KorAP: Find »[drukola/base=romanic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...69 70 71 ...158 >

3,927 matches

Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847

Comparative literature. Method and Perspective, culegere îngrijită de Newton P. Stall-knecht and HorsL Frenz, Carbondale, Southern Illinois University Press, 1961. (d) p. 80 O lucrare de egală întindere și de cel puțin egală valoare a scris N. lorga, Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea și legăturile lor, 3 vol., București, 1925, care cercetează aria romanică din zorii evului mediu, pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Menționăm de asemenea lucrările lui A. Densusianu: Literatura nouă la popoarele romanice (curs), 1914-1915, Sufletul latin

[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
Frenz, Carbondale, Southern Illinois University Press, 1961. (d) p. 80 O lucrare de egală întindere și de cel puțin egală valoare a scris N. lorga, Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea și legăturile lor, 3 vol., București, 1925, care cercetează aria romanică din zorii evului mediu, pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Menționăm de asemenea lucrările lui A. Densusianu: Literatura nouă la popoarele romanice (curs), 1914-1915, Sufletul latin și literatura nouă, București, 1922, ca și Al. Popescu-Telega, Lecturi romanice, București, 1939

[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
N. lorga, Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea și legăturile lor, 3 vol., București, 1925, care cercetează aria romanică din zorii evului mediu, pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Menționăm de asemenea lucrările lui A. Densusianu: Literatura nouă la popoarele romanice (curs), 1914-1915, Sufletul latin și literatura nouă, București, 1922, ca și Al. Popescu-Telega, Lecturi romanice, București, 1939. Dintre lucrările românești dedicate unei singure literaturi, în sine necompara-tiste, dar, la nivelul culturii romanice devenind un fapt de relație între literaturi, un

[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
cercetează aria romanică din zorii evului mediu, pînă la sfîrșitul secolului al XIX-lea. Menționăm de asemenea lucrările lui A. Densusianu: Literatura nouă la popoarele romanice (curs), 1914-1915, Sufletul latin și literatura nouă, București, 1922, ca și Al. Popescu-Telega, Lecturi romanice, București, 1939. Dintre lucrările românești dedicate unei singure literaturi, în sine necompara-tiste, dar, la nivelul culturii romanice devenind un fapt de relație între literaturi, un fapt deci, de literatură comparată, semnalez: Impresii despre literatura spaniolă, 1946, București, reeditată în 19iî5

[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
lucrările lui A. Densusianu: Literatura nouă la popoarele romanice (curs), 1914-1915, Sufletul latin și literatura nouă, București, 1922, ca și Al. Popescu-Telega, Lecturi romanice, București, 1939. Dintre lucrările românești dedicate unei singure literaturi, în sine necompara-tiste, dar, la nivelul culturii romanice devenind un fapt de relație între literaturi, un fapt deci, de literatură comparată, semnalez: Impresii despre literatura spaniolă, 1946, București, reeditată în 19iî5, a lui G. Călinesou, precum și o serie de valoroase cursuri universitare, rămase, din păcate, în formă litografiată

[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
ca și Al. Mareu, au ținut cursuri de istoria literaturii italiene: Al. Popescu-Telega, despre literaturile iberice, mai ales spaniolă (menționez și volumul Cervantes. Viața și opera, București, 1944); I. Iordan, Istoria literaturii italiene (curs), Iași, 1928 și o masivă Crestomație romanică (lucrare colectivă, condusă de I. Iordan), București, 1962, alături de numeroase studii filologice. La acestea trebuie adăugate alte studii recente, cu caracter mai mult monografic, dintre care citez volumul colectiv Dante (București, 1966), volumele lui Al. Bălăci, (Giosue Carducci, București, 1947

[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799

două poziții flexionare cu statut de centru unde verbul se poate ridica, nu una singură, cum se afirma până atunci. Cât despre natura celor două centre flexionare, aceasta este legată de trăsăturile care compun flexiunea verbală și care, în limbile romanice, sunt Timpul și Acordul. Prin urmare, Acordul este considerat un centru, care are o proiecție maximală, cu specificator și complement, conform teoriei X-bară. Proiecția maximală a Acordului (GAcord) este propoziția însăși, complementul său este Timpul, iar specificatorul său este subiectul

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
N' N Ceea ce diferă față de acordul subiect - predicat este direcția: de la stânga la dreapta în propoziție, unde specificatorul impune verbului acordul, și de la dreapta spre stânga în grupul nominal, unde nominalul impune specificatorului determinant acordul. În ce privește româna și celelalte limbi romanice, unde adjectivele se acordă (vizibil) cu substantivul-centru, pentru unificarea configurațiilor în care se poate realiza acordul, se poate propune ipoteza unei a două proiecții Acord în grupul nominal, pentru acordul modificatorilor. Așa cum la nivelul propoziției au fost propuse două proiecții

