4,632 matches
-
bine. Senzația de greață se dublă ca intensitate. Presiunea continuă se transformă În crampe groaznice. Fața lui căpătă culoarea găinațului de gâscă. Și nu era genul care să se plângă din cauza durerilor. O dată Își rupsese piciorul la schi, iar osul rupt Îi ieșise prin piele. Le spusese bancuri salvamontiștilor tot drumul până l-au coborât de pe munte. Însă de data asta simțea c-o să moară. Atac de cord! La numai 31 de ani, o să cadă secerat de un atac de cord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
sută din minunățiile naturii, căci pentru a reuși să vedem mai mult ar trebui să fim dotați atât cu vedere telescopică, cât și cu vedere microscopică. Prietenii mei Înaintau de zor, acompaniați de o orchestră de sunete: pârâituri de crenguțe rupte, fluierături de păsări și bâzâitul nazal al masculului broască-de-copac prin care-și face publică dorința de a sări pe o femelă. Bennie respira greu. Din când În când se Împiedica. Fața i se acoperise cu pete roz din pricina efortului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Înainte mărind pasul, iar Pată Neagră se Întoarse la călătorii care se odihneau acum În diverse poziții pe copacul mare căzut cu Încrengătura de rădăcini imense. Dedesubt, erau prinși copaci mai mici, cu crengile ieșind de sub el ca niște mâini rupte. —O, Doamne, Îi spuse Bennie lui Pată Neagră pe un ton sarcastic-siropos. Dar știu că nu te-ncurci când vine vorba de marșuri forțate. —Mulțumesc, spuse Pată Neagră. —Când o să ajungem la locul acela? Întrebă Vera. —Curând, răspunse Pată Neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
străbunele hotare, Vechea DACIE renaște, într-o ROMÂNIE MARE... Din nefericire însă, visul abia împlinit, Tot ca visul cel de-o clipă, repede s-a risipit... Două dintre copilițe, tam-nisam și fără vină, BASARABIA cea blondă și cu dulcea BUCOVINĂ, Rupte iarăși, cu cruzime, din fruntariile Țării, Iau toiagul pribegiei, și-al tăcerii, și al uitării... De atunci, bătrânul tată, CARP, slăvitul împărat, În mormânt se zvârcolește și se roagă ne-ncetat: Doamne, ce-au făcut copiii și cu ce ți-au
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
rolul Iașului în noua ordine de lucruri: rolul de centru activ de viață națională, de centru de cultură și de lumină a Moldovei întregite. În fine de curând, pentru motive pe care un englez autentic nu le-ar pricepe în ruptul capului, oricum i le-ar explica un localnic, s-a luat Iașului facultatea de farmacie. Nu vreau să stărui mai mult asupra acestor lucruri; izvodul suferințelor Iașului e așa de lung! Starea lui, astăzi, e așa, încât mulți nu-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
invidiam pentru naivitate, apoi îl compătimeam prietenește: habar n-avea câți ochi se plimbau prin jurnalul lui, consumându-i vibrația fragilă a vieții. L-aș fi chemat și pe Mihnea să vadă, dacă n-aș fi știut că doarme pe rupte. Din respect față de primii noștri ani de facultate, n-am să spun ce scria acolo. Câți profesori nu înnebunisem cu întrebările noastre istețe, răutăcioase; în câte ocazii nu copiasem din palmă sau cu fițuica lipită pe sacoul celuilalt; de câte ori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și mă ținea în prag, nu mă lăsa să intru. Nu-mi păsa, îl ascultam beat și domol, ca un copil cuminte. În timp ce perora, îi studiam elasticul de la pantaloni: cu noduri groase, succesive, rupt și legat la loc, apoi iarăși rupt, urmărit prin burțile pijamalei cu-o andrea sau un ac de siguranță și scos pe la șolduri, gata de-o nouă cusătură, din ce în ce mai scurt, din ce în ce mai strâns. Țâșneau kilometri de noduri; te întrebai de unde atâta material. Când nu mai rămânea loc de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îl găseai din nou spart, din 50 în 50 de metri: veneau echipele cu pickamere, pentru a scoate canalele și gurile de gaz la suprafață. Între timp, străduțele laterale pocneau de gropi, iar șoferii înjurau de mama focului, cu bucșele rupte sau parbrizele împroșcate de criblură. Din Unirii, am cotit la dreapta pe Splai, apoi încă o dată la dreapta, spre Curtea Domnească. Ruinele rămăseseră intacte, le numărai zidurile și turnulețele în geamurile clădirilor cu zece etaje. M-am frecat la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
