3,455 matches
-
independenței realității fizice în raport cu subiectul cunoscător, a determinismului intrinsec în relațiile dintre particulele elementare ale unui câmp fizic, a existenței unei limite de separație între două obiecte fizice. Au contraire, școala de la Copenhaga pleda în favoarea unui alt regim de inteligibilitate, revelat de principiile fizicii cuantice: probabilitate, cauzalitate holistică, indeterminism, nonreprezentare intuitivă (spațio-temporală) a fenomenelor subatomice și, mai ales, nonseparabilitate a obiectelor unui câmp fizic (i.e. inexistența unei limite de separație). Pentru că acest conflict privitor la completitudinea aparatului teoretic al fizicii cuantice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
modelul experienței vizuale. Pe urmele lui Wittgenstein 4, el sugerează că, așa cum lucrurile aflate în câmpul vizual nu descoperă principiul sau mediile vizibilității (extern, intern) și nici măcar existența unui organ al vederii (ochiul), analiza obiectelor care constituie materia practicii științifice revelează sursa dislocării lor în discurs sau raționament. Aceasta face dintr-o teorie științifică mai mult decât un simplu „artefact” al inteligenței, în măsura în care ea aduce cu sine un element de noutate (deși noutatea este, pentru un gânditor platonic, doar o experiență
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
determină altitudinea și rafinamentul unei gândiri care respiră prin sensibilitate, îndreptându-se cu pași mărunți „către întâlnirea cu o lumină pe care ea o presimte și a cărei stimulare secretă și căldură prevenitoare le descoperă în adâncul său”2. Omul, revelat ca persoană, nu este reductibil la o sumă de atribute substanțiale; „păstor al ființei” (Heidegger), el trăiește „întru mister și revelare” (L. Blaga). „E adevărat - spunea Petre Țuțea, cu tonul său apodictic și ireductibil - că misterul nu e comod, te
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
este în comun. Fiindcă niciodată nu vom putea ști ce este celălalt, și mai întâi că este un Sine viu, dacă nu vom ști în prealabil ce este Viața care ne (re)dă pe noi nouă înșine”2. Acest „Sine” revelat prin autoafectarea (sau întruparea) Vieții în corpul nostru transcendental prin tonalitățile perfect gratuite ale bucuriei și suferinței (lipsite de vreo motivație rațională) nu seamănă cu „sinele” mundan și reflexiv descoperit de Epictet sau Marcus Aurelius printr-o viață detașată, departe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
tehnicii - toate acestea sunt teme de reflecție comună pentru Heidegger și Henry. Pe lângă remanența în cadrele temporalității - timpul ajungând „interfața” tuturor raporturilor ecstatice ale conștiinței mobilizate de intenționalitate 3 - Henry îi reproșează lui Heidegger fascinația față de „irealitatea limbajului poetic”. Deși revelează o ordine a ființei inaccesibilă limbajului ordinar al corespondenței dintre semnificat și semnificant, nu surmontează abisul dintre fenomen și esența fenomenalității 1. Vina revine, așadar, calităților de magician sau de iluzionist ale lumii, care preface orice experiență într-un joc
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
categorială), cel ontic (fenomenologia ca descripție a „lucrurilor însele”) sau donologic („câtă reducție, atâta donație”). M. Henry crede că formele de manifestare intramundane (pentru care trupul înseamnă doar un suport al calităților sensibile) nu sunt comensurabile cu esența manifestării: viața revelată în autoafectare. Michel Henry ni se înfățișează, așadar, ca un partizan al discontinuității. În esența manifestării nu poate fi vorba decât despre autodonația patetică a Vieții divine. După faimoasa expresie paulină, „în El trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a Vieții: Ghetsimani nu este, din acest punct de vedere, decât cel mai pregnant exemplu 2. Dacă pulsația viului în fenomenele lumii (de la plante și animale până la oameni) poate doar releva ceva din suprema „esență a manifestării”, Hristos (omul-Dumnezeu) o revelează deplin. Căci atunci când Hristos trimite la Tatăl e doar pentru a descoperi modulația patetică a Vieții 1, în „pântecele” căreia poate avea loc - nu ca în mitologia greacă - o naștere fără agent extern, realizată astfel doar prin fecunditatea originară și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
