2,703 matches
-
apă și apoi s-a uitat la mine și mi-a apus „’tii, ce păr frumos ai” și eu m-am speriat așa de tare... așa de tare... (CĂLĂTORUL îi mângâie pletele și o ascultă; IOANA trăiește pe urmele unor reverii ușor bolnave.) CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce frumos știi să povestești! Cine te-a învățat să povestești? IOANA: Nimeni. Tot ce-ți spun este adevărat. Când eram mică m-am dus într-o zi la prăvălie și i-am spus domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
A avut la activ femeile femeilor. Activiste care mai de care, până și de la centru. O adjunctă de ministru la agricultură chiar. Surâse mai îmbunat, revăzând parcă șirul femeilor cu care își petrecuse viața. O excludea dintr-o astfel de reverie retrospectivă pe Viorela, nevastă-sa. Ea făcea parte din dotarea regulamentară, la fel ca uniforma, pistoletul sau volumașele cu instrucțiuni de uz intern. Nevasta nu se punea în discuție când venea vorba de viața personală a cetățeanului care apără cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
după cortina de fier capitaliștii se pot simți bine, nu-i mănâncă comuniștii și alte chestii de-astea de propagandă cum se făcea. Se umpluse orașul de boale pă chestia asta cu ospeția și dărnicia. Chicoti iar, pierdut parcă în reverii. Dădu a lehamite din mână. - Ieșise toate marșrutistele la treabă. Chiar și fetele cuminți, tot mai încercau și ele un capitalist. Așa, de să se laude mai apoi că a strâns capitalul în brațe...Știa careva de prezervative? Fugeau fetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
tot mai mult și, când țigara din colțul gurii i-a căzut, am ieșit din curte. SCHWARZE MIRAKEL Kristine Walpurger, care era foarte bătrână, ieșea uneori la plimbare. Îi plăcea să se plimble pe faleză și să petreacă minute de reverie cu ochii la marea murdară, deasupra căreia se învârtea un avion purtând o uriașă panglică publicitară. Avionul trecea aproape în fiecare zi pe acolo și Kristine, deși nu-l observa conștient, devenea iritată dacă nu venea. I se părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
de vioară. Primul act începe! Ecouri pierdute ale ceasului se aud scăzute, abia perceptibile. Salonul pare cufundat în penumbră și în răcoarea dimineții de plumb. Stropii tumultuoși atacă ferestrele, aproape găurindu-le! E tăcere, nemișcare, vremea când totul e-n reverie, stagnând sub ploaia veninoasă adusă din cele mai aprige țări și purtată perpetuu peste tot. Prin ferestrele deschise pe jumătate, stropii intră înfrigurați, aducând și sunetele lor obsedante; cei care nu reușesc să pătrundă, se izbesc de sticlă și, amețiți
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
plin de fericire când intra pe ușă, îmbrățișările pline de dragoste. Avea în față imaginea tuturor evenimentelor frumoase, atâtor ani, petrecuți împreună! Toate acestea, deși o îndurerau în momentul de față, stând lângă trupul lui inert, îi aduceau clipe de reverie și o făceau să nu mai bage de seamă jalea care se afla în jurul ei. În biserică era foarte cald. În afară de faptul că era o zi de vară călduroasă, se mai adăuga atât căldura de la lumânări cât și sufletele atâtor
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
să-mi prelungesc plimbarea, simțeam totuși că parcă mă aștepta banca mea din parc, unde Îmi petreceam cele mai plăcute momente În care puteam să-mi las gîndurile să zburde În voie. După vreo oră ma smuls din plăcuta mea reverie glasul lui Dragoș: Am trecut pe la matale și cum nu erai acasă, m-am gîndit că ori ai plecat În peregrinări pe undeva pe niște coclauri, căutînd locuri frumoase, ori aici. Și m-ai găsit aici! Știu că ai scăpat
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
de mașini continuau să străbată deșertul, să circule bară la bară pe acea bandă infinită de asfalt devenită un fel de arteră vitală între coasta Pacificului și un anume punct din deșert unde explodau toate fantasmele și toate visele, centrul reveriei mondiale, capitala planetară a iluziilor, spațiu unde oamenii vin să se drogheze, singuri sau în familie, cu toate focurile de artificii posibile, bălăcindu-se într-un fel de fîntînă arteziană enormă și ascultînd cu urechile larg deschise muzica siderală a
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
repede pe Felix pe un obraz, iar acesta îi sărută mâna și o lipi de obrazul lui. De acum încolo, cei doi se întîlneau adesea noaptea, când într-o odaie, când într-alta, și așa, pe intuneric, se pierdeau în reverii caste. Felix s-ar fi simțit dezonorat să facă un gest îndoielnic, oricât de neînsemnat, și când, prin acea tiranie a subconștientului, o imagine senzuală năvălea în mintea lui și se ținea, chinuit încerca s-o alunge, se simțea mizerabil
