2,533 matches
-
cele câteva trepte de la intrare pe dibuite. Merse până la banca de lemn ținându-se de gardul de sârmă împletită. Se opri, cu umerii căzuți, și tuși îndelung, lăsându-se pe bancă. Rada îl privi pe fereastră, cum rămâne ghemuit acolo, săltându-și din când în când umerii aduși. Apoi cum se ridică greu, ținându-se de speteaza băncii. Îl însoți cu privirea până se pierdu în întuneric. Și încă puțin, până când lumina felinarului trase, după sine, și umbra. Își aminti, pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bara frântă, dar nu izbutiră decât să zgâlțâie nițel cabina. Chisăliță privi neajutorat către Pârnaie, însă nu primi decât încurajări, nefolositoare de altminteri. Iadeș se cocoță pe botul mașinii, care, prin tablele ei clăpăuge, lăsa să se vadă țevăria ruginită. Săltând amândoi cu înverșunare, zgâlțâielile fură mai zdravene, dar mașina, cu șasiul prins sub morman și lipsită de roți care s-o facă să alunece, nu se urni nici c-un milimetru. În schimb, dinăuntru se auziră zgomote. Iadeș sări ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ar fi fost un cal de povară, cu greabăn arcuit și puternic, cu coamă sârmoasă, cu bot lung și dinți puternici, pe care buzele ar fi reușit rareori să-i acopere. Ar fi avut glezne nervoase, fiind gata oricând să salte pe picioarele dinapoi și să bată aerul cu copitele dacă vreo fiară ar fi sărit, din ascunzișuri, să-i taie calea. Dacă ar fi fost om, ar fi avut aceeași lungime cu a calului, numai că, de data asta, așezat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spre hazul asistenței, un om care nechează, dar, dacă l-ai fi auzit dindărătul unui perete, ți-ai fi făcut cruce, jurând că e un cal ce vorbește. Avea mâini atât de lungi, încât nu știai dacă e un armăsar săltând în două picioare sau un om care se maimuțărește, gata să alerge în patru labe. De aceea, atunci când ridică mâna, cu unghiile sclipind de parcă ar fi fost bătute, ca potcoavele, pe nicovală, și necheză scurt, toți ceilalți se opriră, așteptând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu buzunarul stâng, unde găsi ceva mărunțiș. Calu făcu iarăși semn, primi bănuții, apoi îi întinse unul, făcând semn și spre Marchiză, care își primi partea. Fu apoi rândul lui Chisăliță. Faraon îl apucă pe pitic de brăcinari și-l săltă. — Pe bulangiii ăștia doi lasă-i, că pierdem vremea, hotărî Calu, spre nemulțumirea lui Faraon, care avea o grămadă de vreme de pierdut. Așa, continuă Calu fornăind, și cum ziceați... Nu ziceam... îndrăzni Chisăliță. — Foarte rău... Și, dac-ar fi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
avea curaj. Și cum e ? se interesă. Am vrut să spun, vă mai înveseliți și voi un pic, din când în când ? Lucică se uită la el fără nicio expresie. Apoi se întoarse spre Magdalena, care respira întretăiat, cu pieptul săltând de parcă cineva dinăuntru lovea cu pumnii să iasă, și îi apăsă cu blândețe capul pe umărul lui. Văzând că nu are interlocutor, Iadeș se întoarse printre ceilalți, căutându-și de vorbă. Păi, bine, moșule, dacă e de-atâta vreme groapa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Atâta, conchise Marchiza, cu aceeași duioșie, că la ăștia tre’ să stai cu ochii pe ei, să nu se pișe în pantaloni și să nu se sufoce în bale, de-atâta plâns. Lui Isaia îi dădură lacrimile de emoție. Când săltă capul până ajunse cu fruntea între sânii Marchizei, îl podidi plânsul de-a binelea, iar mângâierile femeii nu făcură decât să i-l întețească. După ce adulmecă aerul cu botul lui lung, Calu spuse, pe limba lui : — S-a oprit vântu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gunoi. Numai că azi a fost o zi proastă. Au trecut de dimineață haitele de câini, nu mai rămâne nimic după ei. De când s-a închis abatoru’, nu mai ai loc de cotarle... Puțică încropiseră o grămăjoară de nuiele. Flăcările săltară cu vioiciune, alungindu-le fețele. Fiecare își căută un loc în care să se oploșească, mai aproape de foc. Mai puțin Faraon, care se temea de dogoare și prefera să stea lângă caroserie, aruncând priviri neîmpăcate către Pârnaie și ai lui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai deștept“. Râse până și Pârnaie. Calu bătea din potcoave de săreau scântei. În cele din urmă își aplecă, în semn de omagiu, greabănul. — Eu sunt prologul, intonă. Comedia poate să înceapă. Îl luă pe Chisăliță în spinare, apoi se săltă pe picioarele dindărăt. Cavalerul ridică sabia, statuia ecvestră era perfectă, lui Chisăliță i se împurpurară obrajii, îi venea să plângă. Nimeni nu-l ridicase vreodată atât de sus, nu se simțise niciodată atât de important și de aceea și căzătura