blugi delavați și adidași, circulând printre tarte și ibricele cu spumă de lapte. Nu se lucra cu „Lavazza“ sau „Illy“ (mărci pe care naivii le considerau de bonton), patronul aducea o cafea specială din Florența, căreia nu-i divulga în ruptul capului numele sau rețeta de fabricație. De la ușă îi simțeai aroma; mirosea a trabuc scufundat într-un sac cu scorțișoară. Dacă Ion Barbu și Camil Petrescu ar mai fi trăit, ar fi lăsat baltă „Capșa“ ca să se-așeze aici. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nici în Wikipedia, nici măcar în cazanul cu vieți și cuvinte de lemn al tranziției: noi n-aveam „sinergie“, nu puteam fi „relocați“, „implementarea“ nu reușea. Nimeni nu ne putea „fideliza“: planul pur și simplu nu devenea „sustenabil“. Mergeam mai departe, rupți, disfuncționali, frânți, ca micro-roboții din Los Alamos: dacă ne smulgeai un braț sau ne îndoiai un picior, zvâcneam înainte, fără întreruperi. Angrenajul arăta hârșâit, se autoregla ca televizoarele rusești cu lămpi, își deplasa masa de carne și tranzistori prin spațiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mereu în negru, ca de doliu. Părul, negru și el, era strâns într-o coadă bogată, lăsând să cadă cerceii rotunzi și grei, din aur roșu. Fusta fusese scurtată, sub ea străluceau niște ciorapi de plasă, cu ochiuri mari și rupte. Carnea proaspătă, dar puțin fleșcăită, se lăbărța la șolduri, țâșnind pe sub bluză. Era de neînțeles cum o asemenea scenă mă interesa. O întâlneam pe florăreasă la nunta fi-sei, acoperindu-mi pleoapele cu întinderile grele și incomensurabile ale trupului, dansând amândouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
bunelor ei intenții, dar nici asupra performanțelor), începeai să te bucuri de norocul care îi ocolise pe toți ceilalți, pentru a da tocmai peste tine. Maria intrase în viața mea, cu istoriile ei tulburi sau puțin prea clare, cu familia ruptă și azvârlită pe două continente, cu galeria de la „Hanul cu Tei“ mirosind a trabuc și lemn vechi, cu o jumătate de cartier care ar fi sărit s-o apere și la patru dimineața, și, mai ales, cu un „dom’ profesor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
erau incasabile și lăsau urme cumplite); printr-o înțelegere curioasă și unanim respectată, uneltele de joc erau ferite, pentru a permite mai departe partidele, conflictele și, inevitabil, bătaia. Toată lumea fugea la douășpe, când se-auzeau sirenele poliției, culegând cuțitele, bâtele rupte și răniții. Nu rămânea nimic pe câmpul de luptă, nici un om, nici un obiect, fiecare gașcă se retrăgea în cartierul ei. Tot pe la miezul nopții, se goleau și străzile: ieșeau căminiștii din schimb. Îi vedeai de departe, valuri-valuri, traversau în tăcere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Bulevardul 1 Mai devenise un imens ring de box unde se-nfruntau mii de oameni, bărbați și femei lovind cu bâte și cuțite, zdrobindu-și oasele cu plumbi și potcoave ascunse-n mănuși, crăcănați peste mormanele de nămeți și scaune rupte. Aș fi putut să mă trezesc. Cotrobăind nițel prin culise, mi-aș fi descoperit biografia invadată de turma de prieteni ai Adinei, etern dispuși să recomande păstrarea purității rurale și sexuale a familiei Gheorghe. I-aș fi văzut pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la Londra, tornade în Belgrad și la Sofia, alunecări de teren la Constanța (faleza dusă pe toată linia, până la „2 Mai“, nu doar la Eforie, ca acum), crevase în Bușteni, între Bucegi și Munții Baiului (cu șoseaua și calea ferată rupte și ridicate până spre stânele din Zamora), inundații masive prin Dobrogea și județul Dolj (centrala din Cernavodă intrată 10 metri sub Dunăre), gripa aviară la Ceamurlia și Maliuc, apoi la Tuzla, Negru-Vodă și Mangalia. Imposibilitatea economiilor de a susține efortul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
la ultimul peron. Scria mare pe el, cu litere verzi, decolorate: „DACIA EXPRESS“. „Mai spune-mi o dată: ce căutăm noi la Viena?“ Întrebarea Mariei era justificată. Mihnea murea și el de curiozitate, dar n-ar fi recunoscut-o nici în ruptul capului. „Ce nu vă convine? Totul e plătit, actele sunt în regulă, ne-am ales cu-o săptămână de vacanță.“ „Cine-a plătit?“, s-a interesat Mihnea. Căra o valijoară mică, neagră, pe role și-o servietă de umăr unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
respect, prețuire, prietenie. Suna ca restaurarea unui cavou, doar când auzeai termenii („consolidare“, „ciment“, „sentimente“), îți venea s-o iei la fugă. Nu mi-era frică, iar dacă totuși mi-ar fi fost, n-aș fi recunoscut-o nici în ruptul capului. Cu nasul în vânt, am luat-o pe linia de tramvai, spre Schottentor-Universität. Am mers încet, cu pași calculați. Întâlnirea cu inginerul Grosescu urma să aibă loc a doua zi, dar mie îmi plăcea să verific dinainte terenul. Merita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
