2,161 matches
-
desigur suferința, apăsătoarele suplicii dar și omenescul dor de țară, familie, de toți cei ce l-au insoțit În imprejurările aspre ale destinului unui condamnat. În debutul său literar, poetul dezvăluie un regionalism cultural, o bogată ilustrare regionalistă În cadrul național romanesc. Orientarea spre spiritual regional inclus În caracterul general românesc al culturii, s-a manifestat la Andrei Ciurunga Încă de la debutul său literar, la liceul “Ioan Vodă” din Cahul, cu articolul care i-a dezvaluit orientarea chiar la primii pași - articol
Refugiaţi basarabeni apostoli ai neamului românesc by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91599_a_93564]
-
Studies Social Interaction, New York, 1972: 294-238. 6. De la perechi de acte de discurs la secvența dialogică Diferențele dintre condițiile enunțiative orale reale și condițiile enunțiative scrise explică distanța mare care există între o conversație orală și un dialog teatral, cinematografic, romanesc sau de bandă desenată. Mimarea conversției orale sfîrșește în forme dialogale scrise pe care nu le-am putea confunda cu oralul autentic. E. Goffman consideră formele artistice teatrale și romanești ca pe o "transmutare a conversației" și vorbește cu destulă
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
există între o conversație orală și un dialog teatral, cinematografic, romanesc sau de bandă desenată. Mimarea conversției orale sfîrșește în forme dialogale scrise pe care nu le-am putea confunda cu oralul autentic. E. Goffman consideră formele artistice teatrale și romanești ca pe o "transmutare a conversației" și vorbește cu destulă justețe despre un "joc spumos în care poziția fiecărui jucător se restabilește sau se modifică la fiecare luare de cuvînt, care constituie de fiecare dată ținta principală a replicii următoare
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
plan de text ocazional. Această operație de structurare se sprijină, pe de o parte, pe macro-segmentare (alineat și abateri marcate) și pe date peritextuale (intertitluri, schimbări de părți sau de capitole). Din punct de vedere istoric, trebuie știut că diviziunea romanescă în capitole s-a stabilit progresiv odată cu apariția prozei, pînă să devină din ce în ce mai structurantă și mai semnificativă (Dionne 1999). Într-un caz de figură aproape ideal, un text poate adopta un plan de text subliniat de segmentarea tipografică ce corespunde
Lingvistica textuală: introducere în analiza textuală a discursurilor by JEAN-MICHEL ADAM () [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
care omul dispune de libertatea sa; sin-guraticul din Londra reactualizează o familiaritate cu memoria culturală pe care o alege în funcție de prezent; prezentul său londonez înseamnă, pur și simplu, dorința de a privi Londra dintr-un punct de vedere estetic, istoric, romanesc, economic etc. Acesta este itinerarul transformării de sens a cu-rentului de memorie, care ajunge din substitut pentru inconștient la rolul de etern purtător de sisteme de valori culturale. Curent de memorie și memorie colectivă Importanța curentului de memorie este dată
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
destul de stabil pentru a stabili o legătură continuă între momentele succesive ale duratei, 190 (V188) adică: pentru a dura fără să se schimbe, ca o imagine imobilă a timpului. 191 Sublinierea noastră. Marcel Proust murise în 1922, iar publicarea ciclului romanesc În căutarea timpului pierdut avea să se încheie în 1927 (n. tr.). 192 Sublinierea noastră. 193 Sublinierea noastră. 194 "Dar se întîmplă să se modifice circumstanțele sociale, în sensul că apar noi modificări, care se amplifică prin toate cele pe
Memoria colectivă by MAURICE HALBWACHS () [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
cunoaște decât o folosire restrânsă, în mod special în limba scrisă. În schimb, dacă luăm în considerare doar discursul literar, lucrurile nu stau la fel: rolul pe care îl joacă "povestirea" este considerabil, fie și numai pe motivul importanței narațiunii romanești. 2.3. Cele două sisteme După cum am văzut, timpul de bază al "discursului" este prezentul, care distribuie trecutul și viitorul în funcție de momentul enunțării. Se adaugă deci paradigmei indicativului prezent două paliere de viitor, viitorul simplu (va veni) și viitorul perifrastic
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
este în mod obișnuit rezumat prin noțiunea de "absurd". Interesul acestui roman este tocmai de a nu dezvolta explicit această teză, ci de a produce un univers textual în care ea este implicită. Aici narațiunea contestă în același timp ritualul romanesc tradițional și cauzalitatea care pare a-i fi asociată: nu putem reconstrui o serie coerentă de comportamente care să fi dus la gestul ucigaș al lui Meursault, în măsura în care formele de perfect compus se juxtapun pe actele sale, în loc să le includă
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