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
duce în ispită, veni și Bunelu, încurajat. — Ce-i aia ispită ? șopti Chisăliță către Iadeș. — Nu știu... își făcu Iadeș de lucru la cădelniță. Da’ nu cred că-i de bine când te duce... — Pe mine ultima oară m-au săltat astă-iarnă, își aminti Chisăliță. Și-acuma mai simt la șale... Și ne ferește de cel rău, încheie Bunelu. Iadeș și Chisăliță își aruncară priviri dumirite. Astea fiind spuse, Isaia ridică puternic glasul spre cer : — Că a ta este împărăția și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ezită, după ce fusese respins de două ori. Luna se rotunjise și caninii lui păreau mai lungi ca oricând, Magdalena era atât de vlăguită, încât înfățișarea ei nu-l ispiti. Veni însă Marchiza. Ea se strecură sub lemnul greu și îl săltă, până când Magdalena își mai trase sufletul. E crucea ei, oftă Isaia, n-ai ce-i face. Și Marchiza o lăsă să primească din nou stâlpul vertical peste șira aproape frântă. Ceilalți nu se grăbeau, drumul crucii nu era încă al
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ochii la cer, și rămase așa, până ce lacrimile îi secătuiră. Părea că murise, doar lemnul trăia, acoperit de broboanele plânsului ei. Calu apucă de pe jos un capăt de țeavă și o împunse, dar Magdalena nu dădu niciun semn. Umerii îi săltau totuși când și când, arătând că înlăuntrul ei câteva rotițe, chiar și cu zimții tociți, se învârteau încă. Ca nu cumva vreunul să-i sugereze că mai potrivit ar fi fost s-o ia în spinare, Calu își întoarse spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să privească înapoi, mortu’ ăla care zici că a înviat... poate acuma o să-și găsească și o nevastă... Că, de însurat, nu era însurat... — Da’ tu de unde știi, pechinezule ? Păi, dacă n-avea verighetă... Pârnaie se opri locului și-l săltă de guler. — Verigheta se poartă pe stânga... Lui Chisăliță nu-i rămase decât să încuviințeze. — Iar mortu’ n-avea decât mâna dreaptă afară din pământ... — Așa s-ar zice, îngăimă Chisăliță. — Te-ai apucat să dezgropi morții... șuieră Pârnaie, dar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și apoi pornea mai departe, ducându-se haihui, în ecouri. Chestia asta cu numele i se părea cea mai amuzantă. Și pentru a conduce cu mai multă precizie, socotind că două roți s-ar putea încurca una pe urma celeilalte, săltă motocicleta pe o singură roată. Se bucură că astfel, reducând contactul cu asfaltul, zgomotul se auzea și mai tare. Roata care se învârtea în aer huruia ca o drujbă. Dansă cu motocicleta pe stradă, trasându-și urmele imaginare ale numelui
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Mai apoi, crescând, au înțeles că prima zăpadă vine totdeauna prea devreme. Atunci când ultimul dintre ei spuse gata și lăsă creionul jos, se întoarseră cu fața spre mijlocul cercului și își puseră foile la un loc. Fiecare desenase ceea ce văzuse săltând pe frunze în fața sa. Toți văzuseră același lucru. Nu aveau aceeași îndemânare la desen și nici nu îl desenaseră în aceeași poziție. Probabil că, dacă cineva ar fi suprapus desenele într-un film de animație, cele patru desene rulate succesiv
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
să-i încapă pe tuspatru. Nu aveai voie să pășești decât pe frunze. Cel care făcea un pas fără ca talpa să prindă măcar marginea unei frunze era scos din joc. Dacă în jur, la o lungime de pas, oricât de săltat, nu se afla nicio frunză, aveai voie să scoți una din ghiozdan și s-o arunci pe drum, în fața ta. Acest ajutor ți-l puteai oferi de o sută de ori, câte frunze aveai dreptul să strângi în ghiozdan. După
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cumva, din loc în loc, copacii nu dispăruseră de-a binelea. Într-o altă lume, copiii mergeau în față, fără să se uite înapoi. Maca gâfâia pe urmele lor, dar se mai înviora când vedea eforturile lui Jenică de a-și sălta pântecul rotofei. Tili fusese, la un moment dat, cât pe ce să-i ajungă pe băiețandri, spunea, la fiecare salt, câte un nume, de parcă Maestrul păpușilor răscolea prin cutie. Astfel încât, fie din cauza coroanelor rărite ale copacilor și a crengilor sleite