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Munn și Schmitt, 1999, 2005, Déprez, 2005 ș.a.). Conform unei ipoteze recente, propuse de Dobrovie-Sorin (2009), numărul este o trăsătură (în sens minimalist, engl. feature). Poziția sa în grupul nominal diferă de la o limbă la alta: pe determinant în limbile romanice, la nivelul substantivului în engleză. Conform acestei ipoteze, în limbile romanice doar genul e o trăsătură pe substantiv. Printr-un acord intern, sub forma unei valuări bidirecționale nume - determinant, întregul grup determinant este marcat pentru gen și număr. În limba

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
recente, propuse de Dobrovie-Sorin (2009), numărul este o trăsătură (în sens minimalist, engl. feature). Poziția sa în grupul nominal diferă de la o limbă la alta: pe determinant în limbile romanice, la nivelul substantivului în engleză. Conform acestei ipoteze, în limbile romanice doar genul e o trăsătură pe substantiv. Printr-un acord intern, sub forma unei valuări bidirecționale nume - determinant, întregul grup determinant este marcat pentru gen și număr. În limba română, substantivul centru poate fi de orice tip semantic și formal

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
este necesar. Astfel, în (73), cazul este marcat obligatoriu la cel, când cel este primul element cu trăsături phi din GD. Se poate argumenta astfel că cel este un articol și atunci când intră în componența superlativului. Exemplele din alte limbi romanice, în care se folosește articolul definit pentru a exprima superlativul, susțin această analiză (fr. la fille la plus belle). Astfel, superlativul este format din comparativ și articolul definit. Un alt tip de context interesant pentru acordul lui cel este cu

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
three consecutive matches. (cf. http://en.wikipedia.org) Diferența dintre română și engleza britanică în ceea ce privește acordul colectivelor puternic referențiale poate fi explicat prin ipoteza numărului pe determinant, formulată de Dobrovie-Sorin (2009). Conform acestei ipoteze, în română și în celelalte limbi romanice, numărul este o trăsătură aflată pe determinant, în timp ce în engleză trăsătura de număr nu este pe determinant, ci pe substantiv. Prin urmare, trăsătura numărului se află mai jos în grupul nominal în engleză. Acordul semantic este posibil în engleză ca

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
și reprezintă o caracteristică a acordului în limba română, fiind norma tradițională de acord atributiv (atât pentru adjectivul propriu-zis, cât și pentru adjectivele pronominale)149. Acordul cu întreaga sintagmă coordonată, la plural, al adjectivului atributiv "reprezintă o influență străină modernă (romanică, în primul rând), acceptată pentru că satisface nevoia de claritate a exprimării" (Avram 2001: 358). În GALR (II: 650-651) sunt acceptate ambele tipuri de acord: la singular, cu cel mai apropiat conjunct, și la plural, cu întreaga sintagmă, iar în această

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
nominalul formează un grup determinant extins (vezi Uriagereka, 1995, Bleam, 1999, via Van Peteghem, 2003-2004, Cornilescu și Dobrovie-Sorin, 2008). Cliticul se deplasează spre verb pornind din GD extins. Un argument ar fi similaritatea formală dintre clitic și determinant în limbile romanice, explicabilă prin originea lor comună: articolul definit și cliticul pronominal au la bază pronumele demonstrativ latinesc illum, illa. Analiza propusă ar capta și faptul că nominalul complement din structurile cu dublare este +specific. Trăsătura de specificitate se asociază adesea cu

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Linguistique, 8 ("Numărul și genul substantivului românesc", în Studii și cercetări lingvistice, XV, 1964, nr. 3). Diaconescu, Paula, 1970, "Mărcile semantice distinctive ale genurilor în limba română", în Actele celui de-al XII-lea Congres internațional de lingvistică și filologie romanică, București, Editura Academiei Române. Dinică, Andreea, 2008, Acordul adjectivelor participiale în limba română actuală, comunicare susținută la Simpozionul Internațional de Lingvistică, București, 28-29 noiembrie 2008. Dobrovie-Sorin, 1990, "Clitic doubling, wh-movement, and quantification in Romanian", în Linguistic Inquiry, 21, p. 351-398. Dobrovie-Sorin

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
1987, "Mass terms and quantification", în Linguistics and philosophy, 10, 1, p. 1-52. Mallinson, G., 1984, "Problems, pseudoproblems and hard evidence - another look at the Rumanian neuter", în Folia Linguistica, 18, p. 439-451. Manoliu-Manea, Maria, 1971, Gramatica comparată a limbilor romanice, București, Editura Didactică și Pedagogică. Marchis, Mihaela, Artemis Alexiadou, 2007, On the distribution of adjectives in Romanian: The cel construction, comunicare susținută la Going Romance 2007, University of Amsterdam, 6-8 decembrie. Mardale, Alexandru, 2007, Les prépositions fonctionelles du roumain: étude

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
fi engleza: (i) The team have to drag all their equipment with them... (http://kasperskycommonwealthexpedition.com) Diferența dintre română și engleză poate fi explicată prin poziția trăsăturii de număr în interiorul GD: acesta este pe determinant în română și în limbile romanice, iar în engleză, pe nume (la nivelul little n), conform ipotezei lui Dobrovie-Sorin (2009). 9 Dacă denotația verbelor și a predicatelor cu roluri tematice este cumulativă (de la bun început), se explică interpretarea cumulativă din propoziții ca: (i) a. Douăzeci de