două niveluri: cel trinitar și, respectiv, cel economic, adică în imanența istoriei. În Dumnezeu, patosul Vieții este trăit ca naștere veșnică a Fiului din Tatăl; în creație el se împlinește prin efortul de afiliere la procesul autoafectării trinitare, urmând calea revelată de Hristos. Autoafectarea Vieții care poate transfigura lumea prin fiecare om renăscut în Fiul de către Tatăl nu amenință libertatea (falsă) a unui posibil refuz. Măsura participării la procesul propriei regenerări coincide strict cu depășirea definiției clasice a antropologiei grecești (zoon
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
ideală merită sacrificată pacea 2.) Faptul pozitiv specific metafizicii hegeliene îl reprezintă principiul reconcilierii (die Versöhnung). Demonstrarea acestui principiu nu trebuie doar imaginată conceptual, ci împlinită prin credința în adevărul care ne face liberi (In. 8,35). Acest adevăr este revelat mai întâi de toate celor „săraci cu duhul”. În privința lui Marx, J. Milbank oferă câteva corecții interpretărilor adesea triviale aduse de-a lungul timpului operei filozofului german. Milbank identifică confuzia dintre tratarea religiei ca sursă a criticii societății capitaliste și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
adevărului din sfera observației către un nivel mai înalt al conștiinței unde poate domni fără a se confrunta cu dovezi contradictorii. Prin urmare, modul de gândire dogmatic tinde să invoce o autoritate supraumană, precum Dumnezeu sau Istoria, care i se revelează într-un fel sau altul omului. Revelația este singura sursă a adevărului. în timp ce oamenii, cu intelectul lor imperfect, se contrazic la nesfârșit cu privire la aplicațiile și implicațiile doctrinei, aceasta însăși continuă să strălucească în puritatea sa augustă. în timp ce observația înregistrează un
Epoca failibilității. Consecințele luptei împotriva terorii by George Soros [Corola-publishinghouse/Science/1960_a_3285]
-
țipătul sau „trilurile rîsului”, sau - concentrîndu-le pe toate - cuvîntul, constituie „instrumentarul” mai mult sau mai puțin concret, ce servește acțiunii transformatoare. Iar acesta vizează mereu atingerea acelei „stări de grație” ca recuperare a transparenței pierdute a lumii, de natură să reveleze Înrudiri secrete, participarea la o Totalitate armonioasă, festivă, de eden primordial. Spațiul ideal, dezvăluit de călătoria reală sau imaginară, e, de aceea, unul feeric și muzical, scenă a unui spectacol neîntrerupt: un univers-scenă și vitrină, o lume-oglindă, un cosmos melodios
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
importantă în menținerea sentimentului de continuitate, în ciuda schimbărilor pe care le realizase intervievatul. 5. Povestitorul și copiii săi. a) Atitudini și așteptări. Toți participanții din acest grup erau deja părinți și, ori de câte ori își comparau copilăria cu cea a copiilor lor, revelau de fapt aspecte ale propriilor personalități. Acest lucru se întâmpla atunci când experiențele copilului lor erau prezentate prin contrast cu cele din propria copilărie, accentuând în acest fel manifestarea discontinuității. Un exemplu izbitor va fi prezentat în dialogul următor dintre intervievatoare
Cercetarea narativă. Citire, analiza și interpretare by Amia Lieblich, Rivka Tuval-Mashiach, Tamar Zilber () [Corola-publishinghouse/Science/1883_a_3208]
-
