1,913 matches
-
numai pentru că domnul Aurel Cioran evocă o familie plecată în, și revenită din, India ! Foarte bine, numai că domnul Chelba nu este Pasolini, că acesta rămâne (totuși) un film documentar și că ceea ce s-a urmărit nu a fost (sper) ridicolul Rezervele de ordin conceptual se referă la însăși prezența (în exces, orice s-ar zice) a lui Petre țuțea ; domnul Gabriel Liiceanu are tot dreptul să explice rațiunile pentru binomul Cioran-țuțea ca structură dialectică a serialului (în fond, este filmul
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
dar care nu merg nici la public. Faptul că ele nu merg la public, nici o pagubă : tot publicul le plătește, câtă vreme casele de filme care le scot sunt subvenționate ! Cât despre părerea criticilor, aceștia pot fi înlocuiți cu tot ridicolul aferent de regizorii înșiși (colegi de breaslă, amici, prieteni ), care vor spune despre catastrofele în chestiune ceea ce criticii nu sunt lăsați să spună (și pe bună dreptate : nu criticii vor face următoarele filme, ci tot colegii, amicii, prietenii regizorilor astăzi
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
memorabile”, ”vede viitorul” (mai bine decât Iuliu Maniu și ceilalți politicieni democrați la un loc) etc. etc. în râvna de a-l umaniza pe Mareșal (deși în nici un moment nu înțelegi de ce ar fi fost „criminal de război”), scenariul împinge ridicolul până la a-l arăta pe marele militar culegând flori, în curtea închisorii, pentru soția sa Mai era ceva de demonstrat ? A, da : Hitler este un gentleman-warrior afabil și intelectual, cu care ar fi fost o plăcere să stea de vorbă
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
fost ? este sută la sută caragialian, clasa Căldură mare : o întrebare fără răspuns, deși este pusă insistent, repetat, excedat, în micul studiou în care se face cald, deși afară e iarnă. Acest interval (care poate fi pasul de la sublim la ridicol) mișcă acțiunea, dar acțiunea este în mod evident staționară : cele trei personaje șed efectiv pe scaunele indicate de regie (a emisiunii și a filmului). “ed și așteaptă răspunsul la întrebarea din titlul emisiunii, care este și întrebarea, și titlul filmului
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
moderat discontinuă) a ajuns să se confunde cu o formă de lirism siropos... Ecranizările au fost cele care au suferit cel mai mult de această boală : pasul de la persoana I la poezie a fost trecut cu dezinvoltură, producând versiuni tragic ridicole ale stilului tarkovskian. Exemplele sunt prea numeroase pentru a le aminti aici ; dar trebuie semnalat faptul că, în dorința lor de a se afirma cu un cinematograf cât mai personal, rupt de clișeele impuse, acești regizori au căzut cu voioșie
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
s-a interpretat În premieră piesa lui Ioan Lupescu intitulată Paragraful 37 sau Palestina la Iași. Jucată cu mare succes În toată Moldova ( În 1875, de exemplu, era programată la Teatrul din Focșani), comedia avea ca protagonist un evreu cămătar ridicol, Moisilică Hop, care - cu toate că purta Îmbrăcăminte tradițională, barbă și perciuni rituali - visa să devină deputat. Eroul nu ajunge În Parlament, ci În Închisoare, așa cum anunță de la bun Început motto-ul piesei : A deputat visează, deși e’nperciunat, Dar spiritul femeii
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
imagine extrem de negativă, indiferent că este vorba de romanele lui Nicolae Filimon (Ciocoii vechi și noi, 1862), Duiliu Zamfirescu (Viața la țară, Tănase Scatiu, 1894- 1896) sau M. Sadoveanu. Și (mic-)burghezii din piesele lui Caragiale, adaug eu, pendulează Între ridicol (jupân Dumitrache) și cinism (Cațavencu). Pe fondul exaltării societății tradiționale, compusă din boieri cumsecade și țărani harnici, apare figura antipatică a arivistului, „În fond, reprezentantul eticii capitaliste a liberei iniția tive”, observă I.P. Culianu. Una dintre puținele excepții pare să
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
de Înregistrare a căsătoriilor, registre de Înregistrare a deceselor”. a.o. Radu Costache - palme primite de la superiori În toate intervențiile făcute de acest cenzor i-am remarcat zelul ieșit din comun, dus uneori până la limita excesului sau chiar al ridicolului. De vină, după cum se va vedea, fusese teama de a nu greși, repede sesizată de șefii săi bucureșteni. În adresa „secretă” personalizată cu numele Împuternicitului de la Bârlad, directorul Valerian Ionescu și șeful serviciului cadre, Marin Popescu, l-au cam urecheat
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
