1,892 matches
-
i-a zâmbit, pierdut în ochii ei mari și negri. Domnișoara îl studiază atent. Da, pare că îl știe de undeva, de aceea nu își continuă drumul, fără să-l bage în seamă. — O, dar sunteți chiar marele Cristian Vasile, roșește imediat. Cântărețul Zarazei... — Da, chiar eu. Dar în afară de asta, nu vă amintiți de mine ? și se arată zâmbind din profil, face câteva piruete, dar fără vreun rezultat. Chiar nimic ? — Mă scuzați, ar trebui să îmi amintesc ceva ? râde ea confuză
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
vă strig Domnișoara Coincidență ! Și ea râde cu un glas ca de copil, fermecător și plin de viață. Și timpul se oprește atunci și nimic nu mai contează. — Am crezut că o să-mi spuneți și mie Zaraza, îi replică ea, roșind. Și nici că acele versuri s-ar fi potrivit mai bine unei alte persoane. Dacă piesa lui Cristi ar fi trebuit să aibă o întru- chipare, atunci cu siguranță ea ar fi fost Domnișoara fără nume. Domnișoara Coincidență, cum pentru
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
în aer, prin hainele tot mai strâmte, mai scurte și mai decoltate ale femeilor. Pe stradă, dar și în piese, în articole de ziar sau în literatură e tot mai multă goliciune și carne, ceea ce nu demult te făcea să roșești acum era normalitate. Romantismul ușor exagerat al anilor ’20 și ’30 este înlocuit de un stil tot mai libertin, cuceririle nu mai poartă parfumul eleganței, dialogurile par mai directe ca oricând ; limbajul, atitudinea, inclusiv gesturile de zi cu zi se
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Mail Boxes Etc. Robby s-a întâlnit cu unii din gașca lui de blazați care ieșeau din același oficiu poștal foarte la modă spre care se îndrepta Robby (coincidență), fiind nevoit să mă prezinte. - El e Bret, făcu el prezentările, roșind subit. - Sunt tatăl lui, le-am explicat grupului de băieți. - Mda, e tata, zise Robby fără nici o inflexiune, dând din cap. Era prima dată când Robby îmi spunea „tata“, deși expresia feței lui sugera faptul că n-avea nici o idee
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
să pun capăt acestei întreruperi și să plec. Am dat iarăși din umeri. - Păi, nu voiam să văd decât dacă, știi, v-ați spălat pe dinți. Pretextul ăsta era atât de lipsit de temei, atât de străin mie, încât am roșit jenat. Robby dădu din cap, stand în fața computerului, și zise: - Bret, mă uitam la ceva despre război în seara asta și am nevoie să știu ceva. - Da? Îi doream să fie cu adevărat interesat în tot ceea ce avea „nevoie“ să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
vinovăție - cu atât îmi sporea mai mult teama. Ce-aș fi putut să-i spun în acest moment? Kimball aștepta răbdător, după ce mă întrebase care era motivul pentru care îl chemasem, iar tăcerea mea nu îl mulțumea. Am simțit că roșesc când mi-am dat seama că n-am ce să-i ofer - nici o dovadă, nici măcar un nume, doar un tânăr care semăna cu mine. Și când a văzut că n-aveam nimic de oferit - că mă ascundeam - s-a retras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în vizită. Nota bene, lui Ivasiuc nu-i spusesem că-l văd pe Bernard, dar a avut Noël grijă să-i spună că ne mai văzuserăm, fapt ce i-a prilejuit lui Ivasiuc observația, privindu-mă în ochi, deoarece mă roșisem, probabil, că „așa sunt jurnaliștii: cinici!”. În seara aceea lungă, ce s-a continuat până dimineață, spre zori, „cei doi”, Bernard și Ivasiuc, s-au „ciondănit” serios. De altfel, de la primele „aperitive”, Bernard i-a pus lui Ivasiuc banda cu
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
noastră. Cucerirea piețelor, da, dar să plătești cu propria persoană, nu. Să le reamintim, domnului Ben Laden și mâinii lui drepte, că pământul necredincioșilor sau Casa războiului, comportă două satrapii: una dincolo de Atlantic, unde cuvântul îi face pe oameni să roșească de plăcere, și alta în cealaltă parte, unde i-ar face să roșească de rușine pe responsabili și să izbucnească în hohote de râs pe cei răi. Școala și cărțile m-au învățat despre existența soldaților Anului II, a voluntarilor
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
reamintim, domnului Ben Laden și mâinii lui drepte, că pământul necredincioșilor sau Casa războiului, comportă două satrapii: una dincolo de Atlantic, unde cuvântul îi face pe oameni să roșească de plăcere, și alta în cealaltă parte, unde i-ar face să roșească de rușine pe responsabili și să izbucnească în hohote de râs pe cei răi. Școala și cărțile m-au învățat despre existența soldaților Anului II, a voluntarilor din Brigăzile Internaționale din Spania și a luptătorilor din Franța Liberă. Viața m-
