi retrăi azi, cine știe cum, prin ceață; dar simt nevoia să te caut, deși am siguranța că nu te voi găsi. [...] Draga mea Mica, nu sunt o mamă bună. Mă tângui și mă jelui, în loc să-ți fiu sprijin. Sunt la o vârstă când
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ai găsit o poziție în care, ca prin minune, nu te mai doare nimic; mi-e frică să fac cel mai mic gest; stau la pândă, îngrijorată că o amintire mai persistentă ar veni să și revendice dreptul de a retrăi. [...] Când bărbatul verișoarei tale blonde m-a întrebat dacă mi-am petrecut bine seara asta, mi-a venit să fac pe nebuna și să-i răspund: „Am avut un pom de Crăciun minunat și 40 de invitați; Ramiro i-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
accepte ce s-a întâmplat și toate încercările au fost fără succes. A venit în Iquitos căutând o soluție la această problemă, disperată să regăsească un dram de pace interioară. Povestind, ochii Grazynei erau plini de lacrimi și părea să retrăiască fiecare moment pe măsură ce vorbea. Chiar înainte de a auzi povestea îmi formasem ideea că Grazyna suferă intens dar nu îmi adunasem curajul să o întreb de ce. Mai curios, observasem cum în compania ei începea să mă apuce o durere subtilă de
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
studiului Biblic; fără aceasta am fi mereu “pe dinafară”. Arheologia ne oferă documente pentru o credință întemeiată. Vizitarea Israelului și lucrarea arheologică în care am fost implicat, m-a ajutat să înțeleg mult mai bine Biblia, m-a ajutat să retrăiesc, mult mai aproape, realitatea vieții acelor personaje și să fiu mult mai sensibil la toată experiența și morala din viața lor. Am sosit în Tel Aviv noaptea, iar a doua zi am plecat cu un autobuz de la hotel și am
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
pelerinaje la „locurile sfinte” și de asemenea, că niciun creștin adventist nu devine mai adventist dacă vizitează locurile istorice pe care le-am amintit mai înainte. Și totuși, se produce ceva deosebit în suflet, atunci când treci prin acele locuri și retrăiești înlăuntrul tău momentele de neuitat ale nașterii unei biserici profetice, despre care mai înainte am citit în cărți. De aceea mulțumesc din toată inima lui Dumnezeu. A Lui să fie slava și gloria pentru tot ce a făcut El pentru
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
și întreaga familie de la Buzău. Soția se refugiase acolo. Pe toți îi vedeam la masa mare din sufrageria spațioasă de la Buzău și mă despart și de ei, dragii mei! Pe vremuri citisem unele romane în care eroul condamnat la moarte retrăiește ca într-un film viața parcursă până în momentul crucial. Asemeni acelor eroi de roman se prefigura și viața mea, până în momentul acela!... Aveam atunci 28 de ani și o lună, aveam o sănătate robustă, călită de valurile vieții și mai
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
acum, privind în urmă realizez cât de scurte au fost. Ceața amintirii aureolează totul și zilnic mă transport cu mintea pe Valea Nilului, în preajma Sfinxului, în Valea Regilor sau pe malul Mării Roșii. Probabil că-n timp voi relua sau retrăi senzațiile în scris. Acum vreau să relatez un fapt împlinit ieri, care mi-a întunecat sufletul. Am avut bucuria, la întoarcere, să aflu că am fost distribuită într-o piesă pe care o va monta colegul nostru Ion Sapdaru. E
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
ori pe săptămână peste drum de Universitate, unde se instalase o "cantină suedeză" și unde primeam la prânz o linguriță de untură de pește și o supă de mazăre cu o felie de pâine. Peste ani și ani aveam să retrăiesc acele stări citind "Foamea" norvegianului Knut Hamsun. Peste ani și ani privind "Strigatul" altui norvegian, pictorul Edvard Munch, aveam să-mi amintesc strigătele mele din zilele și nopțile acelea: mama, mi-e foame! Apelul la masă al celor 8 copii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
tata se oprea Întotdeauna pentru a-și aminti pios acel fluture rar, pe care preceptorul lui german Îl prinsese cu plasa, pentru el, În ziua de șaptesprezece august 1883. Scena care se petrecuse În urmă cu treizeci de ani era retrăită. El și frații lui se opriseră brusc, cuprinși de o emoție neputincioasă, la vederea insectei râvnite, cocoțată pe un buștean și mișcându-și În sus și-n jos, de parcă ar fi respirat Într-un ritm accelerat, cele patru aripi roșii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
privește, când dau din nou peste necazurile Sophiei - n-avea sprâncene și era moartă după smântâna groasă - nu numai că sufăr sau mă bucur exact ca unchiul meu, dar mai sunt supus și unui alt chin - amintirea mea despre el, retrăind copilăria lui prin intermediul acestor cărți. Revăd camera mea de școlar de la Vira, trandafirii albaștri de pe tapet, fereastra deschisă care se reflectă În oglinda ovală de deasupra canapelei de piele, pe care șade unchiul, savurând o carte jerpelită. Un sentiment de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
stradă căpăta o nuanță bogată de albastru-purpuriu pe care n-am mai văzut-o nicăieri de atunci. În acele zile magnifice on allait se promener en equipage - o expresie a vechii lumi, curentă În mediul nostru. Mi-e ușor să retrăiesc bucuria schimbării polușubok-ului cu căptușeală groasă, lung până la genunchi și cu gulerul cald din blană de biber, cu scurta bleumarin cu nasturi de alamă cu ancore. În landoul deschis, sunt legat prin adâncitura unui pled de ocupanții mai interesantului loc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
cineva de ele?); am dormit pe pământul gol, și, ca Anteu -, din pământul acela care a supt atâta sânge, mi-am tras puterea ca să scriu. În acea vară de neuitat, am trăit istoria din veac a acestui zbuciumat popor, am retrăit-o de parcă ar fi fost ieri. Icoana lui Ștefan am purtat-o ani și ani și, tot jucându-mă cu "peana", căutând să aflu ce-o fi dincolo de cuvânt și dincolo de istorie, m-am pomenit "romancier fără voie" pentru care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
e o vrajă, o minunată alchimie sufletească. Iată motivul pentru care am optat pentru o exprimare dramatică, în care totul se petrece "ca în viață", în care trecutul nu mai este trecut, a devenit prezent, deci realitate, folosind "prezentul istoric". Retrăind trecutul, am dat viață istoriei. Am îmbrăcat istoria într-o haină literară, prezentă, dar trupul și inima au rămas istorie. Respectând "adevărul istoric" ce nu este absolut nu mi-am permis să "fantazez" decât în zona petelor albe ale istoriei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
prin clisa mocirloasă, cam sângerați, cam scărmănați, cu platoșele, cu scuturile stâlcite, dar altfel veseli, gălăgioși, bucuroși de izbândă, bucuroși de viață. Pășesc cu grijă să nu calce vreun mort, moldovan au turc. Vorbesc toți odată, cu aprindere, cu patimă, retrăind bătălia: Priceput-ai cum i-o amăgit? se prăpădește de râs Duma Vlaicului. I-o momit și i-o tras pe șfară cătinel-cătinel, unde-o pohtit Măria sa, la loc strâmt și cu mocirlă. Ce i-o fătat mintea "Năzdrăvanului"! zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]