de la graphologie, Dunod, Paris, 2004. 92. Vi se poate citi caracterul în propriul scris? Corelația dintre scris și personalitate Spune-mi cum scrii și-ți voi spune cine ești! Scrisul nu prezice reușita într-un domeniu, dar oare scrisul poate revela pur și simplu caracterul? Potrivit analizei lui Michel Huteau, relațiile dintre grafie și caracter nu sunt stabilite științific de către grafologi, ci sunt simbolice și analogice. În acest sens, în manualul de grafologie al lui Jacqueline Peugeot, Huteau pune în lumină
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
neutru al scrisorii), corelația medie pentru 11 studii este de asemenea nulă (0,08) (Dean, 1992, apud Huteau, p. 183). Grafia nu ne spune nimic despre procesele superioare, nici despre inteligență, nici despre caracter... Prin naivitatea principiilor sale, grafologia nu revelează decât lipsa de formație științifică a celor care o folosesc. Huteau precizează (p. 25) că durata totală a formării unui grafolog se ridică la 180 de ore, în comparație cu cele aproape 2 500 necesare formării unui psiholog la universitate (master profesional
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
exact, însă treptat sunt antrenate în jocul analogiilor și alte registre senzoriale. Astfel, după comparația (nu foarte măgulitoare!) cu banalul burete de baie și după descrierea minuțioasă a efectelor stoarcerii, portocala este (indirect) elogiată pentru savoarea inconfundabilă a sucului, fructul revelându-și treptat alte și alte virtuți nebănuite. Căci dincolo de „groasa sugativă umedă” a cojii ni se îngăduie să-i întrezărim rotunjimea desăvârșită (protejată de o epidermă „extrem de subțire, dar foarte pigmentată, strepezitor gustoasă”). Nu e foarte greu, în asemenea circumstanțe
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
în fapt, să atragă atenția asupra subtilelor interferențe și infiltrări între componentele rețelei „real-imaginar-posibil-virtual”, conducându-ne spre concluzia că - din perspectiva timpului - anumite dihotomii își trădează caracterul tautologic, iar realul și poeticul - privite dintr-un unghi privilegiat de vedere - își revelează caracterul interșanjabil. Astfel, investigarea „arheologică” a conceptului de mimesis ne-a condus la concluzia că, încă din cultura Antichității grecești, crucială devine fuziunea (în aristotelism, de pildă) a două viziuni: cea socratică și cea rituală. Că realitatea era, și pentru
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Denis de Rougemont și reluată de Roland Barthes) pe care cartea de față o ilustrează printr-un lung capitol final dedicat lui Conachi și celorlalți poeți erotici de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și Începutul secolului al XIX-lea. Erosul revelează ființa, conștiința ființei individuale antrenează dorința de expresie. A comunica (a se exprima) devine, inevitabil, a scrie. Poeții mai instruiți, ca Iancu Văcărescu, văd În poezie mai mult decît atît: actul de naștere al unei națiuni: „Orice neam Începe Întîi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu fixează, Într-o poezie luată mult timp ca model (O fată tînără pe patul morții), vîrsta matinală a iubirii. Romanticii (Eminescu, Îndeosebi) aduc În literatură androginul, ceea ce din punct de vedere fiziologic Înseamnă vîrsta În care sexul nu se revelează. Amoriul mai apare o dată sub chip de ostaș (Amoriul, ca și ostașii), numai că armele lui sînt gingașe, iar robia este plină de haz (o noțiune frecventă În versurile lui Conachi). Hazul este echivalent cu plăcutul, agreabilul. La săgeți, Amoriul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
al ochilor, a unui adevărat cod al privirii. Ei citesc, În ei poți citi repede intensitatea pasiunii sau diminuarea ei. Ochii constituie o carte deschisă, oglinda adevăratului sentiment. Gura poate minți, cuvintele pot trăda. Privirea este calea cunoașterii. Adevărul se revelează printr-o clipire a ochilor. În ochi, zice galantul Conachi, stau Închise viața și moartea. Ochii constituie, pe scurt, o entitate care concentrează formele și intensitatea pasiunii. Numai ei pot decoda limbajul secret al sufletului și al corpului: „Ei sînt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