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
seninătate, se rușină de asemenea presupuneri și o socoti și pe ea o victimă a bătrânului. Voi cu mai multă putere decât oricând s-o scape de acolo, s-o ia el sub protecția lui. Avea crize de sensibilitate și reverie. În vreme ce Otilia răscolea valurile pianului, el se plimba cu mâinile în buzunar, oprindu-se din când în când în fața oglinzii. Se privea sever, lăsând buzele în jos, într-o amărăciune patetică. Se simțea frumos. Singurătatea lui, faptul de a nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
veneau de jos, ce avea să devină: medic mare, savant, autor celebru, om politic? Se vedea trecând, în ritmul muzicii Otiliei, într-o trăsură deschisă, nemișcat, fără zâmbet, privind rece înaintea lui. Așa își închipuia purtarea omului mare. Alteori, dimpotrivă, reveria îi deștepta flăcări de dezinteresare. O vedea pe Otilia amenințată de bandiți, care aveau mai toți fizionomia lui Stănică. Ochind, flegmatic, de pe fereastră, dobora pe rând pe toți vrăjmașii, în vreme ce Otilia, tremurând, îl strângea cu brațele ei subțiri de gât
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Samain. Le răsfoi, se lăsă pe un scaun cu ele în mână, apoi se-ntinse pe sofa. Atmosfera aceea vaporoasă, mătăsoasă îl umplea de înfiorări noi. Nu-i plăcea în fond poezia, o găsea prea prețioasă, dar pricepu prin ea reveriile Otiliei, tumulturile ei tăcute de fată. Pe marginea mesei zări un degetar și o păpușă de stofă. Din paginile volumului căzu un mic ac de păr ondulat și o panglică verde. Otilia îi apăru ca o ființă fragilă, suferind la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
pentru studiu era de prisos. De fapt la toți clasicii admira măiestria versului, iar când formația Mondial a lansat, după poeziile lor, celebrele cântece, i-a îndrăgit și mai mult. Muzica cu anumite instrumente, tonalități și melodii îl îndemna la reverii și își închipuia că va ajunge poet. Erau zile când putea merge la școală fără obligatoria cravată închisă la culoare. Nu toți profesorii țineau la acest protocol. În cinstea rapsozilor purta cu mândrie în locul cravatei fularul înnodat frumos la gât
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
o ființă! Căci ea-i boala subiectivă prin excelență, inseparabilă de cel posedat, aderentă până la coincidență, și ca atare incurabilă. Să nu existe leac pentru ea? Totuși; dar atunci trebuie să ne lecuim de propriul eu. Nostalgia după altceva din reveriile melancolice nu e decât dorul după un alt eu, dar pe care-l căutăm în peisaje, în depărtări, în muzică, înșelîndu-ne fără voie asupra unui proces mult mai adânc. Totdeauna ne reîntoarcem nemulțumiți și ne abandonăm nouă înșine, căci nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
rămas decât capul; un cap fără substrat și fără fundament, lipsit de corp și izolat ca într-o halucinație. Nu este nimic din acea sfârșeală voluptuoasă și vagă pe care o încerci în contemplații pe marginea mării sau în unele reverii melancolice, ci o sfârșeală care te consumă și distruge. Atunci nu-ți mai convine nici un efort, nici o speranță și nici o iluzie. A rămâne tâmpit de catastrofa ta proprie, incapabil să acționezi sau să gândești, cuprins într-un întuneric rece și
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înălțarea de care vorbim, fără o expansiune spre culmi, fără o ridicare deasupra lumii. Dar nu acea înălțare răsărită din orgoliu sau din dispreț, din disperare sau dintr-o pornire spre negativitate infinită, ci dintr-o reflexie prelungită și o reverie difuză, născute în oboseală. În melancolie îi cresc omului aripi nu pentru a se bucura de lume, ci pentru a fi singur. Ce sens are singurătatea în melancolie? Nu este ea legată de sentimentul infinitului intern și extern? Privirea melancolică