El nu venise la locul prăpădului, și asta o scosese pe contesă și mai tare din minți. „E un ticălos și un nimeni! Să-l scoată Il Dio pe veci din drumul meu și al copilului!” țipase contesa, cu hainele rupte, cu părul căzut peste ochi, tremurând ca și cum ar fi fost cuprinsă de o febră fără scăpare. În jurul ei, moș Onofrei și slugile scăpate din foc nu Îndrăzneau să spună nimic, nici chiar să ridice privirile. Încercau și ei să Înțeleagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
Alexandru, obișnuit ca tatăl său să se ivească vijelios, răzbunător, așa cum Îi stătea În fire sau cum auzise el În poveștile cu viteji ale lui moș Onofrei. Aproape că nu avuseseră ce să Împacheteze pentru marele drum. Totul era ars, rupt, murdărit. Hainele fuseseră scoase din cufere și aruncate În curte, bijuteriile contesei nu mai erau, până și armele de pe pereți dispăruseră. Casa arsese În mare parte, iar acareturile la fel. Înainte de revărsatul zorilor sosise o ceată de douăzeci de oșteni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
obosit, care gonise ceasuri Întregi. Intră pe podul cetății fără să Încetinească și strigă din goană: - De la Albești, degrabă la căpitanul Oană! Porțile se deschiseră, călărețul intră și sări din șa, Îngenunchind În fața căpitanului. Avea fața mânjită de funingine, hainele rupte, mâna dreaptă Îi sângera. Tremurul venea din oboseala cruntă a unei lupte. Căpitanul văzu toate acestea fulgerător. Îl ridică și abia atunci Îl recunoscu pe Ionuț, fratele Ilenei, nepotul lui moș Onofrei. - Spune! - Tătarii, la Albești... Un ceambur Întreg, numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
sulița scurtă și de scutul pătrat. Măciucașii izbiră scuturile atârnate de trunchiuri, zdrobindu-le din prima lovitură, Întoarseră caii și, din goană, aruncară cea de-a doua ghioagă În platoșele Încă Întregi, care se prăbușiră cu un zornăit de fiare rupte. - Dumnezeule... șopti voievodul. Cu scuturile astea se apără oștenii noștri? - Da, Măria Ta... răspunse, cu glas firav, spătarul Albu. În vale Însă, vijelia abia Începuse. Cornul sună de două ori scurt și o dată prelung, ca o tânguire. - Ce Înseamnă asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
nu va dura mult și că, fără un sistem solid de alianțe, brațul oștenilor săi va fi prea puțin În balanța puterilor. Și atunci, de lângă Oană, se auzi o voce stinsă: - Madonna mia, quella meravigliosa bataglia... Gianluca Fontanelli, cu tunica ruptă, cu pieptul și fața pline de sânge, dar cu un zâmbet larg pe chip, privea cu o uriașă admirație trupele aliniate. Iar cuvintele lui, scăpate fără voie, aduseră parcă o Înseninare pe fața voievodului și a oștenilor săi. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
duel, iar cei doi Încrucișau săbiile În lumina dimineții, sub privirile mirate ale slujitorilor. Cu vremea, logofătul ajunsese să obosească mai repede, dar asta nu Îl scutea de orele de scrimă la care fiica lui n-ar fi renunțat În ruptul capului. Înainte de plecarea spre Suceava, căpitanul Oană asistase, mut de uimire, la o asemenea luptă Înverșunată, terminată cu abandonul boierului Litovoi și cu râsul zglobiu al Erinei. Hai, căpitane, să-ți văd vitejia! strigase tânăra, fericită de victorie, dar Oană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
În piepturile voastre cea mai puternică armată pedestră a lumii. Ienicerii! Sunt de patru ori mai mulți decât voi și de zece ori mai bine antrenați! Vreau să țineți minte că lupta aceasta se duce În linie! Nu În corpuri rupte unul de altul, nu În avangardă și ariergardă, nu În dezordine! În linie! Înțeles? - ’țeles, căpitane! se auziră vocile răzeșilor. - În linie Înseamnă că veți avea Întotdeauna un sprijin În stânga și un sprijin În dreapta! Linia nu are voie să cedeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
care acoperea pieptul căpitanului Oană și apoi, Încet, ridică un capăt al ei. Căpitanul respira greu și avea ochii Închiși. Căpetenia mongolă privi bandajele de sub blana de urs și observă urmele vineții ale torturii. Sânge Închegat, arsuri, degete strivite, oase rupte. Așeză cu grijă blana la loc și, câteva clipe, rămase nemișcat. Apoi, Încet, fără a se Întoarce cu fața spre tătarul legat de șaua calului, spuse În limba mongolă: - Ogodai... Acesta este prizonierul tău? La aceste cuvinte, trei oameni reacționară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]