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
două nume din care nu va rămânea nici unul. Am fost puțin în situația lui Esop: am făcut pe unele dobitoace să vorbească. Am scris pe paginile vieții mele ceiace și peste o mie de ani ași putea ceti fără să roșesc. Faut-il demander pardon des maux que nous avons souffert? C'est chose royale, quand on fait du bien, d'entendre dire du mal de soi (Renan). Am dat de dracul la fotograf; n-a reușit fotografia: nu mi-a scos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
tărâm, a cărui contagiune poate fi nimicitoare. Obiectul căutării lui Gruicea este un pom atemporal, moștenit: „Taica-al meu, când a murit,/ Piste Marea Neagră-a avut/ Un pui de măr de argint./ Pe-o parte pârguit,/ Da pe-unambobocit,/ Pe-alălaltă a roșit./ Asta pui de merișor/ De păzât mi-l păzăște/ Vo trii zâne, fete mari”. Prima sugestie a acestei recuperări este cea a actului eroic ce trebuie repetat de fiecare generație, ca o actualizare a gestului mitic, fiindcă „«Lumea» (adică «lumea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
poemului este Doina. Dorul de Moldova... În două cărți recente, "Pentru Marin Preda" și "Timpul asasinilor", păreți a intra în război cu toată lumea, readucând în atenție evenimente considerate clasate, momente de istorie literară care îi pot face pe mulți să roșească. Sau măcar să roșească... Este Cezar Ivănescu un spirit justițiar? Cât de mare e neputința unui spirit justițiar în aceste vremuri imorale? Cât de mare ? E absolută, ca să mă exprim astfel... Într-un poem mai vechi ziceți: "Zilnic iau și beau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Dorul de Moldova... În două cărți recente, "Pentru Marin Preda" și "Timpul asasinilor", păreți a intra în război cu toată lumea, readucând în atenție evenimente considerate clasate, momente de istorie literară care îi pot face pe mulți să roșească. Sau măcar să roșească... Este Cezar Ivănescu un spirit justițiar? Cât de mare e neputința unui spirit justițiar în aceste vremuri imorale? Cât de mare ? E absolută, ca să mă exprim astfel... Într-un poem mai vechi ziceți: "Zilnic iau și beau otravă,/ zilnic beau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de biroul impunător, de secretarele lui, de acea scenografie ostentativă a puterii, toată viața am rămas cu această spaimă de autoritate, până la o vârstă matură, când vedeam un milițian sau polițist pe stradă, orice uniformă, militară, de pompieri, inclusiv CFR, roșeam tot la față și începeam să tremur de departe, iar în dreptul lor mă fâstâceam de-a binelea, împleticindu-mi pașii, astfel că întotdeauna mă legitimau, cerându-mi actele și întorcându-le pe toate fețele, simțeau instinctiv că nu e ceva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
zilei, prin care se urmărea crearea disensiunilor între fiii aceluiași județ și chiar aceluiași partid. Mai mult decât atât, denunțarea nepotismului în presa locală ajunge până la guvern, unde, ministrul Instrucțiunii Publice din cabinetul condus de Gh. Gr. Cantacuzino „nu a roșit de loc să dea o bursă chiar soacrei sale spre a merge în Elveția să învețe mulsul vacilor!?”. Într-un asemenea regim anarhic „domnește bunul plac, disprețul legilor și a tot ce privește binele obștesc”. Grupările politice „își aruncă săgeți
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
era fățișă, și numai germanofilii de la noi nu o vedeau venind cu aripile întinse. Când Mitilineu, ministrul de justiție, făcu formalitățile pentru punerea sub acuzare, Mihai Phe rekyde, foarte prieten cu el, îi zise: „Bagă de seamă, Jean, te vei roși într-o zi de prostia și fapta rea ce faci azi“. Când însă Dumnezeu ia cuiva mințile, ce vorbe i le mai pot reda? Mitilineu, revenit în urmă la alte simțiminte, trebuie să-și fi reamintit aceste vorbe înțelepte ale
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
azi“. Când însă Dumnezeu ia cuiva mințile, ce vorbe i le mai pot reda? Mitilineu, revenit în urmă la alte simțiminte, trebuie să-și fi reamintit aceste vorbe înțelepte ale subțirelui om de stat și, față de el însuși, să fi roșit adânc. Mai târziu a devenit un aprig francofil, precum a [și] rămas. În Steagul și Lumina se spunea că Grigore Carp depusese raportul de dare în judecată a lui Ionel și Vintilă pentru expedierea vinului de la Florica la Barboși, Galați
