1,943 matches
-
revăzut-o pe Caroline Yessayan și am fost copleșit de rușine. Aceeași eroare, exact aceeași eroare după douăzeci de ani. Ca și Caroline Yessayan În urmă cu douăzeci de ani, Adjila a rămas câteva secunde fără să facă nimic, a roșit puțin. Apoi, cu multă blândețe, mi-a Îndepărtat mâna; dar nu s-a ridicat, nu a făcut nici un gest ca să plece. Prin fereastra cu gratii, am văzut o elevă traversând curtea, grăbindu-se În direcția gării. Cu mâna dreaptă, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
adun din cioburi puritatea. N-am putut suporta privirea fetei. Abia tîrziu furișai către dânsa o ochire. Tot trupul ei se zgudui atunci ca o mimoză. În zadar m-am străduit să refac vechile legături. Insistențele mele o făceau să roșească. Schimbă locul așa fel încît privirile să nu ni se mai încrucișeze. Eram zdrobit, gelos, plin de orgolii; înțelesei că sînt părăsit. După ce furia mi s-a potolit, nu m-am putut dumeri ce găsisem pînă atunci la ea. Îmi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ceea ce implică un procedeu subtil. Iubire, așa sună titlul și la fel de stângace e și continuarea, fiindcă poetul e închis în sine. Deci, iubire. Chipul tău mi se arată zi și noapte. Carissima... așa începea scrisoarea în care‑ți mărturiseam dragostea... Roșind... îmi ascultai jurământul de iubire. Sărutări... Ți‑am sărutat buzele roșii, lumânări ardeau înaintea noastră, iar noi priveam prin flăcările albe și prin sticla șlefuită a paharelor. De unde să iei aici altă sticlă șlefuită în afară de sticla ochelarilor, că‑n rest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Dar astă-seară nu mai contează. Balaurul îi întinde paharul său. Moment penibil, mai ales că alt pahar liber nu există. — Puteți să-l luați, e neatins, îl îndeamnă grăsanul. În definitiv, sunteți obișnuit cu maniere mult mai grosolane. Farmacistul flautist roșește, obligat să ia paharul. Gustă sfios câteva picături și îl depune pe masă. Zâmbetul tânărului se lățește, satisfăcut. Râtul gros și ochii mici, fruntea îngustă. Gulerul înalt al puloverului alb și mătăsos învelește, fără să ascundă, gușa stratificată. — După ce a
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și trei de planșete, printre cuiere și rasteluri de calc, pe la pupitrul Șefului, prin dreptul dulapurilor verzi și metalice. Viitorul vecin de birou îl privise într-o dungă. „Cum ați spus ?“ Își silabisi din nou numele, cu dicție ostentativă, celălalt roși. Nori de fum acoperiră repede stinghereala. Intrare mai puțin triumfală, desigur, decât ar fi presupus reușita la un dificil concurs de angajare, cu mulți candidați. Birourile se aliniau în miniaturale formații. Scaunul Verei, aflat în spate, intra în alt cvartet
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
când Vornicu își revenea încă amețit, agasat de pățania neplăcută, atunci reluase amicul său A.P., postat alături, încâlcite atacuri șoptite, sacadate : — Iartă-mă, n-ar trebui tocmai acum... totuși mai ești supărat pe mine și pare un motiv serios. Vornicu-Japonezul roși, zâmbind strâmb, pe jumătate de gură. Supraveghetoarea ? Repeta, desigur, mereu același cuvânt, „parșiv“, „parșiv“, cuvântul exotic, ca un cod. Convulsiile arlechinului ? Dublu triplu multiplu salt peste cap și iar în picioare, drept, țeapăn, cu capul bine ras, rezistent. Pregătit să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ora șapte și unsprezece minute, apune la ora șaisprezece și șase minute, luna răsare la ora cincisprezece și două minute și apune la ora cinci și douăzeci și trei de minute. Ce s-a întâmplat în vară ? Celălalt zâmbește oblic, roșește, scoate ramele aurii de pe nas, regăsește vocea cuvenită : — Am să-ți spun. Își îmbracă paltoanele. Un palton gros, negru pentru domnul cu mustăcioara subțire, de japonez. O scurtă îmblănită și căciulă rusească, cu urechi, pentru domnul tuns și tăcut. Coboară
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care deconectează circuitele... Colegul se oprește, privește buzele celuilalt, uscate sub mustăcioara îngustă. Colegul colegului se oprește și el, obligat să-i primească iar întrebarea. — Spune-mi, ce s-a întâmplat în vară ? De ce m-ai ocolit atâta vreme ? Celălalt roșește, stânjenit. Caută cuvântul, primul cuvânt. Explică potolit, cu pauze. Caută cuvintele potrivite. Îi văd, îi aud. Văd deja mașina gonind spre întâlnirea fatală, văd fiara apropiindu-se. Sunt un pieton, printre pietonii grăbiți, ca și ei. Îi văd, îi aud