baze codează un aminoacid, proteinele codate de o genă de dimensiuni medii conțin aproximativ 1 000 de aminoacizi. Se estimează însă că funcțiile a peste 50% dintre genele descoperite sunt deocamdată necunoscute. Mai mult decât atât, Proiectul Genomului Uman a revelat un lucru suprinzător: numai aproximativ 2% din genom codează instrucțiuni pentru sinteza proteinelor. Secvențele repetitive care nu codează proteine constituie aproximativ 50% din genomul uman. Se consideră că aceste secvențe repetitive nu au funcții directe, dar pot arunca lumină asupra
Fundamente de psihologie evoluțonistă și consiliere genetică. Integrări ale psihologiei și biologiei by Daniel David, Oana Benga, Alina S. Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/2124_a_3449]
-
Era confuz; răspundea suveranului fără să-și dea seama de ceea ce rostea; se căznea să reînnoade rațional prezența sa în acel loc auster și repeta frazele. Horoscopul pentru Regele Soare, pricepea în fine, era o pagină neobișnuită care i se revela pe căi oculte. Dar cine îi dicta cu atâta claritate ceea ce ar fi urmat să se întâmple? Era cumva meritul acelui gigant, dintotdeauna cuibărit în sufletul său, sau al leșului de șopârlă păstrat într-un exemplar din Claudianus ? Stătea cu
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
toate mădularele mele devin purtătoare de lumină<footnote Ibidem, 16, p. 98-99. footnote>. Lumina dumnezeiască se manifestă ca iubire, împlinire,bucurie, fericire, frumusețe, pace și dulceață. Lumina este și o comunicare a dragostei în mod reciproc, căci harul dumnezeiesc se revelează ca lumină și se simte ca iubire revărsată în suflet. Ea aduce sufletului o bucurie nemăsurată și o voioșie de negrăit, sufletul umplându-se de ea până la saturație. Fiind imaterială ea are efect, mai întâi, asupra intelectului (νοῦς), strălucind în
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
până la El<footnote Henri-Iréné Dalmais, „La fonction unificatrice du Verbe Incarné”, în: Sciences ecclésiastiques, vol. XIV, oct-dec 1962, Desclée de Brouwer, Montreal, p. 445-449. footnote>. Lumina dumnezeiască este infinită, iar ființele umane nu o pot vedea în întregime. Dumnezeu se revelează în energiile divine, dar nu este exhaustiv în acestea, în care omul poate înainta veșnic. Cred că vom înainta la nesfârșit în această îndumnezeire, și am luat ca model pe Iisus Hristos de pe Tabor, și pe Moise, și pe Ilie
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
individului placid, plin de rezerve mentale, supraveghindu-și toate cuvintele, în stare de tăceri monstruoase. Ioanide avea de-a face cu multe exemplare de acest fel, între care Butoiescu, constructorul său. Pe acesta îl pătrundea perfect (așa credea măcar). Butoiescu revela prin reticențe și jocuri ale fizionomiei, ireprehensibile parcă, din cauza puterii gândului pe care nu voia să-l exprime din respect, o judecată complet eronată, rezultată dintr-o presupunere pripită. Ioanide se enerva de naivitatea acestei opinii ghicite în scepticismul politicos
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
făcea silințe să-și rememoreze firea lui de la vârsta echivalentă și nu izbutea. Practic, folosea autoritatea și cunoștințele sumare și obiective asupra epocii juvenile, cu toate astea rămânea ceva indefinibil, ce rezista înțelegerii și voinței sale. Astfel, câinele său Stolț revela sufletul cel mai candid și mai plin de mansuetudine, ochii lui exprimau o abdicare totală în fața voinței stăpânului, și totuși erau momente când Stolț, dând din coadă și lăsîndu-se jos, refuza cu respect a se supune. Avea o voință, o
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]