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
fi corelat cu existența substantivelor obiect (de genul neutru) și chestie (de genul feminin), care denumesc hiperonimic referenți [-Animat]. 156 Cele trei genuri tradiționale pot fi definite doar în funcție de feminin și număr. 157 Așa cum a propus Ritter (1993) pentru limbile romanice, în general. 158 În această reprezentare, t = urmă (cf. engl. trace), Mod = modificator. 159 Aici sunt incluse și sintagmele coordonate n.sg. + n.sg. 160 Diferența dintre (i) și (j) se poate datora termenilor aleși pentru (i): Vazele și trandafirii de la petrecere

[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

română.............................................................................................. 201 1. Preliminarii: teste, diagnostice, nepotriviri.................................................... 201 2. Adjectivarea participiului............................................................................... 202 3. Selecția auxiliarului de perfect compus și acordul participiului perfect........ 204 4. Testul obiectului intern.................................................................................. 211 5. Infinitiv vs supin............................................................................................ 216 6. Teste care funcționează în alte limbi romanice............................................. 218 6.1. Cliticele pronominale partitive............................................................. 218 6.2. Subiectul postverbal "nud"................................................................... 219 7. Teste care funcționează în engleză................................................................. 220 7.1. Construcția cu expletivul there............................................................. 220 7.2. Inversiunea locativă.............................................................................. 222 7.3. Construcții rezultative........................................................................... 222 7.4. Prefixarea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
2.1.2. Abordări logico-semantice.......................................................... 229 2.1.3. Interpretarea din lingvistica generală și din gramatica comparată................................................................... 229 2.1.4. Abordări sintactice...................................................................... 230 2.2. Date din limbi ergative: concordanțe.................................................... 231 2.3. Date din latină și din limbile romanice................................................. 231 2.4. Datele din limba română....................................................................... 232 2.4.1. Valorile verbului a fi din limba română...................................... 232 2.4.2. Analiza sintactico-semantică a verbului a fi din limba română... 234 3. Verbul a avea................................................................................................... 235 3.1. Din

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Analiza sintactico-semantică a verbului a fi din limba română... 234 3. Verbul a avea................................................................................................... 235 3.1. Din istoria interpretării verbului a avea................................................ 236 3.2. Date din limbi ergative: concordanțe.................................................... 237 3.3. Date din latină și din limbi romanice.................................................... 238 3.4. Datele din limba română....................................................................... 239 3.4.1. Valorile verbului a avea din limba română................................. 239 3.4.2. Analiza sintactico-semantică a verbului a avea din limba română................................................................................... 242 4. Concluzii comparative ............................................................................. 243 Concluzii................................................................................................................... 245 Anexa 1

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
perspective. Deși, aparent, este vorba despre un inventar al diagnosticelor propuse pentru inacuzativitate, unele legate de limba română (adjectivarea participiului, selecția auxiliarului de perfect compus, testul obiectului intern, nominalizarea ca infinitiv sau ca supin), altele, formulate pentru alte limbi (limbi romanice, germanice, slave), scopul mai profund al acestui demers este verificarea (și infirmarea) ipotezei că româna nu este sensibilă la distincția sintactică inacuzativ vs inergativ. Al cincilea capitol este intitulat Două verbe ergative de tip special: a fi și a avea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două verbe, istoria interpretării (din diverse domenii, logică, semantică, sintaxă, gramatică comparată, în care s-a încercat fie delimitarea valorilor și a utilizărilor, fie unificarea interpretării); în privința datelor, am avut în vedere mai întâi limbi ergative, apoi latina și limbile romanice și, în sfârșit, româna, pentru care am folosit contextele redate în DA. Scopul acestui demers este adunarea a cât mai multe informații relevante pentru alegerea unei soluții unificatoare pentru a fi locativ și a fi existențial, respectiv pentru a avea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este aproape întotdeauna folosit pentru a reda relațiile sintactice de bază, pe când formele marcate (ergativul și acuzativul) au, de cele mai multe ori, și alte utilizări. Este cunoscută, în acest sens, utilizarea pe scară largă a acuzativului cu diverse valori, în limbile romanice, unde acuzativul a preluat și valorile ablativului latinesc. În paralel, ergativul poate fi folosit cu valoare instrumentală (dyirbal, avar), locativă (kuikúro), cu valoare de genitiv (eschimosă, lak) sau de caz oblic (burushaski). Între absolutiv și nominativ − notează Dixon (1994: 58

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
mai au în comun și folosirea extinsă a pasivului în vorbire, existența mai multor mărci pentru pasiv, precum și folosirea pasivizării în situația în care agentul de persoana 3 acționează asupra pacientului de persoanele 1 și 2. Influența exercitată de limbile romanice (spaniolă, franceză) a făcut ca în limba bască să fie înregistrate fapte lingvistice nespecifice (chiar la nivelul morfosintaxei), comentate de Jendraschek (2007). De-a lungul timpului, basca a creat mai multe structuri de compromis, care imită unele modele romanice. Dintre

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]