2,564 matches
-
Cu picioarele încrucișate turcește, Otilia explica orice lucru: - Ăsta ești tu, când erai mic! Și aici sunt eu! Felix privi cu mirare fotografia. Două doamne în rochii strânse la mijloc violent, cu sânii încorsetați, ședeau cu demnitate pe două scaune rezemate pe un fundal, reprezentând nori rostogoliți. De fiecare latură, câte un bărbat în picioare se rezema de un ciubuc al unui scaun, cu câte un picior pus în cruce peste celălalt, într-o simetrie fotografică ridicolă. Un bărbat era ofițer
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sunt eu! Felix privi cu mirare fotografia. Două doamne în rochii strânse la mijloc violent, cu sânii încorsetați, ședeau cu demnitate pe două scaune rezemate pe un fundal, reprezentând nori rostogoliți. De fiecare latură, câte un bărbat în picioare se rezema de un ciubuc al unui scaun, cu câte un picior pus în cruce peste celălalt, într-o simetrie fotografică ridicolă. Un bărbat era ofițer, și în el Felix recunoscu pe tată-său, celălalt cu redingotă și pantaloni umflați, fără dungă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o fereastră deschisă. Conversația de jos și incidentul cu pianul o indispusese probabil, și acum se refugiase aici, fără să iasă din raza lui Pascalopol. Zărind pe Felix, Otilia îl chemă în șoaptă. - Ce faci? Vino aici! Când Felix se rezemă de canatul ferestrei, Otilia îi spuse tot încet: - Nu știi ce viperă este tanti Aglae asta! Uf! Ca și când ar fi bănuit o inimiciție, Aglae, care-i zărise în treacăt sub sclipirile lunii, zise tare de jos: - Otilio, să-l aduci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
porniră. Ieșiseră din raza culturilor, și acum se vedea ceva surprinzător. Pământul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din iconografia
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
aceasta nu veni. Pe fața Otiliei, Felix citi o umbră de preocupare. A doua G. Călinescu zi, Otilia ieși în oraș. Întors de la Universitate, Felix o găsi stând turcește pe sofaua ei, cu genunchii strânși în brațe și cu bărbia rezemată pe genunchi. - Sunt foarte plictisită! Aș vrea să fug undeva, să zbor. Ce bine de tine că ești liber! Aș vrea să fiu băiat. - Nu vrei să-mi spui ce ai? o întrebă Felix, blând. - Nimicuri, niște mizerii, de ce să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
răsucite în furculiță. Pe scaun, lângă sobă, ședea un bătrân cu barba tunsă, rumen. Lui Titi, după accent, i se păru a fi străin. O femeie bătrână, de înfățișare modestă, cu pantofi înciucurați în picioare, sta alături pe un scaun. Rezemată de sobă, privea spre ceilalți o fată voinică, mai degrabă doamnă, cu ochi îndrăzneți. Mai erau, în odaia astfel arhiplină, încă o doamnă în vârstă, cu pălărie plină de pene pe cap, și doi tineri. Sohațchi îl purtă pe Titi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
căruia, ruinat, îi oferea un azil, de dragul Otiliei, și chiar asupra lui Pascalopol, pe care-l visa bolnav, senil, readus la viață prin sforțările lui de medic. Cântând furtunos la pian și aruncîndu-și ochii asupra lui Felix, care uneori se rezema de capacul instrumentului, Otilia nu bănuia că e salvată de foc și înec cu atât devotament. Odată, după ce șezuse multă vreme alături de Otilia, care citea o carte, și visase treaz ca de obicei, copleșit de sentiment, își lăsă deodată capul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
inteligentă. Atunci intră pe ușă o domnișoară sprintenă, foarte elegantă, cu o mare blană în jurul gâtului. - Hei, Georgeta, sări Stănică, bine te-am găsit! Ce mai faci? În loc de orice răspuns, Georgeta se trânti pe un scaun în fața lui Felix, își rezemă bărbia într-o mână și, întinzînd cu cealaltă un pahar ca să i se toarne vin, întrebă: - Dar tânărul cine e? - Nu știi? Mi-e rudă, prin alianță, băiat de viață, student înmedicină! - Da? făcu Georgeta dulceag, contemplîndu-l în largul ei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu josu-n sus. Nu ți-a scurtat nimeni nici o haină, așa au fost ele. - Le chinuiți! se căină Simion. Aglae era în fond singura plictisită, fiindcă Aurica își reîncepuse turneele pe Calea Victoriei, iar Titi, placid, privea neînțelegător, legănîndu-se cu spatele rezemat de sobă și cu mâinile împreunate catolic. Când scandalul devenea mai mare, Aglae îl îndemna să se ducă în odaia lui, ca să fie liniștit. Simion pomenea mereu de duhul sfânt, de Isus, de persecutarea lui Dumnezeu în lume și alte