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
sunt critic literar, unul dintre criticii tineri ai Gazetei, în care se pun speranțe etc. Arghezi a reacționat, săgetân du-mă cu o întrebare care m-a descumpănit: „Și ce vrei dum neata să critici?“ M-am pierdut, cred că roșisem, după care totuși am încercat să articulez un răspuns care era mai degrabă o dezvinovățire. Că eu de fapt nu vreau să critic ceva sau pe cineva, că mai mult decât să scriu îmi place să citesc, că dacă am
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
îndrăgostise până peste urechi de frumoasa soră a lui Labiș, colega noastră mai tânără, dar nu i-ar fi spus-o nici în ruptul capului. Când întâmplător o întâlnea în holul de marmură al facultății, intra în febre, pălea și roșea în același timp, bâiguia câteva vorbe și o ștergea imediat, pretextând că era așteptat de cineva, că întârziase nu știu unde. Câțiva îi știam secretul și-l persecutam sadic: „Îi spunem noi c-o iubești, îi ziceam, dacă nu ai curaj, îți
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Da' bine, Codrene, nu ți-ai pus o pelcică la fundul pantalonilor? Eu, pelcică!... Ha! Ha!... răspunse Codreanu trântind un hohot de râs de-au răsunat cele patru colțuri ale codrului. Am cinstea să-ți spun, prietine, că am zărit roșind spinarea unui cogeamite Martin bine blănit, dar când i-a mirosit a Codreanu a scaparat 131 nemernicul, de n-am mai avut vreme să trag în el. Noroc c-a scaparat!... Că altfel era să fie vai de el, dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
curvăsăr lâcul; exemple Împreunate, ca o fatalitate a anticilor, În același om: În excelentul nostru profesor de elinește, pudicul, feciorelnicul, inefabilul profesor Pandele Ionescu, În fața căruia la catedră intram În pământ de rușine când nu-i știam aoristele, fiindcă se roșea de rușinea mea el mai Întâi, tocmai el, mătăhălosul și burduhănosul, buhăitul curvar și bețiv de uliță, pe care l-am văzut cu ochii mei consternați pe strada Brezoianu, beat mort și cu două servitoare depravate fugite de la stăpân ținute
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Mircic - patru, cu Ion - cinci. Vally va face naveta... P.S. Fostul tău Infante a intrat student la regia de teatru. Sun tem aproape colegi, doar că sunt ceva mai mare. A crescut, s-a voinicit, a devenit cam pătrat. Mai roșește însă! 23 septembrie 1954 Ziceam zilele acestea că m-am săturat de toamna asta nesfârșită, că nu pot suporta la infinit cerul de azur. În sinea mea mergeam și mai departe și-mi spuneam că primăvara veșnică din insulele minunate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se-nclină nițeluș noaptea vine pe jos ca mereu doi pantofi de pe fabrică sus trimit luciri de neon înspre râu un pantof ne dă peste bot celălalt ne toacă mărunt și de tot se crapă de zi pantofii pălesc arțarul roșește mărul surâde dusu-s-au stelele popcorn ceresc regele se-nclină și-ucide Rima din limba satului în care m-am născut m-a condus de la bun început la rege: făceam din „allein - wenig - König“ o rimă încă de când mergeam
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
în eprubeta de control. Întâmplarea asta caraghioasă vestește că în lupta pentru pâine, pentru câțiva dolari în plus, lucrurile merg prea departe - până la caraghioslâc, adică până la dramă. Așa caraghioasă cum e, pățania nu mă face să râd prostește, nici să roșesc puritănește. În fața lui Van Schil tac, bag bine la cap și mă rog mie însumi - ajută-mă, prietene, să-mi câștig pâinea de fiecare zi fără să-mi pierd sufletul, gândurile și mai ales intimitățile. 29: Crowhurst e convins de
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
Baranga (nota V. I.) „Trăiesc zilele de încordare de dinaintea lui 6 Martie, când nimeni și nimic nu putea stăvili avântul de luptă al mulțimilor conduse de Partid. ...Îmi țiuie în urechi gloanțele trase de legionari împotriva conducătorilor noștri; văd caldarâmul roșit de sângele oamenilor tineri, culcați la pământ de salvele trase din palat și din ministerul de Interne, la porunca sângerosului călău Rădescu. ...Cât a trecut de la 6 Martie 1945 și până azi? Un secol? Un mileniu? Uneori am sentimentul că
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]