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fetei și, În timp ce-i vorbea, Îi atinse ușor brațul cu mîna delicată, cu gestul grăbit, plin de o tandrețe inconștientă, al oamenilor care viețuiesc printre străini atunci cînd Întîlnesc pe cineva cunoscut din locurile natale. — Toată lumea-i bine, răspunse el roșind, bîlbîindu-se și trădîndu-și uimirea și stinghereala. — Ei, dacă-ntîlnești vreun cunoscut, continuă ea pe același ton ironic, salută-l din partea mea... Spune-le tuturor că mă gîndesc la ei cu drag. — Bine, răspunse el grăbit și stîngaci. Am să le spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
în fața oglinzii. Aceeași stare de beție a gândurilor dau năvală și nu se poate observa reflectată în oglindă. Imaginea celor doi trandafiri o impresionează prin asemănare, dar și prin mica deosebire a miezului lor, unul ca o cireașa sângerată, celalalt roșea mai ofilit. Deși erau la fel se deosebeau în esența lor interioară. Unul avea viață, celalălt avea moartea, unul viu, altul ofilit. La fel se simțea și ea aceeași pe exterior în imaginea ei pedant organizată, dar atât de diferită
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
am recunoscut, adăugând apoi ca din întâmplare: De fapt, tocmai am terminat cronica la ultimul lui roman. M-am întors spre Joan. Telefonul ăla pe care a trebuit să-l dau înainte de cină. I-am dictat-o unui redactor. Joan roși mândră și le spuse chiriașilor ei: — Imaginați-vă... cineva dă un telefon din micul meu salon, cuvintele ajung prin fire până la Londra și peste câteva zile apar în toate ziarele. — Miracolele științei moderne, spuse Graham și începu să strângă farfuriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
A fost singurul meu gând. — Ascultă - nu m-ai ajutat deloc, absolut deloc. Nici n-ai luat legătura cu mine în tot acest timp. — Ți-am dat totuși o mulțime de bani. Nu ți-au folosit? — Ba da, desigur. Michael roși, rușinându-se că i se amintea că nici măcar nu-i mulțumise pentru generozitate. Ba da, desigur. Dar cum era să... dacă nu era Findlay, nu m-aș fi apropiat măcar de adevărul acestei afaceri. — Findlay? Doar nu te referi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o frenezie erotică potrivită mai curând fostului... student) „Ia să vedem noi - îmi zic, pregătindu-mi «spada criticăă - în ce «complicațieă a intrat și cum a descâlcit-o pînă la urmă «pudicul scriitoră P.H.L., astfel încât să nu o facă să roșească pe «duduca de la Vasluiă, cititoarea-martor invocată în cenaclul Junimea de la Iași (tocmai pe la 1870!) în momentul când se audia vreo pagină cu expresii ceva mai libere. Și citeau acolo Eminescu, Creangă, nume față de care P.H.L., ca toți românii basarabeni, are
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Vecina de vizavi, al cărei soț era ciclist, și cum s-a bucurat În dimineața aia la cramă, când a deschis L’ Auto și a văzut că soțul ei s-a clasat al treilea În Paris-Tours, prima sa cursă importantă. Roșise și Începuse să râdă și apoi urcase plângând cu ziarul gălabui În mână. Soțul patroanei de la Bal Musette conducea un taxi și când el, Harry, trebuia să prindă un avion mai de dimineață, taximetristul Îi ciocănea la ușă ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Ceasul lui o luase puțin Înainte. Trenul trebuia să sosească la zece jumate - o oră Întârziere Însemna deja unșpe jumate. Johnson o strigă pe chelneriță: — Signorina! — Ce doriți, domnule? — N-ai vrea să te joci cu mine? o Întrebă. Chelnerița roși: — Nu, domnule. Nu mă refer la ceva violent. N-ai vrea să ne strângem câțiva și să vedem cum e viața de noapte la Vevey? Poți să ți-aduci și o prietenă, dacă vrei. — Trebuie să lucrez. Am tura de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
gînditoare, e-adevărat că fusesem Împreună la un concert de muzică simfonică În camera mea Încheiat pe noptieră, dar nu ne mai văzusem de douăzeci de ani, s-o fi gîndit poate că-n acest răstimp Îmi schimbasem obiceiurile, am roșit și-am fost salvat de Mașa care aducea hainele de la garderobă, cînd mi-a pus paltonul În brațe am făcut prezentările ea e soția mea, și m-am scuzat din nou, știi, eu scriu foarte mult de la o vreme. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a trebuit să aștepte trecerea-tramvaiului. Ceilalți ne[-o] luaseră înainte, și eram cu toții întristați de acest nenoroc. Atunci ne-am încrucișat cu mașina inginerului, și am avut o neașteptată tresărire văzîndu-l pe el alături de soție și de Maitreyi. M-am roșit prostește salutîndu-l, și mi-a zâmbit disprețuitor, iar d-na m-a privit cu o spaimă și o uimire pe care nu știam cum să le înțeleg. Singură Maitreyi și-a ridicat palmele în dreptul frunții și mi-a răspuns la