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
face cum va fi mai bine. Simion, uitând furia dinainte, zise, bine dispus și profetic: - Curând, și nu mă veți mai vedea. Mă duc unde m-așteaptăarmatele de îngeri să mă îmbrace cu haine de aur! Titi începuse, să se legene, rezemat de sobă, iar Aurica, la fereastră, își tăia cu foarfecele pielițele din jurul unghiilor. În sfârșit, Weissmann sosi cu o trăsură, pe care o lăsă să aștepte în poartă. Anticipând în mod imprudent planul de captare a lui Simion, Aglae zise
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Ascultă, mătușă Agripina, zise Stănică, privind prinodaie, tot nu te mai descotorosești de vechiturile astea?! și începu să examineze odaia. Zugrăvită cu mari flori de un verde-întunecos, învechit, odaia, prea mare, părea goală. La fereastră erau câteva ghivece cu cerceluși, rezemați de câte o scăricică de așchii. Cea mai mare parte din peretele de la răsărit era acoperită de icoane de toate mărimile, în fața cărora atârnau, cu sârme legate de tavan, trei mari candele de biserică. Peretele din dreptul patului era acoperit
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dar ceva mai târziu, la vânătoare spre Pitești, în sus, călare și cu pușca la umăr. Călărea bine și se ținea drept, cu toate că era bătrân. Calul a simțit ceva lângă o pădure și s-a speriat, și cum moșul se rezemase cu mâna de un copac, înțelegi, calul a G. Călinescu rupt-o la goană și moșu-meu a alunecat jos, lovindu-se. Tata îl ia, îl răsucește, bătrânul nu mișca deloc. A stat așa vreo jumătate de ceas, stropindu-l
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se-ntoarse spre Pascalopol și zise: - Domnule, ce toamnă superbă, altădată pe vremea astaningea. Totul se schimbă, până și clima! Dar moșierul făcu un semn de adio, cu bastonul, și ieși pe ușă. În trăsură, Pascalopol medită îndelung, cu bărbia rezemată în mânerul de argint al bastonului, care înfățișa capul unui ogar. Purtarea bătrânului era ca întotdeauna generoasă, sentimentală, însă plină de întortochieri avarițioase, în latura materială. Se putea foarte bine întîmpla ca Costache să moară înainte de a se fi decis
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
trecu prin toate odăile până ajunse în dreptul sufrageriei. Privi pe gaura cheii și constată că nu era nimeni afara de bătrânul întins pe canapea. Ieși din nou afară și intră pe din dos în odaia cu pianul. Otilia era acolo rezemată cu coatele pe capac, gânditoare. - Cum îi mai este lui moș Costache? întrebă Stănică. - Tot așa! zise sumbră Otilia. - Știi că azi vine Pascalopol, după-masă, parcă așa mi-a spus, minți Stănică. - Da? se sperie Otilia. Apoi, după o scurtă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
de lirica lui Ion Barbu sau de prozele lui Geo Bogza: "Pămîntul scăpat de strânsoarea vegetației era negricios și colbos, încît caii intrau cu picioarele în el ca-ntr-un lichid fumegător. O perdea groasă și scundă de sălcii se rezema în jos pe orizont, și din cauza netezimii solului toată întinderea avea înfățișarea unui smârc, cu deosebirea că adevăratul heleșteu era mai întunecos și mai lucios. Smocurile rare de buruieni înfipte ca niște gheare întoarse în sus semănau cu ierburile din
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cu Flora care o luase sub tutela ei. Sufocată de insistențele lui, căuta salvare ascunzânduse și adesea fugea efectiv de Marinică, în jurul grupului. Era o grămadă substanțială de băieți și fete care așteptau răcoarea înserării. Stăteau jos pe trotuar sau rezemați de pereții blocului și râdeau de avansurile pe care le primea Malvina. Era bășcălie mare, toți vorbeau dar toți urmăreau atenți până unde va ajunge Marinică. Laur o admira în acest timp pe Flora, neavând curajul să o abordeze direct
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
din curți glasuri îmbietoare de femei, cu râs velar și muzica ușoară pusă destul de tare. Le plăcea gălăgia litoralului în vacanță vara, se simțeau în formă. Era una din acele nopți blânde, minunate cum numai pe malul mării poți întâlni. Rezemau din picioare zidurile sau stau jos pe trotuar, la taifas. Malvina a venit imediat spre ei, fericită că o vede și se așează lângă ei. Laur își întreabă amicii: Îl știți pe Panaitescu, profesorul de franceză? - Da ! Este profesor în