Capote încă se mai lăfăia în succesul nuvelei sale Breakfast at Tiffanys. Era în relații bune cu Hollywood-ul. Era mascota jet set-ului. Era reporter-vedetă la revista The New Yorker, în paginile căreia descrisese (cu un teribil simț al ridicolului) turneul sovietic al operei americane Porgy and Bess și dezumflase (cu malițiozitate felină) reputația lui Marlon Brando. Era cosmopolit, monden, afectat și gay. Dar 1960 avea să-l găsească departe de toate astea, în America profundă în Holcomb, Kansas, unde
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
la un moment sau altul, ne-am prostit cu toții, chiar dacă doar între prieteni sau doar în fața unei oglinzi. Celebritățile de-aici nu operează ca entertainer-i decît în cel mai puțin glorios sens al termenului acela de oameni plătiți ca să riște ridicolul pentru amuzamentul nostru. Excepțiile sînt două la număr : Baranski, care are nu doar voce, ci și genul ăla de țîfnă profesională care-i permite unui artist de pe Broadway să-i vîndă publicului orice melodie, în orice condiții (deci chiar și
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
câmpul receptării cu privire la Caragiale vs Eminescu pe de o parte, și Caragiale vs Caragiale, pe de altă parte. „Aliații au plusat pe bonomia comicului său, pe sensibilitatea și jovialitatea ultracolocvială a omului, parcă pentru a oferi alibiuri nesațului său de ridicol, în vreme ce inamicii au hiperbolizat cinismul viziunii Grecului, imoralitatea de mahala a acestuia sau, pe scurt, amoralita- tea autorului.” „A plusa”, „a hiperboliza”, forme ale exce- sului lecturii, dar și ale unui efect de lentilă. Remarcabilă schizoidia construită de criticii literari
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cele două amante ale frizerului, Mița și Didina, debutează cu un „Allons enfants de la patrie”, semnal al declanșării păruielii. Chiar dacă în sensul speculării efectelor hilare ale patriotismului de operetă, existent din plin la Caragiale, Pintilie împinge deformarea până la ultimele consecințe. Ridicolul patriotard explodează în expresia unui burlesc enorm, pasiunile republicane sunt afirmate incontinent, unind latrina cu foliculina, belcanto-ul cu libidoul, păruiala cu drăcuiala, baia publică cu bodega răpănoasă. Lache perorează în baia publică asemeni unui senator roman învelit în prosop
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
descriu „partea blestemată” a acatholiei, culoarea ei locală. Există și o pedagogie subia- centă, o amendă pe care Noica o face acestei forme de acatholie, bășcălia, un derivat de reflex identitar al comicu- lui pe care filozoful îl disociază de ridicol și de absurdul contemporan ca forme cu o mai mare detentă spirituală. Dacă trebuie să găsim genul proxim al bășcăliei, atunci acesta este flecăreala, limbuția, vorbăria. Cu termenul de „zeflemea”, ea devine un fapt identitar înregistrat ca atare în chiar
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de ea și primită fără reținere de ființa mea. În cuvinte mai simple, când mă aflu în acel spațiu simt că-i al meu și-mi dă voie să-i dau viață. Marți, 18 mai 2004 - acasă Încordarea și sentimentul ridicolului sunt cei mai mari dușmani ai actorului. Dacă aceștia nu pot fi stăpâniți nu va ieși la iveală creația propriu zisă. Când ești stăpânit de sentimentul ridicolului începi să te precipiți, vrei să scapi cât mai repede de ceea ce ai
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
voie să-i dau viață. Marți, 18 mai 2004 - acasă Încordarea și sentimentul ridicolului sunt cei mai mari dușmani ai actorului. Dacă aceștia nu pot fi stăpâniți nu va ieși la iveală creația propriu zisă. Când ești stăpânit de sentimentul ridicolului începi să te precipiți, vrei să scapi cât mai repede de ceea ce ai de făcut și în cele din urmă îți vine să te ascunzi într-o gaură de șarpe și să nu mai vorbești cu nimeni toată viața. Crezi
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
timpului, am fost noi Înșine inițiatorii unei autopedagogii, În numele nevoii de depășire a contextului de care, deja, voiam să ne eliberăm. Tu mi-ai propus Într-o zi să vorbim franțuzește pe malul Dâmboviței... ceea ce azi poate părea snob și ridicol, dar atunci era o mică evadare Înspre alte orizonturi. Puțina engleză pe care o știu tot ție ți-o datorez, căci m-ai convins să iau lecții. Și de la Niky Wolcz, de la Ivan Helmer am Învățat enorm... sunt format de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de volane. Am reperat fața Louisei mele - și mi-am dat seama imediat că totul se terminase, că o pierdusem, că n-o voi ierta niciodată pentru că zâmbea atât de nerușinat, cânta atât de tare și se travestea atât de ridicol, neavând nimic din farmecul „mândrelor creole“ nici din cel al „dubioaselor señoritas“. Desigur că n-am putut Înceta definitiv să mă gândesc la ea, dar șocul acela părea să fi declanșat În mine un proces de inducție, căci am observat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