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o poate bănui. În tragic, participarea intensă cu întreg conținutul ființei noastre este atât de hotărâtoare, încît fiecare moment este o chestiune de destin, pe când în atitudinea estetică este o chestiune de impresie. Tragicul nu include ca un element central reveria, nelipsită în toate stările estetice. Ceea ce este estetic în melancolie se manifestă în tendința spre pasivitate, reverie și încîntare voluptuoasă. Că ea nu poate fi asimilată integral unei stări estetice, aceasta derivă din aspectele ei multiforme. Nu este destul de frecventă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fiecare moment este o chestiune de destin, pe când în atitudinea estetică este o chestiune de impresie. Tragicul nu include ca un element central reveria, nelipsită în toate stările estetice. Ceea ce este estetic în melancolie se manifestă în tendința spre pasivitate, reverie și încîntare voluptuoasă. Că ea nu poate fi asimilată integral unei stări estetice, aceasta derivă din aspectele ei multiforme. Nu este destul de frecventă melancolia neagră? Dar ce este, mai întîi, o melancolie dulce? Cine nu cunoaște senzația de plăcere ciudată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru tot cursul existenței, care nu lipsește în unele cazuri de tristețe adâncă. Chiar acea melancolie neagră este mai mult un caz de dispoziție temporară, decât de una constituțională. Și dacă ar fi ca în cazul al doilea, caracterul de reverie nu e complet exclus pentru a o asimila unei maladii, cu toate implicațiile ei. Formal, atât în cazul melancoliei dulci și voluptuoase, cât și în cazul melancoliei negre, există aceleași cadre de elemente: gol intern, infinit exterior, vag de senzații
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nu e complet exclus pentru a o asimila unei maladii, cu toate implicațiile ei. Formal, atât în cazul melancoliei dulci și voluptuoase, cât și în cazul melancoliei negre, există aceleași cadre de elemente: gol intern, infinit exterior, vag de senzații, reverie, sublimare etc.; numai din punctul de vedere al tonalității afective a viziunii diferențierea apare evidentă. S-ar putea ca multipolaritatea melancoliei să țină mai mult de structura subiectivității decât de natura ei. În acest caz, starea melancolică, în caracterul ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
barbar și spontan al inspirației, curgerea bogată a stărilor sufletești, sclipirea și palpitația intimă, lirismul esențial și paroxismul vieții spirituale, care fac din inspirație singura realitate valabilă în ordinea condițiilor de creație. Asupra tristeții Dacă melancolia este o stare de reverie, difuză și vagă, ce nu atinge niciodată o adâncime și o concentrare intensă, tristețea, dimpotrivă, prezintă o seriozitate închisă și o interiorizare dureroasă. Poți fi trist în orice loc; dar într-un plan închis, tristețea câștigă în intensitate, precum într-
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai inaccesibil, mai îndepărtat și mai irealizabil. De aici perspectiva redusă a tuturor oamenilor activi și energici, de aici platitudinea lor iremediabilă de gândire și de simțire. Muncă înseamnă periferie. Și, deși nu opun muncii nici contemplația pasivă și nici reveria vagă, ci transfigurarea intensă pentru realizarea unei prezențe, prefer totuși o lene, ce înțelege și justifică totul, unei activități frenetice, intolerante și absolutiste. Pentru a trezi lumea modernă la viață trebuie scris elogiul lenei, al acelei lenevii pline de împăcare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
priviri difuze pe înălțimi de cer și cu tristețea înălțimilor proprii. Cum să găsesc un triumf în marele gol, în atracția nelămurită pentru depărtările cosmice? Mă văd singur, în mijlocul unui peisaj nemărginit, sorbind prin toți porii aromele singurătății, încîntat de reveria extatică a melancoliei, îndepărtînd contururile ca pentru a face și mai ciudate depărtările, trăind euforia și neliniștea apocalipsului. Sânt atât de vesel și de trist, încît lacrimile din mine au în același timp reflexe de cer și de infern. Pentru
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
visul său în întuneric, n-a mai văzut nimic, ci auzea dispărând, ca o suvenire întunecată, rugăciunea unei vergine. Muzica încetase de mult și el, cu totul în prada impresiunii sale, ținea încă ochii strâns închiși. Când se deșteptă din reveria sa, fereastra de sus a palatului era deschisă, în salon întuneric și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină a lunei. Aerul era blond și văratic, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Dionis, izbeau fața sa palidă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
învăscut visul meu în întuneric, n-am mai văzut nimica, ci auzeam dispărând ca o suvenire întunecată: rugăciunea unei vergine. Muzica încetase de mult și, cu totul în prada impresiunei ei, țineam încă ochii strâns închiși. Când mă deșteptai din reveria mea, fereastra susă a palatului era închisă, în salon întuneric, și sticlele ferestrei străluceau ca argintul în alba lumină a lunei. Aerul era blond * și văratec, iar razele lunei, pătrunzând în camera lui Toma, izbeau fața sa, cu care era
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]