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
răspunsese: - Scump. Clasa întîia! O dată se însoară omul! Fotograful dispăru apoi după o perdea, să-și pregătească sculele. Lina se mai însufleți. Își drese părul sub coroana de lămâiță și întinse pliurile rochiei. Birjarul aduse luminările de la trăsură și le rezemă de un perete. 30 Neamțul u chemă, așezmdu-i în fața unei lăzi galbene, care avea un tub terminat cu o sticlă lucioasă. Îi potrivi cu mina lui, vorbind repede: la mijloc, Stere cu mireasa, ținîndu-se de mână, iar în părți nașa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
te porți omenește cu ea, să n-o bați, să n-o înjuri! E trăită bine, de, o să mai plângă o zi, două, că e greu la început prin străini, dar o să-i treacă.. Lina nu-i mai ascultă. Se rezemase de pervazul ferestrei și privea curtea goală. Vântul scutura florile pomilor pe lemnul murdar al meselor. Pe scaune cucăiau lăutarii și cumătră Aglaia se îmbătase la urmă și de-abia o sculă Stere, să meargă înainte, la ei, în groapă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ostenit, ai, calu tatii, așa, dumicatul cui te-a făcut, ei, așa... Pe urmă iepele fură gonite să pască. Armăsarii încă nechezau. Picioarele lor subțiri §i lucioase tremurau în bătaia lunii. Își mușcau cozile din când în când. Oamenii râdeau, rezemați de codilele bicelor. - Strașnici armăsari ai, moșule! zise unul. -Ehe... - Parcă-s hrăniți cu iarbă-mare. - Mănâncă o căruță de fân și tot nu-i ajunge unuia. Dinții iepelor mestecau într-una. Căruțașii le adunară, mînîndu-le spre căruțe. Ele ar fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lungi. - De, ai cerut cam mult... - Ce mult? Care mult? Cinci sute, cu mânz cu tot? Mușteriul mormăi: - Da acte au? - Cum să nu? Da ce crezi dumneata? Și scoase un teanc de hârtii ștampilate, pline de timbre. Bozoncea se rezemă de gardul murdar, privind cu nepăsare. Dacă ar fi fost groasă, acolo -lar fi mântuit pe client. Slăbănogul cercetă totul cu grijă și mai zise: - Eu sânt geambaș vechi și, dacă vrei să știi, ăștia-s cai de furat... Uite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pachete cu mâncare. Mușcau cu poftă, se uitau pe ferestre osteniți. Aprindeau apoi cîte-o țigară. Începuseră să vorbească de-ale lor, râdeau. I se făcuse foame trăgând pe nas mirosul de mezeluri proaspete și de muștar. Îl dureau picioarele stând rezemat de ziduri. In cele din urmă, se apropie de o masă plină cu hârtii. "Cu rușinea nu faci treabă în viața asta", își zise. - Nu vă supărați, se adresă unuia cu ochelari, aș vrea să scot o autorizație... 88 Omul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îngînări și parfumuri tari de primăvară le dădea o amețeală. Cuvintele rugăciunilor se amestecau, pe baba Tinca o apuca și un somn,de nu se mai ținea. Când credea ea că n-o să mai poată, se ridica bine pe oase, rezemată de lemnul lustruit al stranelor, și mai făcea trei cruci mari până la pământ. Pe ușile larg deschise pătrundea lumina soarelui de afară. În dâra lui strălucitoare se zăreau jocurile firelor de praf și chipurile celor care intrau. Mereu alte buchete
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
puțin, mustrîndu-l parcă cu privirea lui moartă. - Țin-te, nea Marine! îi strigă Chișcă dintr-o parte. Pe poarta de fier intra în galop o ciurdă de tăurași negri. Tăietorului îi tremurau mâinile. Simțea în tot corpul o slăbiciune. Se rezemă de zidul de ciment și așteptă o clipă. Un animal ager, îndesat, veni drept asupra lui. Ridică mâna și înfipse cuțitul întors sub beregată. Taurul simți arsura loviturii și sângele care curgea din rană. Marin știu că nu 1-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se apropiau. Câteva păsări negre zburau sus de tot, cu mișcări încete, leneșe. Ibovnica nu mai auzi nimic. Își încorda mâna pe lemnul fierbinte și avu spaima că alunecă... Când coborâră, era palidă și tremura. Nu spuse nimic. Păși clă-tinîndu-se, rezemată de brațul lui Bozoncea. Pe ochi îi apăsa încă privirea ascuțită, verde a celui tânăr. Sandu râdea de Gheorghe. Acesta nu se dăduse* în lanțuri. - Ți-e frică, Treanță, ai? Tu în pat o să mori! zise, și-l scuipă între
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]