o contopire armonioasă între cele două registre ale ei, ca în Otava, destabilizează într-un fel textul, făcându-le să se lovească unul de celălalt, să se conteste unul pe celălalt, într-o unitate imposibilă. Prin urmare, cele două universuri romanești sunt foarte diferite. Giono trasează limitele unui spațiu imaginar de familiaritate verbală, în două sensuri: un discurs cu expresii "familiare" și un discurs propriu unei "familii", unui clan, unui teritoriu. La Céline, dimpotrivă, referința la urbanul popular nu înrădăcinează, el
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
Voltaire aparține primei categorii, în timp ce Doamna Bovary, celei de-a doua. Dacă Candid străbate lumea, Emma s-a împotmolit într-un univers în care nu se întâmplă nimic. 3.2. Neutralizarea opoziției Literatura contemporană iese adesea de sub incidența regulilor economiei romanești clasice, pentru care "scoaterea în relief" este unul dintre elementele esențiale. Astfel, putem întâlni texte în care opoziția dintre "primul-plan" și "al doilea plan" este neutralizată. Această neutralizare nu s-ar putea efectua cu forme perfective, absolut improprii să exprime
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
să le sară, conștient că trecerea descriptivă poate de fapt să se resoarbă într-o denumire unică, de exemplu "crâșma lui nea' Colombe", care îi asigură unitatea. Această echivalență globală între o temă-titlu și seriile lexicale, care se opune dinamicii romanești, suscită inevitabil o ripostă din partea celui care face descrierea, care adesea se străduiește să confere dinamism descrierilor sale. Această impresie de mișcare poate fi dată de "mărci de integrare liniară" (mai întâi..., apoi..., în sfârșit...), însă acesta este cel mai
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
se estompează, codurile estetice pe care ea se sprijină și forța semnificantă degajată de ea depășesc exigențele realismului. Nevoia pe care o are narațiunea clasică de a-și legitima descrierile este astfel legată de o anumită concepție referitoare la enunțarea romanescă, în care descrierea se subordonează progresiei narative, aceasta având rolul de a "imita" ordinea "reală" a evenimentelor. Semnificativ este faptul că, în Noul Roman, răsturnarea ierarhiei dintre narațiune și descriere s-a petrecut simultan cu răsturnarea linearității povestirii și cu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
plan și planul secund.) Exerciții 3.1. Studiați și comparați următoarele două descrieri. Identificați fragmentele de "discurs" și "povestire", "scoaterea în relief", structurarea și natura vocabularului, "naturalizarea" descrierii, modul de prezență al naratorului... La ce concluzii ați ajuns privind estetica romanescă a acestor doi autori? Castelul din Quesnay, spuse Rollon, pe care trebuie să vi-l prezint ca pe un personaj căci el este teatrul acestei întâmplări aparținuse din timpuri apuse străvechii familii cu acest nume. Era situat, căci acum nu
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de Montherlant: Ea spuse acestea cu efort, cu un aer atât de ciudat mecanic și părea atât de absentă în ceea ce spunea, încât sora Françoise înlemni. Totuși, dialogul teatral este de cu totul altă natură decât discursul direct al narațiunii romanești, deoarece nu ține de discursul raportat, ci apare ca o enunțare efectivă. În schimb, într-un roman, discursul citat nu este decât o fațetă a narațiunii, el nu are autonomie. Mai mult chiar: noțiunea de discurs "raportat" nu este tocmai
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
raportat, ci apare ca o enunțare efectivă. În schimb, într-un roman, discursul citat nu este decât o fațetă a narațiunii, el nu are autonomie. Mai mult chiar: noțiunea de discurs "raportat" nu este tocmai pertinentă în cazul unei ficțiuni romanești. Nu se poate vorbi de discurs "raportat" decât dacă se acceptă cadrul fixat de instituția literară. De fapt, narațiunea nu raportează enunțuri anterioare mai mult sau mai puțin modificate, ci le creează din toate componentele, precum sunt și cele din
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
sunt cele din vorbirea curentă. Când citim în Familia Thibault de Roger Martin du Gard: După trei ani, parcă îi mai aud accentul, cuvintele. Începuse să vorbească încet: "Iată adevărul, iată-l..." (Sorellina) avem aici un joc de-a convenția romanescă: în principiu, personajul nu trebuie să precizeze că el citează exact; la fel se întâmplă și cu celelalte remarci din discursul direct al personajului. De fapt, remarca privind fidelitatea citatului nu este menită decât a indica faptul că raportorul a
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și în folosirea curentă a limbii. Fără îndoială, considerăm că este folosit mereu în comunicarea curentă (cf. "L-am zărit ieri, era furios pe Paul: avea să-l desfigureze, să-și recupereze mașina și să anuleze tot..."), însă în literatura romanescă este folosit la maxim. Discursul indirect liber reprezintă o provocare pentru analiza gramaticală. De fapt, aici se regăsesc amestecate elemente pe care le considerăm, de regulă, disjuncte: absența subordonării, caracteristică discursului direct, și pierderea autonomiei deicticelor din discursul citat, caracteristică