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Maca sărea pe loc de bucurie. — Asta e, băiatu’ ! Dacă vrei să cunoști lumea și s-o cucerești, ia-o pe nepregătite. — Ce-i de cucerit pe-aici ? întrebă Jenică, potrivindu- și pasul după mersul grăbit al lui Maca și săltându-și nădragii care-i cădeau sub burtă. Celălalt se opri brusc și-l împunse cu degetul în cămașa largă, unde socotea că ar trebui să fie pântecul rotofei. — Mereu e ceva de cucerit... spuse, arătând priveliștea dinaintea lor, dar care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bluza nu reușea să-i acopere șoldurile și pântecul, care se buclau peste fusta neagră, prea strânsă pe coapse și terminată, la jumătatea pulpelor, într-un tiv de dantelă care se continua în banda ciorapilor negri. Pantofii erau atât de săltați pe tocuri, încât fata părea suspendată deasupra pământului, cu tălpile atârnându-i. Dar, în ciuda acestei înfățișări în care fiecare detaliu era potrivit cu celelalte, avea un aer stânjenit. Cum te-a chemat azi ? întrebă Maca, găsind un pahar și privindu-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Se ținu după el, nici nu trebuia să pornească motorul, era destul să se împingă, din când în când, cu tălpile în caldarâm, ca roțile motocicletei să se mai rostogolească. Bătrâ nul mergea lipit de ziduri. Din când în când, sălta din umeri și clătina din cap, încât aveai impresia că vorbește cu cineva. Nu se întoarse, însă privi de câteva ori în lungul străzii pe sub cozorocul șepcii. Cât despre motociclistul oprit la vreo douăzeci de metri mai încolo, nu-l
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
îngerii, cu serafimii, cu arhanghelii și cu puterile cerești ! Bată-te intrarea în biserică ! Bată-te toate sfintele rugăciuni și Duminica Floriilor și Schim barea la față ! Popa se înflăcărase. Încuviințările lui Maca îi sporiră elanul, la fiecare nouă afurisenie sălta de pe scaun, astfel încât începuturile erau cu o terță mai sus. — Blestemat să fii în creierii tăi, se bucură, în sfârșit, popa, privindu-l cu duioșie. Afurisit în gură, în piept și-n inimă, în mațele trupului tău, în toate încheieturile
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o să ți se potrivească, se lumină Tili. Mai vorbim despre asta... Dacă o să am o fată, am să-i pun numele ăsta... Magdalena. Am să te chem s-o vezi, să fii pregătit cu bănuțul de argint pentru cristelniță. Ieși, săltând pe vârfuri. Maestrul păpușilor rămase în dreptul ușii întredeschise, privind în urma tinerilor. Mergeau ținându-se de mână. Părul le flutura, râdeau, strânși unul în altul, făcându-se unul altuia trup. În jur zidurile se dădeau la o parte, copacii fremătau din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Are aici tot ce-i trebuie... — Nu de-aia, spuse Tili. Apoi ridică din umeri : Sau poate tocmai de-aia... Au trecut vremurile când între cauză și efect trebuia neapărat să fie o legătură. Luă din cutie o păpușă. O săltă de subțiori ca pe un prunc. Citi cartonașul atârnat pe pieptul ei. — Nu mai țin minte toate numele. Nu s-a întâmplat să repet vreunul ? — O să vină și vremea aia, spuse Maestrul păpușilor. Dacă nu cumva o să începem iarăși să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vederea luminii suprafirești. Și în Imnul 49, Sfântul Simeon prezintă modul de manifestare și lucrare a luminii. Ea aduce bucurie, frumusețe, inexprimabilul, nepătimirea, intimitatea cu Dumnezeu, căci El descoperindu-Și în lumină slava Sa: Desfătându-mă de acea lumină negrăită, săltăm și mă bucuram împreună cu Tine, Făcătorul și Plăsmuitorul meu, înțelegând frumusețea extraordinară a Feței Tale. Iar când îmi coboram iarăși la pământ mintea mea, luminat fiind întru Tine, nu mai vedeam lumea, nici lucrurile care sunt în lume, Stăpâne, ci
EXPERIEREA LUMINII DUMNEZEIEŞTI LA SFÂNTUL SIMEON NOUL TEOLOG by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/141_a_174]
-
solidar și neobosit, cu cele mai meschine solicitări. De aceea Pomponescu își manifestă ciuda pe inadvertența lui Ioanide, punîndu-i o întrebare echivocă: - Ce vezi în ceai, domnule Ioanide? - Transparențe! răspunse acesta cu un zâmbet chinezesc. - Ioanide e poet! exclamă Suflețel săltând pe scaun,pieptănîndu-și părul înfoiat cu degetele, visează sirene! Într-adevăr, Panait Suflețel nutrea opinia sinceră că Ioanide este inapt pentru orice operă pozitivă, un epicureu și un contemplativ. Ioanide nu dezminți prin nimic această ipoteză, din contră, se abstrase
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]