poziției sale, asigurându-se că visează. Trebuie să silesc timpul și spațiul să participe la emoția mea, la dragostea mea muritoare, pentru a mă debarasa de ceea ce este muritor În ea, ajutându-mă astfel să lupt Împotriva degradării totale, a ridicolului, a groazei de a fi manifestat o infinitate de sentimente și de gânduri, În cadrul strâmt al unei existențe finite. Întrucât, În metafizica mea, sunt un non-unionist Înrăit și nu mă atrag excursiile organizate prin paradisuri antropomorfe, mă las În voia
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a oropsitului sărac cu duhul - Nikolka. * Primul meu contact cu Dostoievski s-a produs în anii adolescenței. Pe la 16-17 ani, într-o primăvară, în preajma Paștelui, am citit Crimă și pedeapsă, forțând, ca un tânăr sentimental și romantic ce eram (un ridicol Schiller, cum ar fi spus Svidrigailov), căința și grăbind resurecția morală a lui Raskolnikov, care, în realitate (în realitatea textului), se predă și merge la ocnă netransformat (de-abia în Siberia eroul se căiește, renaște). Puțin mai târziu, mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în acel an 1959! Mai târziu, am realizat că din spusele doamnei rezulta că la început șansele mele nu erau cu totul inexistente. La început, mama fetei mă luase, cu îngăduință, poate chiar cu simpatie, drept ceea ce și eram: un ridicol soupirant; văzând însă că nu întreprind nimic ca să mă apropii de fiica ei, a căzut la bănuială și a tras apoi ferma dar atât de eronata sa concluzie. Cucoana cea hotărâtă nu și-a putut imagina că există și timizi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
cu înfrigurare și palpitații, înțelege totul, iraționalitatea iubirii, dar nu poate face nimic și se complace în focul aprins de copilul invizibil, cu tolba de săgeți. Lagărul de concentrare nu i-a distrus inima, e deschisă mereu aventurii și nebuniei, ridicolului (cine mai ia în serios viața sentimentală a celor trecuți de cincizeci de ani?) și stării fără timp, atunci când devii caloric ca o mică planetă la apropierea unirii cu alta la fel de fierbinte. 11 septembrie. Ziua de naștere a Birgittei (Trotzig
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
această categorie intrând baletul A fost odată de Achim Stoia, după un basm românesc, Poveste de dragoste de Sabin Păutza, Povestea micului Pan de Laurențiu Profeta, Povestea nu-i poveste de Dumitru Capoianu, Toate pânzele sus de Ștefan Lory, Prețioasele ridicole de Vasile Spătărelu, Motanul încălțat de Cornel Trăilescu, Fata moșului cea harnică de Florin Comișel, Punguța cu doi bani de Theodor Bratu sau vodevilurile de succes Piatra din casă și Harță răzeșul de Victor Iusceanu, ori Pescărușul de Roman Vlad
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
eram declarat "fruntaș în întrecere" și decorat cu "Medalia Muncii", eram foarte corespunzător profesional și ulterior m-am erodat? "Cei patru" împricinați am scris la CC, am dat Ministerul în judecată, fără folos însă. Vorba lui Napoleon: "De la sublim la ridicol nu-i decât un pas"! Așa și la mine, de la diplomat, șef de misiune, la referent principal de turism decorat în 1984 "pentru rezultate excelente în activitate", la vot de blam și desfacerea contractului de muncă n-a fost doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
închise în anticariate; de acolo mă alungă un miros "vechi", aromă care îmi pare dezagreabilă ca o urmă de putrezire; dar obiectul vechi, în sine (să spunem un gramofon, din acelea splendide prin disimetria lor sau un automobil, înduioșător de ridicol, sau un baston elegant, cu încrustații de argint, fildeș și mâner zvelt, de chihlimbar), mi se par de o frumusețe înduioșătoare. Acest punct de vedere sentimental nu are nici un strop de snobism; un strop de nostalgie, da, asta tot are
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
răspundere. La capătul acestei povești, lustrația, fie ea și doar morală nu mai este posibilă. Cei care au făcut această uriașă mis en scène știau bine să profite de toate cele de mai sus, tocmai ca lustrația să cadă în ridicol și derizoriu, dar între timp să dispară agenda politică a corupției. Sunt convinsă că cei interesați știau bine că regimul a căzut, partidul comunist a fost desființat, statul comunist s-a schimbat și administrația la fel, prin urmare periculoasă devenea
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]