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
revină a doua zi, pe seară, după ce va termina lucrul. ― Tipul ăsta e groaznic, reflectă Harold. Mă mir de ce-ți poartă atâta interes. Nu cumva vrea să te însoare cu fiică-sa? ― Ești absurd, Harold, mă revoltai eu ipocrit, roșind. Imaginea Maitreyiei, de care mă despărțisem de mult, îmi apăru iarăși în fața ochilor, de astă dată mai caldă, mai umană, aproape zeflemitoare, cu zâmbetul ei fardat (căci, ceea ce e curios, fața ei și fața d-nei Sen se împlineau una pe
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
noi, domnule Allan? Glasul ei sună straniu, și cei trei întoarseră capetele s-o privească. ― Îndată ce mă voi face bine... (Și ezitai, căci nu știam cum să-i spun: miss nu se potrivea, devi nu îndrăzneam; încurcătura mă făcea să roșesc și începui să mă scuz.) Iertați-mă dacă m-ați găsit nebărbierit și odaia așa cum e, deranjată. M-am simțit atât de rău astăzi (și schițai același gest falș, de extenuare, rugîndu-mă în gând să plece odată și să curme
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
care îi plac foarte mult lui Tagore, adaogă, observîndu-mă. ― Da? (Mă prefăcui cât mai indiferent.) Când coboram scările, o întîlnii pe Maitreyi ieșind din bibliotecă. ― Nu știam că ești poetă, vorbii cu un ton pe care îi voiam ironic. Se roși și se rezemă de zid. Începea să mă supere sensibilitatea aceasta bolnăvicioasă. ― La urma urmelor, nu e nimic rău dacă scrii versuri, adăogai. Totul e să le scrii frumoase. ― De unde știți că nu sunt frumoase? mă întrebă jucîndu-se cu volumul
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Chabù, și cu tata. N-ați observat? ― Ei și, ce are a face? ― Cum, asta e indiferent? Chabù are să se mărite mai greu, pentru că e mai neagră și va trebui să i se dea mai mulți bani... Spunând asta, se roși și se turbură toată. De fapt, și eu eram destul de încurcat, căci acum știam mult mai mult despre căsătoria indiană decât știam pe vremea vizitei lui Lucien și înțelegeam cât e de penibil pentru o fată indiană să vorbească despre
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
bine când se juca femeiește decât atunci când rămânea o barbară fără început și fără sfârșit, o "panteistă", cum o numeam eu. Nu știu ce i-am spus pe franțuzește și n-am vrut să-i traduc. Aceasta a însuflețit-o, s-a roșit și m-a rugat să-i repet încă o dată fraza. A memorat-o perfect și a luat de pe masă dicționarul englez-francez, începînd să-l răsfoiască la cuvintele care i se păreau ei că sunt în acea frază misterioasă, pe care
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
pot trăi foarte bine și fără Maitreyi. VIII Nu mult după aceea am întîlnit într-o după-amiază pe Harold. Mi s-a părut mai rece, mai răutăcios. ― E adevărat că te însori cu fata inginerului? mă întrebă el, între altele. Roșii și începui să-mi bat joc, așa cum fac de câte ori sunt pus în încurcătură, mai ales dacă trebuie să apăr pe cineva drag. Harold a trecut repede peste glumele mele și-mi spuse că a aflat aceasta de la birou, unde mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu mi-a relevat niciodată nimic. Pusei mâna pe un volum și întîlnii mâna Maitreyiei. Tresării. ― La ce volum ai ajuns? mă întrebă. I-l arătai. Era același la care ajunsese șl ea: Tales of the un expected de Wells. Roși deodată, de bucurie, de încîntare, nu știu, dar îmi spuse cu un glas stins: ― Ai văzut ce "neașteptat" avem înaintea noastră? Zâmbii sugestionat și eu puțin de coincidența aceasta, deși majoritatea volumelor de pe masă aveau titluri caracteristice: Visul, Ia-mă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
elevate religii, și de aici porni o discuție asupra religiilor, susținută mai ales de Mantii și de mine, pe care Maitreyi o asculta cu ochii în gol, fără să spună un cuvânt. ― Ce știți voi despre religie? izbucni ea deodată, roșind, apoi pălind, gata să plângă. Rămăsei surprins, neștiind dacă trebuie să mă scuz sau să mă explic. Mantu voi s-o mângâie, dar ea se smulse și fugi în bibliotecă. Îmi sfârșii ceașca de ceai, intimidat. Nu mai vorbea nimeni
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]