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
implică aceasta, cu vorbe reluate, neterminate, cu stângăcii sintactice, cu mimări...). Or, datorită discursului indirect liber, cititorul poate auzi doi "enunțători" în vorbirea populară: vocea naratorului, care stăpânește citatul, și "poporul", care imprimă propria lui alteritate de limbaj în instituția romanescă. Doamna Bovary și Gervaise, două opere consacrate ca "naturaliste", nu exploatează DIL în acest sens. În Gervaise, el este folosit în scop sociolingvistic, după cum o arată și faptul că servește mai ales la redarea conversațiilor. Pe când în romanul lui Flaubert
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
eu" încurcă puțin lucrurile. Prin urmare, suntem mai degrabă tentați să vedem aici un eșantion de discurs indirect liber, de vreme ce există un narator care îl transformă pe subiectul vorbitor într-un personaj. Fără îndoială, cu un asemenea tip de enunțare romanescă ne aflăm într-o situație limită. Textul prezintă caracteristicile esențiale ale monologului interior, însă prezența oblică a unui narator distruge iluzia de a fi închis într-o conștiință. Procedeul folosit de N. Sarraute rezultă dintr-un compromis menit să cumuleze
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de paragrafe apropie textul de un decupaj în versete, în unități de rostire. Prin urmare, cât privește decupajele textuale, Mérimée și Bloy au păreri diferite. Acolo unde primul acceptă convențiile narative, al doilea amenință fără încetare că va zdrobi decupările romanești convenționale sub presiunea unei vociferări care va institui propria-i delimitare. Continuând pe aceeași linie până la un punct extrem, vom ajunge la faimoasele puncte de suspensie din ultimele scrieri ale lui Céline. Și la el, ca la Bloy, fărâmițarea textului
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
-l asocia lui neofit. Nu la fel se întâmplă pentru coreferența dintre "maestrul François Porbus" și cele două descrieri precise ("pictorul lui Henri IV ...", "pictorul căruia ...") care nu se bazează doar pe o cunoaștere enciclopedică, ci și pe anumite convenții romanești și, mai mult, pe presupunerea că textul ar fi coerent. De fapt, cum ar putea cititorul să știe că cel numit rigid "François Porbus" desemnează aceeași persoană precum cele două descrieri precise? Poate doar din istoria pe care o știe
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și păreau a-i strânge drăgăstos ovalul chipului [...]281. Evident, acest text încalcă obiceiurile narațiunii canonice, de vreme ce necunoscuta este numită "ea" fără ca pronumele să fie anafora unui determinant anterior. O asemenea folosire nu este transgresivă decât aparent, căci în universul romanesc "ea" este adevăratul nume al femeii iubite. Pronumele fără antecedent nu apare aici ca un procedeu de anticipare, în așteptarea substantivului propriu care va veni să îl completeze: el însuși funcționează ca un substantiv propriu. Două paragrafe mai încolo, textul
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
pe de altă parte, se instituie o instanță intermediară între naratorul omniscient și personaj: "observatorul". Acesta din urmă nu are acces la alte informații decât cele cunoscute de către personaj (nu vede decât exteriorul casei), însă percepția sa atestă excelența programului romanesc balzacian, așa cum este el enunțat în celebrul "cuvânt înainte" din Comedia umană: afișarea potrivirii puternice dintre om și mediul său social, citirea portretului ființei umane din examinarea habitatului său. În descrierea lui Zola, în schimb, naturalizarea este minimală: după o
Lingvistică pentru textul literar by DOMINIQUE MAINGUENEAU () [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
75. Pentru Cornea, așa-zisele "reprezentări directe ale vieții", atribuite lui E. Sue, sunt adesea niște "simulacre" ale realului, aranjate conform unor scheme narative idealizatoare: "În această privință, critica marxistă a adus o contribuție esențială, divulgând caracterul mistificator al iluziei romanești. Ocupându-se de Misterele Parisului, celebru best-seller al literaturii populiste de la jumătatea secolului trecut [secolul al XIX-lea, n. n.], Marx și Engels au demonstrat că romanul disimulează o tendință conciliatoare față de sistemul dominant al relațiilor de clasă sub o retorică
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
pe Eugen Barbu oportunismul și un bun instinct l-au condus fără greș până la un punct. Nefalsificat ideologic, romanul Groapa, apărut în 1957, rămâne unul dintre puținele repere literare de luat în considerare în "obsedantul deceniu". Până la maxima sa reușită romanescă, Principele, din 1969, două romane "pe linie" se succed, Șoseaua Nordului (1959) și Facerea lumii (1964). Primul dobândea o relevanță canonică și intra în manuale cu un fragment. Șoseaua Nordului ilustra lupta gărzilor patriotice, a comuniștilor proaspăt ieșiți din ilegalitate
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]